Decizie Nr. 47 din 3 mai 1995

Viorel Mihai Ciobanu - preşedinte

Antonie Iorgovan - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent

Completul de judecată, convocat potrivit prevederilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, constata:

Prin Încheierea din 17 martie 1995, pronunţată de Tribunalul Bacau în Dosarul nr. 4.136/1994, Curtea Constituţională a fost sesizată cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a art. 1-4 din Codul de procedură civilă, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 59/1993, invocată de recurentul Hanganu Constantin. În susţinerea excepţiei se arata ca ratiunea adoptării Legii nr. 59/1993 a fost aceea a punerii în concordanta a principiilor Constituţiei din 1991 - între care şi garantarea dreptului de proprietate - cu normele de drept procedural, dar art. 1-4 din Legea nr. 59/1993 nu răspund exigenţelor legii fundamentale şi Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, în sensul că, prin stabilirea judecătoriilor ca instanţe de fond, părţile nu dispun efectiv nici de apel, nici de recurs împotriva soluţiilor pronunţate de judecătorii. Se mai arata ca ar fi fost normal ca tribunalele să aibă calitatea de instanţe de fond pentru acţiunile vindicatio possesionis, pentru ca altfel curţile de apel pronunţa soluţii irevocabile în materia proprietăţii. În esenta, prin actuala distribuire a competentei, părţile sunt private - în materia proprietăţii - de exerciţiul căilor de atac înaintea Curţii Supreme de Justiţie, situaţie care nu s-ar fi născut, dacă s-ar fi adoptat formularile cuprinse în proiectul iniţial al legii din dezbaterea de la Senat. În motivarea excepţiei nu se invoca un text anume din Constituţie care ar fi fost violat prin prevederile Legii nr. 59/1993 şi nici o prevedere a Convenţiei Europene a Drepturilor Omului cu care aceste prevederi ar putea intră în conflict.

Instanţa de judecată, exprimindu-şi opinia, apreciază ca soluţionarea cauzei nu depinde de excepţia de neconstituţionalitate a art. 1-4 din Codul de procedură civilă, modificate prin Legea nr. 59/1993, şi, în consecinţa, potrivit art. 23 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, urmează a fi respinsă ca inadmisibila.

CURTEA,

având în vedere încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispoziţiile art. 1-4 din Codul de procedură civilă, modificate prin Legea nr. 59/1993, raportate la prevederile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, retine:

Curtea constata ca este competenţa să soluţioneze excepţia.

Prin excepţia invocată au fost atacate ca neconstituţionale art. 1-4 din Codul de procedură civilă, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 59/1993, potrivit cărora:

Art. 1. – Judecătoriile judeca:

1.în prima instanţa, toate procesele şi cererile, în afară de cele date prin lege în competenţa altor instanţe;

2.plingerile împotriva hotărîrilor autorităţilor administraţiei publice cu activitate jurisdicţională şi ale altor organe cu astfel de activitate, în cazurile prevăzute de lege;

3.în orice alte materii date prin lege în competenţa lor.

Art. 2. – Tribunalele judeca:

1.în prima instanţa:

a)procesele şi cererile în materie comercială, cu excepţia celor al căror obiect are valoare de până la 10 milioane lei inclusiv;

b)procesele şi cererile privind drepturile şi obligaţiile rezultind din raporturi juridice civile, al căror obiect are o valoare de peste 150 milioane lei;

c)procesele şi cererile în materie de contencios administrativ, în afară de cele date în competenţa curţilor de apel;

d)procesele şi cererile în materie de creaţie intelectuală şi de proprietate industriala;

e)procesele şi cererile în materie de expropriere;

f)cererile pentru încuviinţarea adopţiilor;

g)cererile privind punerea sub interdicţie, declararea dispariţiei şi declararea morţii;

h)cererile privitoare la nulitatea căsătoriei, nulitatea sau desfacerea adopţiei şi cele pentru decăderea din drepturile părinteşti;

i)cererile pentru repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare săvârşite în procesele penale;

j)cererile pentru recunoaşterea, precum şi cele pentru încuviinţarea executării silite a hotărîrilor date în tari străine;

2.cu instanţe de apel, apelurile declarate împotriva hotărîrilor pronunţate de judecătorii în prima instanţa;

3.cu instanţe de recurs, recursurile declarate împotriva hotărîrilor pronunţate de judecătorii în ultima instanţa;

4.în orice alte materii date prin lege în competenţa lor.

Articolul 3. – Curţile de apel judeca:

1.în prima instanţa, procesele şi cererile în materie de contencios administrativ privind actele de competenţa autorităţilor administraţiei publice centrale, ale prefecturilor, ale serviciilor publice descentralizate la nivel judeţean, ale ministerelor şi ale celorlalte organe centrale, ale autorităţilor publice judeţene şi a municipiului Bucureşti;

2.ca instanţe de apel, apelurile declarate împotriva hotărîrilor pronunţate de tribunale în prima instanţa;

3.ca instanţe de recurs, recursurile declarate împotriva hotărîrilor pronunţate de tribunale în apel, precum şi alte cauze prevăzute de lege;

4.în alte materii date prin lege în competenţa lor.

Art. 4. – Curtea Suprema de Justiţie judeca:

1.recursurile declarate împotriva hotărîrilor curţilor de apel şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege;

2.recursurile în interesul legii;

3.recursurile în anulare;

4.în orice alte materii date prin lege în competenţa sa.

În susţinerea excepţiei ridicate, recurentul nu invoca un text din Constituţie care ar fi violat prin prevederile art. 1-4 din Legea nr. 59/1993 şi nici o dispoziţie a Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, cu care aceasta ar putea intră în conflict.

În aceste condiţii, din analiza efectuată rezultă ca art. 1-4 din Codul de procedură civilă trebuie examinate în raport cu prevederile art. 21 şi 128 din Constituţie, precum şi, eventual, cu cele ale art. 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Prevederile constituţionale şi internaţionale în materie sunt cele ale art. 21, potrivit căruia orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, libertăţilor şi a intereselor sale legitime, ale art. 128, care stabileşte ca, împotriva hotărîrilor judecătoreşti, părţile interesate pot exercita căile de atac, în condiţiile legii, şi cele ale art. 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care stipulează ca orice persoană ale carei drepturi şi libertăţi recunoscute de aceasta convenţie au fost violate are dreptul la recurs efectiv în afară unei instanţe naţionale.

Dispoziţiile art. 1-4 din Codul de procedură civilă, modificate prin Legea nr. 59/1993, nu contravin acestor norme şi principii. Într-adevăr, prin art. 1 din Legea nr. 59/1993 se instituie o plenitudine de competenţa pentru judecătorii, în art. 2 pct. 2 se stabileşte ca tribunalele judeca, în calitate de instanţe de apel, toate apelurile declarate împotriva hotărîrilor pronunţate de judecătorii în prima instanţa, iar prin art. 3 pct. 3 se stipulează ca, în calitate de instanţe de recurs, curţile de apel judeca recursurile declarate împotriva hotărîrilor pronunţate de tribunale în apel. Deşi art. 4, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 59/1993, nu reglementează accesul la Curtea Suprema de Justiţie pentru părţile nemultumite de soluţiile pronunţate în urma exercitării căilor de atac menţionate, aceasta nu are caracter neconstitutional, cît timp principiile cuprinse în art. 21 şi 128 din Constituţie nu au fost violate. Este incontestabil faptul ca liberul acces la justiţie prevăzut de art. 21 alin. (2) din Constituţie nu a fost îngrădit, iar existenta şi caracterul efectiv al unor cai de atac nu pot fi puse la indoiala, deoarece Legea nr. 59/1993 le reglementează în modalităţile arătate. Constituţia nu cuprinde prevederi care să oblige la posibilitatea exercitării recursului la Curtea Suprema de Justiţie ca ultima cale de atac.

Nu poate fi reţinută nici critica de neconstituţionalitate intemeiata pe susţinerea ca în proiectul legii de modificare a Codului de procedura civilă ar fi existat formulari mai corecte, deoarece, potrivit art. 144 lit. c) din Constituţie, Curtea Constituţională este competenţa să se pronunţe doar cu privire la constituţionalitatea legii, asa cum a fost votată de Parlament. Eventualele posibile omisiuni legislative nu se pot reglementa pe căile accesibile Curţii Constituţionale, ele neintrând în domeniul sau de competenţa potrivit Constituţiei.

În consecinţa, faţă de cele arătate, excepţia invocată este vadit nefondata, în sensul art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, şi urmează a fi respinsă.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 24 alin. (2) şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, în unanimitate,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca vadit nefondata excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1-4 din Codul de procedură civilă, modificate prin Legea nr. 59/1993, invocată de Hanganu Constantin, domiciliat în municipiul Piatra-Neamt, str. Privighetorii nr. 11, judeţul Neamt, recurent în Dosarul nr. 4.136/1994 al Tribunalului Bacau.

Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa din 3 mai 1995.

Notă *) A se vedea şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 96 din 24 octombrie 1995, publicată la pag. 7.

PREŞEDINTE,

prof. univ. dr. Viorel Mihai Ciobanu

Magistrat-asistent,

Gabriela Dragomirescu