Decizie nr. 38 din 6 februarie 2002

Nicolae Popa - preşedinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Şerban Viorel Stanoiu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Paula C. Pantea - procuror

Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 16, ale art. 24 alin. (1) şi ale art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, precum şi ale art. 27, 156, 167, 186, 225 şi 295 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Anton Sommert în Dosarul nr. 2.053/2000 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă.

Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 5 februarie 2002 şi au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la 6 februarie 2002.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 25 aprilie 2001, pronunţată în Dosarul nr. 2.053/2000, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 16, ale art. 24 alin. (1) şi ale art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, precum şi ale art. 27, 156, 167, 186, 225 şi 295 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Anton Sommert.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate sunt criticate următoarele texte legale:

–Art. 16 din Legea nr. 47/1992, republicată, contravine dispoziţiilor art. 1 alin. (3), art. 11 alin. (1) şi (2), art. 16 alin. (2), art. 18 alin. (1), art. 20 alin. (1) şi (2), art. 22 alin. (1), art. 50 alin. (1) şi (2), art. 123 alin. (1) şi (2), art. 130 alin. (1) şi ale art. 131 alin. (1) din Constituţie. Se arata ca aceste prevederi legale creează o incertitudine, astfel încât "prin inacţiune poate fi influentata în mod negativ practica instanţelor de judecare inechitabila, se provoacă limitări în aplicarea Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ceea ce înseamnă un abuz de drept".

–Art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, contravine aceloraşi dispoziţii constituţionale, întrucât potrivit opiniei autorului excepţiei "judecata are loc pe baza raportului prezentat de judecătorul-raportor".

–Art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încalcă dispoziţiile constituţionale menţionate, deoarece prin republicarea acestei legi s-a eliminat posibilitatea recursului.

–Art. 27 alin. 1 din Codul de procedură civilă contravine dispoziţiilor constituţionale menţionate, deoarece textul nu explica expresia "interes" şi "este limitat strict la judecător, rude şi descendenţii acestuia". În felul acesta, susţine autorul excepţiei, "magistratul nu poate fi recuzat, pentru că nu este demonstrat interesul în cauza şi nici din partea cui", iar instituţia recuzării este blocata.

–Art. 156 din Codul de procedură civilă contravine aceloraşi prevederi constituţionale prin faptul ca permite: refuzarea cererii de amânare, judecarea cauzei în lipsa reclamantului, întocmirea de încheieri de şedinţa cu conţinut fals şi depunerea de concluzii scrise în necunostinta de susţinerea părţii adverse.

–Art. 167 din Codul de procedură civilă contravine dispoziţiilor constituţionale invocate de autorul excepţiei, deoarece permite respingerea oricărei dovezi, fără nici o justificare, precum şi "eliminarea dovezilor fără a se analiza separat fiecare fel de dovada, în special la înscrisuri, aceasta obligaţie existând numai în caz de încuviinţare a dovezilor".

–Art. 186 din Codul de procedură civilă contravine aceloraşi dispoziţii din Constituţie, deoarece textul de lege, coroborat cu prevederile art. 167 din cod, permite: respingerea nemotivată a martorilor, blocarea legală a descoperirii adevărului şi prevenirii greşelilor în cunoaşterea faptelor, precum şi împiedicarea ocrotirii drepturilor şi intereselor de buna-credinţa ale părţilor.

–Art. 225 din Codul de procedură civilă contravine, de asemenea, dispoziţiilor constituţionale invocate, deoarece prin expresia "poate" textul de lege, coroborat cu prevederile art. 156, 167 şi 186 din acelaşi cod, permite pârâtului sa nu se prezinte la interogatoriu, iar judecătorul poate aprecia cu privire la aceasta împrejurare.

–Art. 295 din Codul de procedură civilă contravine aceloraşi dispoziţii din Constituţie, deoarece prin expresiile "va putea" şi "dacă" textul de lege, coroborat cu prevederile art. 156, 167 şi 186 din acelaşi cod, permite: respingerea nemotivată a probelor, rămânerea interogatoriului ca singura proba admisă, neprezentarea pârâtului şi confirmarea ilegalitatilor existente la instanţa de fond.

Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă, exprimandu-şi opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate, apreciază ca aceasta este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul, în punctul sau de vedere, considera ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece nu exista nici o contradictie între textele de lege criticate şi dispoziţiile constituţionale invocate în susţinerea excepţiei. Majoritatea aspectelor invocate de autorul excepţiei nu se încadrează într-o critica de neconstituţionalitate, ci vizează fie aspecte de ordin general privitoare la modul în care funcţionează justiţia, fie probleme ce ţin de procedura de judecată şi de modul în care instanţa a aplicat legea în cauza respectiva, putând face cel mult obiectul exercitării căilor de atac prevăzute de lege. De altfel, se arata în punctul de vedere al Guvernului, dispoziţiile art. 125 alin. (3) din Constituţie prevăd ca stabilirea competentei şi a procedurii de judecată se face prin lege, dând astfel libertate legiuitorului de a reglementa în aceste domenii.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie următoarele prevederi legale:

1.Art. 16, art. 24 alin. (1) şi art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, dispoziţii care au următorul cuprins:

–Art. 16: "Procedura jurisdicţională prevăzută de prezenta lege se completează cu regulile procedurii civile, în măsura în care ele sunt compatibile cu natura procedurii în faţa Curţii Constituţionale. Compatibilitatea se hotărăşte exclusiv de Curte.";

–Art. 24 alin. (1): "Primind încheierea prevăzută la art. 23 alin. (4), preşedintele Curţii Constituţionale va desemna pe unul dintre judecători ca raportor şi va comunică încheierea prin care a fost sesizată Curtea Constituţională preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, indicandu-le data până la care pot sa trimită punctul lor de vedere. Prevederile art. 19 alineatul ultim se aplică în mod corespunzător.";

–Art. 25 alin. (1): Decizia prin care se constata neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţa în vigoare este definitivă şi obligatorie."

2.Art. 27 pct. 1, art. 156, art. 167 alin. 1, art. 186 alin. 1, art. 225 şi art. 295 alin. 2 din Codul de procedură civilă, dispoziţii care prevăd:

–Art. 27: "Judecătorul poate fi recuzat:

1.când el, soţul sau, ascendenţii ori descendenţii lor au vreun interes în judecarea pricinii sau când este soţ, ruda sau afin, până la al patrulea grad inclusiv, cu vreuna din părţi; [...].";

–Art. 156: "Instanţa va putea da un singur termen pentru lipsa de apărare, temeinic motivată.

Când instanţa refuza amânarea judecaţii pentru acest motiv, va amana, la cererea părţii, pronunţarea în vederea depunerii de concluzii scrise.";

–Art. 167 alin. 1: "Dovezile se pot incuviinta numai dacă instanţa socoteşte ca ele pot sa aducă dezlegarea pricinii, afară de cazul când ar fi primejdie ca ele să se piardă prin întârziere.";

–Art. 186 alin. 1: "Când instanţa a încuviinţat dovada cu martori, ea va dispune ascultarea acelora care au fost propuşi prin cerere şi întâmpinare.";

–Art. 225: "Dacă partea, fără motive temeinice, refuza sa răspundă la interogator sau nu se înfăţişează, instanţa poate socoti aceste împrejurări ca o mărturisire deplina sau numai ca un început de dovada în folosul părţii potrivnice.";

–Art. 295 alin. 2: "Instanţa va putea incuviinta refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanţa, precum şi administrarea probelor noi propuse în condiţiile art. 292, dacă considera ca sunt necesare pentru soluţionarea cauzei."

1.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate referitoare la prevederile art. 16, ale art. 24 alin. (1) şi ale art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, sunt invocate dispoziţiile art. 1 alin. (3), art. 11 alin. (1) şi (2), art. 16 alin. (2), art. 18 alin. (1), art. 20 alin. (1) şi (2), art. 22 alin. (1), art. 50 alin. (1) şi (2), art. 123 alin. (1) şi (2), art. 130 alin. (1) şi ale art. 131 alin. (1) din Constituţie.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor din Legea nr. 47/1992, Curtea constata ca aceasta este inadmisibila.

Potrivit dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 144 lit. c), Curtea Constituţională "hotărăşte asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti privind neconstituţionalitatea legilor şi a ordonanţelor". În aplicarea acestor dispoziţii art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, prevede: "Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţa în vigoare, de care depinde soluţionarea cauzei."

Rezultă ca în cadrul controlului constituţionalităţii legilor, prevăzut de dispoziţiile art. 144 lit. c) din Constituţie, sesizarea instanţei de contencios constituţional în vederea declanşării controlului poate fi facuta numai pe calea ridicării excepţiei de neconstituţionalitate în faţa instanţei judecătoreşti, cu condiţia ca soluţionarea cauzei sa depindă de legea sau ordonanţa ori dispoziţia dintr-o lege sau dintr-o ordonanţa criticata ca neconstitutionala.

Curtea observa ca în soluţionarea cauzei aflate pe rolul instanţei de judecată, şi anume cererea de apel pe care autorul excepţiei a formulat-o împotriva unei sentinţe prin care i-a fost respinsă acţiunea de acordare de daune morale, nu au relevanta dispoziţiile Legii nr. 47/1992 criticate de autorul excepţiei pentru neconstituţionalitate. Astfel fiind, sub acest aspect excepţia este inadmisibila.

2.Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine ca prevederile art. 27 pct. 1, art. 156, art. 167 alin. 1, art. 186 alin. 1, art. 225 şi ale art. 295 alin. 2 din Codul de procedură civilă contravin dispoziţiilor art. 1 alin. (3), art. 11 alin. (1) şi (2), art. 16 alin. (2), art. 18 alin. (1), art. 20 alin. (1) şi (2), art. 22 alin. (1), art. 23 alin. (8), art. 24, art. 50 alin. (1) şi (2) şi ale art. 123 alin. (1) şi (2) din Constituţie. Analizând aceste critici, Curtea constata că nu sunt întemeiate, prevederile legale criticate fiind conforme dispoziţiilor constituţionale invocate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate. În motivarea excepţiei, autorul acesteia indica mai multe texte constituţionale pretins a fi incalcate prin dispoziţiile legale criticate, spre a dovedi, în principal, încălcarea acestora prin aceea ca legea nu limitează anumite prerogative acordate judecătorilor, cum ar fi: "limitarea la cine se referă interesul", prevăzută la art. 27 pct. 1 din Codul de procedură civilă, textul art. 156 din Codul de procedură civilă "permite judecătorului sa refuze amânarea judecării [...]", prevederile art. 167 alin. 1 din Codul de procedură civilă permit judecătorului "sa respingă ori şi ce fel de dovada [...]", reglementările prevăzute la art. 186 din Codul de procedură civilă "permit instanţei respingerea nemotivată a martorilor", prevederile art. 225 din Codul de procedură civilă "permit ilegalitatea ca pârâtul sa nu se prezinte la interogatoriu", iar art. 295 din Codul de procedură civilă este criticat deoarece conţine expresiile "va putea" şi "dacă", ceea ce, în opinia autorului excepţiei, "permite instanţei să fie subiectiva şi sa comita ilegalitati". De aceea motivarea excepţiei poarta, în buna parte, asupra constituţionalităţii şi legalităţii acestor norme permisive, reprosandu-li-se pretinsa obstructionare a justiţiei, încălcarea normelor procedurale, subiectivismul şi arbitrariul. Or, legitimitatea constituţională a interpretării legii de către judecător deriva din dispoziţiile art. 123 alin. (2), potrivit cărora "Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii". Organul legislativ, emitent de norme juridice, poate să fie mai restrictiv, obligandu-l pe judecător să fie mai apropiat de lege. Acelaşi legiuitor poate însă prefera, ţinând seama de diversitatea şi complexitatea relaţiilor sociale, o redactare generală a legii, fără a intră în detalii, impunând judecătorului sa determine semnificatia concretă a normei legale în raport cu datele spetei pe care o soluţionează. În consecinţa, raportandu-se la această categorie de critici, Curtea constata ca instituirea prin lege a unei modalităţi sau a alteia de reglementare a procedurii de judecată în soluţionarea cauzelor civile este o opţiune a legiuitorului, în conformitate cu dispoziţiile art. 125 alin. (3), potrivit cărora "Competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de lege".

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu majoritate de voturi în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 156 din Codul de procedură civilă şi cu unanimitate de voturi în ceea ce priveşte dispoziţii legale,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

1.Respinge, ca fiind inadmisibila, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 16, ale art. 24 alin. (1) şi ale art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, excepţie ridicată de Anton Sommert în Dosarul nr. 2.053/2000 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă.

2.Respinge, ca fiind neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 27 pct. 1, art. 156, art. 167 alin. 1, art. 186 alin. 1, art. 225 şi ale art. 295 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 6 februarie 2002.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent,

Mihai Paul Cotta

────────────────────