Decizie nr. 349 din 18 septembrie 2003

Nicolae Popa - preşedinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Şerban Viorel Stanoiu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Paula C. Pantea - procuror

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările ulterioare, excepţie ridicată de Streche Culai în Dosarul nr. 2.480/2003 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată, deoarece folosirea notiunii de "contravenient" nu aduce atingere dispoziţiilor invocate de autor în susţinerea criticii de neconstituţionalitate, având în vedere ca în dreptul românesc contravenţiile au fost scoase de sub incidenţa legii penale. De altfel, Curtea s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 183/2003 asupra constituţionalităţii mai multor prevederi din actul normativ atacat, iar în prezenta cauza nu au intervenit elemente noi care să determine schimbarea jurisprudenţei.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 7 aprilie 2003, pronunţată în Dosarul nr. 2.480/2003, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările ulterioare.

Excepţia a fost ridicată de Streche Culai în dosarul de mai sus ce avea ca obiect plângerea formulată împotriva unui proces-verbal de constatare a unei contravenţii.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine ca dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 sunt neconstituţionale, deoarece utilizarea în mod constant a notiunii de "contravenient", anterior întocmirii procesului-verbal de constatare a săvârşirii contravenţiei, la întocmirea procesului-verbal de aplicare a sancţiunii, la aplicarea sancţiunii şi până la soluţionarea definitivă a plângerii de către instanţa de judecată competenţa, are în vedere persoana vinovata de săvârşirea unei contravenţii înainte ca hotărârea judecătorească sa devină irevocabilă şi executorie. Prin aceasta se încalcă dispoziţiile art. 23 alin. (8) din Constituţie, referitoare la prezumţia de nevinovatie în materie penală, dar care, în opinia autorului, se aplică şi în materie contravenţională, precum şi prevederile art. 6 paragraful 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Totodată, dispoziţiile criticate contravin şi prevederilor art. 1 alin. (3) din Constituţie, întrucât principiul statului de drept presupune existenta unor instanţe independente şi impartiale, constituite în scopul soluţionării cauzelor pe cale de judecată, cu respectarea garanţiilor procesuale privind dreptul la apărare şi realizarea unui proces echitabil. Or, acest lucru nu se realizează în cazul de faţa, deoarece dreptul de constatare şi aplicare a sancţiunilor contravenţionale aparţine, potrivit dispoziţiilor criticate, unor funcţionari administrativi. Dispoziţiile criticate "instituie prezumţia legală absolută privind legalitatea procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, stabilind în sarcina contravenientului răsturnarea acestei prezumţii pentru a-şi dovedi nevinovatia, şi nicidecum în sarcina celui care a stabilit vinovăţia".

Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti opineaza în sensul că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor criticate este neîntemeiată, întrucât utilizarea notiunii de "contravenient" nu încalcă prezumţia de nevinovatie, care este incidenţa în materie penală, atâta timp cat exista posibilitatea persoanei sancţionate sa formuleze plângere împotriva procesului-verbal de contravenţie la instanţa judecătorească. Totodată, cap. IV din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 - "Cai de atac" - este destinat garantarii dreptului la apărare şi la un proces echitabil, prin posibilitatea instanţei de judecată de a verifica legalitatea şi temeinicia procesului-verbal respectiv.

Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 18^1 din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.

Guvernul considera ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât dispoziţiile criticate respecta întocmai prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 31-36 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, contravenientul are la dispoziţie calea de atac necesară pentru a contesta sancţiunea aplicată, şi anume posibilitatea de a formula în termen de 15 zile de la data inmanarii sau comunicării procesului-verbal de constatare a contravenţiei. Plângerea se soluţionează de instanţa de judecată, iar hotărârea acesteia poate fi atacată cu recurs. În cadrul procesului contravenientul are dreptul să fie asistat de un avocat, iar potrivit art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, pot fi administrate orice alte probe prevăzute de lege în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal de constatare a contravenţiei. Referitor la prezumţia de nevinovatie, apreciază ca, potrivit art. 23 alin. (8) din Constituţie şi art. 6 paragraful 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, aceasta operează numai în materie penală, or, în speta, avem de-a face cu un proces civil în care instanţa urmează sa verifice temeinicia şi legalitatea procesului-verbal de constatare a contravenţiei, sarcina probei revenind celui care emite o pretentie în faţa instanţei, şi anume petentului.

Avocatul Poporului opineaza ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât prezumţia de nevinovatie este specifică doar dreptului penal, potrivit dispoziţiilor art. 23 alin. (8) din Constituţie, asa cum s-a pronunţat şi Curtea Constituţională în Decizia nr. 317/2001. Totodată, prin Decizia nr. 249/1997 Curtea Constituţională a statuat ca prezumţia de nevinovatie este reglementată în legătură cu libertatea individuală a persoanei şi priveşte reţinerea, arestarea şi soluţionarea procesului penal, până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.

Folosirea notiunii de "contravenient" nu este facuta în acelaşi mod în care legislaţia penală utilizează notiunile de "invinuit" sau "inculpat", ci este facuta pentru caracterizarea unei persoane care a săvârşit o contravenţie (o faptă ilegala cu un pericol social mai redus decât al unei infracţiuni). Totodată, procesul în care s-a invocat aceasta excepţie este de natura contravenţională, iar nu penală, motiv pentru care regulile constituţionale privind prezumţia de neconstituţionalitate nu sunt aplicabile.

În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a dreptului la un proces echitabil, apreciază ca aceasta sustinere este neîntemeiată, întrucât părţile beneficiază de toate garanţiile procesuale ale unui proces echitabil. Astfel, dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 prevăd ca împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei se poate face plângere, care va fi judecata în mod public de o instanţa independenta şi impartiala, stabilită prin lege.

În ceea ce priveşte invocarea încălcării prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (3), apreciază ca acestea nu au relevanta pentru soluţionarea cauzei.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constituţională constata ca a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobată cu modificări prin Legea nr. 180/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 268 din 22 aprilie 2002, cu modificările ulterioare.

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine ca prin dispoziţiile legale criticate sunt incalcate prevederile art. 1 alin. (3), ale art. 20 şi ale art. 23 alin. (8) din Constituţie, precum şi dispoziţiile art. 6 pct. 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, al căror conţinut este următorul:

–Art. 1 alin. (3) din Constituţie: "România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sunt garantate." ;

–Art. 20 din Constituţie: "(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanta cu Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.

(2)Dacă exista neconcordante între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale.";

–Art. 23 alin. (8) din Constituţie: "Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare, persoana este considerată nevinovată.";

–Art. 6 pct. 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale: "Orice persoană acuzata de o infracţiune este prezumată nevinovată până ce vinovăţia va fi legal stabilită."

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca doua sunt problemele pe care le supune spre examinare autorul excepţiei, şi anume:

a)dacă noţiunea de contravenient implica stabilirea vinovatiei unei persoane acuzate de comiterea unei contravenţii, înainte de orice judecata;

b)dacă sancţionarea contravenţiei de către o autoritate administrativă nu infrange principiul dreptului la un proces echitabil, în faţa unei instanţe independente.

La ambele întrebări răspunsul este negativ.

Potrivit art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, constituie contravenţie fapta săvârşită cu vinovăţie, stabilită şi sancţionată prin lege, ordonanţa, prin hotărâre a Guvernului sau, după caz, prin hotărâre a consiliului local al comunei, oraşului, municipiului sau al sectorului municipiului Bucureşti, a consiliului judeţean ori a Consiliului General al Municipiului Bucureşti.

Prin noţiunea de contravenient, folosită în cuprinsul ordonanţei, este desemnată persoana cu privire la care agentul constatator a stabilit, în condiţiile legii, ca a comis o faptă antisociala definită de legiuitor ca fiind contravenţie.

Folosirea în actul normativ criticat a notiunii de contravenient nu implica însă declararea a priori a vinovatiei şi a responsabilităţii persoanei împotriva căreia organele administrative abilitate dreseaza procesul-verbal de contravenţie.

Din punctul de vedere al agentului constatator, aceasta persoana este vinovata şi responsabilă, iar procesul-verbal întocmit are, până la rămânerea lui definitivă, caracterul unui act administrativ de constatare. Vinovăţia şi răspunderea contravenientului apar, în aceasta faza a procedurii contravenţionale, ca elemente stabilite de organul administrativ abilitat, pe baza propriilor constatări şi a probelor identificate de acesta în stabilirea existenţei şi a împrejurărilor comiterii faptei antisociale.

Nu se poate retine deci ca se încalcă principiul prezumţiei de nevinovatie, dat fiind ca persoana împotriva căreia s-a întocmit procesul-verbal de constatare a contravenţiei nu este pusă în faţa unui verdict definitiv de vinovăţie şi de răspundere, ci doar în faţa unui act administrativ de constatare, ale cărui efecte pot fi inlaturate prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege.

Procesul-verbal de constatare a contravenţiei stabileşte definitiv vinovăţia persoanei în cauza numai în condiţiile în care aceasta nu înţelege să se folosească de căile de atac prevăzute de lege, dar în aceasta ipoteza nu se poate retine ca s-a înlăturat prezumţia de nevinovatie, ci faptul ca, nefolosind căile de atac, contravenientul însuşi şi-a recunoscut vinovăţia.

Vinovăţia contravenientului se stabileşte definitiv, de asemenea, în cazul în care acesta ataca în justiţie procesul-verbal de constatare a contravenţiei, iar instanţa respinge plângerea formulată de acesta. Nici în acest caz nu se poate retine ca s-a încălcat principiul prezumţiei de nevinovatie, căci răspunderea contravenientului a fost stabilită - asa cum prescriu Constituţia şi Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului - prin hotărâre judecătorească definitivă.

În ceea ce priveşte susţinerea autorului excepţiei ca textul de lege criticat încalcă principiul dreptului la un proces echitabil, şi aceasta sustinere este nefondata, în condiţiile în care, asa cum s-a arătat, legea prevede posibilitatea atacarii în justiţie a actului de constatare a contravenţiei şi deci examinarea cazului de către un judecător independent şi impartial.

În acelaşi sens s-a pronunţat Curtea Constituţională prin Decizia nr. 183 din 8 mai 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 17 iunie 2003, respingând excepţia de neconstituţionalitate având ca obiect mai multe dispoziţii ale Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.

Deoarece nu au intervenit elemente noi care să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, soluţia şi considerentele Deciziei nr. 183/2003 îşi păstrează valabilitatea şi în acest caz, astfel încât prezenta excepţie de neconstituţionalitate urmează să fie respinsă.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c), al art. 145 alin. (2), art. 1 alin. (3), art. 20 şi al art. 23 alin. (8) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (1) şi al art. 25 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările ulterioare, excepţie ridicată de Streche Culai în Dosarul nr. 2.480/2003 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 18 septembrie 2003.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru

──────────────