Ordin nr. 1.168 din 6 iunie 2024
privind modificarea anexei la Ordinul ministrului transporturilor și infrastructurii nr. 1.448/2023 pentru aprobarea listei proiectelor analizate, aprobate și propuse spre implementare potrivit prevederilor art. 11^2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 12/1998 privind transportul pe căile ferate române și reorganizarea Societății Naționale a Căilor Ferate Române, precum și pentru mandatarea companiei naționale care administrează infrastructura feroviară pentru constituirea parteneriatelor și pentru încheierea protocoalelor de implementare a proiectelor
- Emitent
- Ministerul Transporturilor și Infrastructurii
- Publicat în
- Monitorul Oficial nr. 561 din 17 iunie 2024
Textul actului · 3 articole
Cuprins
Având în vedere prevederile art. 11^2 alin. (3) lit. b, din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 12/1998 privind transportul pe căile ferate române și reorganizarea Societății Naționale a Căilor Ferate Române, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 6 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor art. 11^2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 12/1998 privind transportul pe căile ferate române și reorganizarea Societății Naționale a Căilor Ferate Române, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 187/2023,
în temeiul art. 9 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 370/2021 privind organizarea și funcționarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, cu modificările și completările ulterioare,
ministrul transporturilor și infrastructurii emite prezentul ordin.
Articolul I
Anexa la Ordinul ministrului transporturilor și infrastructurii nr. 1.448/2023 pentru aprobarea listei proiectelor analizate, aprobate și propuse spre implementare potrivit prevederilor art. 11^2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 12/1998 privind transportul pe căile ferate române și reorganizarea Societății Naționale a Căilor Ferate Române, precum și pentru mandatarea companiei naționale care administrează infrastructura feroviară pentru constituirea parteneriatelor și pentru încheierea protocoalelor de implementare a proiectelor, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 23 august 2023, cu modificările ulterioare, se modifică și se înlocuiește cu anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Articolul II
Se mandatează Compania Națională de Căi Ferate „C.F.R.“ - S.A. pentru constituirea parteneriatelor și pentru încheierea protocoalelor de implementare a proiectelor prevăzute în anexa la prezentul ordin.
Articolul III
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
p. Ministrul transporturilor și infrastructurii,
Bogdan-Stelian Mîndrescu,
secretar de stat
București, 6 iunie 2024.
Nr. 1.168.
Anexă
(Anexa la Ordinul nr. 1.448/2023)
LISTA
proiectelor analizate, aprobate și propuse spre implementare potrivit prevederilor
art. 11^2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 12/1998 privind
transportul pe căile ferate române și reorganizarea Societății Naționale a Căilor Ferate Române
| Nr. crt. | Titlu | Părțile |
|---|---|---|
| 1. | Introducerea și, ulterior, dezvoltarea serviciilor de tren urban și metropolitan București-Ilfov | Compania Națională de Căi Ferate „C.F.R.“ - S.A.; Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București-Ilfov |
| 2. | Dezvoltarea rețelei de tram-train metropolitan Oradea | Compania Națională de Căi Ferate „C.F.R.“ - S.A.; Consiliul Județean Bihor |
| 3. | Reînnoirea căii de rulare pe tronsonul liniei CF Reșița Nord-Reșița Sud | Compania Națională de Căi Ferate „C.F.R.“ - S.A.; unitatea administrativ-teritorială (U.A.T.) municipiul Reșița |
| 4. | Reabilitare/Modernizare infrastructură feroviară Reșița Nord-Timișoara Nord, cu extensie Voiteni-Stamora-Moravița - frontieră | Compania Națională de Căi Ferate „C.F.R.“ - S.A.; U.A.T. municipiul Reșița, U.A.T. municipiul Timișoara, U.A.T. județul Caraș-Severin, U.A.T. județul Timiș |
| 5. | Realizare conexiune feroviară cu Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav | Compania Națională de Căi Ferate „C.F.R.“ - S.A.; U.A.T. Consiliul Județean Brașov |
| 6. | Regenerare urbană a zonei Gara Veche - Amenajare parc liniar între Strada Plăieșului și strada Izvoare | Compania Națională de Căi Ferate „C.F.R.“ - S.A.; unitatea administrativ-teritorială (U.A.T.) municipiul Piatra-Neamț |
| 7. | Extinderea transportului terestru prin dezvoltarea serviciilor de tren urban și metropolitan în Zona Metropolitană Iași | Compania Națională de Căi Ferate „C.F.R.“ - S.A.; Asociația Metropolitană de Transport Public Iași |
