Decizie nr. 203 din 15 mai 2003

Costica Bulai - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Şerban Viorel Stanoiu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Paula C. Pantea - procuror

Maria Bratu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 409/2001 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 51/1998 privind unele măsuri premergătoare privatizării băncilor, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Titco" - S.A. în Dosarul nr. 2.546/2001 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a V-a comercială.

La apelul nominal sunt prezente, prin avocaţi, Societatea Comercială "Titco" - S.A. şi Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare. Procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Societăţii Comerciale "Titco" - S.A. solicita admiterea excepţiei, precizând ca excepţia are ca obiect dispoziţiile art. 25 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 51/1998, republicată, şi nu din Legea nr. 490/2001. În susţinerea excepţiei arata ca textul de lege criticat contravine prevederilor art. 16 şi 21 din Constituţie, întrucât conferă Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Bancare un tratament juridic diferit faţă de celelalte părţi, iar prin instituirea obligativitatii dovezii de plată a cauţiunii, fără de care contestaţia debitorului la executare nu va putea fi înregistrată, este îngrădit accesul la justiţie şi totodată încălcat dreptul la apărare. Arata ca, deşi Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra textelor legale criticate prin deciziile nr. 126/2000 şi nr. 231/2002, respingând excepţia, aceste soluţii au avut în vedere alte motive de neconstituţionalitate.

Reprezentantul Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Bancare solicita respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, precizând ca excepţia priveşte art. 83 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 51/1998 care, în urma modificărilor aduse de Legea nr. 409/2001, a fost republicată, dându-se textelor o noua numerotare. Arata ca dispoziţiile legale criticate nu contravin prevederilor constituţionale. În sustinere depune note scrise.

Reprezentantul Ministerului Public, apreciind ca dispoziţiile legale criticate nu contravin prevederilor constituţionale invocate, pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată, invocand în acest sens jurisprudenta Curţii.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 6 septembrie 2002, pronunţată în Dosarul nr. 2.546/2001, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a V-a comercială a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 409/2001 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 51/1998 privind unele măsuri premergătoare privatizării băncilor, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Titco" - S.A.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine ca aceste prevederi îi ingradesc liberul acces la justiţie, făcându-l practic imposibil. Totodată se mai susţine ca se încalcă principiul egalităţii părţilor (într-un proces), cu toate ca, potrivit art. 16 alin. (2) din Constituţie, "Nimeni nu este mai presus de lege".

Se arata, de asemenea, ca, deşi, potrivit art. 48 din Constituţie, condiţiile şi limitele exercitării drepturilor persoanei vătămate de o autoritate publică se stabilesc prin lege organică, Legea nr. 409/2001 nu a fost adoptată ca o lege organică.

Instanţa de judecată apreciază ca textul de lege criticat nu contravine prevederilor constituţionale, invocand ca sunt pe deplin valabile şi pentru cauza de faţa considerentele cuprinse în deciziile Curţii Constituţionale nr. 231/2002 şi nr. 285/2002.

Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, invocand în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 126/2000.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit în cauza de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 25 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 409/2001 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 51/1998 privind unele măsuri premergătoare privatizării băncilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 398 din 19 iulie 2001. Ulterior sesizării Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate, Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 51/1998 a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 948 din 24 decembrie 2002, schimbandu-se numerotarea articolelor, astfel încât dispoziţiile art. 25 alin. (1) şi (2) au fost cuprinse în art. 83, cu următoarea redactare: "(1) Debitorii pot contesta în justiţie măsurile dispuse de AVAB potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă şi pot face contestaţie la executare numai după depunerea unei cauţiuni egale cu 20% din valoarea activului bancar supus valorificării.

(2)Dovada privind plata cauţiunii prevăzute la alin. (1) va însoţi în mod obligatoriu contestaţia debitorului fără care aceasta nu va putea fi înregistrată."

În susţinerea neconstitutionalitatii acestui text de lege autorul excepţiei invoca încălcarea următoarelor prevederi constituţionale:

–Art. 16 alin. (2): "Nimeni nu este mai presus de lege.";

–Art. 21: "(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.

(2)Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.";

–Art. 48: "(1) Persoana vătămată într-un drept al său de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, este indreptatita să obţină recunoaşterea dreptului pretins, anularea actului şi repararea pagubei.

(2)Condiţiile şi limitele exercitării acestui drept se stabilesc prin lege organică.

(3)Statul răspunde patrimonial, potrivit legii, pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare săvârşite în procesele penale."

Cu ocazia dezbaterilor în faţa Curţii Constituţionale, reprezentantul autorului excepţiei a mai invocat şi încălcarea prevederilor art. 24 din Constituţie potrivit cărora:

(1)Dreptul la apărare este garantat.

(2)În tot cuprinsul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.

Aceasta sustinere nu respecta însă dispoziţiile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, republicată, potrivit cărora "Sesizările trebuie făcute în forma scrisă şi motivate". Conform dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, Curtea Constituţională "hotărăşte asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti privind neconstituţionalitatea legilor şi a ordonanţelor". Rezultă chiar din norma constituţională ca motivarea excepţiei cu indicarea prevederilor constituţionale incalcate prin textul de lege criticat trebuie facuta anterior sesizării Curţii, şi anume în momentul ridicării excepţiei de neconstituţionalitate în faţa instanţei de judecată. Curtea Constituţională este competenţa să se pronunţe numai în limitele sesizării.

Asadar Curtea va analiza criticile de neconstituţionalitate în raport cu textele constituţionale invocate în faţa instanţei de judecată.

Examinând excepţia, Curtea constata ca instituirea obligaţiei de plată a unei cauţiuni nu contravine prevederilor constituţionale invocate de autorul excepţiei, dat fiind ca debitorului nu i se închide accesul la justiţie pentru apărarea unui drept subiectiv.

De altfel, asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 25 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 51/1998 Curtea s-a mai pronunţat, şi anume prin Decizia nr. 231 din 10 septembrie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 847 din 25 noiembrie 2002, şi prin Decizia nr. 285 din 30 octombrie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101 din 18 februarie 2003.

Respingând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională a constatat ca dispoziţiile art. 25 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 51/1998 sunt constituţionale, retinand ca, în ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate, "se face o confuzie între, pe de o parte, stabilirea unor condiţii privind exercitarea unor drepturi prevăzute în ordonanţa, care nu contravin principiului accesului liber la justiţie, [...] şi, pe de altă parte, îngrădirea accesului la justiţie". În ceea ce priveşte obligarea la cauţiune, prin aceeaşi decizie s-a reţinut ca o asemenea măsura este prevăzută şi în materia contestaţiei la executare, deci în cadrul procedurii obişnuite, în acest sens fiind prevederile art. 401 din Codul de procedură civilă.

Considerentele şi soluţiile adoptate prin deciziile citate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauza, neexistand elemente noi care să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii.

În legătură cu argumentul potrivit căruia dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor art. 16 alin. (2) din Constituţie, Curtea constata ca aceste prevederi constituţionale nu sunt aplicabile prevederilor normei legale a carei neconstituţionalitate se susţine.

Potrivit dispoziţiilor Legii nr. 409/2001, AVAB este o instituţie a autorităţii publice centrale, având calitatea de creditor privilegiat, deţinător al unei creanţe a statului care se executa înaintea tuturor celorlalte drepturi, cu excepţia salariilor sau a altor creanţe privilegiate potrivit legii. Privilegiul acordat de lege creanţei AVAB este în strânsă legătură cu datoria publică interna şi cu obligaţia statului, prin instituţiile sale, de a asigura protejarea interesului naţional în activitatea economico-financiară.

Şi, în sfârşit, cu privire la încălcarea prevederilor art. 48 din Legea fundamentală, privitor la dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, Curtea constata ca reglementarea cuprinsă în Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 51/1998 nu are în vedere contenciosul administrativ, la care se referă textul constituţional invocat, astfel încât invocarea acestui text nu are nici un temei.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (1) şi (6) şi al art. 25 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu majoritate de voturi,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 83 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 51/1998 privind valorificarea unor active bancare, republicată, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Titco"-S.A. în Dosarul nr. 2.546/2001 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a V-a comercială.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 15 mai 2003.

PREŞEDINTE,

prof. univ. dr. COSTICA BULAI

Magistrat-asistent,

Maria Bratu

────────────