Decizie nr. 585 din 14 aprilie 2009

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Carmen-Cătălina Gliga - procuror

Benke Karoly - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 283 alin. (2) şi (6), precum şi ale art. 285 alin. (2) şi (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, excepţie ridicată de Municipiul Zalău, prin primar, în Dosarul nr. 1.187/33/2008 al Curţii de Apel Cluj - Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate invocate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 6 noiembrie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 1.187/33/2008, Curtea de Apel Cluj - Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 283 alin. (2) şi (6), precum şi ale art. 285 alin. (2) şi (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii,excepţie ridicată de Municipiul Zalău, prin primar, într-o cauză având ca obiect anularea unei decizii a Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia arată că dispoziţiile criticate, reglementând aspecte care ţin de sfera contenciosului administrativ şi de organizarea şi funcţionarea instanţelor judecătoreşti, nu puteau fi adoptate printr-o ordonanţă de urgenţă, care ulterior a fost aprobată printr-o lege ordinară. Se apreciază că în domeniile de reglementare menţionate legiuitorul poate interveni numai pe calea adoptării unei legi organice, şi nu prin ordonanţe de urgenţă sau legi ordinare. Se mai arată că, soluţionându-se în procedură de recurs plângerea formulată împotriva actului Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, în faţa instanţei de judecată nu se mai pot aduce probe noi, cu excepţia înscrisurilor, ceea ce este de natură să lezeze dreptul la apărare garantat prin art. 24 din Constituţie. În consecinţă, se apreciază că accesul la justiţie este mai mult formal. Totodată, se mai solicită Curţii Constituţionale să se pronunţe asupra faptului dacă autoritatea contractantă are dreptul de a alege între procedura administrativ-jurisdicţională şi cea judiciară; în cazul în care nu are acest drept de a opta, se încalcă prevederile art. 24 din Constituţie.

Curtea de Apel Cluj - Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal apreciază excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată.

Avocatul Poporului apreciază că textele legale criticate sunt constituţionale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 283 alin. (2) şi (6), precum şi ale art. 285 alin. (2) şi (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 418 din 15 mai 2006, aprobată prin Legea nr. 337/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 625 din 20 iulie 2006, cu modificările şi completările ulterioare. În urma modificărilor legislative operate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2009, alin. (6) al art. 283 a devenit alin. (3), cu menţinerea soluţiei legislative criticate, iar art. 285 alin. (2) a fost modificat, fără a se afecta însă substanţa criticii de neconstituţionalitate. În aceste condiţii, obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 283 alin. (2) şi (3), precum şi art. 285 alin. (2) şi (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, având următorul cuprins:

–Art. 283 alin. (2): "Plângerea [împotriva deciziilor Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor - sn.] va fi soluţionată în complet format din 3 judecători.

(3)Plângerea se soluţionează, potrivit dispoziţiilor art. 304^1 din Codul de procedură civilă. Prevederile secţiunii a 9-a se aplică în mod corespunzător.";

–Art. 285 alin. (2): "Instanţa, sesizată cu o plângere împotriva unei decizii a Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, prin care acesta a soluţionat contestaţia pe excepţie, admiţând plângerea, va desfiinţa decizia respectivă şi va reţine cauza spre judecare pe fond cu luarea în considerare a motivelor care au determinat desfiinţarea decizie.[...]

(5)Hotărârea pronunţată de instanţă este definitivă şi irevocabilă."

Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie, ale art. 24 privind dreptul la apărare, ale art. 52 alin. (2) privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, ale art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, ale art. 73 alin. (3) lit. k) şi l) privind domeniile de reglementare a legilor organice şi ale art. 115 alin. (1) privind delegarea legislativă.

În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate extrinsecă a textelor legale, Curtea reţine, în primul rând, faptul că art. 73 alin. (3) lit. k) din Constituţie nu are incidenţă în cauză. Prevederile art. 283 şi 285 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 nu reglementează în sine contenciosul administrativ, ci stabilesc instanţele competente să soluţioneze plângerile împotriva deciziilor Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor şi procedura de judecată ce urmează a se aplică: completul de 3 judecători specializat în domeniul achiziţiilor publice şi/sau concurenţei, asimilarea plângerii căii de atac a recursului, caracterul urgent al soluţionării cauzei etc., aspecte ce nu atrag aplicarea dispoziţiilor art. 73 alin. (3) din Constituţie.

Nici prevederile art. 73 alin. (3) lit. l) din Constituţie nu au incidenţă în cauză, întrucât obiectul lor de reglementare îl constituie în acest caz organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii, a instanţelor judecătoreşti, a Ministerului Public şi a Curţii de Conturi, în niciun caz procedura de judecată ce urmează a se aplică în concret acestor cauze. Astfel, art. 126 alin. (1) din Constituţie prevede că procedura de judecată se reglementează prin lege, ceea ce înseamnă că reglementarea în cauză trebuie să fie o lege ordinară, adoptată în condiţiile art. 76 alin. (2) din Constituţie, exigenţă îndeplinită de Legea nr. 337/2006 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006.

Totodată, Curtea constată că dispoziţiile art. 115 alin. (1) din Constituţie nu au incidenţă în cauză, acestea referindu-se la ordonanţele emise în baza unei legi de abilitare, şi nu la ordonanţele de urgenţă.

În ceea ce priveşte aspectele de constituţionalitate intrinsecă ridicate de autorul excepţiei, Curtea reţine că s-a mai pronunţat cu privire la pretinsa încălcare a prevederilor art. 21 din Constituţie. Astfel, prin Decizia nr. 318 din 13 martie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 320 din 23 aprilie 2008, a constatat constituţionalitatea textelor criticate în raport cu critici similare, statuând că, deşi semnificaţia art. 21 alin. (2) din Constituţie constă în aceea că nu se poate exclude de la exerciţiul drepturilor procesuale nicio categorie sau grup social, legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, precum şi modalităţi particulare de exercitare a drepturilor procedurale. Stabilirea unor reguli speciale privind exercitarea căilor de atac nu contravine art. 21 din Constituţie, atât timp cât, potrivit celor prevăzute de art. 283 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, părţilor interesate le este asigurată posibilitatea de a formula plângere împotriva deciziei pronunţate de consiliu la curtea de apel, secţia de contencios-administrativ şi fiscal pe raza căreia se află sediul autorităţii contractante.

Mai mult, stabilirea procedurii de soluţionare a plângerii împotriva deciziei pronunţate de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, potrivit dispoziţiilor art. 304^1 din Codul de procedură civilă, reprezintă expresia aplicării dispoziţiilor constituţionale ale art. 126 alin. (2) şi art. 129.

Întrucât nu au intervenit elemente noi de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, considerentele şi soluţia deciziei amintite îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

Distinct de considerentele deciziei invocate mai sus, Curtea reţine că în toate situaţiile decizia Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor este supusă controlului judecătoresc atât din punctul de vedere al legalităţii, cât şi din punctul de vedere al temeiniciei acesteia. Chiar şi în ipoteza art. 285 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, astfel cum a fost modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2009, instanţa, admiţând plângerea, desfiinţează decizia Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor şi reţine cauza spre soluţionare în fond, cu luarea în considerare a motivelor invocate, ceea ce presupune că pricina a fost lămurită, astfel încât accesul liber la justiţie este unul efectiv, şi nu iluzoriu.

Astfel fiind, nici dreptul la apărare al autorului excepţiei nu este încălcat din moment ce beneficiază de toate garanţiile procesuale disponibile în stadiul procesual în care se află.

În condiţiile în care textele legale criticate nu îngrădesc exercitarea vreunui drept sau libertăţi fundamentale, rezultă că art. 53 din Constituţie nu are incidenţă în cauză. Totodată, Curtea reţine că nici prevederile art. 52 alin. (2) din Constituţie nu au incidenţă în cauză, întrucât textele efectiv criticate reglementează procedura de judecată, şi nu modalitatea în care persoana vătămată de o autoritate publică îşi va realiza dreptul.

Cu privire la solicitarea adresată Curţii Constituţionale de a se pronunţa asupra faptului dacă autoritatea contractantă are dreptul de a alege între procedura administrativ-jurisdicţională şi cea judiciară, Curtea reţine că stabilirea unei asemenea chestiuni nu intră în competenţa sa, numai instanţele judecătoreşti fiind competente să interpreteze şi să aplice textul legal în cauză. De altfel, se observă că raţiunea instituirii căilor administrativ-jurisdicţionale este aceea de a se repara un eventual prejudiciu cauzat unei persoane de către o autoritate publică. Or, în speţă, autoritatea contractantă este chiar o autoritate publică al cărui act este supus contestării şi ar fi de neconceput ca aceasta să îşi conteste propriul actul (decizia de atribuire a lucrărilor sau de descalificare a unui participant etc.) în faţa Consiliului. Alta este situaţia în care autoritatea contractantă ar fi nemulţumită de decizia Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, caz în care acesta are deschisă calea plângerii la curtea de apel competentă.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 283 alin. (2) şi (3), precum şi ale art. 285 alin. (2) şi (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, excepţie ridicată de municipiul Zalău, prin primar, în Dosarul nr. 1.187/33/2008 al Curţii de Apel Cluj - Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 aprilie 2009.

PREŞEDINTELE

CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Benke Karoly