Decizie nr. 16 din 17 ianuarie 2017

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Marieta Safta - prim magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolaescu.

1.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 54 lit. a) şi art. 56 alin. (1) din Legea sănătăţii mintale şi a protecţiei persoanelor cu tulburări psihice nr. 487/2002, excepţie ridicată de Timofti Onoriu-Valentin în Dosarul nr. 6.401/314/2016 al Judecătoriei Suceava şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.570 D/2016.

2.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, arătând că prevederile criticate nu încalcă dispoziţiile constituţionale invocate, sens în care se referă şi la jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4.Prin Încheierea din 19 august 2016, pronunţată în Dosarul nr. 6.401/314/2016, Judecătoria Suceava a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 54 lit. a) şi ale art. 56 alin. (1) din Legea sănătăţii mintale şi a protecţiei persoanelor cu tulburări psihice nr. 487/2002. Excepţia a fost ridicată de pârâtul Timofti Onoriu-Valentin într-o cauză având ca obiect "internare medicală nevoluntară."

5.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum este reţinută şi în încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale, se arată că o persoană supusă internării medicale nevoluntare trebuie să fi săvârşit o faptă penală faţă de care procurorul a emis ordonanţa de începere a urmăririi penale prin aplicarea art. 305 din Codul de procedură penală şi a decis, ulterior instituirii cadrului procesual penal, să solicite, prin ordonanţă, internarea nevoluntară. Autorul excepţiei a precizat că infracţiunile care pot determina internarea nevoluntară pot fi de natură diferită şi pot fi săvârşite de orice persoană.

6.Judecătoria Suceava consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât dispoziţiile contestate nu contravin normelor constituţionale invocate în susţinerea acesteia. Instanţa a reţinut că Legea nr. 487/2002 are ca scop, între altele, protejarea persoanelor cu tulburări psihice, reglementând în acest sens procedura de internare a unei persoane cu tulburări psihice într-o unitate de psihiatrie. Internarea medicală se poate face numai din considerente medicale şi poate fi voluntară sau nevoluntară. Referindu-se, în continuare, la procedura de internare nevoluntară, astfel cum este reglementată de Legea nr. 487/2002, instanţa apreciază că această măsură privează de libertate persoana internată nevoluntar, în sensul că aceasta nu are libertatea de a părăsi unitatea de psihiatrie, însă nu reprezintă o sancţiune privativă de libertate. Această procedură nu urmăreşte sancţionarea unei persoane pentru săvârşirea unor fapte penale, ci urmăreşte, pe de o parte, protejarea persoanelor cu tulburări psihice, în considerarea stării lor de vulnerabilitate, precum şi protejarea celorlalte persoane aflate în imediata apropiere a pacientului, iar, pe de altă parte, evitarea unor erori medicale sau a unor eventuale abuzuri de natură să afecteze libertatea individuală a unei persoane supuse procedurii de internare nevoluntară.

7.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

8.Guvernul a transmis punctul său de vedere cu Adresa înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 8.723 din 27 septembrie 2016, prin care apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că Legea nr. 487/2002 reglementează un obiectiv major al politicii de sănătate, şi anume promovarea şi apărarea sănătăţii mintale a populaţiei, prevenirea îmbolnăvirilor psihice şi protecţia persoanelor cu tulburări psihice, precum şi rolul autorităţilor şi organismelor abilitate în ceea ce priveşte promovarea şi controlul acestor activităţi. În cazul internării nevoluntare a unei persoane cu tulburări psihice într-o unitate de psihiatrie sunt instituite o serie de garanţii pentru a preveni posibile abuzuri şi atingeri aduse libertăţii persoanei, precum: propunerea de internare nevoluntară este analizată de o comisie special constituită în acest sens; decizia de internare nevoluntară trebuie confirmată de către instanţă, judecarea făcându-se în regim de urgenţă, în camera de consiliu şi cu participarea procurorului. Se mai arată, cu referire la considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 527/2015, ale cărei considerente se aplică, în opinia Guvernului, mutatis mutandis, că internarea nevoluntară într-un spital de psihiatrie, reglementată de Legea nr. 487/2002, nu are natura juridică a unei sancţiuni privative de libertate. În privinţa dreptului persoanei de a dispune de ea însăşi, garantat de art. 26 alin. (2) din Constituţie, se arată că nu este un drept absolut, ci comportă o serie de limitări, impuse de necesitatea protecţiei drepturilor şi libertăţilor altora, a ordinii publice sau a bunelor moravuri.

9.Avocatul Poporului a transmis punctul său de vedere cu Adresa înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 8.726 din 27 septembrie 2016, prin care apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că internarea nevoluntară, ca măsură de ocrotire de drept privat, are ca scop protecţia persoanei cu tulburări psihice, în interes propriu, precum şi în interesul familiei şi al societăţii. Această măsură nu are caracter de sancţiune, ci de ocrotire, neavând niciun efect cu privire la capacitatea civilă a persoanei fizice. Tulburarea psihică trebuie să fie dovedită în faţa autorităţii naţionale competente, dovada făcându-se printr-o expertiză medico-legală. Mai mult, tulburarea psihică trebuie să aibă un caracter sau o amploare de natură a legitima internarea, care nu se poate prelungi în mod valabil în cazul în care acea tulburare nu mai persistă. Prin urmare, controlul exercitat de instanţa de judecată cu privire la propunerea de încetare a condiţiilor care au impus internarea nevoluntară reprezintă tocmai o garanţie a respectării libertăţii persoanei fizice şi o aplicare a principiului simetriei, în temeiul căruia dacă internarea nevoluntară a avut loc în baza unei hotărâri a instanţei, atunci şi încetarea acestei măsuri poate fi dispusă prin decizia aceluiaşi organ judiciar. În plus, persoana aflată în procedura de internare nevoluntară poate părăsi unitatea spitalicească, dacă există decizia comisiei sau hotărârea instanţei de judecată competente. Pe cale de consecinţă, se consideră că nu sunt încălcate prevederile constituţionale invocate.

10.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

11.Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

12.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 54 lit. a) şi art. 56 alin. (1) din Legea sănătăţii mintale şi a protecţiei persoanelor cu tulburări psihice nr. 487/2002, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 652 din 13 septembrie 2012, având următorul cuprins:

–Art. 54 lit. a): "O persoană poate fi internată prin procedura de internare nevoluntară numai dacă un medic psihiatru abilitat hotărăşte că persoana suferă de o tulburare psihică şi consideră că:

a)din cauza acestei tulburări psihice există pericolul iminent de vătămare pentru sine sau pentru alte persoane;";

–Art. 56 alin. (1): "Solicitarea internării nevoluntare a unei persoane se realizează de către:

a)medicul de familie sau medicul specialist psihiatru care are în îngrijire această persoană;

b)familia persoanei;

c)reprezentanţii administraţiei publice locale cu atribuţii în domeniul social-medical şi de ordine publică;

d)reprezentanţii poliţiei, jandarmeriei sau ai pompierilor, precum şi de către procuror;

e)instanţa de judecată civilă, ori de câte ori apreciază că starea sănătăţii mintale a unei persoane aflate în cursul judecăţii ar putea necesita internare nevoluntară."

13.Dispoziţiile constituţionale invocate de autorul excepţiei sunt cuprinse în art. 23 alin. (11) şi (13), precum şi în art. 26 alin. (2) din Constituţie, care consacră prezumţia de nevinovăţie, regula potrivit căreia sancţiunea privativă de libertate nu poate fi decât de natură penală şi, respectiv, dreptul persoanei fizice de a dispune de ea însăşi, dacă nu încalcă drepturile şi libertăţile altora, ordinea publică sau bunele moravuri.

14.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că autorul acesteia, corelând măsura internării nevoluntare cu săvârşirea unei fapte penale "faţă de care procurorul a emis ordonanţa de începere a urmăririi penale (...) şi a decis, ulterior instituirii cadrului procesual penal, să solicite, prin ordonanţă, internarea nevoluntară" şi precizând că "infracţiunile care pot determina internarea nevoluntară pot fi de natură diferită şi pot fi săvârşite de orice persoană", susţine încălcarea, prin textele de lege criticate, a prevederilor constituţionale cuprinse în art. 23 alin. (11) şi (13), precum şi în art. 26 alin. (2) din Constituţie, care consacră prezumţia de nevinovăţie, regula potrivit căreia sancţiunea privativă de libertate nu poate fi decât de natură penală şi, respectiv, dreptul persoanei fizice de a dispune de ea însăşi. Din succintele argumente enunţate, astfel cum au fost reţinute şi în încheierea de sesizare, se deduce că autorul excepţiei asimilează măsura internării nevoluntare cu o sancţiune privativă de libertate, apreciind că reglementarea acesteia încalcă textele constituţionale invocate, fără a prezenta însă o motivare distinctă, în mod corespunzător fiecăruia dintre aceste texte.

15.Faţă de aceste susţineri ce vizează, în esenţă, natura juridică a măsurii internării nevoluntare, Curtea constată că, în jurisprudenţa sa, a mai analizat critici care au pus în discuţie, între altele, natura juridică şi procedura dispunerii internării nevoluntare. Astfel, de exemplu, prin Decizia nr. 527 din 14 iulie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 700 din 17 septembrie 2015, Curtea a reţinut că "internarea nevoluntară, prin natura sa, fără a constitui o sancţiune privativă de libertate, reprezintă o măsură care privează de libertate persoana internată nevoluntar, în sensul că aceasta nu are libertatea să părăsească instituţia medicală în care a fost internată împotriva voinţei sale sau fără consimţământul său". Această măsură nu vizează sancţionarea unei persoane pentru săvârşirea unor fapte penale, ci are ca scop protejarea persoanelor cu tulburări psihice, în considerarea stării lor de vulnerabilitate, precum şi protejarea celorlalte persoane aflate în imediata apropiere a acestora, dând astfel expresie scopului pentru care Legea nr. 487/2002 a fost adoptată, de promovare, apărare a sănătăţii mintale şi prevenire a îmbolnăvirilor psihice, respectiv de protecţie a persoanelor cu tulburări psihice.

16.Astfel fiind, Curtea reţine că dispoziţiile constituţionale ale art. 23 alin. (11) şi (13), care consacră prezumţia de nevinovăţie, respectiv regula potrivit căreia sancţiunea privativă de libertate nu poate fi decât de natură penală, nu sunt incidente în cauză. De altfel, în decizia menţionată (paragraful 17), Curtea a mai reţinut că internarea nevoluntară se instituie prin decizia comisiei medicale, care este supusă, însă, confirmării instanţei judecătoreşti, aceasta putând să o infirme şi să dispună încetarea internării nevoluntare. La rândul ei, şi procedura de externare are, similar procedurii de internare nevoluntară, o componentă administrativă şi una judiciară, instanţa competentă putând să confirme propunerea comisiei de constatare a încetării condiţiilor care au impus internarea nevoluntară sau să o infirme, cu consecinţa menţinerii, în acest ultim caz, a măsurii internării nevoluntare. Atât în procedura de internare nevoluntară, cât şi în cea de externare, este reglementată intervenţia judecătorului, tocmai pentru eliminarea unor eventuale abuzuri sau erori medicale. Astfel fiind - a conchis Curtea - prin prevederile legale referitoare la aceste proceduri nu se aduce atingere principiilor referitoare la libertatea individuală, ci, dimpotrivă, este garantat acest drept fundamental.

17.Nu poate fi primită nici susţinerea referitoare la pretinsa încălcare a prevederilor art. 26 alin. (2) din Constituţie, care consacră dreptul persoanei fizice de a dispune de ea însăşi. Dreptul de a dispune de propria persoană, nefiind un drept absolut, poate fi exercitat numai cu respectarea drepturilor altor persoane, a ordinii publice şi a bunelor moravuri. În acest sens sunt atât prevederile art. 26 alin. (2) din Constituţie, invocate de autorul excepţiei, cât şi prevederile art. 8 paragraful 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care stabilesc că dreptul la respectarea vieţii private, în sens larg, poate face obiectul unor restricţii, dacă sunt prevăzute de lege şi dacă constituie măsuri necesare într-o societate democratică pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protejarea sănătăţii sau a moralei ori protejarea drepturilor şi libertăţilor altora (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 1.282 din 12 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 738 din 4 noiembrie 2010). Or, astfel cum Curtea Constituţională a reţinut în Decizia nr. 527/2015, precitată, paragraful 17, cu referire la procedura dispunerii măsurii internării nevoluntare, în cadrul acesteia este pus în balanţă, pe de o parte, interesul personal al pacientului, sub aspectul libertăţii acestuia, al nevoilor sale de sănătate şi al protecţiei împotriva abuzurilor şi erorilor medicale, iar, pe de altă parte, interesul general al societăţii privind eliminarea riscului ca starea psihică a persoanei în cauză să îi inducă acesteia un comportament de natură să producă o vătămare fizică ei înseşi sau altor persoane ori distrugeri de bunuri materiale importante. Rezultă, aşadar, că reglementarea dreptului persoanei de a dispune de propria persoană în ipoteza internării nevoluntare respectă prevederile art. 26 alin. (2) din Constituţie, fiind circumscrisă conţinutului normativ al textului constituţional invocat.

18.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Timofti Onoriu-Valentin în Dosarul nr. 6.401/314/2016 al Judecătoriei Suceava şi constată că dispoziţiile art. 54 lit. a) şi ale art. 56 alin. (1) din Legea sănătăţii mintale şi a protecţiei persoanelor cu tulburări psihice nr. 487/2002 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Suceava şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 17 ianuarie 2017.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Prim-magistrat-asistent,

Marieta Safta