Hotărâre nr. 400 din 4 mai 2007
privind trecerea unor imobile sau a unor părţi din acestea, aflate în domeniul public al statului, din administrarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, pentru unele unităţi din subordine, în administrarea Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură şi a Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit
- Emitent
- Guvernul
- Publicat în
- Monitorul Oficial nr. 313 din 10 mai 2007
Textul actului · 4 articole
Cuprins
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 12 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articolul 1
Se aprobă trecerea unor imobile sau a unor părţi din acestea, aflate în domeniul public al statului, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 1, din administrarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, pentru unele unităţi din subordine, în administrarea Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, cu destinaţia de sedii pentru sucursalele judeţene şi pentru centrele locale ale acestora.
Articolul 2
Se aprobă trecerea unei părţi dintr-un imobil aflat în domeniul public al statului, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 2, din administrarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, pentru Oficiul Judeţean pentru Studii Pedologice şi Agrochimice Neamţ, în administrarea Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, cu destinaţia de sediu pentru Oficiul de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit al judeţului Neamţ.
Articolul 3
Predarea-preluarea imobilelor transmise potrivit art. 1 şi 2 se face pe bază de protocol încheiat între părţile interesate, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
Articolul 4
Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
Ministrul agriculturii şi
dezvoltării rurale,
Decebal Traian Remeş
Ministrul economiei şi finanţelor,
Varujan Vosganian
Bucureşti, 4 mai 2007.
Nr. 400.
Anexa 1
DATELE DE IDENTIFICARE
a unor imobile sau a unor părţi din acestea, aflate în domeniul public
al statului şi în administrarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării
Rurale, care trec, parţial sau total, de la unele unităţi subordonate, în
administrarea Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură
| Nr. crt. | Locul unde este situat imobilul care se transmite | Persoana juridică de la care se transmite imobilul | Persoana juridică la care se transmite imobilul | Caracteristicile tehnice ale imobilului | Codul de clasificare din inventarul bunurilor aflate în administrarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale care alcătuiesc domeniul public al statului | |
| 1. | municipiul Alba Iulia, Str. Moţilor nr. 112, judeţul Alba | Statul român Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Alba | Statul român Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură | Suprafaţă construită: 645 m2 | imobil (parţial) | |
| cod 8.29.06 | ||||||
| (etaj 4, 5 şi mansardă) | nr. M.F. 152.724 | |||||
| 2. | comuna Ineu, Calea Traian nr. 27, judeţul Arad | Statul român Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Arad Unitatea de Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie Arad | Statul român Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură | Suprafaţă construită: 231 m2 | imobil | |
| cod 8.29.06 | ||||||
| Suprafaţă desfăşurată: 231 m2 | nr. M.F. 27.914 | |||||
| Suprafaţă curte: 129 m2 | ||||||
| 3. | oraşul Lipova, Calea Ardealului nr. 446, judeţul Arad | Statul român Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Arad Unitatea de Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie Arad | Statul român Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură | Suprafaţă construită: 261 m2 | imobil | |
| cod 8.29.06 | ||||||
| Suprafaţă desfăşurată: 261 m2 | nr. M.F. 27.912 | |||||
| Suprafaţă curte: 539 m2 | ||||||
| 4. | comuna Chişineu Criş, Str. Înfrăţirii nr. 155, judeţul Arad | Statul român Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Arad Unitatea de Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie Arad | Statul român Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură | Suprafaţă construită: 220 m2 | imobil | |
| cod 8.29.06 | ||||||
| nr. M.F. 27.916 | ||||||
| 5. | oraşul Ştefăneşti, judeţul Argeş | Statul român Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Unitatea de Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie Argeş | Statul român Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Argeş | Suprafaţă construită: 635 m2 | imobil (parţial) | |
| cod 8.29.06 | ||||||
| Suprafaţă desfăşurată: 1.270 m2 etaj 1 + 2 | nr. M.F. 99.995 | |||||
| 6. | localitatea Sascut, str. Jaques Elias nr. 428, judeţul Bacău | Statul român Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Bacău | Statul român Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură | Suprafaţă construită: 72 m2 | imobil | |
| cod 8.29.06 | ||||||
| Suprafaţă curte: 1.625 m2 | nr. M.F. 35.713 | |||||
| 7. | localitatea Măgura, judeţul Bacău | Statul român Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Agenţia Naţională de Consultanţă Agricolă | Statul român Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură | Suprafaţă construită: 103,33 m2 | imobil | |
| cod 8.29.06 | ||||||
| Suprafaţă desfăşurată: 452,38 m2 | nr. M.F. 35.738 | |||||
| Suprafaţă curte: 5.642,615 m2 | ||||||
| 8. | municipiul Botoşani, str. Calea Naţională nr. 81, judeţul Botoşani | Statul român Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Botoşani | Statul român Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură | Suprafaţă construită: 614 m2 parter | imobil (parţial) | |
| cod 8.29.06 | ||||||
| nr. M.F. 147.563 | ||||||
| 9. | municipiul Brăila, Şoseaua Rămnicu Sărat nr. 125, judeţul Brăila | Statul român Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Brăila Unitatea de Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie Brăila | Statul român Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură | Suprafaţă construită: | imobil | |
| 262,74 m2 | cod 8.29.06 | |||||
| Suprafaţă desfăşurată: 262,74 m2 | nr. M.F. 39.153 | |||||
| Suprafaţă curţi construcţii: 2.824 m2 | ||||||
| 10. | comuna Viziru, judeţul Brăila | Statul român Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Brăila Unitatea de Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie Brăila | Statul român Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură | Suprafaţă construită: 120 m2 | imobil | |
| cod 8.29.06 | ||||||
| Suprafaţă desfăşurată: 120 m2 | nr. M.F. 39.161 | |||||
| Suprafaţă curţi construcţii: 902 m2 | ||||||
| 11. | municipiul Bistriţa, Str. Tarpiului nr. 21 A, judeţul Bistriţa-Năsăud | Statul român Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Bistriţa Unitatea de Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie Bistriţa | Statul român Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură | Suprafaţă construită: 380 m2 | imobil | |
| cod 8.29.06 | ||||||
| Suprafaţă desfăşurată: 760 m2 P + 1 | nr. M.F. 39.235 | |||||
| Suprafaţă curte: 3.818 m2 | ||||||
| 12. | oraşul Năsăud, Str. Griviţei nr. 2, judeţul Bistriţa-Năsăud | Statul român Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Bistriţa Unitatea de Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie Bistriţa | Statul român Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură | Suprafaţă construită: 120,65 m2 | imobil | |
| cod 8.29.06 | ||||||
| P + 1 | nr. M.F. 39.240 | |||||
| 13. | comuna Coldău nr. 131, judeţul Bistriţa-Năsăud | Statul român Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Bistriţa Unitatea Fitosanitară Bistriţa | Statul român Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură | Suprafaţă construită: 300 m2 | imobil | |
| cod 8.29.06 | ||||||
| Suprafaţă desfăşurată: 1.986 m2 | nr. M.F. 40.358 | |||||
| 14. | comuna Teaca nr. 658, judeţul Bistriţa-Năsăud | Statul român Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Bistriţa Unitatea Fitosanitară Bistriţa | Statul român Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură | Suprafaţă construită: 178 m2 | imobil | |
| cod 8.29.06 | ||||||
| Suprafaţă desfăşurată: 1.579 m2 | nr. M.F. 40.376 | |||||
| 15. | municipiul Călăraşi, str. Prelungirea Dobrogei nr. 46, judeţul Călăraşi | Statul român Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Unitatea de Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie Călăraşi | Statul român Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură | Suprafaţă construită: 38,94 m2, parter | imobil (parţial) | |
| cod 8.29.06 | ||||||
| Suprafaţă construită: 325 m2, etajul 1 | nr. M.F. 27.188 | |||||
| 16. | municipiul Târgovişte, str. I.C. Brătianu nr. 36, judeţul Dâmboviţa | Statul român Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Dâmboviţa | Statul român Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură | Suprafaţă construită: 301 m2 | imobil | |
| cod 8.29.06 | ||||||
| Suprafaţă desfăşurată: 903 m2 | nr. M.F. 34.291 | |||||
| Suprafaţă curte: 1.790 m2 | ||||||
| 17. | comuna Şendreni, judeţul Galaţi | Statul român Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Galaţi Unitatea de Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie Galaţi | Statul român Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură | Suprafaţă construită: 200 m2 | imobil | |
| cod 8.29.06 | ||||||
| Suprafaţă desfăşurată: 240 m2 | nr. M.F. 26.971 | |||||
| Suprafaţă curte: 3.200 m2 | ||||||
| 18. | municipiul Târgu Jiu, Str. Tismanei nr. 2, judeţul Gorj | Statul român Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Gorj Unitatea de Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie Gorj | Statul român Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură | Suprafaţă construită: 184 m2 | imobil | |
| cod 8.29.06 | ||||||
| Suprafaţă desfăşurată: 368 m2 | nr. M.F. 40.206 | |||||
| Suprafaţă curte: 1.836 m2 | ||||||
| 19. | comuna Valea Plopilor, judeţul Giurgiu | Statul român Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Giurgiu Unitatea de Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie Giurgiu | Statul român Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură | Suprafaţă construită: 57,25 m2 | imobil | |
| cod 8.29.06 | ||||||
| Suprafaţă curte: 1.980 m2 | nr. M.F. 121.333 | |||||
| 20. | municipiul Deva, str. 22 Decembrie nr. 222, judeţul Hunedoara | Statul român Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Hunedoara Unitatea de Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie Hunedoara | Statul român Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură | Suprafaţă construită: 1.025 m2 | imobil | |
| cod 8.29.06 | ||||||
| Suprafaţă desfăşurată: 1.137 m2 | nr. M.F. 40.131 | |||||
| Suprafaţă curte: 7.970 m2 | ||||||
| 21. | oraşul Cristuru Secuiesc, str. Budai Nagy Antal nr. 1, judeţul Harghita | Statul român Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Harghita Unitatea de Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie Harghita | Statul român Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură | Suprafaţă construită: anexe 350 m2 | imobil | |
| cod 8.29.06 | ||||||
| nr. M.F. 144.473 | ||||||
| Suprafaţă curte: 300 m2 | ||||||
| 22. | oraşul Gheorghieni, Str. Stadionului nr. 3, judeţul Harghita | Statul român Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Harghita Unitatea de Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie Harghita | Statul român Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură | Suprafaţă construită: anexe 46 m2 | imobil (parţial) | |
| cod 8.29.06 | ||||||
| nr. M.F. 35.025 | ||||||
| Suprafaţă curte: 420 m2 | ||||||
| 23. | oraşul Urziceni, str. 1 Decembrie 1918, judeţul Ialomiţa | Statul român Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Ialomiţa Unitatea de Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie Ialomiţa | Statul român Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură | Suprafaţă construită: 197 m2 | imobil | |
| cod 8.29.06 | ||||||
| Suprafaţă desfăşurată: 197 m2 | nr. M.F. 96.732 | |||||
| Suprafaţă curte: 357 m2 | ||||||
| 24. | municipiul Slobozia, Str. Lacului f.n., judeţul Ialomiţa | Statul român Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Ialomiţa Unitatea de Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie Ialomiţa | Statul român Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură | Suprafaţă construită: 680 m2 | imobil | |
| cod 8.29.06 | ||||||
| Suprafaţă desfăşurată: 680 m2 | nr. M.F. 96.727 | |||||
| Suprafaţă curte: 1.120 m2 | ||||||
| 25. | municipiul Iaşi, str. Dumbrava Roşie nr. 7, judeţul Iaşi | Statul român Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Inspectoratul Teritorial pentru Calitatea Seminţelor şi Materialului Săditor Iaşi | Statul român Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură | Suprafaţă construită: 195 m2 | imobil (parţial) | |
| cod 8.29.06 | ||||||
| etaj 1 | nr. M.F. 38.990 | |||||
| 26. | oraşul Hârlău, str. Nicolae Iorga nr. 76, judeţul Iaşi | Statul român Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Iaşi Unitatea de Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie Iaşi | Statul român Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură | Suprafaţă construită: 160 m2 | imobil (parţial) | |
| cod 8.29.06 | ||||||
| Suprafaţă desfăşurată: 160 m2 | nr. M.F. 38.933 | |||||
| Suprafaţă curte: 3.000 m2 | ||||||
| 27. | municipiul Baia Mare, Str. Victoriei nr. 149, judeţul Maramureş | Statul român Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Maramureş Unitatea de Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie Maramureş | Statul român Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură | Suprafaţă construită: | imobil (parţial) | |
| 447 m2 | cod 8.29.06 | |||||
| etaj 1 | nr. M.F. 27.460 | |||||
| 28. | oraşul Târgu Lăpuş, str. Liviu Rebreanu nr. 79, judeţul Maramureş | Statul român Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Maramureş Unitatea de Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie Maramureş | Statul român Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură | Suprafaţă construită: | imobil | |
| 355 m2 | cod 8.29.06 | |||||
| Suprafaţă curte: 1.855 m2 | nr. M.F. 27.464 | |||||
| 29. | oraşul Vişeu de Sus, str. Bogdan-Vodă nr. 81, judeţul Maramureş | Statul român Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Maramureş Unitatea de Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie Maramureş | Statul român Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură | Suprafaţă construită: | imobil | |
| 95 m2 | cod 8.29.06 | |||||
| Suprafaţă curte: 782 m2 | nr. M.F. 27.476 | |||||
| 30. | oraşul Sighetu Marmaţiei, str. 22 Decembrie nr. 4, judeţul Maramureş | Statul român Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Maramureş Unitatea Fitosanitară Maramureş | Statul român Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură | Suprafaţă construită: | imobil | |
| 56,5 m2 | cod 8.29.06 | |||||
| Suprafaţă curte: 661,8 m2 | nr. M.F. 27.441 | |||||
| 31. | municipiul Drobeta- Turnu Severin, str. Crişan nr. 87, judeţul Mehedinţi | Statul român Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Mehedinţi | Statul român Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură | Suprafaţă construită: | imobil (parţial) | |
| 397,67 m2 | cod 8.29.06 | |||||
| (14 m2 parter, 383,67 m2etaj 2 şi 3) | nr. M.F. 39.271 | |||||
| 32. | municipiul Drobeta- Turnu Severin, str. Crişan nr. 87, judeţul Mehedinţi | Statul român Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Mehedinţi | Statul român Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură | Suprafaţă construită: 50 m2 | imobil (parţial) | |
| cod 8.29.06 | ||||||
| nr. M.F. 150.099 | ||||||
| 33. | municipiul Târgu Mureş, str. Insulei nr. 2, judeţul Mureş | Statul român Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Agenţia Naţională de Consultanţă Agricolă | Statul român Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură | Imobil P+4 | imobil | |
| Suprafaţă construită: 325 m2 | cod 8.29.06 | |||||
| nr. M.F. 36.982 | ||||||
| Suprafaţă desfăşurată: 1.788 m2 | ||||||
| Suprafaţă curte: 4.685 m2 | ||||||
| 34. | municipiul Piatra-Neamţ, str. Mihai Viteazu nr. 32, judeţul Neamţ | Statul român Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Neamţ Unitatea de Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie Neamţ | Statul român Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură | Suprafaţă construită: 280 m2 | imobil (parţial) | |
| cod 8.29.06 | ||||||
| Suprafaţă curte: 3.100 m2 | nr. M.F. 26.112 | |||||
| 35. | oraşul Târgu-Neamţ, Str. Eternităţii nr. 1, judeţul Neamţ | Statul român Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Neamţ Unitatea de Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie Neamţ | Statul român Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură | Suprafaţă construită: 120,52 m2 | imobil (parţial) | |
| cod 8.29.06 | ||||||
| nr. M.F. 121.446 | ||||||
| 36. | municipiul Slatina, str. Tudor Vladimirescu nr. 163, judeţul Olt | Statul român Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Olt Unitatea de Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie Olt | Statul român Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură | Suprafaţă construită: 162 m2 | imobil | |
| cod 8.29.06 | ||||||
| Suprafaţă curte: 790 m2 | nr. M.F. 39.021 | |||||
| 37. | municipiul Zalău, Str. Tipografilor nr. 7, judeţul Sălaj | Statul român Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Inspectoratul Teritorial pentru Calitatea Seminţelor şi Materialului Săditor Satu Mare - Filiala Sălaj | Statul român Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură | Suprafaţă construită: 127 m2 | imobil | |
| cod 8.29.06 | ||||||
| Suprafaţă curte: 4062 | nr. M.F. 152.755 | |||||
| 38. | municipiul Sibiu, str. Bieltz Eduard Albert, judeţul Sibiu | Statul român Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Sibiu Unitatea de Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie Sibiu | Statul român Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură | Suprafaţă construită: 582 m2 | imobil | |
| cod 8.29.06 | ||||||
| Suprafaţă desfăşurată: 1.164 m2 | nr. M.F. 107.492 | |||||
| Suprafaţă curte: 2.171 m2 | ||||||
| Suprafaţă totală: 2.753 m2 | ||||||
| 39. | municipiul Suceava, bd. 1 Decembrie 1918 nr. 3, judeţul Suceava | Statul român Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Suceava | Statul român Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură | Suprafaţă construită: 157,2 m2 | imobil (parţial) | |
| cod 8.29.06 | ||||||
| (parţial etajul 2) | nr. M.F. 151.888 | |||||
| 40. | municipiul Suceava, Str. Slătioarei nr. 31, judeţul Suceava | Statul român Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Suceava Unitatea de Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie Suceava | Statul român Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură | Suprafaţă construită: 180 m2 | imobil (parţial) | |
| cod 8.29.06 | ||||||
| Suprafaţă desfăşurată: 180 m2 | nr. M.F. 37.028 | |||||
| Suprafaţă curte: 3.500 m2 | ||||||
| 41. | comuna Gura Humorului, Str. Mănăstirii Humorului nr. 162, judeţul Suceava | Statul român Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Suceava Unitatea de Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie Suceava | Statul român Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură | Suprafaţă construită: | imobil (parţial) | |
| 75 m2 | cod 8.29.06 | |||||
| Suprafaţă desfăşurată: 75 m2 (parter) | nr. M.F. 37.037 | |||||
| Suprafaţă curte: 50 m2 | ||||||
| 42. | oraşul Fălticeni, str. Pleşeşti Ganea nr. 10 bis, judeţul Suceava | Statul român Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Suceava Unitatea de Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie Suceava | Statul român Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură | Suprafaţă construită: 92 m2 | imobil (parţial) | |
| cod 8.29.06 | ||||||
| Suprafaţă desfăşurată: 92 m2 | nr. M.F. 34.775 | |||||
| Suprafaţă curte: 600 m2 | ||||||
| 43. | municipiul Vaslui, str. Cuza Vodă nr. 41, judeţul Vaslui | Statul român Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Vaslui Unitatea de Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie Vaslui | Statul român Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură | Suprafaţă construită: | imobil (parţial) | |
| 485 m2 | cod 8.29.06 | |||||
| Suprafaţă desfăşurată: 485 m2 etajul 1 | nr. M.F. 28.267 | |||||
| Suprafaţă curte: 500 m2 | ||||||
| 44. | municipiul Focşani, Str. Brăilei nr. 121, judeţul Vrancea | Statul român Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Vrancea Unitatea de Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie Vrancea | Statul român Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură | Suprafaţă construită: | imobil | |
| 28 m2 | cod 8.29.06 | |||||
| nr. M.F. 37.514 | ||||||
| Suprafaţă construită: | imobil | |||||
| 85 m2 | cod 8.29.06 | |||||
| nr. M.F. 37.515 | ||||||
| Suprafaţă construită: | imobil | |||||
| 238 m2 | cod 8.29.06 | |||||
| nr. M.F. 37.516 |
Anexa 2
DATELE DE IDENTIFICARE
a unei părţi dintr-un imobil aflat în domeniul public al statului,
care trece din administrarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării
Rurale, de la Oficiul Judeţean pentru Studii Pedologice şi Agrochimice
Neamţ, în administrarea Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi
Pescuit ca sediu al Oficiului Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală
şi Pescuit al Judeţului Neamţ
| Nr. crt. | Locul unde este situat imobilul care se transmite | Persoana juridică de la care se transmite imobilul | Persoana juridică la care se transmite imobilul | Caracteristicile tehnice ale imobilului | Codul de clasificare din inventarul bunurilor aflate în administrarea Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale care alcătuiesc domeniul public al statului | |
| 1. | municipiul Piatra-Neamţ, Str. Tiparului nr. 10 bis, judeţul Neamţ | Statul român Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Oficiul Judeţean pentru Studii Pedologice şi Agrochimice Neamţ | Statul român Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit | Suprafaţă construită: 200,20 m2(etajul 2) | imobil (parţial) | |
| cod 8.29.06 | ||||||
| nr. M.F. 26.167 |
