Decizie nr. 141 din 5 octombrie 1999

Ioan Muraru - preşedinte

Costica Bulai - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Nicolae Popa - judecător

Lucian Stangu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Marioara Prodan - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 şi ale art. 171 alin. 1 din Codul de procedură penală, ridicată de Mitica Bute şi Viorel-Catalin Suica în Dosarul nr. 197/1999 al Judecătoriei Tulcea.

Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 30 septembrie 1999, în lipsa părţilor şi în prezenta procurorului, fiind consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 5 octombrie 1999.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 13 aprilie 1999, Judecătoria Tulcea a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 şi ale art. 171 alin. 1 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Mitica Bute şi Catalin-Viorel Suica în Dosarul nr. 197/1999 aflat pe rolul acestei instanţe.

În motivarea excepţiei autorii acesteia arata ca, în ceea ce îi priveşte, în cursul urmăririi penale au fost incalcate dispoziţiile legale referitoare la dreptul de apărare, cuprinse în art. 6 alin. 1 din Codul de procedură penală, în care se arata ca "Dreptul la apărare este garantat învinuitului, inculpatului şi celorlalte părţi în tot cursul procesului penal" şi în art. 171 alin. 1 din acelaşi cod, care precizează ca "invinuitul sau inculpatul are dreptul să fie asistat de apărător în tot cursul urmăririi penale şi al judecaţii, iar organele judiciare sunt obligate să-i aducă la cunoştinţa acest drept". Se considera ca, întrucât accidentul de muncă a avut loc la data de 28 mai 1998, data la care s-a întocmit de către procuror procesul-verbal de cercetare la faţa locului, la acea data trebuiau respectate prevederile legale menţionate, iar nu abia la 17 septembrie 1998, data la care s-a început urmărirea penală şi ei au fost ascultaţi în calitate de învinuiţi. În opinia lor,

dispoziţiile art. 6 şi ale art. 171 alin. 1 din Codul de procedură penală contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 24 alin. (2), care precizează ca "în tot cursul procesului părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu", fără a face referire la momentul în care acest drept începe sa devină obligatoriu şi fără a-l condiţiona în raport cu calitatea de invinuit sau de inculpat. Autorii excepţiei apreciază ca dreptul la apărare trebuie să funcţioneze "în tot parcursul procesului şi nu din momentul începerii urmăririi penale". În argumentarea excepţiei se mai invoca şi prevederile art. 14 pct. 3 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, referitoare la dreptul oricărei persoane acuzate de comiterea unei infracţiuni de a fi informată despre natura şi motivele acuzatiei, pentru a-şi organiza apărarea, precum şi la dreptul de a avea un apărător, iar când este necesar, de a i se atribui un apărător din oficiu.

Exprimandu-şi opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate, instanţa o considera nefondata, deoarece audierea celor doi inculpaţi în faza premergătoare urmăririi penale, fără a li se asigura dreptul la apărare, nu poate fi considerată o încălcare a dispoziţiilor art. 6 alin. 1 şi ale art. 171 alin. 1 din Codul de procedură penală, pentru ca în aceasta faza nu s-au formulat nici un fel de învinuiri la adresa lor, în acel moment ei neavând calitatea de învinuiţi sau de inculpaţi. Instanţa mai precizează ca la data de 17 septembrie 1998, când a fost începută urmărirea penală şi când li s-au luat primele declaraţii în calitate de învinuiţi, li s-a respectat dreptul la apărare, aducandu-li-se la cunoştinţa dreptul de a-şi angaja apărător şi făcându-se aceasta menţiune în înscrisurile în care au fost consemnate declaraţiile invinuitilor.

În conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a putea formula şi trimite punctele lor de vedere.

În punctul de vedere al Guvernului se apreciază ca excepţia este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile legale criticate reflecta şi concretizează, cu privire la procesul penal, prevederile constituţionale cuprinse în art. 24 alin. (2), referitoare la dreptul la asistenţa juridică în tot cursul procesului. Or, momentul începerii procesului penal coincide cu momentul începerii urmăririi penale, cu excepţia proceselor penale pornite la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, în care procesul penal nu mai implica şi începerea urmăririi penale. Guvernul considera ca înainte de începerea procesului penal nu se poate vorbi de invinuit, cel care a săvârşit infracţiunea fiind făptuitor, fără a avea încă o calitate procesuala, calitate pe care o primeşte numai o dată cu pornirea procesului penal, şi anume a urmăririi penale. Or, unei persoane situate în afară procesului penal nu i se poate acorda dreptul la asistenţa juridică, pentru ca astfel s-ar încalcă tocmai prevederile art. 24 alin. (2) din Constituţie, care stabilesc acest drept "în tot cursul procesului". Guvernul face referiri şi la Decizia nr. 17 din 9 februarie 1999 prin care Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 171 alin. 1 din Codul de procedură penală.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Potrivit art. 144 lit. c) din Constituţie şi art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei îl constituie dispoziţiile art. 6 din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins:

Dreptul de apărare este garantat învinuitului, inculpatului şi celorlalte părţi în tot cursul procesului penal. În cursul procesului penal organele judiciare sunt obligate să asigure părţilor deplina exercitare a drepturilor procesuale în condiţiile prevăzute de lege şi sa administreze probele necesare în apărare. Organele judiciare au obligaţia sa încunoştiinţeze pe invinuit sau pe inculpat despre fapta pentru care este invinuit, încadrarea juridică a acesteia şi să-i asigure posibilitatea pregătirii şi exercitării apărării. Orice parte are dreptul să fie asistată de apărător în tot cursul procesului penal. Organele judiciare au obligaţia sa încunoştiinţeze pe invinuit sau pe inculpat, înainte de a i se lua prima declaraţie, despre dreptul de a fi asistat de un apărător, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de ascultare. În condiţiile şi în cazurile prevăzute de lege, organele judiciare sunt obligate sa ia măsuri pentru asigurarea asistenţei juridice a învinuitului sau

inculpatului, dacă acesta nu are apărător ales", precum şi dispoziţiile art. 171 alin. 1 din acelaşi cod, potrivit cărora: "Invinuitul sau inculpatul are dreptul să fie asistat de apărător în tot cursul urmăririi penale şi al judecaţii, iar organele judiciare sunt obligate să-i aducă la cunoştinţa acest drept.

S-a susţinut de către autorii excepţiei ca aceste texte încalcă principiul constituţional al garantarii dreptului la apărare, consfintit de legea fundamentală prin art. 24 alin. (2), conform căruia "În tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu", precum şi prevederile art. 14 pct. 3 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, adoptat şi deschis spre semnare de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite la 16 decembrie 1966 şi ratificat de România la 31 octombrie 1974 prin Decretul nr. 212, publicat în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 146 din 20 noiembrie 1974.

Pct. 3 al art. 14 din pactul menţionat are următoarea redactare: "Orice persoană acuzata de comiterea unei infracţiuni penale are dreptul, în condiţii de deplina egalitate, la cel puţin următoarele garanţii:

a)să fie informată în cel mai scurt termen, într-o limbă pe care o înţelege şi în mod detaliat, despre natura şi motivele acuzatiei ce i se aduc;

b)sa dispună de timpul şi de înlesnirile necesare pregătirii apărării sale şi sa comunice cu apărătorul pe care şi-l alege;

c)să fie judecata fără o întârziere excesiva;

d)să fie prezenta la proces şi să se apere ea însăşi sau să aibă asistenţa unui apărător ales de ea; dacă nu are apărător, să fie informată despre dreptul de a-l avea şi, ori de câte ori interesul justiţiei o cere, sa i se atribuie un apărător din oficiu, fără plata, dacă ea nu are mijloace pentru a-l remunera;

e)sa interogheze sau să facă a fi interogati martorii acuzarii şi să obţină înfăţişarea şi interogarea martorilor apărării în aceleaşi condiţii cu cele ale martorilor acuzarii;

f)sa beneficieze de asistenţa gratuita a unui interpret, dacă nu înţelege sau nu vorbeşte limba folosită la şedinţa de judecată;

g)sa nu fie silită sa marturiseasca împotriva ei insesi sau să se recunoască vinovata".

Examinând conformitatea dispoziţiilor legale criticate cu prevederile constituţionale invocate, precum şi cu cele ale art. 14 pct. 3 din Pactul internaţional menţionat, Curtea constata că nu poate fi vorba de o contrarietate a acestora, ci, dimpotriva, de o concretizare a garantarii constituţionale a dreptului la apărare în cadrul procesului penal. Astfel, textele criticate prevăd şi garantează dreptul la apărare al învinuitului sau al inculpatului în tot cursul procesului penal, precum şi obligaţia organelor judiciare de a-l incunostinta pe acesta despre fapta pentru care este invinuit, încadrarea juridică a acesteia şi de a-i asigura posibilitatea pregătirii şi exercitării apărării. Orice parte are dreptul de a fi asistată de apărător în tot cursul procesului. În plus, organele judiciare au obligaţia sa încunoştiinţeze pe invinuit sau pe inculpat, înainte de a i se lua prima declaraţie, despre dreptul de a fi asistat de un apărător, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de ascultare. În condiţiile şi în cazurile prevăzute de lege, organele judiciare sunt obligate sa ia măsuri pentru asigurarea asistenţei judiciare a învinuitului sau a inculpatului, dacă acesta nu are apărător ales.

Prin alin. 1 al art. 171 din Codul de procedură penală, text legal de asemenea criticat, este prevăzut din nou dreptul învinuitului sau al inculpatului de a fi asistat de apărător în tot cursul urmăririi penale sau al judecaţii, precum şi obligaţia organelor judiciare de a-i aduce la cunoştinţa acest drept.

De asemenea, textele legale criticate sunt în concordanta şi cu prevederile pct. 3 al art. 14 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, potrivit cărora orice persoană acuzata de comiterea unei infracţiuni are dreptul la garanţiile procesuale enumerate şi menţionate, printre care: acela de a fi informată despre natura şi motivele acuzatiei ce i se aduce, de a avea asistenţa unui apărător ales de ea, dacă nu are apărător să fie informată despre dreptul de a-l avea sau de a i se atribui un apărător din oficiu ori de câte ori interesul justiţiei o cere sau dacă ea nu are mijloace pentru a-l remunera.

Prin urmare, este evident ca prin dispoziţiile legale criticate nu se aduce nici o atingere dreptului la apărare garantat de Constituţia României prin prevederile art. 24 alin. (2), interpretate şi aplicate în concordanta cu Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, conform art. 20 alin. (1) din legea fundamentală, ci, dimpotriva, prin aceste dispoziţii se înscrie în Codul de procedură penală dreptul la apărare şi obligaţia organelor judiciare de a-l respecta şi de a asigura exercitarea efectivă a acestui drept.

Curtea considera ca garantarea dreptului la apărare nu se poate asigura în afară procesului penal, înainte de începerea urmăririi penale, când făptuitorul nu are calitatea procesuala de invinuit sau de inculpat, astfel cum se susţine de către autorii excepţiei, care confunda începerea procesului penal cu efectuarea unor acte premergătoare acestuia. Momentul în care începe urmărirea penală constituie începutul procesului penal, cu excepţia proceselor penale în care plângerea penală declanseaza procesul penal şi în care nu exista faza urmăririi penale. Efectuarea de către organele de urmărire penală a unor acte premergătoare, anterior începerii urmăririi penale, în vederea strangerii datelor necesare declanşării procesului, nu reprezintă momentul începerii procesului penal şi se efectuează tocmai pentru a se constata dacă sunt sau nu temeiuri pentru începerea procesului penal.

Potrivit prevederilor constituţionale interpretate şi aplicate în concordanta cu Pactul internaţional invocat, dreptul la apărare nu poate fi garantat, în afară unei acuzatii, a unei învinuiri şi, respectiv, a unui proces început şi aflat în curs de desfăşurare. Chiar dacă, în conformitate cu prevederile art. 224 din Codul de procedură penală, procesul-verbal prin care se constata efectuarea unor acte premergătoare poate constitui mijloc de proba, dreptul la apărare al învinuitului nu poate fi considerat ca fiind încălcat, pentru ca acesta are posibilitatea de a-l combate cu alt mijloc de proba.

Curtea Constituţională s-a mai pronunţat asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 171 alin. 1 din Codul de procedură penală, şi anume prin Decizia nr. 17 din 9 februarie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 112 din 18 martie 1999, dar cu privire la un alt aspect, şi anume cel al asistenţei juridice obligatorii în tot cursul procesului penal, deci şi în faza urmăririi penale. Curtea a constatat, în acea cauza, ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, retinand în considerente că nu exista nici o discriminare şi nici o contradictie între dispoziţiile art. 171 alin. 1 din Codul de procedură penală şi prevederile art. 24 alin. (2) din Constituţie, textul reglementand în detaliu însuşi principiul constituţional al dreptului la apărare. Aceste considerente îşi menţin actualitatea şi în prezenta cauza.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 şi ale art. 171 alin. 1 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Mitica Bute şi Catalin-Viorel Suica în Dosarul nr. 197/1999 al Judecătoriei Tulcea.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 5 octombrie 1999.

PREŞEDINTE,

prof. univ. dr. Ioan Muraru

Magistrat-asistent,

Marioara Prodan