Decizie nr. 47 din 12 februarie 2013

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Daniela Ramona Mariţiu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 113 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Marin Alexandru Octavian în Dosarul nr. 22.736/3/2012 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1487D/2012.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens face referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.021/2011.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 12 octombrie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 22.736/3/2012, Tribunalul Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 113 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Marin Alexandru Octavian cu ocazia soluţionării unei cauze de contencios administrativ.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prin dispoziţiile de lege criticate sunt încălcate prevederile constituţionale ale art. 15, 16, 44 şi 53, deoarece înstrăinarea dreptului de proprietate asupra clădirilor, terenurilor şi a mijloacelor de transport este condiţionată de achitarea amenzilor existente în evidenţa organului fiscal. În esenţă, autorul excepţiei este nemulţumit de faptul că, deşi a achitat toate obligaţiile fiscale ale vehiculului pe care doreşte să îl înstrăineze, i se refuză eliberarea certificatului fiscal pentru neachitarea unor amenzi de circulaţie aferente unor contravenţii săvârşite în timp ce conducea alte autoturisme.

Tribunalul Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens face referire la deciziile Curţii Constituţionale nr. 1.069/2009 şi nr. 1.021/2011.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens face referire la Decizia nr. 1.021/2011. După cum se poate observa din cuprinsul acestei decizii, atât stabilirea interdicţiei propriu-zise, cât şi aplicarea acesteia în toate situaţiile în care există obligaţii fiscale neachitate, indiferent de natura lor, nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate.

Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 113 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007, cu următorul conţinut: "Pentru înstrăinarea dreptului de proprietate asupra clădirilor, terenurilor şi a mijloacelor de transport, contribuabilii trebuie să prezinte certificate de atestare fiscală prin care să se ateste achitarea tuturor obligaţiilor fiscale de plată datorate autorităţii administraţiei publice locale în a cărei rază se află înregistrat fiscal bunul ce se înstrăinează, potrivit alin. (2), inclusiv sumele reprezentând amenzi existente în evidenţa organului fiscal. Pentru bunul care se înstrăinează, impozitul datorat este cel recalculat pentru a reflecta perioada din an în care impozitul se aplică persoanei care înstrăinează, potrivit Codului fiscal."

În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii, autorul excepţiei invocă prevederile constituţionale ale art. 15 referitor la neretroactivitate a legii, art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, art. 44 referitor la dreptul de proprietate privată şi art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţia de lege criticată prevede că, pentru înstrăinarea dreptului de proprietate asupra clădirilor, terenurilor şi a mijloacelor de transport, este obligatorie atestarea achitării tuturor obligaţiilor fiscale de plată datorate autorităţii administraţiei publice locale în a cărei rază se află înregistrat fiscal bunul ce se înstrăinează, inclusiv sumele reprezentând amenzi existente în evidenţa organului fiscal, sub sancţiunea nulităţii absolute a actului translativ de proprietate. În legătură cu acest aspect, instanţa de contencios constituţional a statuat cu valoare de principiu că impunerea unei astfel de obligaţii este motivată de necesitatea creării unui climat de stabilitate şi securitate juridică, precum şi de preocuparea statului în a găsi metode eficiente pentru a determina contribuabilul să îşi execute obligaţiile fiscale, indiferent de natura şi cuantumul lor. O asemenea măsură este expresa obligaţiei pozitive a statului de a asigura ritmicitatea şi certitudinea alimentării bugetului general consolidat. Prin urmare, faptul că legiuitorul a condiţionat înstrăinarea dreptului de proprietate asupra clădirilor, terenurilor şi a mijloacelor de transport de stingerea tuturor creanţelor fiscale ale titularului dreptului de proprietate nu echivalează cu instituirea unei incapacităţi de a vinde bunul în cauză, ci, din contră, o asemenea condiţionare este menită să asigure în mod eficient îndeplinirea unei obligaţii legale şi constituţionale a persoanelor fizice sau juridice, şi anume plata sarcinilor fiscale, indiferent de natura lor, la bugetele locale. Aşa fiind, Curtea a constatat că dispoziţiile de lege care instituie obligativitatea dobândirii certificatului de atestare fiscală drept condiţie pentru înstrăinarea dreptului de proprietate asupra clădirilor, terenurilor şi a mijloacelor de transport sunt constituţionale (Decizia nr. 1.069 din 14 iulie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 567 din 14 august 2009).

De asemenea, Curtea constata că însuşi textul constituţional referitor la garantarea dreptului de proprietate statorniceşte că limitele şi conţinutul acestuia sunt stabilite prin lege, exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigenţe, cărora li se subsumează şi instituirea unor condiţii, care, dacă nu sunt respectate, fac ca valorificarea respectivului drept sa nu mai fie posibilă. Astfel, departe de a constitui o negare a dreptului în sine, exigenţele impuse de textul de lege criticat dau expresie ordinii de drept, precum şi drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane, cărora statul este ţinut să le acorde ocrotire în egală măsură.

În ceea ce priveşte invocarea prevederilor art. 16 din Constituţie, Curtea constată că dispoziţia de lege criticată se aplică în mod egal tuturor celor aflaţi în situaţia prevăzută în ipoteza normei legale - înstrăinarea dreptului de proprietate asupra clădirilor, terenurilor şi a mijloacelor de transport - fără nici o discriminare pe considerente arbitrare.

În final, Curtea reţine că dispoziţiile art. 53 din Legea fundamentală nu au incidenţă în cauză, deoarece nu s-a constatat restrângerea exerciţiului vreunui drept sau al vreunei libertăţi fundamentale şi, prin urmare, nu ne aflăm în ipoteza prevăzută de norma constituţională invocată.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeietă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 113 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Marin Alexandru Octavian în Dosarul nr. 22.736/3/2012 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 12 februarie 2013.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Daniela Ramona Mariţiu