Decizie nr. 200 din 14 aprilie 2005

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Şerban Viorel Stănoiu - judecător

Florentina Baltă - procuror

Maria Bratu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 90 alin. (2) din Legea gazelor nr. 351/2004, excepţie ridicată de Maria Mitroi în Dosarul nr. 1.506/2004 al Tribunalului Prahova - Secţia civilă.

La apelul nominal este prezentă Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale "Transgaz" - S.A. Mediaş, prin consilier juridic.

Reprezentantul Societăţii Naţionale de Transport Gaze Naturale "Transgaz" - S.A. Mediaş solicită respingerea excepţiei, precizând că achiesează la punctul de vedere al Guvernului şi al Avocatului Poporului.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că autorul excepţiei porneşte de la o premisă greşită, constând în absolutizarea exerciţiului prerogativelor dreptului său de proprietate, şi face abstracţie de prevederile art. 44 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora conţinutul şi limitele acestui drept sunt stabilite de lege.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 28 octombrie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 1.506/2004, Tribunalul Prahova - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 90 alin. (2) din Legea gazelor nr. 351/2004, excepţie ridicată de Maria Mitroi.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că art. 90 alin. (2) din Legea gazelor nr. 351/2004 contravine dispoziţiilor art. 44 alin. (5) din Constituţie, cu motivarea că "proprietarul este în drept a se folosi şi dispune de proprietatea lui în mod exclusiv, absolut şi după cum interesele sale o cer, în limitele determinate de lege, drept consfinţit şi garantat atât de Constituţie, cât şi de practica şi legislaţia Curţii Europene a Drepturilor Omului". Autorul excepţiei mai susţine că servitutea legală constituită, fiind o servitute negativă, îi îngrădeşte dreptul de a folosi terenul pe toată durata existenţei conductei de gaze ce subtraversează terenul, după cum interesele i-o cer. În concluzie, arată că o lege organică nu poate stabili prin conţinutul său dispoziţii contrare Constituţiei.

Instanţa de judecată apreciază că textul de lege criticat este neconstituţional, întrucât contravine dispoziţiilor art. 21 şi art. 46 alin. (5) din Constituţie, fără a motiva în ce constă această încălcare.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul arată că reglementările criticate nu contravin dispoziţiilor art. 44 din Constituţie, deoarece, potrivit alin. (7) al acestui articol, "Dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului şi asigurarea bunei vecinătăţi, precum şi la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului". Mai mult decât atât, aceste prevederi legale sunt conforme cu art. 135 alin. (2) lit. b) din Constituţie privind obligaţia statului de a asigura "protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară". În susţinerea acestei opinii este invocată Decizia nr. 72/2004, prin care Curtea Constituţională s-a pronunţat cu privire la exercitarea cu titlu gratuit a drepturilor de uz şi servitute asupra terenurilor afectate de capacităţi energetice. În concluzie consideră excepţia neîntemeiată.

Avocatul Poporului consideră că prevederile art. 90 alin. (2) din Legea nr. 351/2004 sunt constituţionale. Invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale cu privire la exercitarea dreptului de uz şi servitute asupra terenurilor afectate de capacităţi energetice, precizează că autorul excepţiei pleacă de la o premisă greşită, constând în absolutizarea exerciţiului prerogativelor dreptului său de proprietate, şi face abstracţie de prevederile art. 44 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora "conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege", şi de dispoziţiile art. 136 alin. (5), care consacră caracterul inviolabil al proprietăţii "în condiţiile legii organice".

În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate faţă de art. 21 din Constituţie, arată că normele criticate nu conţin nici o prevedere de natură să împiedice liberul acces la justiţie.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului şi al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei îl reprezintă prevederile art. 90 alin. (2) din Legea gazelor nr. 351/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 679 din 28 iulie 2004.

Aceste prevederi legale au următorul conţinut:

Exercitarea drepturilor de uz şi servitute asupra proprietăţilor afectate de capacităţile din domeniul gazelor naturale se realizează cu titlu gratuit pe toată durata existenţei acestora. Dacă, cu ocazia intervenţiilor pentru retehnologizări, reparaţii, revizii, avarii, se produc pagube proprietarilor din vecinătatea capacităţilor din domeniul gazelor naturale, concesionarii au obligaţia să plătească despăgubiri în condiţiile legii.

Textul constituţional invocat de autorul excepţiei ca fiind încălcat este cel al art. 44 alin. (5) din Constituţie, a cărui redactare este următoarea: "Pentru lucrări de interes general, autoritatea publică poate folosi subsolul oricărei proprietăţi imobiliare, cu obligaţia de a despăgubi proprietarul pentru daunele aduse solului, plantaţiilor sau construcţiilor, precum şi pentru alte daune imputabile autorităţii."

Autorul excepţiei susţine, în esenţă, că art. 90 alin. (2) din Legea gazelor nr. 351/2004 contravine acestui text constituţional, întrucât "proprietarul este în drept a se folosi şi dispune de proprietatea lui în mod exclusiv, absolut şi după cum interesele sale o cer, în limitele determinate de lege, drept consfinţit şi garantat atât de Constituţie, cât şi de practica şi legislaţia Curţii Europene a Drepturilor Omului".

Analizând excepţia de neconstituţionalitate, precum şi criticile de neconstituţionalitate formulate în argumentarea acesteia, Curtea constată că sunt neîntemeiate pentru considerentele ce urmează:

Prevederile art. 90 alin. (2) din Legea gazelor nr. 351/2004 instituie o sarcină gratuită care grevează proprietăţile afectate de capacităţi din domeniul gazelor naturale pe toată durata existenţei acestora.

Dreptul de uz şi dreptul de servitute asupra acestor terenuri, stabilite potrivit alin. (1) al acestui articol, privesc utilitatea publică, au caracter legal şi se exercită pe toată durata de existenţă a capacităţii respective sau temporar, cu ocazia retehnologizării unei capacităţi în funcţiune, reparaţiei, reviziei, lucrărilor de intervenţie în caz de avarie. Rezultă deci că exercitarea acestor drepturi asupra terenurilor afectate de capacităţi din domeniul gazelor naturale este determinată de un interes general şi, ca atare, legiuitorul este pe deplin competent să stabilească limitele dreptului de proprietate în concordanţă cu dispoziţiile constituţionale.

Cu privire la exercitarea drepturilor de uz şi servitute asupra unor terenuri afectate de capacităţi care au ca obiect utilităţi publice, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat, de exemplu, prin Decizia nr. 72 din 26 februarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 249 din 22 martie 2004, şi Decizia nr. 167 din 1 aprilie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 438 din 17 mai 2004, prin care au fost respinse excepţiile de neconstituţionalitate a prevederilor art. 16 alin. (4), art. 18 şi art. 37 alin. (4) şi (7) din Legea energiei electrice nr. 318/2003. În aceste decizii Curtea a reţinut că, în argumentarea criticii sale, autorul excepţiei pleacă de la o premisă greşită, constând în absolutizarea exerciţiului prerogativelor dreptului său de proprietate, făcând abstracţie de prevederile art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie, potrivit căruia "conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege", precum şi de cele ale art. 136 alin. (5), care consacră caracterul inviolabil al proprietăţii private, "în condiţiile legii organice". Potrivit acestor dispoziţii, legiuitorul este, aşadar, competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepţiunea conferită de Constituţie, în aşa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel limitări rezonabile în valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat. Prin reglementarea dedusă controlului, legiuitorul nu a făcut decât să dea expresie acestor imperative, în limitele şi potrivit competenţei sale constituţionale.

Analizând jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, Curtea Constituţională a reţinut că, potrivit acesteia, legiuitorul poate aprecia în funcţie de nevoia reală a comunităţii măsurile de limitare a exerciţiului dreptului de proprietate. În cauza "James şi alţii împotriva Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei", 1986, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că nu poate fi vorba despre o încălcare a dispoziţiilor Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale dacă privarea de proprietate a fost făcută într-un anumit context politic, economic sau social, dacă răspunde unei "utilităţi publice", aşa cum prevede art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie, aparţinând chiar şi unei categorii mai restrânse de persoane, deci şi în situaţia în care colectivitatea în ansamblul ei nu utilizează sau nu profită ea însăşi de bun. În vederea realizării scopului ei legitim, măsura privativă de proprietate trebuie însă să păstreze un echilibru just între exigenţele interesului general al comunităţii şi apărarea drepturilor fundamentale ale individului. Or, în această materie, legea română respectă exigenţele impuse de prevederile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Curtea a mai reţinut că art. 44 alin. (5) din Constituţie prevede expres dreptul autorităţilor de a folosi subsolul oricărei proprietăţi imobiliare pentru lucrări de interes general, în condiţiile acordării de despăgubiri proprietarului pentru "daunele aduse solului, plantaţiilor sau construcţiilor, precum şi pentru alte daune imputabile autorităţii". Pe de altă parte, potrivit alin. (7) al aceluiaşi articol, "dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului şi asigurarea bunei vecinătăţi, precum şi la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului".

Întrucât nu au intervenit elemente noi de natură a determina o reconsiderare a jurisprudenţei Curţii în materie, atât considerentele, cât şi soluţiile acestor decizii sunt valabile şi în cauza de faţă.

În fine, Curtea reţine că nimic nu împiedică persoana care a suferit un prejudiciu în urma operaţiunilor de realizare şi retehnologizare a capacităţilor din domeniul gazelor naturale care se execută pe terenurile proprietate privată să solicite statului sau societăţilor comerciale specializate repararea pagubelor produse, potrivit dispoziţiilor dreptului comun. Acest lucru rezultă, de altfel, chiar din cuprinsul prevederilor art. 90 alin. (2) din Legea nr. 351/2004.

Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 90 alin. (2) din Legea gazelor nr. 351/2004, excepţie ridicată de Maria Mitroi în Dosarul nr. 1.506/2004 al Tribunalului Prahova - Secţia civilă.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 aprilie 2005.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Maria Bratu