Decizia nr. 3 din 23 februarie 2026 referitoare la interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 19 alin. (1) și (5) din Codul de procedură penală, coroborate cu cele ale art. 1.381, art. 1.385, art. 1.386, art. 1.523 alin. (2) lit. e și art. 1.535 alin. (1) din Codul civil și ale art. 1 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar

Decizia nr. 3 din 23 februarie 2026 referitoare la interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 19 alin. (1) și (5) din Codul de procedură penală, coroborate cu cele ale art. 1.381, art. 1.385, art. 1.386, art. 1.523 alin. (2) lit. e și art. 1.535 alin. (1) din Codul civil și ale art. 1 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar · Legislație

Dosar nr. 2.319/1/2025

Lia Savonea	- președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, președintele completului
Elena Carmen Popoiag	- președintele Secției I civile
Adina Oana Surdu	- președintele Secției a II-a civile
Eleni Cristina Marcu	- președintele delegat al Secției penale
Elena Diana Tămagă	- președintele Secției de contencios administrativ și fiscal
Denisa Livia Băldean	- judecător la Secția I civilă
Andreia Liana Constanda	- judecător la Secția I civilă
Cristiana Dana Enache	- judecător la Secția I civilă
Mariana Hortolomei	- judecător la Secția I civilă
Gheorghe Liviu Zidaru	- judecător la Secția I civilă
Irina Alexandra Boldea	- judecător la Secția I civilă
Iulia Manuela Cîrnu	- judecător la Secția a II-a civilă
Marcela Marta Iacob	- judecător la Secția a II-a civilă
Adriana Nicolae	- judecător la Secția a II-a civilă
Mihaela Mîneran	- judecător la Secția a II-a civilă
Mirela Polițeanu	- judecător la Secția a II-a civilă
Simona Maria Zarafiu	- judecător la Secția a II-a civilă
Anca Barbu	- judecător la Secția penală
Maricela Cobzariu	- judecător la Secția penală
Ana Hermina Iancu	- judecător la Secția penală
Ioana Delia Lucaci	- judecător la Secția penală
Luminița Criștiu-Ninu	- judecător la Secția penală
Adriana Ispas	- judecător la Secția penală
Alexandru Răzvan George Popescu	- judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal
Lucian Ioan Gherman	- judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal

Pe rol se află Dosarul nr. 2.319/1/2025 având ca obiect recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel București privind interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor legale ce vizează problema de drept constând în data de la care curge dobânda legală în cazul răspunderii civile delictuale, în cazul în care persoana vătămată s-a constituit parte civilă în mod legal în procesul penal și a solicitat daune materiale și daune morale, dar și acordarea dobânzii legale de la data săvârșirii infracțiunii/faptei ilicite.

Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii a fost constituit conform prevederilor art. 473 alin. (1) din Codul de procedură penală, art. 30 alin. (1) și ale art. 31 alin. (4) lit. b) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).

Ședința a fost prezidată de către președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, doamna judecător Lia Savonea.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost reprezentat de doamna procuror-șef al Secției judiciare Antonia Eleonora Constantin.

Totodată, la ședința de judecată a participat magistratasistent Monica Eugenia Ungureanu, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 32 din Regulament.

După prezentarea referatului de către magistratul-asistent, președintele Completului pentru soluționarea recursului în interesul legii, doamna judecător Lia Savonea, președinte al Înaltei Curți de Casație și Justiție, constatând că nu sunt cereri de formulat ori chestiuni prealabile de invocat, a solicitat doamnei procuror să susțină punctul de vedere cu privire la problema de drept supusă dezlegării și interpretării unitare ce face obiectul cauzei de față.

Reprezentantul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a susținut că recursul în interesul legii a fost promovat ca urmare a constatării unei practici neunitare, solicitând ca problema de drept supusă dezlegării și interpretării unitare să primească următoarea dezlegare:

a)În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1.381 alin. (2), art. 1.385, art. 1.386, art. 1.391, art. 1.522 alin. (1), art. 1.523 alin. (2) lit. e), art. 1.530 și 1.531 și ale art. 1.535 din Codul civil, daunele-interese moratorii sub forma dobânzii legale penalizatoare prevăzute de art. 3 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, aprobată prin Legea nr. 43/2012, cu modificările și completările ulterioare (O.G. nr. 13/2011), ce pot fi acordate părților civile din procesul penal, cu titlu de beneficiu nerealizat (lucrum cessans), aferente unor prejudicii patrimoniale, corporale și nepatrimoniale cauzate prin săvârșirea unor infracțiuni contra vieții, integrității corporale sau sănătății sunt datorate de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești prin care se soluționează acțiunea civilă.

b)În legătură cu cel de-al doilea aspect, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1.535 din Codul civil, art. 3 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, aprobată prin Legea nr. 43/2012, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 21 alin. (5) din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie, învederează că, în cazul infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzută și pedepsită de art. 192 din Codul penal, și al infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută și pedepsită de art. 196 din Codul penal, atunci când soluționarea laturii civile a cauzei implică atragerea răspunderii civile a asigurătorului RCA, penalitățile de 0,2%/zi de întârziere, prevăzute de art. 21 alin. (5) din Legea nr. 132/2017, pot fi cumulate cu daunele-interese moratorii stabilite la nivelul dobânzii legale penalizatoare.

Președintele completului pentru soluționarea recursului în interesul legii, doamna judecător Lia Savonea, președinte al Înaltei Curți de Casație și Justiție, constatând că nu sunt întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, reținându-se dosarul în pronunțare.

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:

I.Obiectul și titularul sesizării

Colegiul de conducere al Curții de Apel București a sesizat, în temeiul prevederilor art. 471 din Codul de procedură penală, Înalta Curte de Casație și Justiție cu soluționarea recursului în interesul legii privind interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor legale ce vizează următoarea problemă de drept:

Data de la care curge dobânda legală în cazul răspunderii civile delictuale, în cazul în care persoana vătămată s-a constituit parte civilă în mod legal în procesul penal și a solicitat daune materiale și daune morale, dar și acordarea dobânzii legale de la data săvârșirii infracțiunii/faptei ilicite.

II.Dispoziții legale relevante în lămurirea problemei de drept

Codul civil

Secţiunea a 6-aRepararea prejudiciului în cazul răspunderii delictuale
Articolul 1.381Obiectul reparației
(1)Orice prejudiciu dă dreptul la reparație.
(2)Dreptul la reparație se naște din ziua cauzării prejudiciului, chiar dacă acest drept nu poate fi valorificat imediat.
(3)Dreptului la reparație îi sunt aplicabile, de la data nașterii sale, toate dispozițiile legale privind executarea, transmisiunea, transformarea și stingerea obligațiilor.
..............................................................................................
Articolul 1.385Întinderea reparației
(1)Prejudiciul se repară integral, dacă prin lege nu se prevede altfel.
(2)Se vor putea acorda despăgubiri și pentru un prejudiciu viitor dacă producerea lui este neîndoielnică.
(3)Despăgubirea trebuie să cuprindă pierderea suferită de cel prejudiciat, câștigul pe care în condiții obișnuite el ar fi putut să îl realizeze și de care a fost lipsit, precum și cheltuielile pe care le-a făcut pentru evitarea sau limitarea prejudiciului.
Articolul 1.386Formele reparației
(1)Repararea prejudiciului se face în natură, prin restabilirea situației anterioare, iar dacă aceasta nu este cu putință ori dacă victima nu este interesată de reparația în natură, prin plata unei despăgubiri, stabilite prin acordul părților sau, în lipsă, prin hotărâre judecătorească.
(2)La stabilirea despăgubirii se va avea în vedere, dacă prin lege nu se prevede altfel, data producerii prejudiciului. (...)
(4)În cazul prejudiciului viitor, despăgubirea, indiferent de forma în care s-a acordat, va putea fi sporită, redusă sau suprimată, dacă, după stabilirea ei, prejudiciul s-a mărit, s-a micșorat ori a încetat.
.............................................................................................
Articolul 1.523Întârzierea de drept în executarea obligației
.............................................................................................
(2)De asemenea, debitorul se află de drept în întârziere în cazurile anume prevăzute de lege, precum și atunci când: (...)
e)obligația se naște din săvârșirea unei fapte ilicite extracontractuale.
................................................................................................
Articolul 1.535Daunele moratorii în cazul obligațiilor bănești
(1)În cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic.

Ordonanța nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar

Capitolul IDobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești
Articolul 1
(...)
(2)Dobânda datorată de debitorul obligației de a da o sumă de bani la un anumit termen, calculată pentru perioada anterioară împlinirii termenului scadenței obligației, este denumită dobândă remuneratorie.
(3)Dobânda datorată de debitorul obligației bănești pentru neîndeplinirea obligației respective la scadență este denumită dobândă penalizatoare.

III.Examenul jurisprudențial. Soluțiile pronunțate de instanțele judecătorești

10.

Autorul sesizării a reținut că problema de drept supusă examinării a fost soluționată diferit în jurisprudența națională, iar în urma verificării practicii/opiniei secțiilor/instanțelor din circumscripția Curții de Apel București, a curților de apel din țară, precum și a hotărârilor judecătorești definitive relevante s-au conturat mai multe opinii, exprimate și în cuprinsul hotărârilor judecătorești înaintate, după cum urmează:

11.

O primă opinie exprimată, indicată în actul de sesizare ca fiind majoritară la nivelul corpului de judecători, este în sensul că dobânda legală, atât pentru daunele materiale, cât și pentru cele morale, curge de la data săvârșirii faptei ilicite.

12.

În motivarea opiniei s-a arătat că, potrivit art. 1.381 alin. (2) și (3) coroborat cu art. 1.535 alin. (1) din Codul civil, în cazul răspunderii civile delictuale, dobânda curge de drept, de la data producerii faptei ilicite, iar nu de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești prin care au fost stabilite despăgubirile civile. Astfel, în privința reparării prejudiciului produs printr-un accident de circulație trebuie avut în vedere principiul reparării integrale a prejudiciului, or, acest prejudiciu s-a produs în patrimoniul persoanei păgubite la data producerii accidentului și trebuie reparat chiar cu începere de la această dată. Principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor impune și remedierea celui de-al doilea element constitutiv al prejudiciului, prin acordarea beneficiului de care a fost lipsit (lucrum cessans), respectiv daune-interese moratorii, sub forma dobânzii legale. Cheltuielile efectuate pentru funeralii, ritualuri religioase ulterioare, respectiv cele pentru îngrijirea și recuperarea sănătății nu marchează momente ale producerii prejudiciului, ci momente la care, în diverse forme, prejudiciul se repară, sens în care, și pentru aceste sume, dobânda trebuie acordată de la data comiterii faptei ilicite, dată de la care debitorul este de drept în întârziere.

13.

Prin O.G. nr. 13/2011 dobânzile au fost clasificate în două categorii: remuneratorii și penalizatoare. Astfel, potrivit art. 1 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011, dobânda datorată de debitorul obligației de a da o sumă de bani la un anumit termen, calculată pentru perioada anterioară împlinirii termenului scadenței obligației, este denumită dobândă remuneratorie, iar dispozițiile alin. (3) prevăd că dobânda datorată de debitorul obligației bănești pentru neîndeplinirea obligației respective la scadență este denumită dobândă penalizatoare. Față de această clasificare este evident că dobânda legală este, în cazul răspunderii civile delictuale, una penalizatoare, iar scadența se suprapune cu data comiterii faptei ilicite. În timp ce dobânzile penalizatoare solicitate pe temeiul art. 1.381, art. 1.385, art. 1.535 din Codul civil și art. 1 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011 au ca scop asigurarea unei reparații integrale a prejudiciului, constând nu doar în pierderea efectivă (damnum emergens), ci și în beneficiul nerealizat (lucrum cessans, exprimat prin dobânda datorată), penalitățile de întârziere prevăzute de O.U.G. nr. 54/2016 (actualmente de Legea nr. 132/2017) au ca funcție sancționarea atitudinii culpabile a asigurătorului, care nu își îndeplinește obligația legală de plată a despăgubirilor în termenele stipulate.

14.

S-a apreciat faptul că o creanță nu devine certă, lichidă și exigibilă printr-o hotărâre judecătorească, întrucât hotărârea instanței, în această situație, nu este constitutivă de drepturi, ci este declarativă de drepturi.

15.

În ceea ce privește lichiditatea creanței, atunci când reparația se realizează prin echivalent, s-a învederat că, din moment ce dreptul la reparație există, este exigibil, determinat (după caz, determinabil) încă de la data cauzării pagubei, iar debitorul este de drept în întârziere de la acest moment - potrivit art. 1.523 alin. (2) lit. e) din Codul civil - orice amânare, dincolo de această dată a executării obligației, este de natură să lipsească creditorul de folosul pe care l-ar fi putut obține dacă datoria ar fi fost imediat dusă la îndeplinire.

16.

Totodată, s-a arătat că, în cazul în care dobânda legală s-ar calcula de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești, s-ar lipsi de efecte o dispoziție legală care stabilește că punerea de drept în întârziere are loc din însăși săvârșirea unei fapte ilicite extracontractuale [art. 1.523 alin. (2) lit. e) din Codul civil].

17.

A doua opinie a fost exprimată în sensul că dobânda legală pentru daunele materiale și dobânda legală pentru daunele morale curg de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești.

18.

În motivarea opiniei s-a arătat că, dacă obiectul material al infracțiunii nu constă într-o sumă de bani, dobânzile legale se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii, deoarece de la această dată daunele s-au transformat într-o creanță certă, lichidă și exigibilă. Astfel, dobânzile legale curg de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești prin care se pronunță asupra despăgubirilor materiale și morale instanța de judecată, iar nu de la data producerii faptului cauzator de prejudicii. Doar dreptul la reparație se naște din ziua cauzării prejudiciului, astfel cum statuează art. 1.381 alin. (2) din Codul civil; în schimb, dreptul la a obține despăgubirea este contemporan cu data la care instanța de judecată stabilește atât categoria prejudiciului cauzat prin fapta ilicită, cât și întinderea acestuia, stabilind totodată și modalitatea de executare a obligației de reparație a prejudiciului de către cel obligat la reparație.

19.

S-a mai arătat că, într-un proces penal, o creanță provenită dintr-un prejudiciu devine certă, lichidă și exigibilă numai la rămânerea definitivă a hotărârii, deoarece atunci instanța stabilește definitiv în sarcina inculpatului fapta ilicită și prejudiciul.

20.

A treia opinie a fost exprimată în sensul că dobânda legală pentru daunele materiale curge de la momentul efectuării fiecărei cheltuieli, iar dobânda legală pentru daunele morale curge de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești.

21.

În motivarea opiniei s-a arătat că este adevărat că, potrivit art. 1.523 alin. (2) lit. e) din Codul civil, debitorul se află de drept în întârziere, între altele, și atunci când obligația se naște din săvârșirea unei fapte ilicite extracontractuale. Dacă în ipoteza daunelor materiale, încă din ziua producerii prejudiciului, debitorul are repere clare care l-ar putea ghida cu privire la cuantumul despăgubirilor materiale pe care le datorează (de exemplu, chitanțe, facturi, alte înscrisuri), în cazul daunelor morale situația este diferită. Legiuitorul lasă la latitudinea judecătorului stabilirea cuantumului celor din urmă daune, fără a prevedea niciun criteriu care ar putea conduce debitorul spre o previzibilitate a sumei datorate cu titlu de daune morale. Prin urmare, abia la rămânerea definitivă a hotărârii, debitorul va cunoaște cuantumul sumei datorate cu titlu de despăgubiri morale.

22.

A patra opinie a fost exprimată în sensul că dobânda legală curge pentru daunele materiale de la data săvârșirii faptei ilicite, iar pentru daunele morale de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești.

23.

În motivarea opiniei s-a arătat că, în cazul daunelor materiale, dobânda legală se impune a fi acordată de la data comiterii faptei ilicite, întrucât, în materia răspunderii civile delictuale, debitorul este de drept pus în întârziere, conform art. 1.535 alin. (1) din Codul civil, iar producerea prejudiciului material a avut loc la data comiterii infracțiunii.

24.

În ceea ce privește daunele morale însă, creanța în bani devine certă, lichidă și exigibilă doar la momentul rămânerii definitive a hotărârii judecătorești, dată de la care aceste sume se actualizează cu rata inflației și cu dobânda legală, întrucât daunele morale nu sunt supuse unor criterii legale prestabilite, ci determinarea lor în concret este lăsată la libera apreciere a instanței, cuantumul lor neputând fi cunoscut de cel obligat, potrivit legii, la plata acestora, decât de la acest moment.

25.

A cincea opinie a fost exprimată în sensul că, în cazul judecării infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și ucidere din culpă care implică răspunderea civilă a asiguratorului, atât aferent daunelor materiale, cât și celor morale, se acordă penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, fie în locul dobânzii legale, fie alături de dobânda legală, începând din a 11-a zi de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești sau din a 31-a zi de la data înregistrării cererii de despăgubire, în funcție de conduita asigurătorului.

26.

În motivarea opiniei s-a arătat, pentru situația în care sau acordat penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, începând din a 11-a zi de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești, în locul dobânzii legale, că prin dobânzile legale și prin penalitățile de întârziere se urmărește același scop, și anume plata de despăgubiri pentru neplata la termen, la scadența obligației. Astfel, s-a reținut că noțiunea de „penalități“ din art. 21 alin. (5) din Legea nr. 132/2017, în realitate, reprezintă o dobândă prevăzută nu prin legea generală, ci prin legea specială nr. 132/2017, fiind vorba tot despre o dobândă legală, dar specială - aplicabilă doar pentru prejudiciile vătămării corporale sau pentru deces. În lumina acestor considerente s-a apreciat că se impune acordarea, în locul dobânzii legale, a penalităților de 0,2% pe zi de întârziere, începând din a 11-a zi de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești, aceasta fiind data scadenței obligației de plată.

27.

Pentru situația în care s-au acordat penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, alături de dobânda legală acordată pentru daunele materiale și morale, s-a reținut că alin. (4) al art. 21 din Legea nr. 132/2017 stabilește scadența de plată a despăgubirilor pentru fiecare dintre cele două ipoteze în care asiguratorul acționează. În cazul în care s-a formulat oferta de despăgubire, despăgubirea se plătește la împlinirea termenului de 10 zile de la data acceptării ofertei de despăgubire sau de la data la care asigurătorul RCA a primit o hotărâre judecătorească definitivă sau acordul entității de soluționare a litigiului cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat să o plătească. Legiuitorul prevede expres că, în cazul în care asigurătorul rămâne în pasivitate, respectiv în termen de 30 de zile de la depunerea cererii de despăgubire de către partea prejudiciată ori de către asigurat, asigurătorul RCA nu a notificat părții prejudiciate respingerea pretențiilor de despăgubire, precum și motivele respingerii, este obligat la plata despăgubirii. În ceea ce privește penalitățile de întârziere s-a apreciat că, în funcție de conduita asigurătorului, respectiv formularea unei oferte de despăgubire, respingerea motivată a pretențiilor și neefectuarea notificării cu privire la respingerea solicitării de despăgubire, dispozițiile art. 21 alin. (5) au stabilit momente diferite de la care încep să curgă.

28.

Au mai fost identificate și soluții de practică diferite față de cele expuse anterior, dar care apar ca izolate, după cum urmează: în sensul că dobânda legală aferentă daunelor materiale curge de la data rămânerii definitive a hotărârii, iar dobânda aferentă daunelor morale curge de la data introducerii acțiunii civile; în sensul că dobânda legală aferentă daunelor materiale curge de la momentul constituirii ca parte civilă, iar dobânda aferentă daunelor morale curge de la data rămânerii definitive a hotărârii; în sensul că dobânda legală aferentă daunelor materiale curge de la momentul efectuării cheltuielilor, iar dobânda aferentă daunelor morale curge de la data săvârșirii faptei ilicite; în sensul că dobânda aferentă daunelor materiale curge de la momentul rămânerii definitive a hotărârii, iar dobânda aferentă daunelor morale curge de la momentul comiterii faptei ilicite, cu precizarea că, în cazul nerespectării termenului de 30 de zile reglementat de art. 21 alin. (1) și (2) din Legea nr. 132/2017, penalitățile de 0,2% înlocuiesc, de la expirarea acestui termen, dobânda legală; în sensul că dobânda aferentă daunelor morale curge de la data pronunțării hotărârii în primă instanță, nedefinitive; în sensul că dobânda legală aferentă daunelor morale curge de la data săvârșirii faptei ilicite, dar până la intrarea în insolvență a părții responsabile civilmente.

29.

În susținerea cererii au fost atașate Hotărârea Colegiului de Conducere al Curții de Apel București și, în anexe, rezumatul opiniilor juridice comunicate de instanțele din țară, precum și hotărârile judecătorești definitive indicate, hotărâri prin care s-au pronunțat soluții diferite asupra problemei de drept.

IV.Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție

30.

În procedurile de unificare a practicii judiciare au fost identificate mai multe decizii care prezintă relevanță asupra sesizării de față. Este vorba despre Decizia nr. 18 din 23 octombrie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii; Decizia nr. 1 din 15 februarie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii; Decizia nr. 25 din 9 mai 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept; Decizia nr. 86 din 20 noiembrie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

31.

Prin Decizia nr. 18 din 23 octombrie 2023, pronunțată în recurs în interesul legii, s-a statuat că „în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 21 alin. (1), (2) și (5) din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie, cu modificările și completările ulterioare, în cazul nerespectării termenului de 30 de zile reglementat de art. 21 alin. (1) și (2) din același act normativ, penalitățile de 0,2% pe zi de întârziere curg de la expirarea celor 30 de zile în care asigurătorul trebuia să răspundă cererii părții solicitante“.

32.

Prin Decizia nr. 25 din 9 mai 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a fost respinsă ca inadmisibilă sesizarea formulată de Curtea de Apel București - Secția a V-a civilă în Dosarul nr. 2.921/3/2020, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: în cazul acțiunilor ce au ca obiect acordarea de daune morale, formulate în contradictoriu cu o societate de asigurare și BAAR (prin acțiune solicitându-se obligarea solidară a pârâtelor la plată), reclamanții au posibilitatea de a opta între acordarea penalităților în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2016 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terțelor persoane prin accidente de vehicule și de tramvaie și dobânda legală penalizatoare stipulată de prevederile Ordonanței Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, aprobată prin Legea nr. 43/2012, cu completările ulterioare, și Codul civil?

33.

Deși hotărârea instanței supreme este una de respingere a sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, următoarele considerente pot prezenta relevanță pentru problema de drept ce face obiectul analizei prezentului dosar: „58. Așadar, ceea ce trebuie avut în vedere este fundamentul juridic diferit al pretențiilor, constând în dobânzi penalizatoare sau penalități de întârziere (în terminologia folosită de O.U.G. nr. 54/2016), întrucât ele corespund unor funcții și scopuri diferite în procedura de recuperare a prejudiciului încercat de victima unei fapte ilicite, care se constituie, în același timp, în risc asigurat, de natură să activeze răspunderea asigurătorului în numele asiguratului său (ori a organismului de garantare a plății despăgubirilor, Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România, atunci când nu există încheiat contract de asigurare).

59.În timp ce dobânzile penalizatoare solicitate pe temeiul art. 1.381, art. 1.385, art. 1.535 din Codul civil și art. 1 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011 au ca scop asigurarea unei reparații integrale a prejudiciului, constând nu doar în pierderea efectivă (damnum emergens), ci și în beneficiul nerealizat (lucrum cessans, exprimat prin dobânda datorată), penalitățile de întârziere prevăzute de O.U.G. nr. 54/2016 au ca funcție sancționarea atitudinii culpabile a asigurătorului, care nu își îndeplinește obligația legală de plată a despăgubirilor în termenele stipulate.“

34.

Prin Decizia nr. 86 din 20 noiembrie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a statuat că, în interpretarea și aplicarea prevederilor art. 58 alin. (2) din Norma Autorității de Supraveghere Financiară nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, cu modificările și completările ulterioare, asigurătorul subrogat în drepturile persoanei păgubite este îndreptățit să obțină penalizările prevăzute de dispozițiile art. 38 din același act normativ dacă asigurătorul RCA nu își îndeplinește obligațiile la scadență sau și le îndeplinește necorespunzător.

35.

În urma verificării jurisprudenței Secției penale au fost identificate mai multe hotărâri judecătorești prin care s-a statuat că data de la care se calculează dobânda legală este cea a rămânerii definitive a hotărârii judecătorești, aceea fiind data la care creanța devine certă, lichidă și exigibilă.

36.

În urma verificării jurisprudenței Secției I civile au fost identificate mai multe hotărâri judecătorești prin care s-a statuat fie că dobânda legală aferentă despăgubirilor morale solicitate prin cererea de chemare în judecată este datorată de la data săvârșirii faptei ilicite (data producerii prejudiciului), fie că dobânzile legale aferente daunelor materiale și morale stabilite prin hotărâre judecătorească se datorează începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată, astfel cum s-a solicitat prin cererea de chemare în judecată, în considerarea principiului disponibilității, fie că în privința daunelor materiale dobânda legală este datorată de la data solicitată de reclamant, în considerarea principiului disponibilității, respectiv de la data introducerii cererii de chemare în judecată, iar în cazul daunelor morale de la data pronunțării hotărârii în apel.

37.

În cadrul ședinței Secției I civile din data de 22 octombrie 2025 a fost supusă dezbaterii problema de drept vizând interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1.381 alin. (2) din Codul civil cu privire la momentul de la care poate fi acordată dobânda legală penalizatoare aferentă despăgubirilor morale, stabilite prin hotărâre judecătorească în cazul acțiunilor în răspundere civilă delictuală, iar în urma discuțiilor purtate s-a stabilit că „dobânda legală aferentă sumei stabilite cu titlu de despăgubiri morale prin hotărâre judecătorească, în cazul acțiunilor în răspundere civilă delictuală, trebuie acordată de la data producerii prejudiciului“.

38.

În urma verificărilor jurisprudențiale efectuate la nivelul Secției a II-a civile au fost identificate mai multe hotărâri judecătorești prin care s-a soluționat diferit problema de drept ce interesează cauza. Astfel, au fost pronunțate hotărâri judecătorești prin care s-a statuat fie că dobânda legală penalizatoare aferentă daunelor materiale și morale solicitate prin cererea de chemare în judecată este datorată de la data săvârșirii faptei ilicite, fie acordarea dobânzii legale aferente daunelor materiale și morale stabilite prin hotărârea judecătorească, începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată și până la achitarea efectivă a acestora, precum și a penalităților de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere, începând cu a 11-a zi de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești și până la plata efectivă a daunelor materiale și morale, fie în sensul acordării dobânzii legale aferente daunelor materiale și morale stabilite prin hotărârea judecătorească de la data introducerii acțiunii, fie în sensul acordării dobânzii legale aferente daunelor materiale și morale de la data rămânerii definitive a hotărârii din apel, fie în sensul acordării dobânzii legale penalizatoare aferente despăgubirilor morale, calculate începând cu data notificării asigurătorului și până la data plății efective, conform art. 3 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011.

39.

În cadrul ședinței Secției a II-a civile din data de 22 noiembrie 2021 a fost supusă dezbaterii problema de drept privind posibilitatea acordării de dobânzi la despăgubirile materiale și morale acordate în litigiile împotriva asigurătorilor de răspundere civilă auto, tipul de dobândă aplicabilă - remuneratorie sau penalizatoare, data de la care se poate acorda dobânda în cazul despăgubirilor materiale, respectiv a daunelor morale. În urma discuțiilor purtate s-a hotărât, cu majoritate, că, în materie delictuală, repararea componentei prejudiciului referitoare la câștigul de care cel prejudiciat a fost lipsit (lucrum cessans) se poate realiza prin obligarea societății de asigurare la plata de daune-interese moratorii către terțul păgubit, sub forma dobânzii legale penalizatoare prevăzute de O.G. nr. 13/2011, calculate de la data producerii prejudiciului, cu precizarea că această dobândă trebuie stabilită până la data la care despăgubirea este cuantificată, fie amiabil, fie prin hotărâre judecătorească, după care încep să opereze penalitățile.

40.

În cuprinsul Adresei nr. 85 din 5.02.2026 emise de cabinetul președintelui Secției a II-a civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a menționat că în ședința din 4.02.2026, convocată în temeiul art. 57 alin. (1) și (7) din Regulament, judecătorii Secției a II-a civile au decis, în unanimitate, că dobânda legală aferentă despăgubirilor materiale și morale în cazul acțiunilor în răspundere civilă delictuală poate fi acordată de la data producerii prejudiciului.

V.Punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

41.

Prin Adresa nr. 5.808/4.621/III-5/2025 din data de 6.02.2026 emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Cabinetul procurorului general s-a învederat că, în examinarea sesizării de recurs în interesul legii și a jurisprudenței atașate acesteia, rezultă o problematică diversă și complexă care, în realitate, vizează două aspecte, astfel:

42.

Un prim aspect poate fi circumscris problemei interpretării și aplicării dispozițiilor art. 1.381 alin. (2), art. 1.385, art. 1.386, art. 1.391, art. 1.522 alin. (1), art. 1.523 alin. (2) lit. e), art. 1.530-1.531 și art. 1.535 din Codul civil sub aspectul datei de la care pot fi acordate părților civile din procesul penal, cu titlu de beneficiu nerealizat (lucrum cessans), daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale penalizatoare prevăzute de art. 3 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar aprobată prin Legea nr. 43/2012, cu completările ulterioare, aferente unor prejudicii patrimoniale, corporale și nepatrimoniale cauzate prin săvârșirea unor infracțiuni contra vieții, integrității corporale sau sănătății.

43.

Al doilea aspect se circumscrie interpretării și aplicării dispozițiilor art. 1.535 din Codul civil, art. 3 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, aprobată prin Legea nr. 43/2012, cu completările ulterioare, și art. 21 alin. (5) din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie, în sensul de a se stabili dacă, în cazul infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzută și pedepsită de art. 192 din Codul penal, și al infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută și pedepsită de art. 196 din Codul penal, atunci când soluționarea laturii civile a cauzei implică atragerea răspunderii civile a asigurătorului RCA, penalitățile de 0,2%/zi de întârziere, prevăzute de art. 21 alin. (5) din Legea nr. 132/2017, pot fi acordate sau nu cumulat cu daunele-interese moratorii stabilite la nivelul dobânzii legale penalizatoare.

44.

Concluzionând sub acest prim aspect, Ministerul Public a apreciat că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1.381 alin. (2), art. 1.385, art. 1.386, art. 1.391, art. 1.522 alin. (1), art. 1.523 alin. (2) lit. e), art. 1.530-1.531 și art. 1.535 din Codul civil, daunele-interese moratorii sub forma dobânzii legale penalizatoare prevăzute de art. 3 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, aprobată prin Legea nr. 43/2012, cu completările ulterioare, ce pot fi acordate părților civile din procesul penal, cu titlu de beneficiu nerealizat (lucrum cessans), aferente unor prejudicii patrimoniale, corporale și nepatrimoniale cauzate prin săvârșirea unor infracțiuni contra vieții, integrității corporale sau sănătății sunt datorate de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești prin care se soluționează acțiunea civilă.

45.

În legătură cu cel de-al doilea aspect s-a concluzionat, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1.535 din Codul civil, art. 3 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiarfiscale în domeniul bancar, aprobată prin Legea nr. 43/2012, cu completările ulterioare, și ale art. 21 alin. (5) din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie, că, în cazul infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzută și pedepsită de art. 192 din Codul penal, și al infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută și pedepsită de art. 196 din Codul penal, atunci când soluționarea laturii civile a cauzei implică atragerea răspunderii civile a asigurătorului RCA, penalitățile de 0,2%/zi de întârziere, prevăzute de art. 21 alin. (5) din Legea nr. 132/2017, pot fi cumulate cu daunele-interese moratorii stabilite la nivelul dobânzii legale penalizatoare.

VI.Punctul de vedere al Colegiului de conducere al Curții de Apel București

46.

Colegiul de conducere al Curții de Apel București a concluzionat pe baza studiului hotărârilor definitive pronunțate de instanțele naționale, sub aspectul datei de la care se acordă dobânda legală aferentă daunelor materiale și morale, în rezolvarea acțiunii civile care însoțește acțiunea penală, că acestea relevă o diversitate de soluții care se circumscrie noțiunii de practică judiciară neunitară. În aceste condiții, constatând că problema de drept supusă analizei a fost soluționată în mod diferit, a considerat că este necesar ca, printr-o decizie obligatorie, să se stabilească modul unitar de interpretare și aplicare a dispozițiilor legale menționate, în temeiul art. 471 și următoarele din Codul de procedură penală. Date fiind numeroasele variațiuni de nuanță ale situațiilor de fapt similare deduse judecății, s-a apreciat că unificarea practicii judiciare în materie s-ar realiza, de o manieră eficace, prin stabilirea datei rămânerii definitive a hotărârii judecătorești drept dată de la care se va calcula dobânda legală aferentă daunelor materiale și morale acordate.

VII.Opiniile specialiștilor consultați

47.

În conformitate cu dispozițiile art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, au fost transmise opinii ale specialiștilor în drept în legătură cu chestiunea de drept care formează obiectul recursului în interesul legii.

48.

Prin punctul de vedere exprimat de către Departamentul de drept privat al Facultății de Drept a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca s-a comunicat că data de la care curge dobânda legală în cazul răspunderii civile delictuale, în cazul în care persoana vătămată s-a constituit parte civilă în mod legal în procesul penal și a solicitat daune materiale și daune morale, dar și acordarea dobânzii legale de la data săvârșirii infracțiunii/faptei ilicite este, în principiu, data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești, cu excepția despăgubirilor care nu presupun evaluarea și lichidarea de către instanță, întrucât au cuantumul determinat anterior hotărârii definitive; în acest din urmă caz, instanța poate acorda cu titlu de daune interesecompensatorii, reprezentând beneficiu nerealizat, dobânzi legale la nivelul dobânzii legale remuneratorii, calculate de la data la care sumele au fost pierdute sau cheltuite de victimă în vederea înlăturării pagubei.

49.

Specialiștii au prezentat două teorii în justificarea acestei concluzii, care să compatibilizeze regula nașterii obligației de reparare a prejudiciului la data producerii acestuia cu efectul constitutiv al hotărârii judecătorești prin care se lichidează creanța: o primă teorie se fundamentează pe distincția care există între obligația de reparare a prejudiciului, care se naște, conform legii, la data producerii acestuia, și obligația de despăgubire, adică de reparare în echivalent, care se naște numai dacă nu a avut loc repararea în natură, respectiv, în cazul lipsei înțelegerii părților, prin efectul hotărârii judecătorești definitive; a doua teorie se fundamentează pe faptul desăvârșirii în etape a creanței, care, la data nașterii sale aparente, este afectată de o anumită incertitudine, fie cu privire la existența ei, fie cu privire la modalitatea de executare, fie cu privire la cuantumul său, elemente care se fixează ulterior, prin hotărârea judecătorească, care marchează definitivarea procesului de naștere a creanței; abia prin hotărârea judecătorească definitivă, instanța stabilește cu caracter declarativ care ar fi fost obiectul obligației de reparare de a face (pornind de la prejudiciile cauzate), constată faptul că nu a intervenit repararea, și, în consecință, stabilește în sarcina debitorului obligația de plată a unor despăgubiri cu titlu de daune-interese compensatorii, respectiv, dacă este cazul, daune morale cu rol compensator.

50.

Facultatea de Drept - Departamentul de drept public - Centrul de Cercetări în Științe Penale din cadrul Universității de Vest din Timișoara, prin punctul de vedere transmis, a considerat recursul în interesul legii admisibil în raport cu dispozițiile art. 471 și 472 din Codul de procedură penală și a opinat, pe fond, în sensul primei orientări jurisprudențiale.

51.

În argumentarea acestui punct de vedere s-a învederat, în esență, că din coroborarea prevederilor art. 1.381 cu cele ale art. 1.385 alin. (2), respectiv cu cele ale art. 1.386 alin. (4) din Codul civil, rezultă indubitabil că, în toate cazurile, dreptul la reparație se naște de la momentul cauzării prejudiciului. În mod necesar, orice despăgubire care tinde să acopere prejudiciul respectiv se acordă încă de la data cauzării acestuia, chiar și pentru prejudiciile viitoare, dacă producerea lor este, la data acordării despăgubirii, neîndoielnică.

52.

Reperele esențiale în materie sunt reprezentate de principiul reparării integrale a prejudiciului și de momentul de referință reprezentat de data cauzării prejudiciului, astfel cum rezultă din coroborarea art. 1.386 alin. (2) cu art. 1.381 alin. (2) și cu art. 1.357 alin. (1) din Codul civil. Astfel, exceptând ipoteza unui prejudiciu viitor, în toate celelalte cazuri paguba (materială și/sau morală) se produce odată cu săvârșirea faptei ilicite.

53.

În ce privește calculul dobânzii, s-a precizat că, dacă sar calcula de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești, sar lipsi de efecte o dispoziție legală care stabilește că punerea de drept în întârziere are loc de la săvârșirea unei fapte ilicite extracontractuale [art. 1.523 alin. (2) lit. e) din Codul civil]. Despăgubirile acordate prin hotărârea judecătorească i se cuvin victimei cu caracter retroactiv, încă de la data cauzării prejudiciului nepatrimonial/moral, aceasta fiind lipsită, pe întreaga perioadă, de suma de bani la care era îndrituită. În acest context, dobânda legală calculată raportat la această sumă de bani reprezentând despăgubire pentru prejudiciul nepatrimonial/moral suferit de către victimă are finalitatea de a acoperi prejudiciul cauzat acesteia prin privarea, în tot acest răstimp, de despăgubirile la care era îndrituită, deci dobânda datorată (penalizatoare) privește perioada de timp cuprinsă între scadența obligației și executarea acesteia (plata efectivă a despăgubirilor).

VIII.Opinia judecătorilor-raportori

54.

Judecătorii-raportori au considerat că sesizarea formulată de Colegiul de conducere al Curții de Apel București îndeplinește condițiile de admisibilitate, iar pe fondul chestiunii de drept au opinat în sensul că în cazul acordării unor despăgubiri materiale și/sau morale pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin săvârșirea unei fapte ilicite civile, indiferent dacă este prevăzută sau nu ca infracțiune, data de la care curge dobânda legală penalizatoare aferentă despăgubirilor acordate este data producerii prejudiciului.

IX.Înalta Curte de Casație și Justiție

Cu privire la admisibilitatea recursului în interesul legii

55.

Sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a făcut de către Colegiul de conducere al Curții de Apel București, în temeiul dispozițiilor art. 471 din Codul de procedură penală, conform cărora:

(1)Pentru a se asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, din oficiu sau la cererea ministrului justiției, colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție sau colegiile de conducere ale curților de apel, precum și Avocatul Poporului au îndatorirea să ceară Înaltei Curți de Casație și Justiție să se pronunțe asupra chestiunilor de drept care au fost soluționate diferit de instanțele judecătorești.

(2)Cererea trebuie să cuprindă soluțiile diferite date problemei de drept și motivarea acestora, jurisprudența Curții Constituționale, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a Curții Europene a Drepturilor Omului sau, după caz, a Curții de Justiție a Uniunii Europene, opiniile exprimate în doctrină relevante în domeniu, precum și soluția ce se propune a fi pronunțată în recursul în interesul legii.

(3)Cererea de recurs în interesul legii trebuie să fie însoțită, sub sancțiunea respingerii ca inadmisibilă, de copii ale hotărârilor judecătorești definitive din care rezultă că problemele de drept care formează obiectul judecății au fost soluționate în mod diferit de instanțele judecătorești.

56.

Sub aspectul condițiilor de admisibilitate, art. 472 din Codul de procedură penală prevede că recursul în interesul legii este admisibil numai dacă se face dovada că problemele de drept care formează obiectul judecății au fost soluționate în mod diferit prin hotărâri judecătorești definitive, care se anexează cererii.

57.

Verificând regularitatea învestirii Înaltei Curți de Casație și Justiție, în raport cu textele de lege menționate, care enumeră, în categoria subiecților de drept care pot promova recurs în interesul legii, colegiile de conducere ale curților de apel, se constată că această primă cerință referitoare la titularul dreptului de sesizare este îndeplinită.

58.

De asemenea, analizând jurisprudența atașată sesizării, care relevă existența unor orientări jurisprudențiale diferite ale problemei de drept a cărei dezlegare se solicită, se constată îndeplinită și cea de-a doua condiție de admisibilitate prevăzută de art. 472 din Codul de procedură penală.

59.

Constatând îndeplinite, în mod cumulativ, condițiile de sesizare prevăzute de art. 471 și 472 din Codul de procedură penală, se consideră că se impune dezlegarea problemei de drept prin pronunțarea unei decizii în interesul legii.

Referitor la problema de drept soluționată diferit de instanțe

60.

Cu titlu prealabil, trebuie precizat că autorul sesizării a solicitat instanței supreme să asigure interpretarea și aplicarea unitară a legii în legătură cu problema de drept vizând „Data de la care curge dobânda legală în cazul răspunderii civile delictuale, în cazul în care persoana vătămată s-a constituit parte civilă în mod legal în procesul penal și a solicitat daune materiale și daune morale, dar și acordarea dobânzii legale de la data săvârșirii infracțiunii/faptei ilicite“.

61.

Întrucât în cuprinsul actului de sesizare nu sunt indicate dispozițiile legale a căror interpretare și aplicare unitară se urmărește a se realiza prin prezentul demers judiciar, este necesar a se proceda la identificarea prevederilor legale care au determinat pronunțarea hotărârilor judecătorești divergente și, implicit, apariția practicii judiciare neunitare în legătură cu problema de drept invocată.

62.

De asemenea, este necesar a se proceda la reformularea întrebării adresate, având în vedere că solicitarea vizează stabilirea momentului de început al cursului dobânzii legale penalizatoare aferente despăgubirilor acordate în temeiul răspunderii civile delictuale, însă este indicată doar ipoteza în care persoana vătămată s-a constituit în mod legal parte civilă în procesul penal. Or, modul de soluționare a acțiunii în răspundere civilă delictuală este același, indiferent dacă faptul juridic ilicit este prevăzut și ca infracțiune, iar în acest din urmă caz, fiind lipsit de relevanță dacă acțiunea civilă se exercită în procesul penal sau pe cale separată, în fața instanței civile, deoarece dispozițiile art. 19 alin. (1) și (5) din Codul de procedură penală prevăd cu claritate că „acțiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal are ca obiect tragerea la răspundere civilă delictuală a persoanelor responsabile potrivit legii civile pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acțiunii penale“, iar „repararea prejudiciului material și moral se face potrivit dispozițiilor legii civile“.

63.

În raport cu cele arătate, observând cuprinsul actului de sesizare întocmit de Colegiul de conducere al Curții de Apel București, se constată că problema de drept cu privire la care se solicită o rezolvare unitară vizează stabilirea datei de la care curge dobânda legală penalizatoare aferentă despăgubirilor materiale și/sau morale acordate pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin săvârșirea unei fapte ilicite, indiferent dacă fapta ilicită cauzatoare de prejudicii este sau nu este prevăzută ca infracțiune. Dispozițiile legale incidente prin raportare la problema juridică ridicată de autorul sesizării, a căror interpretare și aplicare unitară se urmărește, sunt cele cuprinse la art. 1.381, art. 1.385, art. 1.386, art. 1.523 alin. (2) lit. e) și art. 1.535 alin. (1) din Codul civil, coroborate cu cele cuprinse în art. 1 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiarfiscale în domeniul bancar.

64.

Interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor legale anterior menționate conduc la soluția stabilirii datei de la care curge dobânda legală penalizatoare aferentă despăgubirilor materiale și/sau morale acordate în temeiul răspunderii civile delictuale, ca fiind data producerii prejudiciului, pentru argumentele ce vor fi expuse în continuare.

65.

În conformitate cu art. 1.349 alin. (1) și (2) din Codul civil, cel care, având discernământ, încalcă îndatorirea de a respecta regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și de a nu aduce atingere, prin acțiunile sau inacțiunile sale, drepturilor și intereselor legitime ale altor persoane este ținut să răspundă, pe teren delictual, de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral.

66.

Repararea prejudiciului în cazul răspunderii civile delictuale este guvernată de principiul reparației integrale, consacrat de art. 1.385 alin. (1) din Codul civil, conform căruia „prejudiciul se repară integral, dacă prin lege nu se prevede altfel“.

67.

Reglementând întinderea reparației, articolul 1.385 din Codul civil prevede, la alin. (3), că despăgubirea acordată trebuie să acopere atât pierderea efectiv suferită (damnum emergens), cât și beneficiul nerealizat (lucrum cessans), stipulând explicit că „despăgubirea trebuie să cuprindă pierderea suferită de cel prejudiciat“, dar și „câștigul pe care în condiții obișnuite el ar fi putut să îl realizeze și de care a fost lipsit“.

68.

Prejudiciile ce se pot produce printr-un delict civil pot fi atât de natură patrimonială, cât și morală, dispozițiile legale referitoare la reparația prejudiciului în cazul răspunderii delictuale nefăcând nicio distincție între aceste două categorii sub aspectul caracterului integral al reparării lor, astfel încât, acolo unde legiuitorul nu distinge, nici cel ce interpretează legea nu trebuie să o facă.

69.

În raport cu cele arătate, rezultă fără dubiu că, în materia răspunderii civile delictuale, orice prejudiciu, indiferent dacă este unul patrimonial sau unul nepatrimonial, conferă persoanei vătămate dreptul la repararea pagubei produse. De altfel, art. 1.381 alin. (1) din Codul civil prevede că „orice prejudiciu dă dreptul la reparație“.

70.

Pentru a răspunde problemei de drept ridicate în cuprinsul prezentei sesizări, în vederea determinării datei de la care curge dobânda legală penalizatoare aferentă despăgubirilor materiale și/sau morale acordate în temeiul răspunderii civile delictuale, este necesar a se stabili, în prealabil, data exigibilității dreptului persoanei prejudiciate la încasarea despăgubirilor acordate pentru acoperirea prejudiciului cert suferit prin comiterea faptei ilicite.

71.

Astfel, în ceea ce privește data la care se naște dreptul la reparația prejudiciului, material sau moral, aceasta este în mod neechivoc prevăzută de art. 1.381 alin. (2) din Codul civil, care dispune în sensul că „dreptul la reparație se naște în ziua cauzării prejudiciului, chiar dacă acest drept nu poate fi valorificat încă“.

72.

Repararea prejudiciului poate fi realizată fie în natură, fie prin echivalent, prin plata unor despăgubiri, dispozițiile art. 1.386 alin. (1) din Codul civil stipulând explicit, în privința formelor reparației, că „repararea prejudiciului se face în natură, prin restabilirea situației anterioare, iar dacă aceasta nu este cu putință ori dacă victima nu este interesată de reparația în natură, prin plata unei despăgubiri, stabilite prin acordul părților sau, în lipsă, prin hotărâre judecătorească“.

73.

Totodată, sunt relevante dispozițiile art. 1.386 alin. (2) din Codul civil, conform cărora „la stabilirea despăgubirii se va avea în vedere, dacă prin lege nu se prevede altfel, data producerii prejudiciului“.

74.

Prin urmare, din interpretarea literală și sistematică a prevederilor art. 1.381 alin. (1) și (2) și ale art. 1.386 alin. (1) și (2) din Codul civil, rezultă că dreptul persoanei prejudiciate la repararea prejudiciului, indiferent dacă prejudiciul este unul material sau unul moral și indiferent dacă repararea se realizează în natură sau prin plata unei despăgubiri, se naște de la momentul producerii prejudiciului.

75.

La aceeași concluzie se ajunge și dacă avem în vedere dispozițiile art. 2.528 alin. (1) din Codul civil, care reglementează momentul de început al cursului prescripției extinctive al dreptului la acțiunea în repararea pagubei cauzate printr-o faptă ilicită, prevăzându-se explicit că prescripția începe să curgă „de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea“. Așadar, dreptul material la acțiunea privind acordarea despăgubirilor cuvenite pentru acoperirea prejudiciului cauzat printr-o faptă ilicită se naște în raport cu momentul cunoașterii prejudiciului și al persoanei răspunzătoare.

76.

În consecință, raportul juridic în conținutul căruia intră dreptul creditorului (victima, fie imediată, fie indirectă) de a fi despăgubit și obligația corelativă de despăgubire (în sarcina autorului faptei ilicite sau a celui chemat să răspundă pentru acesta) se naște în chiar momentul producerii prejudiciului, persoana vătămată fiind îndreptățită la despăgubiri încă de la acest moment, chiar dacă întinderea creanței nu a fost încă determinată printr-o tranzacție sau o hotărâre judecătorească definitivă [așa cum prevede art. 1.381 alin. (2) din Codul civil, „chiar dacă acest drept nu poate fi valorificat încă“].

77.

Hotărârea judecătorească pronunțată în această materie nu are, pentru dreptul de creanță în discuție, un efect constitutiv, această hotărâre, ca, de altfel, majoritatea hotărârilor judecătorești pronunțate în materie civilă, având efect declarativ. Instanța judecătorească este chemată a rezolva un litigiu între părți cu privire la existența și întinderea dreptului la repararea prejudiciului prin echivalent, pronunțându-se cu privire la un drept subiectiv preexistent și înlăturând starea de incertitudine, de contestare cu privire la existența și/sau întinderea sa prin confirmarea sau infirmarea conținută în soluția pronunțată. Față de dispozițiile neechivoce ale art. 1.381 alin. (2) din Codul civil nu se poate susține că dreptul de creanță al victimei, fie imediate, fie indirecte, are drept cauză, drept temei, hotărârea judecătorească definitivă.

78.

Așa fiind, din cele anterior expuse rezultă că dreptul persoanei prejudiciate la încasarea despăgubirilor materiale și/sau morale acordate pentru acoperirea prejudiciului cert suferit prin comiterea faptei ilicite se naște de la data producerii prejudiciului, iar hotărârea judecătorească pronunțată cu privire la repararea prin echivalent a pagubei are caracter declarativ, recunoscând un drept subiectiv civil preexistent.

79.

Odată stabilită data exigibilității dreptului la reparație prin echivalent, este necesar a se analiza dacă persoana prejudiciată prin comiterea faptei ilicite este sau nu este îndreptățită la încasarea unor daune-interese moratorii, cuvenite pentru repararea prejudiciului produs prin întârzierea executării obligației de plată a despăgubirilor materiale și/sau morale acordate în temeiul răspunderii civile delictuale.

80.

Așa cum s-a arătat anterior, art. 1.385 alin. (3) din Codul civil prevede explicit că repararea integrală a prejudiciului presupune acordarea unor despăgubiri care să acopere nu doar pierderea efectiv suferită, ci și beneficiul nerealizat. În același sens, art. 1.531 alin. (2) din Codul civil dispune că „prejudiciul cuprinde pierderea efectiv suferită de creditor și beneficiul de care acesta este lipsit“.

81.

Totodată, conform art. 1.535 alin. (1) din Codul civil, „în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu“.

82.

De asemenea, prezintă relevanță dispozițiile art. 1.523 alin. (2) lit. e) din Codul civil, care prevăd că, atunci când obligația se naște din săvârșirea unei fapte ilicite extracontractuale, debitorul se află de drept în întârziere. Așa fiind, în raport cu dispozițiile art. 1.535 alin. (1) din Codul civil, dreptul de creanță al persoanei prejudiciate, constând în încasarea despăgubirilor materiale și/sau morale cuvenite pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin fapta ilicită, este exigibil, nefiind necesară îndeplinirea vreunei alte formalități pentru punerea în întârziere și pentru nașterea dreptului la acordarea daunelor moratorii, ca urmare a întârzierii executării obligației bănești datorate de către debitor, pe teren delictual.

83.

Evaluarea legală a daunelor moratorii în cazul obligațiilor bănești se realizează potrivit Ordonanței Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, care prevede, la art. 1 alin. (3), că „dobânda datorată de debitorul obligației bănești pentru neîndeplinirea obligației respective la scadență este denumită dobândă penalizatoare“, art. 3 alin. (2) din același act normativ prevăzând cum se stabilește rata dobânzii legale penalizatoare (este egală cu rata dobânzii de referință a Băncii Naționale a României, plus 4 puncte procentuale).

84.

Față de cele de mai sus, concluzia este că, în cazul răspunderii civile delictuale, debitorul obligației de reparație fiind de drept în întârziere, obligația de reparație fiind scadentă la data cauzării prejudiciului, dobânda legală datorată începând cu acest moment nu poate fi dobânda remuneratorie, prevăzută de art. 1 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011, care, conform acestui text de lege, se datorează de debitorul obligației de a da o sumă de bani pentru perioada anterioară împlinirii termenului scadenței obligației, ci doar dobânda penalizatoare sus-menționată, care se calculează de la scadență. Dobânda legală penalizatoare este cea prin calcularea căreia se determină daunele moratorii pe care le menționează articolul 1.535 alin. (1) din Codul civil.

85.

Pentru datorarea acestei dobânzi legale penalizatoare nu prezintă importanță faptul că valoarea debitului principal nu este, deocamdată, stabilită printr-o hotărâre judecătorească definitivă (se invocă, în acest sens, imposibilitatea calculării de daune moratorii, atât timp cât debitorul nu știe ce sumă are de plătit cu titlu de debit principal), aceasta fiind opțiunea legiuitorului, dincolo de culpa debitorului cu privire la întârzierea în acoperirea prejudiciului, pentru a asigura obiectivul pe care la avut în vedere ca fiind prioritar, cel al acoperirii integrale a prejudiciului.

86.

Dacă s-ar aprecia diferit, și anume că dobânda legală penalizatoare se datorează de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești, ar însemna că prevederile art. 1.523 alin. (2) lit. e) din Codul civil ar rămâne fără aplicabilitate; or, unul dintre principiile fundamentale ale interpretării normei juridice este acela potrivit căruia o dispoziție trebuie interpretată în sensul de a produce efecte juridice, nu în acela de a nu produce niciunul (actus interpretandus est potius ut valeat qua mut pereat). În plus, stabilirea datei rămânerii definitive a hotărârii judecătorești ca dată de la care se cuvin daune moratorii aferente despăgubirilor materiale și/sau morale acordate în temeiul răspunderii civile delictuale s-ar traduce într-o nesocotire a principiului reparării integrale a prejudiciului, contrar prevederilor art. 1.385 alin. (1) din Codul civil.

87.

Stabilirea în concret a momentului producerii prejudiciului, în raport cu particularitățile fiecărei situații juridice deduse judecății, reprezintă un aspect de fapt ce excedează obiectului sesizării de față, instanța supremă putând oferi numai o dezlegare în drept, în scopul interpretării și aplicării unitare a legii. Așa fiind, revine fiecărei instanțe judecătorești misiunea de a determina în cauza concretă cu care a fost învestită care este data producerii prejudiciului, dată care poate să coincidă sau nu cu data comiterii faptei ilicite, putând fi chiar o dată ulterioară momentului soluționării definitive a litigiului, în condițiile în care, spre exemplu, art. 1.385 alin. (2) din Codul civil prevede posibilitatea acordării unor despăgubiri și pentru un prejudiciu viitor, dacă producerea lui este neîndoielnică, iar art. 1.387 alin. (2) din Codul civil reglementează, pentru ipoteza vătămării integrității corporale sau a sănătății unei persoane, acordarea unor despăgubiri sub forma unor prestații bănești periodice în cazul pierderii sau nerealizării câștigului din muncă.

88.

Având în vedere că, potrivit dispozițiilor art. 10 și art. 14 alin. (1) din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie, despăgubirile întemeiate pe contractele de asigurare RCA se acordă în cuantum egal cu întinderea prejudiciului produs terților prin accidente de vehicule și de tramvaie, până la limita maximă de răspundere a asigurătorului RCA (care este egală cu cea mai mare valoare dintre limita de răspundere prevăzută în legislația aplicabilă și cea prevăzută în contractul RCA), iar, potrivit dispozițiilor art. 41 din același act normativ, Legea nr. 132/2017 se completează, între altele, cu dispozițiile Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, cele statuate prin prezenta în legătură cu data de la care curge dobânda legală penalizatoare aferentă despăgubirilor materiale și/sau morale datorate pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin săvârșirea unei fapte ilicite sunt aplicabile și în ipoteza angajării răspunderii civile a asigurătorilor RCA.

89.

Concluzionând, raportat la sesizarea formulată, ținând seama de toate argumentele anterior expuse, se impune soluționarea problemei de drept analizate în sensul că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 19 alin. (1) și alin. (5) din Codul de procedură penală, coroborate cu cele ale art. 1.381, art. 1.385, art. 1.386, art. 1.523 alin. (2) lit. e) și art. 1.535 alin. (1) din Codul civil și ale art. 1 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, în cazul acordării unor despăgubiri materiale și/sau morale pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin săvârșirea unei fapte ilicite, indiferent dacă este prevăzută sau nu ca infracțiune, data de la care curge dobânda legală penalizatoare aferentă despăgubirilor acordate este data producerii prejudiciului.

90.

Pe cale de consecință, în temeiul dispozițiilor art. 473 și 474 din Codul procedură penală,

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

În numele legii

DECIDE:

Admite recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel București.

În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 19 alin. (1) și (5) din Codul de procedură penală, coroborate cu cele ale art. 1.381, art. 1.385, art. 1.386, art. 1.523 alin. (2) lit. e) și art. 1.535 alin. (1) din Codul civil și ale art. 1 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, stabilește că:

În cazul acordării unor despăgubiri materiale și/sau morale pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin săvârșirea unei fapte ilicite, indiferent dacă este prevăzută sau nu ca infracțiune, data de la care curge dobânda legală penalizatoare aferentă despăgubirilor acordate este data producerii prejudiciului.

Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 474 alin. (4) din Codul de procedură penală.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 februarie 2026.

PREȘEDINTELE ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

LIA SAVONEA

Magistrat-asistent,

Monica Eugenia Ungureanu

Forma oficială este cea publicată în Monitorul Oficial.

Textul actului