Ordin nr. 589 din 7 aprilie 2020
privind modificarea și completarea anexei nr. 2 la Ordinul ministrului sănătății nr. 1.033/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice de constituire, păstrare și utilizare a Rezervei Ministerului Sănătății și a Nomenclatorului de medicamente, seruri, vaccinuri, dezinfectante, insecticide, dispozitive medicale și alte materiale specifice
- Emitent
- Ministerul Sănătății
- Publicat în
- Monitorul Oficial nr. 294 din 8 aprilie 2020
Textul actului · 3 articole
Cuprins
Văzând Referatul de aprobare al Direcției generale de asistență medicală și sănătate publică nr. NT 670 din 7.04.2020,
având în vedere prevederile art. 41 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
în temeiul prevederilor art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății, cu modificările și completările ulterioare,
ministrul sănătății emite următorul ordin:
Articolul I
Anexa nr. 2 „Nomenclatorul de medicamente, seruri, vaccinuri, dezinfectante, insecticide, dispozitive medicale și alte materiale specifice“ la Ordinul ministrului sănătății nr. 1.033/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice de constituire, păstrare și utilizare a Rezervei Ministerului Sănătății și a Nomenclatorului de medicamente, seruri, vaccinuri, dezinfectante, insecticide, dispozitive medicale și alte materiale specifice, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 423 din 16 iunie 2011, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1.Punctul 176 se modifică și va avea următorul cuprins:
| „176. | DEZINFECTANT TP1 PENTRU DEZINFECȚIA IGIENICĂ A MÂINILOR PRIN FRECARE | L | 50.000“ |
2.Punctul 179 se modifică și va avea următorul cuprins:
| „179. | DEZINFECTANT TP2 ULTRARAPID GATA PREPARAT PENTRU SUPRAFEȚE ȘI DISPOZITIVE - APARATE MEDICALE CRITICE | L | 50.000“ |
3.După punctul 183 se introduce un nou punct, punctul 183^1, cu următorul cuprins:
| „183^1. | DEZINFECTANT AEROMICROFLORĂ | L | 50.000“ |
4.După punctul 187 se introduce un nou punct, punctul 187^1, cu următorul cuprins:
| „187^1. | MĂNUȘI DE UNICĂ FOLOSINȚĂ CU MANȘETĂ MEDIE | buc. | 1.750.000“ |
5.Punctul 190 se modifică și va avea următorul cuprins:
| „190. | MĂȘTI FFP2 TIP | buc. | 1.750.000“ |
6.După punctul 190 se introduc trei noi puncte, punctele 190^1-190^3, cu următorul cuprins:
| „190^1. | MĂȘTI FFP3 TIP | buc. | 1.750.000 |
|---|---|---|---|
| 190^2. | VIZIERE DE PROTECȚIE | buc. | 1.750.000 |
| 190^3. | COMPLET COMBINEZON, INCLUSIV CU GLUGĂ ȘI PROTECȚIE ÎNCĂLȚĂMINTE | buc. | 1.750.000“ |
7.După punctul 209 se introduce un nou punct, punctul 209^1, cu următorul cuprins:
| „209^1. | KIT TESTARE RAPIDĂ PENTRU COVID-19 | buc. | 10.000“ |
Articolul II
Direcțiile de specialitate din cadrul Ministerului Sănătății, direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București, precum și unitățile depozitare vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Articolul III
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
p. Ministrul sănătății,
Horațiu Moldovan,
secretar de stat
București, 7 aprilie 2020.
Nr. 589.
