Ordin nr. 21.343 din 23 august 2024
privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovării
- Emitent
- Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării
- Publicat în
- Monitorul Oficial nr. 884 din 3 septembrie 2024
Textul actului · 4 articole
Cuprins
Având în vedere:
–Legea nr. 183/2024 privind statutul personalului de cercetare, dezvoltare și inovare;
–Hotărârea Guvernului nr. 371/2021 privind organizarea și funcționarea Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării, cu modificările și completările ulterioare;
–Referatul nr. 1.145 din 5.08.2024 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovării,
în temeiul prevederilor art. 12 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 371/2021 privind organizarea și funcționarea Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării, cu modificările și completările ulterioare,
ministrul cercetării, inovării și digitalizării emite următorul ordin:
Articolul 1
Se aprobă Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovării, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Articolul 2
Direcțiile de specialitate din cadrul Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării, precum și Consiliul Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovării vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Articolul 3
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Articolul 4
(1)Prezentul ordin intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(2)La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul ministrului educației și cercetării nr. 4.655/2020 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare al Consiliului Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovării, precum și a componenței nominale a acestuia, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 601 din 9 iulie 2020, cu modificările ulterioare.
Ministrul cercetării, inovării și digitalizării,
Bogdan-Gruia Ivan
București, 23 august 2024.
Nr. 21.343.
Anexă
[REGULAMENT
de organizare și funcționare a Consiliului
Național de Etică a Cercetării Științifice,
Dezvoltării Tehnologice și Inovării
](<https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/287938>)
Forma oficială este cea publicată în Monitorul Oficial.
