Decizie nr. 500 din 15 mai 2012

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Cristina Cătălina Turcu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. IX din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor şi art. 118 alin. (3^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, excepţie ridicată de Ilie Ionel Ciuclea în Dosarul nr. 1.892/284/2010 al Tribunalului Dâmboviţa - Secţia comercială şi de contencios administrativ, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 644D/2011.

La apelul nominal se prezintă, pentru autorul excepţiei, avocat Aurelia Nica, cu delegaţie la dosar, lipsind cealaltă parte, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Preşedintele dispune să se facă apelul şi în Dosarul nr. 744D/2011 având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 118 alin. (3^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice şi art. XVII din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, excepţie ridicată de Valentin Dediu în Dosarul nr. 3.644/330/2010 al Tribunalului Ialomiţa - Secţia civilă, precum şi în dosarele nr. 1.192D/2011, nr. 1.328D/2011, nr. 1.421D/2011 şi nr. 1.588D/2011 având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 118 alin. (3^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, excepţie ridicată de Liviu Niculoiu, Ovidiu Nicolae Ţap, Mădălina Valeria Tudose şi Emil Florian Şerban în dosarele nr. 6.376/221/2010, nr. 3.416/84/2011, nr. 11.614/315/2010 şi nr. 5.952/288/2011 ale Judecătoriei Deva, Tribunalului Sălaj - Secţia civilă, Tribunalului Dâmboviţa - Secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal şi Tribunalului Vâlcea - Secţia a II-a civilă.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele sus-menţionate, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor nr. 744D/2011, nr. 1.192D/2011, nr. 1.328D/2011, nr. 1.421D/2011 şi nr. 1.588D/2011 la Dosarul nr. 644D/2011.

Reprezentantul Ministerului Public şi avocatul prezent sunt de acord cu măsura conexării.

Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea dosarelor nr. 744D/2011, nr. 1.192D/2011, nr. 1.328D/2011, nr. 1.421D/2011 şi nr. 1.588D/2011 la Dosarul nr. 644D/2011, care este primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul avocatului prezent, care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate arătând că art. 118 alin. (3^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice aduce atingere accesului liber la justiţie şi dreptului la un proces echitabil, respectiv art. 21 din Constituţie şi art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Aceasta deoarece hotărârea pronunţată în primă instanţă de judecătorie în materia contravenţiilor la regimul circulaţiei pe drumurile publice nu mai poate fi atacată în faţa unei instanţe superioare. Totodată, consideră că prin prevederile art. 34 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, astfel cum a fost modificat prin art. IX din Legea nr. 202/2010 şi art. 118 alin. (3^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, s-a creat un regim discriminatoriu pentru cei sancţionaţi contravenţional în temeiul prevederilor acestor acte normative şi celelalte categorii de contravenienţi.

Reprezentantul Ministerului Public solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 118 alin. (3^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, apreciind că acestea aduc atingere art. 21 alin. (3) din Constituţie şi art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece contravenienţii sancţionaţi potrivit prevederilor actului normativ criticat nu pot beneficia de două grade de jurisdicţie. Consideră, de asemenea, că reglementarea cuprinsă în art. 118 alin. (3^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 ar putea atrage noi condamnări ale statului român de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului cu privire la încălcarea art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 34 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 şi art. XVII din Legea nr. 202/2010, apreciază că aceasta este neîntemeiată, deoarece textele de lege criticate nu aduc atingere prevederilor constituţionale invocate. În sensul celor susţinute depune concluzii scrise la sfârşitul şedinţei de judecată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin încheierile din 11 mai 2011, 28 septembrie 2011, 4 octombrie 2011, 11 noiembrie 2011, 17 noiembrie 2011 şi Decizia civilă nr. 423/R din 30 mai 2011, pronunţate în dosarele nr. 1.892/284/2010, nr. 6.376/221/2010, nr. 3.416/84/2011, nr. 11.614/315/2010, nr. 5.952/288/2011 şi nr. 3.644/330/2010, Tribunalul Dâmboviţa - Secţia comercială şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor "art. IX din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor şi art. 118 alin. (3^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 ", Judecătoria Deva, Tribunalul Sălaj - Secţia civilă, Tribunalul Dâmboviţa - Secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal şi Tribunalul Vâlcea - Secţia a II-a civilă au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 118 alin. (3^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice şi Tribunalul Ialomiţa - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor " art. X pct. 2 şi art. XVII din Legea nr. 202/2010 ".

Excepţia a fost ridicată de Ilie Ionel Ciuclea, Valentin Dediu, Mădălina Valeria Tudose şi Emil Florian Şerban în cauze având ca obiect soluţionarea recursurilor declarate împotriva unor sentinţe civile prin care s-au respins plângerile împotriva unor procese-verbale de constatare şi sancţionare a unor contravenţii prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, de Liviu Niculoiu într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei plângeri formulate împotriva unui proces-verbal de constatare şi sancţionare a unei contravenţii prevăzute de acelaşi act normativ, precum şi de Ovidiu Nicolae Ţap într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii de revizuire a unei decizii prin care s-a respins ca inadmisibil recursul formulat, în temeiul textului de lege criticat, împotriva unei sentinţe prin care s-a respins plângerea împotriva unui proces-verbal de constatare şi sancţionare a unei contravenţii.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii susţin, referitor la prevederile art. 118 alin. (3^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 şi art. 34 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, următoarele:

1.Textele de lege criticate aduc atingere accesului liber la justiţie şi dreptului la un proces echitabil, deoarece elimină posibilitatea atacării cu recurs a hotărârii judecătoreşti prin care se soluţionează plângerea împotriva unui proces-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei.

Pentru aceleaşi motive, prevederile art. 118 alin. (3^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 aduc atingere dispoziţiilor constituţionale ale art. 124 alin. (2) potrivit cărora "justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi", dreptului la apărare şi principiului exercitării căilor de atac, principiu ce trebuie interpretat în sensul posibilităţii reale de a exercita o cale de atac, în condiţiile legii, iar nu în sensul suprimării acesteia. De asemenea, sunt încălcate şi dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţie referitor la principiul neretroactivităţii legii, deoarece textul de lege criticat este de aplicare imediată, inclusiv în procesele în curs de soluţionare, lipsind autorii de calea de atac a recursului, deşi, la momentul săvârşirii faptelor contravenţionale, beneficiau de această cale de atac. Totodată, prin dispoziţiile art. 118 alin. (3^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 se creează o discriminare între persoanele care nu pot ataca cu recurs hotărârile judecătoreşti pronunţate în această materie în raport cu ceilalţi contravenienţi care au la dispoziţie calea de atac a recursului. Drepturile constituţionale anterior menţionate sunt restrânse fără respectarea condiţiilor prevăzute de art. 53 din Legea fundamentală.

De asemenea, potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Europene a Drepturilor Omului, faptele contravenţionale se subsumează noţiunii autonome de "acuzaţie în materie penală" ca urmare a aplicării a 3 criterii: calificarea faptei în dreptul intern, natura faptei incriminate şi natura şi gravitatea sancţiunii, criterii care nu trebuie îndeplinite cumulativ. Contravenienţii ar trebui, astfel, să beneficieze de toate drepturile specifice materiei penale, inclusiv posibilitatea contestării hotărârii judecătoreşti pronunţate în fond, cu respectarea art. 20 şi art. 148 din Legea fundamentală. Din această perspectivă, prevederile legale criticate aduc atingere atât dispoziţiilor art. 6 şi art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, cât şi celor ale art. 2 paragraful 1 din Protocolul nr. 7 la Convenţie. În acest sens sunt hotărârile din 21 februarie 1975, 16 decembrie 1992, 21 februarie 1984, 7 octombrie 1988 şi 2 septembrie 1998 pronunţate în cauzele Golder împotriva Marii Britanii, Edwards împotriva Marii Britanii, Ozturk împotriva Germaniei, Salabiaku împotriva Franţei şi Lauko împotriva Slovaciei.

2.Referitor la dispoziţiile art. XVII din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, se susţine că acestea aduc atingere prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, deoarece, spre deosebire de alte categorii de justiţiabili, contravenienţilor nu li se mai comunică prin intermediul instanţei de judecată hotărârile pronunţate ca urmare a soluţionării plângerilor formulate împotriva proceselor-verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor.

Tribunalul Dâmboviţa - Secţia comercială şi de contencios administrativ, Tribunalul Ialomiţa - Secţia civilă, Tribunalul Sălaj - Secţia civilă, Tribunalul Dâmboviţa - Secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal şi Tribunalul Vâlcea - Secţia a II-a civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată deoarece accesul liber la justiţie nu presupune accesul la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac prevăzute de lege, legiuitorul fiind unica autoritate competentă să reglementeze căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti, precum şi modul de exercitare al acestora. Textul de lege criticat nu conţine nicio normă procedurală cu privire la modul său de aplicare în timp, fiind aplicabile astfel normele generale în materie, fără a se aduce atingere principiului neretroactivităţii legii.

Judecătoria Deva apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, textele de lege criticate fiind neconstituţionale în măsura în care hotărârea pronunţată de judecătorie este irevocabilă, lipsind părţile de posibilitatea atacării acesteia în faţa instanţei superioare, astfel cum prevede art. 129 din Legea fundamentală. Pe de altă parte, se creează o situaţie inechitabilă pentru petenţii care nu au putut beneficia de calea de atac a recursului datorită introducerii textului de lege criticat, care este de imediată aplicare, fără a ţine însă cont de data introducerii plângerilor.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Guvernul a transmis punctul său de vedere în Dosarul nr. 744D/2011, apreciind că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată şi arătând, în esenţă, că liberul acces la justiţie al persoanei este garantat prin posibilitatea de a formula plângere împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei la judecătoria în a cărei rază de competenţă a fost constatată fapta, beneficiind de toate garanţiile dreptului la un proces echitabil. Totodată, mai arată că, exceptând cauzele penale, nicio dispoziţie constituţională sau reglementare internaţională nu stabileşte gradele de jurisdicţie şi numărul căilor de atac care trebuie reglementate pentru judecarea diferitelor litigii, aceasta constituind atribuţia exclusivă a legiuitorului potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie. De asemenea, luând în considerare înţelesul autonom al noţiunii de "acuzaţie în materie penală" în sensul dat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, se poate observa că măsura de a elimina calea de atac a recursului în materia contravenţiilor la regimul circulaţiei rutiere se încadrează în excepţia prevăzută de art. 2 paragraful 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţie. Nu sunt încălcate nici principiile constituţionale privind înfăptuirea justiţiei de vreme ce judecarea proceselor în materie este dată în competenţa aceloraşi instanţe, potrivit aceloraşi reguli procedurale, cu respectarea aceloraşi drepturi procesuale pentru toate părţile. Prevederile legale criticate au ca finalitate celeritatea judecării cauzelor, aplicându-se în mod egal tuturor persoanelor aflate în aceeaşi situaţie. Soluţia necomunicării hotărârii are aplicabilitate generală, fără a exista vreun obstacol de natură juridică care să împiedice partea să facă demersurile necesare pentru a afla soluţia pronunţată de instanţă.

Avocatul Poporului a transmis punctul său de vedere în dosarele nr. 1.192D/2011, nr. 1.328D/2011, nr. 1.421D/2011 şi nr. 1.588D/2011, apreciind că art. 118 alin. (3^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 este constituţional, deoarece eliminarea căii de atac a recursului împotriva hotărârii judecătoreşti prin care a fost soluţionată, în primă instanţă, plângerea contravenţională nu îngrădeşte accesul liber la justiţie, care nu are semnificaţia, în toate cazurile, a accesului la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac. De asemenea, reglementările internaţionale în materie nu impun accesul la totalitatea gradelor de jurisdicţie sau la toate căile de atac prevăzute de legislaţiile naţionale, art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale consacrând numai dreptul persoanei la un recurs efectiv în faţa instanţei naţionale, deci posibilitatea de a accede la un grad de jurisdicţie.

Mai mult, prevederile legale criticate constituie norme de procedură, or, potrivit art. 126 alin. (2) şi art. 129 din Legea fundamentală, stabilirea competenţei instanţelor şi a procedurii de judecată constituie atributul exclusiv al legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, ca şi modalităţile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului accesla justiţie presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesaţi de a utiliza aceste proceduri în formele şi modalităţile instituite de lege.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile avocatului prezent şi ale procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost reţinut în actele de sesizare a Curţii, îl constituie prevederile art. 118 alin. (3^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, introdus prin art. X pct. 2 din Legea nr. 202/2010, art. IX şi XVII din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor.

Curtea, având în vedere art. 62 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, constată că, în realitate, obiectul excepţiei îl constituie prevederile art. 34 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, astfel cum a fost modificat prin art. IX din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010, art. 118 alin. (3^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, astfel cum au fost modificate şi completate prin art. X pct. 2 din Legea nr. 202/2010 şi art. XVII din Legea nr. 202/2010.

Textele criticate au următorul cuprins:

–Art. 34 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 : "(2) Dacă prin lege nu se prevede altfel, hotărârea judecătorească prin care s-a soluţionat plângerea poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, la secţia contencios administrativ a tribunalului. Motivarea recursului nu este obligatorie. Motivele de recurs pot fi susţinute şi oral în faţa instanţei. Recursul suspendă executarea hotărârii.";

–Art. 118 alin. (3^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 : "Hotărârea judecătorească prin care judecătoria soluţionează plângerea este definitivă şi irevocabilă.";

–Art. XVII din Legea nr. 202/2010: "Articolul III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 212/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 837 din 12 decembrie 2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 276/2009, se abrogă."

Articolul III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 212/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 837 din 12 decembrie 2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 276/2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 482 din 13 iulie 2009, avea următorul conţinut: "Hotărârile judecătoreşti irevocabile se comunică părţilor."

Autorii excepţiei de neconstituţionalitate consideră că textele de lege criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 15 alin. (2) referitor la principiul neretroactivităţii legii, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare, art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 124 alin. (2) privind unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea justiţiei, art. 129 referitor la folosirea căilor de atac şi art. 148 privitor la integrarea în Uniunea Europeană, precum şi prevederile art. 6 privind dreptul la un proces echitabil şi art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ale art. 2 paragraful 1 şi art. 14 paragraful 5 privind dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală din Protocolul nr. 7 şi din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, prin prisma art. 11 şi art. 20 din Legea fundamentală.

I. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 118 alin. (3^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, Curtea constată următoarele:

1.Prin raportare la prevederile art. 15 alin. (2) şi art. 16 alin. (1) din Legea fundamentală, excepţia apare ca fiind neîntemeiată, deoarece textul de lege criticat, ce reglementează o normă de procedură, iar nu una de drept substanţial, se aplică de la data intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, prin care a fost introdus, pentru viitor. De asemenea, Curtea observă că, în principiu, situaţia celor sancţionaţi contravenţional pentru nerespectarea regimului circulaţiei pe drumurile publice este diferită de situaţiile în care se află persoane sancţionate contravenţional în temeiul altor acte normative. Aşa cum a reţinut Curtea în jurisprudenţa sa, de exemplu prin Decizia nr. 420 din 15 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 341 din 21 mai 2010, egalitatea nu este sinonimă cu uniformitatea, iar unor situaţii diferite, justificate obiectiv şi raţional, trebuie să le corespundă un tratament juridic diferit.

Curtea observă că asupra textului de lege criticat s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 1.315 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 15 februarie 2012, Decizia nr. 242 din 15 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 273 din 25 aprilie 2012, şi Decizia nr. 254 din 20 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 323 din 14 mai 2012, în sensul respingerii ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate.

2.Prin raportare la prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare, art. 124 alin. (2) privind unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea justiţiei şi art. 129 potrivit cărora, "împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii", Curtea urmează să îşi reconsidere jurisprudenţa în sensul admiterii excepţiei de neconstituţionalitate având în vedere că, în practică, unele instanţe de judecată, în lipsa unei căi de atac împotriva hotărârilor pe care le pronunţă, absolutizează prezumţia de legalitate şi temeinicie a procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor în materia circulaţiei pe drumurile publice. Aceste instanţe nu îşi mai exercită astfel rolul activ în ceea ce priveşte administrarea tuturor probelor utile, pertinente şi concludente în cauză, respingând astfel plângerile contravenţionale fără a intră în cercetarea fondului.

Curtea constată că această conduită poate constitui premisa unor viitoare condamnări ale statului român de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, având în vedere jurisprudenţa acestei instanţe, respectiv Hotărârea din 4 octombrie 2007, pronunţată în Cauza Anghel împotriva României, paragraful 68, în care s-a constatat încălcarea art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale ce statuează cu privire la prezumţia de nevinovăţie, văzută ca una dintre garanţiile fundamentale ale dreptului la un proces echitabil.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului ar putea constata, pornind de la practica instanţelor anterior menţionată, atât încălcarea dispoziţiilor art. 6 privind dreptul la un proces echitabil, cât şi celor ale art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Analiza Curţii Constituţionale are în vedere, în primul rând, interpretarea art. 129 din Legea fundamentală care lasă la latitudinea legiuitorului reglementarea căilor de atac, ceea ce îi permite acestuia să excepteze de la exercitarea lor, atunci când consideră că se impune, anumite hotărâri judecătoreşti, Curtea statuând, în acest sens, de exemplu, prin Decizia nr. 510 din 27 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 339 din 21 mai 2010, Decizia nr. 1.341 din 19 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 811 din 3 decembrie 2010, şi Decizia nr. 246 din 15 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 273 din 25 aprilie 2012.

Examinând criticile formulate în prezenta cauză, Curtea reţine că, în exercitarea prerogativelor sale privind reglementarea căilor de atac sau exceptarea de la exercitarea lor, legiuitorul trebuie să aibă în vedere şi respectarea celorlalte principii şi texte constituţionale de referinţă.

Or, în materia contravenţiilor la regimul circulaţiei pe drumurile publice, prin eliminarea controlului judiciar al hotărârilor pronunţate de judecătorie se aduce atingere principiului accesului liber la justiţie, dreptului la un proces echitabil, dreptului la apărare, unicităţii, imparţialităţii şi egalităţii justiţiei, golindu-se astfel de conţinut principiul exercitării căilor de atac.

Aceasta deoarece statul are obligaţia de a garanta caracterul efectiv al accesului liber la justiţie şi al dreptului la apărare. Lipsa căii de atac împotriva hotărârii pronunţate de judecătorie ca primă instanţă în materia circulaţiei pe drumurile publice echivalează cu imposibilitatea exercitării unui control judecătoresc efectiv asupra sancţiunilor principale şi complementare, precum şi a măsurilor tehnico-administrative, reglementate de art. 95-97 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, dreptul de acces liber la justiţie devenind astfel un drept iluzoriu şi teoretic. Accesul liber la justiţie implică prin natura sa o reglementare din partea statului şi poate fi supus unor limitări, atât timp cât nu este atinsă substanţa dreptului, în acest sens statuând şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în jurisprudenţa sa, de exemplu prin Hotărârea din 26 ianuarie 2006, pronunţată în Cauza Lungoci împotriva României, paragraful 36, publicată în Monitorul Oficial României, Partea I, nr. 588 din 7 iulie 2006.

Totodată, în materia circulaţiei pe drumurile publice, Curtea observă că sancţiunile principale şi complementare, precum şi măsurile tehnico-administrative au un caracter punitiv şi preventiv vizând ocrotirea unei valori sociale importante, respectiv siguranţa pe drumurile publice, astfel încât lipsa unei căi de atac aduce atingere - în substanţa sa - dreptului de acces liber la justiţie, astfel cum este consacrat în art. 21 din Legea fundamentală.

În plus, eliminarea singurei căi de atac în materia contravenţiilor la circulaţia pe drumurile publice ar echivala cu golirea de conţinut a dispoziţiilor art. 129 din Constituţie potrivit cu care "împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii". Este de necontestat că legiuitorul poate limita numărul căilor de atac, însă, prin norma legală criticată, se elimină singura cale de atac şi anume recursul.

Curtea constată aşadar că eliminarea controlului judiciar al hotărârii pronunţate de judecătorie în materia contravenţiilor la regimul circulaţiei pe drumurile publice aduce atingere art. 129 din Constituţie raportat la dreptul de acces liber la justiţie şi la dreptul la apărare, reprezentând în acelaşi timp o încălcare a cerinţelor unui proces echitabil. În plus, prin conduita procesuală diferită a instanţelor de judecată, în sensul în care unele administrează probatoriul în cauze, pe când altele nu intră în cercetarea fondului, se aduce atingere şi art. 124 alin. (2) din Constituţie privind unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea justiţiei. Totodată, prin prisma argumentelor anterior reţinute, Curtea observă că sunt încălcate şi prevederile art. 53 alin. (2) teza finală din Legea fundamentală.

Referitor la dispoziţiile constituţionale ale art. 148 privitor la integrarea în Uniunea Europeană, Curtea observă că acestea nu au incidenţă în cauză.

3.Curtea mai observă că prin Decizia pronunţată la data de 28 iunie 2011, ca urmare a soluţionării cererii nr. 40.301/04, pronunţată în Cauza Ioan Pop împotriva României, paragraful 27, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că sancţiunea contravenţională aplicată reclamantului în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice constituie o "acuzaţie în materie penală" în sensul art. 6 din Convenţie, care trebuie aplicat sub aspectul său "penal". Aşa fiind, Curtea Europeană a Drepturilor Omului ar putea constata încălcarea art. 2 paragraful 1 privind dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală din Protocolul nr. 7 la Convenţie.

II. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 34 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 şi art. XVII din Legea nr. 202/2010, Curtea reţine următoarele:

Dispoziţiile art. 34 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 sunt criticate sub aspectul sintagmei "dacă prin lege nu se prevede altfel", sintagmă introdusă în urma modificării acestui text de lege prin prevederile art. IX din Legea nr. 202/2010.

Prevederile art. XVII din Legea nr. 202/2010 abrogă dispoziţiile art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 212/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru care aveau următorul conţinut: "Hotărârile judecătoreşti irevocabile se comunică părţilor."

Cu privire la textele de lege criticate, Curtea observă că acestea reglementează norme de procedură. În jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege, şi art. 129, în conformitate cu care împotriva hotărârilor judecătoreşti părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii, atribuie exclusiv legiuitorului prerogativa stabilirii competenţei şi procedurii de judecată, inclusiv a condiţiilor de exercitare a căilor de atac. În acest sens Curtea s-a pronunţat, de exemplu, prin Decizia nr. 1.015 din 8 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 524 din 28 iulie 2010.

Curtea mai observă că dispoziţiile art. 34 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, respectiv sintagma cuprinsă în acestea, "dacă prin lege nu se prevede altfel", nu aduc atingere, ca reglementare de principiu, accesului liber la justiţie şi dreptului la un proces echitabil, atât timp cât instanţele de judecată, în exercitarea rolului activ, respectă garanţiile unui proces echitabil şi prezumţia de nevinovăţie a contravenienţilor.

În final, Curtea mai observă că nu poate fi primită nici critica potrivit căreia dispoziţiile art. XVII din Legea nr. 202/2010 aduc atingere prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1), întrucât contravenienţilor nu li se mai comunică prin intermediul instanţei de judecată hotărârile irevocabile pronunţate, spre deosebire de toate celelalte categorii de justiţiabili. Aceasta, deoarece prin abrogarea dispoziţiilor art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 212/2008, hotărârile judecătoreşti irevocabile nu se mai comunică niciunei părţi în proces, indiferent de materia în care acestea sunt pronunţate.

Prin urmare, pentru considerentele anterior menţionate, Curtea urmează să respingă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 34 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 şi art. XVII din Legea nr. 202/2010 ca neîntemeiată.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1.Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ilie Ionel Ciuclea în Dosarul nr. 1.892/284/2010 al Tribunalului Dâmboviţa - Secţia comercială şi de contencios administrativ, de Valentin Dediu în Dosarul nr. 3.644/330/2010 al Tribunalului Ialomiţa - Secţia civilă, de Liviu Niculoiu în Dosarul nr. 6.376/221/2010 al Judecătoriei Deva, de Ovidiu Nicolae Ţap în Dosarul nr. 3.416/84/2011 al Tribunalului Sălaj - Secţia civilă, de Mădălina Valeria Tudose în Dosarul nr. 11.614/315/2010 al Tribunalului Dâmboviţa - Secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal, de Emil Florian Şerban în Dosarul nr. 5.952/288/2011 al Tribunalului Vâlcea - Secţia a II-a civilă şi constată că dispoziţiile art. 118 alin. (3^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice sunt neconstituţionale.

2.Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 34 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie ridicată de Ilie Ionel Ciuclea în Dosarul nr. 1.892/284/2010 al Tribunalului Dâmboviţa - Secţia comercială şi de contencios administrativ.

3.Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. XVII din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, excepţie ridicată de Valentin Dediu în Dosarul nr. 3.644/330/2010 al Tribunalului Ialomiţa - Secţia civilă.

Definitivă şi general obligatorie.

Prezenta decizie se comunică celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 15 mai 2012.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Cristina Cătălina Turcu