Decizie nr. 317 din 14 iunie 2005

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Şerban Viorel Stanoiu - judecător

Marinela Minca - procuror

Marieta Safta - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 83 raportat la art. 110^1 alin. 2 din Codul penal, excepţie ridicată de Constantin Frangache în Dosarul nr. 7.229/2004 al Tribunalului Iaşi.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, pune concluzii de respingere a excepţiei, apreciind ca prevederile legale criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale şi nici celor din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, invocate ca fiind incalcate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin Încheierea din 1 februarie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 7.229/2004, Tribunalul Iaşi a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 83 raportat la art. 110^1 alin. 2 din Codul penal, excepţie ridicată de Constantin Frangache în dosarul menţionat.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenta, ca art. 83 din Codul penal încalcă principiul egalităţii în drepturi, întrucât obliga instanţa sa procedeze într-un singur fel, respectiv sa revoce suspendarea condiţionată, indiferent de gravitatea faptei şi pericolul social pe care îl reprezintă infractorul. Se aduce atingere astfel, în opinia autorului excepţiei, principiului individualizarii răspunderii penale şi se creează o discriminare între diverse categorii de infractori. În ceea ce priveşte art. 110^1 alin. 2 din Codul penal, se susţine ca încalcă prevederile art. 49 din Constituţie, privind protecţia copiilor şi tinerilor, întrucât revocarea suspendării condiţionate a pedepsei se aplică necondiţionat minorilor şi tinerilor pentru infracţiuni săvârşite în timpul minorităţii, astfel încât nu exista nici o diferenţa de tratament şi nici o protecţie în ceea ce priveşte minorii. În concluzie, se afirma ca "revocarea condiţionată a suspendării executării pedepsei împiedica instanţele judecătoreşti să-şi exercite atribuţiile legale şi conduce la discriminări în rândul infractorilor, atât în ceea ce priveşte gravitatea faptelor săvârşite, gradul de pericol social concret al fiecărui făptuitor în parte, cat şi în ceea ce priveşte regimul sanctionator al infractorilor minori."

Tribunalul Iaşi apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât textele de lege criticate sunt în deplina concordanta cu principiul supremaţiei legii. Se arata ca, ori de câte ori legiuitorul a avut în vedere stabilirea unui regim special pentru minori, a prevăzut în mod expres acest lucru în art. 110 din Codul penal.

În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul apreciază ca excepţia ridicată este neîntemeiată, întrucât art. 83 din Codul penal nu creează privilegii sau discriminări şi, ca urmare, nu încalcă vreunul dintre criteriile egalităţii în drepturi enumerate de art. 4 din Constituţie. În ceea ce priveşte critica art. 110^1 alin. 2 din Codul penal, se arata ca este neîntemeiată, iar dispoziţiile art. 49 din Constituţie privind protecţia copiilor şi tinerilor, invocate în motivarea acestei critici, nu sunt pertinente în soluţionarea cauzei.

Avocatul Poporului considera ca reglementarea, prin dispoziţiile art. 83 din Codul de procedură penală, a posibilităţii instanţei judecătoreşti de a revoca suspendarea condiţionată a executării pedepsei în cazul săvârşirii unei infracţiuni, este în deplina concordanta cu prevederile constituţionale privind egalitatea în drepturi. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a prevederilor art. 110^1 alin. 2 din Codul penal faţă de art. 49 din Constituţie, se considera ca este neîntemeiată, întrucât dispoziţiile legale referitoare la suspendarea executării pedepsei sub supraveghere sau sub control nu contravin sub nici un aspect dreptului copiilor şi tinerilor de a avea un regim special de protecţie şi asistenţa în realizarea drepturilor lor.

În concluzie, Avocatul Poporului considera ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale, îl constituie dispoziţiile art. 83 raportat la art. 110^1 alin. 2 din Codul penal. Din motivarea excepţiei de neconstituţionalitate rezultă însă ca aceasta priveşte art. 83 şi art. 110^1 alin. 2 din Codul penal, texte de lege criticate distinct de autorul excepţiei. Asa fiind, Curtea se va pronunţa asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 83 şi art. 110^1 alin. 2 din Codul penal, având următorul cuprins:

–Art. 83: "Dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat a săvârşit din nou o infracţiune, pentru care s-a pronunţat o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen, instanţa revoca suspendarea condiţionată, dispunând executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune.

Revocarea suspendării pedepsei nu are loc însă, dacă infracţiunea săvârşită ulterior a fost descoperită după expirarea termenului de încercare.

Dacă infracţiunea ulterioară este săvârşită din culpa, se poate aplica suspendarea condiţionată a executării pedepsei chiar dacă infractorul a fost condamnat anterior cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei. În acest caz nu mai are loc revocarea primei suspendări.

La stabilirea pedepsei pentru infracţiunea săvârşită după rămânerea definitivă a hotărârii de suspendare nu se mai aplica sporul prevăzut de lege pentru recidiva.";

–Art. 110^1 alin. 2: "Dispoziţiile art. 81 alin. 3 şi 4, art. 82 alin. 3, art. 83, 84 şi 86 se aplică în mod corespunzător."

Prevederile constituţionale invocate în motivarea excepţiei sunt cele cuprinse în art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi şi în art. 49 privind protecţia copiilor şi tinerilor. Autorul invoca, de asemenea, şi dispoziţiile art. 7 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, privind egalitatea în faţa legii.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate formulată, Curtea retine următoarele:

I. În ceea ce priveşte art. 83 din Codul penal, se susţine ca încalcă principiul egalităţii în drepturi, prevăzut de art. 16 alin. (1) din Constituţie şi de art. 7 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, prin aceea ca obliga instanţa sa revoce suspendarea condiţionată a executării pedepsei indiferent de gravitatea faptei şi de pericolul social al infractorului. Curtea constata ca s-a mai pronunţat asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 83 din Codul penal, în raport de prevederile constituţionale ale art. 16, prin Decizia nr. 215 din 15 mai 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 421 din 16 iunie 2003. Cu acel prilej, respingând excepţia de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, Curtea a reţinut ca dispoziţiile art. 83 din Codul penal nu aduc atingere prevederilor constituţionale şi, implicit, celor din acte internaţionale, care consacra egalitatea în faţa legii, deoarece dispoziţia legală criticata nu stabileşte discriminări, ci instituie un tratament juridic egal pentru toate persoanele aflate în aceeaşi situaţie, fără nici o deosebire. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natura sa determine schimbarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cat şi considerentele deciziei menţionate sunt valabile şi în prezenta cauza.

De altfel, nemultumirea autorului excepţiei este determinata tocmai de faptul ca norma criticata se aplică, în mod egal, tuturor persoanelor aflate în ipoteza sa, în opinia acestuia instanţa trebuind să poată aprecia asupra măsurii revocării suspendării condiţionate a executării pedepsei, în funcţie de persoana infractorului.

II. Curtea retine ca este neîntemeiată şi critica art. 110^1 din Codul penal. Faptul ca, în conformitate cu acest text legal, dispoziţiile art. 83 din Codul penal, care reglementează revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei (respectiv cele ale art. 81 alin. 3 şi 4 privind condiţiile de aplicare a suspendării condiţionate, ale art. 82 alin. 3 privind termenul de încercare, ale art. 84 privind revocarea în cazul neexecutării obligaţiilor civile şi cele ale art. 86 privind reabilitarea în cazul suspendării condiţionate a executării pedepsei), sunt aplicabile şi infractorilor minori, în cazul suspendării executării pedepsei sub supraveghere sau sub control, nu este de natura sa aducă atingere dispoziţiilor constituţionale care consacra protecţia copiilor şi tinerilor. Asa cum se poate observa, art. 110^1 alin. 2 din Codul penal face parte din titlul V al Codului penal, "Minoritatea", titlu ce cuprinde dispoziţii instituite de legiuitor tocmai în considerarea situaţiei speciale a minorului, răspunderea penală a acestuia având o serie de particularităţi care vizează, în principal, reducerea pedepsei şi creşterea eficientei măsurilor educative pentru reformarea socială a individului. Aplicarea corespunzătoare a dispoziţiilor art. 83 din Codul penal în situaţia suspendării executării pedepsei sub supraveghere sau sub control, în cazul infractorilor minori, se realizează fără nici o discriminare, în contextul regimului juridic de favoare reglementat de legiuitor în considerarea situaţiei juridice speciale a categoriei de infractori menţionate, şi, prin urmare, nu aduce nici o atingere regimului de protecţie a copiilor şi tinerilor prevăzut de dispoziţiile constituţionale ale art. 49.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 83 şi art. 110^1 alin. 2 din Codul penal, excepţie ridicată de Constantin Frangache în Dosarul nr. 7.229/2004 al Tribunalului Iaşi.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 iunie 2005.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Marieta Safta