Decizie nr. 691 din 5 mai 2009

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Simona Ricu - procuror

Valentina Bărbăţeanu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 64 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, excepţie ridicată de Vasile Lungu în Dosarul nr. 3.114/84/2008 al Tribunalului Sălaj - Secţia civilă.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, apreciind că textul de lege criticat nu încalcă dreptul de proprietate privată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 4 decembrie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 3.114/84/2008, Tribunalul Sălaj - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 64 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Vasile Lungu într-o cauză având ca obiect soluţionarea plângerii formulate împotriva unui act administrativ emis de Primăria Municipiului Zalău.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că dispoziţiile art. 64 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 nesocotesc prevederile constituţionale şi internaţionale care garantează dreptul de proprietate privată.

Tribunalul Sălaj - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Guvernul apreciază că excepţia este neîntemeiată, prin raportare la prevederile art. 44 şi art. 136 alin. (5) din Constituţie, şi inadmisibilă, prin raportare la prevederile art. 124 din Legea fundamentală.

Avocatul Poporului apreciază că textul de lege criticat este constituţional.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 64 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, astfel cum au fost modificate şi completate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 69/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 443 din 29 iunie 2007. Textul de lege criticat are următorul cuprins:

–Art. 64 alin. (1): "Poliţia rutieră poate dispune ridicarea vehiculelor staţionate neregulamentar pe partea carosabilă. Ridicarea şi depozitarea vehiculelor în locuri special amenajate se realizează de către administraţiile publice locale sau de către administratorul drumului public, după caz."

În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, textul de lege criticat contravine dispoziţiilor din Legea fundamentală cuprinse în art. 44 referitor la dreptul de proprietate privată, art. 124 privind înfăptuirea justiţiei şi art. 136 alin. (5) potrivit căruia proprietatea privată este inviolabilă, în condiţiile legii organice. De asemenea, mai invocă şi dispoziţiile art. 17 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, care prevăd că orice persoană are dreptul la proprietate şi că nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa, şi pe cele ale art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la protecţia proprietăţii.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că textul de lege criticat reglementează o măsură tehnico-administrativă menită să asigure desfăşurarea circulaţiei pe drumurile publice în condiţii de siguranţă, prin îndepărtarea de pe spaţiul rezervat circulaţiei rutiere a autovehiculelor staţionate în acea zonă în pofida regulilor stabilite prin lege privind oprirea şi staţionarea acestora.

Curtea constată că nu poate reţine critica referitoare la încălcarea dreptului de proprietate privată, întrucât dreptul de proprietate nu este un drept absolut, ci poate fi supus anumitor limitări rezonabile. Art. 1 paragraful 2 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale stabileşte că dispoziţiile art. 1 paragraful 1 din acelaşi Protocol referitoare la protecţia proprietăţii "nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general (...)". Or, prevederea de lege criticată este tocmai o materializare a acestui drept acordat statelor prin documentul internaţional amintit. Aceasta este concluzia ce se desprinde şi din textele din Constituţie invocate de autorul excepţiei în motivarea acesteia. Astfel, art. 44 alin. (1) din Legea fundamentală prevede că dreptul de proprietate este garantat, dar "conţinutul şi limitele acestui drept sunt stabilite de lege", iar art. 136 alin. (5) din Constituţie consacră caracterul inviolabil al proprietăţii private, însă "în condiţiile legii".

Curtea Constituţională observă că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, legiuitorul naţional poate aprecia în funcţie de nevoia reală a comunităţii, măsurile de limitare a exerciţiului dreptului de proprietate. În cauza James şi alţii împotriva Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei, 1986, instanţa europeană a statuat că nu poate fi vorba despre o încălcare a dispoziţiilor Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, dacă privarea de proprietate răspunde unei "utilităţi publice", aşa cum prevede art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie. În vederea realizării scopului ei legitim, măsura privativă de proprietate trebuie însă să păstreze un echilibru just între exigenţele interesului general al comunităţii şi apărarea drepturilor fundamentale ale individului.

Or, în cazul de faţă, nici măcar nu se pune problema unei privări de proprietate, ci doar a limitării exercitării a două dintre atributele dreptului de proprietate, şi anume posesia şi folosinţa, rămânând neafectată prerogativa dispoziţiei, care este de esenţa dreptului de proprietate. Mai mult, această limitare a posesiei şi folosinţei este doar temporară, încetând de îndată ce proprietarul autovehiculului staţionat neregulamentar achită contravaloarea cheltuielilor necesitate de ridicarea, transportul şi depozitarea acestuia. De altfel, măsura instituită prin textul de lege criticat reprezintă o sancţionare a atitudinii culpabile a conducătorului auto care a nesocotit normele legale referitoare la staţionarea vehiculelor. De aceea, nu se poate reţine nici nesocotirea dispoziţiilor art. 17 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, care prevăd că orice persoană are dreptul la proprietate şi că nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa.

Aşadar, dispoziţiile art. 64 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 nu sunt de natură să aducă atingere dreptului de proprietate privată.

În ceea ce priveşte critica prin raportare la dispoziţiile art. 124 din Legea fundamentală, Curtea observă că invocarea acestui text constituţional este pur aleatorie, prevederile de lege ce constituie obiect al excepţiei neavând nicio legătură cu principiile care stau la baza înfăptuirii justiţiei, statuate prin aceste dispoziţii din Constituţie.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 64 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, excepţie ridicată de Vasile Lungu în Dosarul nr. 3.114/84/2008 al Tribunalului Sălaj - Secţia civilă.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 5 mai 2009.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Valentina Bărbăţeanu