Decizie nr. 301 din 13 iunie 2013

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Cristina Cătălina Turcu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (4), art. 4 şi art. 5 alin. (1) lit. b) şi c) şi alin. (1^1)-(5) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Ioan Oarşă în Dosarul nr. 4.447/30/2012 al Tribunalului Timiş - Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 60D/2013.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Preşedintele dispune să se facă apelul şi în Dosarul nr. 142D/2013 având ca obiect o excepţie de neconstituţionalitate identică, excepţie ridicată de Livia Oarşă în Dosarul nr. 4.445/30/2012 al Tribunalului Timiş - Secţia I civilă.

La apelul nominal, se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea, având în vedere obiectul identic al excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele sus-menţionate, din oficiu, pune în discuţie conexarea Dosarului nr. 142D/2013 la Dosarul nr. 60D/2013.

Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu măsura conexării.

Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea Dosarului nr. 142D/2013 la Dosarul nr. 60D/2013, care este primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, arătând că soluţiile pronunţate de instanţele de judecată, referitoare la cererile formulate, nu constituie un arbitraj cu caracter politic, ci sunt rezultatul unui silogism judiciar a cărui concluzie rezultă din analiza temeiurilor cuprinse atât în hotărârea de condamnare, cât şi în art. 1 alin. (3) din Legea nr. 221/2009.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin Încheierea din 16 ianuarie 2013 şi Decizia civilă nr. 201 din 12 februarie 2013, pronunţate în dosarele nr. 4.447/30/2012 şi nr. 4.445/30/2012/a1, Tribunalul Timiş - Secţia I civilă şi Curtea de Apel Timişoara - Secţia I civilă au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (4), art. 4 şi art. 5 alin. (1) lit. b) şi c) şi alin. (1^1)-(5) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989.

Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Ioan Oarşă şi Livia Oarşă în faţa Tribunalului Timiş - Secţia I civilă, în cauze având ca obiect acordarea de despăgubiri în temeiul Legii nr. 221/2009.

Excepţia ridicată de Livia Oarşă a fost respinsă ca inadmisibilă de către Tribunalul Timiş - Secţia I civilă, prin Încheierea de şedinţă din data de 14 decembrie 2012, încheiere împotriva căreia a fost declarat recurs în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

Prin Decizia civilă nr. 201 din 12 februarie 2013, Curtea de Apel Timişoara - Secţia I civilă a admis recursul şi a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (4), art. 4 şi art. 5 alin. (1) lit. b) şi c) şi alin. (1^1)-(5) din Legea nr. 221/2009.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că dispoziţiile de lege criticate aduc atingere textelor constituţionale invocate, deoarece reglementează o procedură contencioasă, precum şi un arbitraj cu caracter politic, realizat de instanţele de judecată, de natură să aducă atingere independenţei judecătorilor, încălcându-se astfel regimul incompatibilităţilor pe care legea le prevede pentru aceştia.

Tribunalul Timiş - Secţia I civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Instanţa nu săvârşeşte prin aprecierea şi verificarea la care o obligă art. 1 alin. (4) din Legea nr. 221/2009 un act politic din moment ce caracterul politic al unei fapte este deja instituit prin lege, în speţele supuse judecăţii realizându-se o transpunere a datelor de speţă la prevederile legale. Constatarea scopului prevăzut de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 214/1999 reprezintă rezultatul aprecierii probatoriului administrat, instanţa doar constatând caracterul politic, şi nu caracterizându-l ori definindu-l ca atare.

Curtea de Apel Timişoara - Secţia I civilă apreciază că inexistenţa interesului procesual al părţii în ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate nu se regăseşte între cauzele de inadmisibilitate ce pot fi reţinute de instanţa de judecată, potrivit art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, astfel încât aceasta nu poate fi constatată decât de către Curtea Constituţională.

Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece instanţele de judecată nu sunt chemate să aprecieze discreţionar asupra caracterului politic al măsurilor administrative şi condamnărilor penale avute în vedere de Legea nr. 221/2009 şi nici nu exprimă o opinie politică prin hotărârile pronunţate, ci doar constată dacă într-un caz concret fapta pentru care a intervenit măsura administrativă sau condamnarea a urmărit sau nu scopurile enumerate expres şi limitativ de către legiuitor.

Avocatul Poporului apreciază că textele de lege criticate sunt constituţionale, întrucât competenţa şi procedura de soluţionare de către autoritatea judecătorească, reglementate prin Legea nr. 221/2009, nu conduc automat la considerarea activităţii instanţei de judecată ca fiind politizată, şi, prin urmare, nu sunt de natură să aducă atingere independenţei justiţiei. Instanţa este liberă să aprecieze asupra incidenţei prevederilor Legii nr. 221/2009, în funcţie de particularităţile fiecărui caz în parte, fără ca activitatea de înfăptuire a actului de justiţie să fie influenţată în vreun fel, principiul separaţiei puterilor în stat fiind pe deplin respectat. Prin urmare, constatarea caracterului politic al condamnărilor prevăzute la art. 1 alin. (3) din Legea nr. 221/2009 reflectă rezultatul aprecierii probelor administrate, instanţa de judecată caracterizându-l ca atare. În plus, hotărârile instanţelor de judecată sunt pronunţate în cadrul jurisdicţiei specifice activităţii judecătoreşti, iar textele de lege criticate nu exclud accesul liber la justiţie, ci reglementează, în realitate, o măsură reparatorie şi regimul juridic al acesteia. Aceste hotărâri pot fi atacate în justiţie de către cei interesaţi, în condiţiile prevăzute de lege. Mai mult, art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege, precum şi art. 129, care prevede că, împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii, atribuie exclusiv legiuitorului prerogativa stabilirii competenţei şi procedurii de judecată, inclusiv a condiţiilor de exercitare a căilor de atac. Prin urmare, textele de lege criticate reprezintă expresia aplicării dispoziţiilor constituţionale invocate mai sus.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl formează prevederile art. 1 alin. (4), art. 4 şi art. 5 alin. (1) lit. b) şi c) şi alin. (1^1)-(5) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 11 iunie 2009, cu modificările şi completările ulterioare, dispoziţii care au următorul cuprins:

–Art. 1 alin. (4): "Caracterul politic al condamnărilor prevăzute la alin. (3) se constată de instanţa judecătorească, în condiţiile prevăzute la art. 4.";

–Art. 4: "(1) Persoanele condamnate penal în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 pentru alte fapte decât cele prevăzute la art. 1 alin. (2) pot solicita instanţei de judecată să constate caracterul politic al condamnării lor, potrivit art. 1 alin. (3). Cererea poate fi introdusă şi după decesul persoanei, de orice persoană fizică sau juridică interesată ori, din oficiu, de parchetul de pe lângă tribunalul în circumscripţia căruia domiciliază persoana interesată.

(2)Persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot, de asemenea, solicita instanţei de judecată să constate caracterul politic al acestora. Prevederile art. 1 alin. (3) se aplică în mod corespunzător.

(3)Instanţa de judecată este obligată să ia toate măsurile pentru obţinerea sau, după caz, reconstituirea dosarului în care a fost pronunţată hotărârea de condamnare, inclusiv prin solicitarea punctului de vedere al Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România.

(4)Cererea este imprescriptibilă, fiind scutită de taxă de timbru, iar competenţa de soluţionare aparţine tribunalului, secţia civilă, în circumscripţia căruia domiciliază persoana interesată. Cererea se judecă în contradictoriu cu statul, reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice.

(5)Judecarea acestor cereri se face cu participarea obligatorie a procurorului.

(6)Hotărârea pronunţată potrivit alin. (4) este supusă recursului, care este de competenţa curţii de apel.";

–Art. 5 alin. (1) lit. b) şi c) şi alin. (1^1)-(5): "(1) Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum şi, după decesul acestei persoane, soţul sau descendenţii acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanţei prevăzute la art. 4 alin. (4), în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la: [...]

b)acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obţinut despăgubiri prin echivalent în condiţiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, cu modificările şi completările ulterioare;

c)repunerea în drepturi, în cazul în care prin hotărârea judecătorească de condamnare s-a dispus decăderea din drepturi sau degradarea militară.

(1^1)La stabilirea cuantumului despăgubirilor prevăzute la alin. (1), instanţa judecătorească va lua în considerare, fără a se limita la acestea, durata pedepsei privative de libertate, perioada de timp scursă de la condamnare şi consecinţele negative produse în plan fizic, psihic şi social, precum şi măsurile reparatorii deja acordate în temeiul Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, şi al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 214/1999 privind acordarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracţiuni săvârşite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum şi persoanelor care au participat la acţiuni de împotrivire cu arme şi de răsturnare prin forţă a regimului comunist instaurat în România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările şi completările ulterioare.

(2)Hotărârile judecătoreşti pronunţate în temeiul prevederilor alin. (1) lit. a) şi b) sunt supuse recursului, care este de competenţa curţii de apel, şi sunt puse în executare de Ministerul Finanţelor Publice, prin direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti.

(3)Cererile prevăzute la alin. (1) sunt scutite de taxă de timbru.

(4)Prezenta lege se aplică şi persoanelor cărora le-au fost recunoscute drepturile prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, persoanelor cărora li s-a recunoscut calitatea de luptător în rezistenţa anticomunistă, potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 214/1999, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările şi completările ulterioare, în măsura în care se încadrează în prevederile art. 1, 3 şi 4, precum şi persoanelor care au fost condamnate prin hotărâri judecătoreşti pentru săvârşirea de infracţiuni la care face referire prezenta lege şi care au obţinut desfiinţarea, anularea sau casarea hotărârilor de condamnare, ca urmare a exercitării căilor extraordinare de atac, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu condiţia să nu fi beneficiat de drepturile prevăzute la alin. (1) lit. a), b) sau c).

(5)Acordarea de despăgubiri în condiţiile prevăzute la alin. (1) lit. b) atrage încetarea de drept a procedurilor de soluţionare a notificărilor depuse potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sau Legii nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare."

Curtea observă că prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 au fost declarate neconstituţionale prin deciziile nr. 1.354 din 20 octombrie 2010, nr. 1.358 din 21 octombrie 2010 şi nr. 1.360 din 21 octombrie 2010, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 761 din 15 noiembrie 2010.

Autorul excepţiei susţine că aceste texte de lege încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (3)-(5) privind caracterul statului român, principiul separaţiei puterilor în stat şi al supremaţiei Constituţiei şi legilor; art. 2 alin. (2) referitor la exercitarea suveranităţii; art. 8 alin. (2) privind constituirea şi rolul partidelor politice; art. 9 referitor la constituirea şi rolul sindicatelor; art. 11 privind dreptul internaţional şi dreptul intern; art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului; art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiţie; art. 40 alin. (3) referitor la incompatibilităţile anumitor profesii cu calitatea de membru al unui partid politic; art. 44 alin. (1), (2), (4) şi (6) privind garantarea dreptului de proprietate privată şi a creanţelor asupra statului, interzicerea naţionalizării sau a oricăror alte măsuri de trecere silită în proprietate publică a unor bunuri, bazate pe criterii discriminatorii; art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi; art. 124 alin. (3) privind independenţa judecătorilor; art. 125 alin. (3) privind incompatibilităţile funcţiei de judecător; art. 126 alin. (5) teza întâi referitor la interzicerea înfiinţării instanţelor extraordinare; art. 144 şi art. 145 referitoare la incompatibilităţile, independenţa şi inamovibilitatea judecătorilor Curţii Constituţionale, precum şi art. 148 alin. (2) şi (4) privind aderarea României la tratatele constitutive ale Uniunii Europene.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea observă că textele de lege criticate sunt cuprinse în Legea nr. 221/2009, act normativ adoptat de Parlament, în temeiul art. 61 alin. (1) din Constituţie, pe care instanţele de judecată îl interpretează şi aplică potrivit competenţelor acestora stabilite prin art. 124 alin. (1) şi art. 126 alin. (3) din Constituţie.

Astfel, Curtea observă că, potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, "constituie condamnare cu caracter politic orice condamnare dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pronunţată în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, pentru fapte săvârşite înainte de data de 6 martie 1945 sau după această dată şi care au avut drept scop împotrivirea faţă de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945". Pornind de la aceste prevederi instanţele trebuie să constate caracterul politic al condamnărilor prevăzute de art. 1 alin. (3) potrivit căruia constituie condamnare cu caracter politic şi condamnarea pronunţată în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 pentru orice alte fapte prevăzute de legea penală dacă prin săvârşirea acestora s-a urmărit unul dintre scopurile prevăzute la art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 214/1999.

Mai mult, Curtea observă că, potrivit art. 3 coroborat cu art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, constituie măsuri administrative cu caracter politic orice măsuri luate de organele fostei miliţii sau securităţi având ca obiect dislocarea şi stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unităţi şi colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu şi că persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute expres la art. 3, pot, de asemenea, solicita instanţei de judecată să constate caracterul politic al acestora.

Or, pentru a respecta obligaţiile pe care le au, potrivit Legii nr. 221/2009, instanţele de judecată trebuie, atunci când este necesar, să verifice situaţia de fapt a celor ce adresează o cerere întemeiată pe prevederile Legii nr. 221/2009, administrând în acest sens probele necesare.

Aşa fiind, Curtea reţine că activitatea de interpretare şi aplicare a unei legi adoptate de Parlament, precum şi administrarea probelor care să ducă la soluţionarea procesului nu au semnificaţia unui "arbitraj cu caracter politic" realizat de către instanţele judecătoreşti, ci a înfăptuirii actului de justiţie, astfel încât nu poate fi reţinută încălcarea textelor constituţionale invocate, reglementările criticate fiind în deplin acord cu principiul înfăptuirii justiţiei, în mod unic, imparţial şi egal, de către judecători independenţi, astfel cum prevede art. 124 din Legea fundamentală.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ioan Oarşă şi Livia Oarşă în dosarele nr. 4.447/30/2012 şi nr. 4.445/30/2012 ale Tribunalului Timiş - Secţia I civilă şi constată că dispoziţiile art. 1 alin. (4), art. 4 şi art. 5 alin. (1) lit. b) şi c) şi alin. (1^1)-(5) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, sunt constituţionale în raport de criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Timiş - Secţia I civilă şi Curţii de Apel Timişoara - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 13 iunie 2013.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Cristina Cătălina Turcu