Ordin nr. 2.353/C din 11 septembrie 2008

Având în vedere Obiectivul specific D.1.1, activitatea a) din Planul naţional de acţiune 2006-2007 în vederea implementării Strategiei naţionale împotriva traficului de persoane pentru perioada 2006-2010, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.720/2006,

în temeiul dispoziţiilor art. 7 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, ale art. 11 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 366/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 862/2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii Publice, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 14 din Hotărârea Guvernului nr. 381/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse, ale art. 5 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 1.432/2004 privind atribuţiile, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 4 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 100/2004 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Externe, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 76 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 6 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 83/2005 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul internelor şi reformei administrative, ministrul educaţiei, cercetării şi tineretului, ministrul sănătăţii publice, ministrul muncii, familiei şi egalităţii de şanse, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului, ministrul afacerilor externe, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi ministrul justiţiei emit următorul ordin:

Articolul 1

Se aprobă Mecanismul naţional de identificare şi referire a victimelor traficului de persoane, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Articolul 2

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul internelor

şi reformei administrative,

Cristian David

Ministrul sănătăţii publice,

Gheorghe Eugen Nicolăescu

Preşedintele Autorităţii Naţionale

pentru Protecţia Drepturilor Copilului,

Mariela Neagu

Procurorul general al Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie,

Laura Codruţa Kovesi

Ministrul educaţiei,

cercetării şi tineretului,

Cristian Mihai Adomniţei

Ministrul muncii, familiei

şi egalităţii de şanse,

Paul Păcuraru

Ministrul afacerilor externe,

Lazăr Comănescu

p. Ministrul justiţiei,

Gabriel Tănăsescu,

secretar de stat

Anexa 1

MECANISMUL NAŢIONAL

de identificare şi referire

a victimelor traficului de persoane

A. PREAMBUL

Traficul de persoane constituie o violare a drepturilor omului şi o atingere adusă demnităţii şi integrităţii fiinţei umane, aşa cum se afirmă în toate documentele internaţionale în materie, inclusiv în textul recent al Convenţiei Consiliului Europei, semnată la Varşovia la 16 mai 2005. România a adoptat gradual, alături de alte state ale lumii şi, în speţă, ale Uniunii Europene un ansamblu de măsuri legislative destinate construcţiei, consolidării şi eficientizării continue a dispozitivului naţional, în contextul consolidării cooperării internaţionale, în scopul prevenirii şi combaterii acestui fenomen.

Toate naţiunile mileniului III consideră persoana valoarea socială cea mai importantă pentru societatea modernă. Astfel, pentru Uniunea Europeană respectarea drepturilor omului reprezintă o condiţie fundamentală a apartenenţei la aceasta. Nu întâmplător dintre criteriile de aderare a României la Uniunea Europeană, stabilite la Copenhaga încă din anul 1993, primul este cel care are în vedere existenţa în statul candidat a unor instituţii stabile care să garanteze democraţia, statul de drept şi drepturile omului. Chiar în primul articol Constituţia României consacră printre valorile supreme demnitatea umană, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane şi dreptatea.

Până în prezent, identificarea victimelor traficului de persoane se realiza, de la caz la caz, de către diferite instituţii sau organizaţii, fără să existe un mecanism formal destinat identificării victimelor traficului de persoane şi referirii acestora.

Prezentul mecanism naţional urmăreşte adoptarea unui răspuns unitar, coordonat de către toate instituţiile şi organizaţiile implicate în lupta antitrafic, fapt care conduce la îmbunătăţirea capacităţii de identificare a victimelor traficului de persoane şi de asigurare a protecţiei şi asistenţei acestora, indiferent de instituţia sau organizaţia cu care aceasta intră în contact pentru prima dată. Acesta reprezintă ansamblul de norme (măsuri şi acţiuni) destinate identificării şi referirii victimelor traficului de persoane în vederea asigurării nevoilor de asistenţă şi protecţie ale acestora.

Acest document poate fi modificat în funcţie de evoluţia şi situaţia traficului de persoane în România şi de implicarea unor noi instituţii/organizaţii în activităţi directe de combatere a traficului de persoane şi asistenţă a victimelor acestuia.

B. PRINCIPII

PRINCIPII GENERALE

Activităţile instituţiilor implicate în lupta împotriva traficului de persoane, desfăşurate în vederea aplicării prezentelor norme, se realizează cu respectarea principiilor directoare prevăzute în Strategia naţională împotriva traficului de persoane pentru perioada 2006-2010, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 1.654/2006.

PRINCIPII SPECIALE

Activităţile specifice desfăşurate în baza prezentelor norme se realizează cu respectarea următoarelor principii speciale:

Respectarea dreptului victimelor la recuperare fizică, psihologică şi socială

Procesul identificării şi referirii trebuie să aibă în vedere, pe lângă investigarea infracţiunii de trafic de persoane, şi asigurarea accesului victimelor traficului de persoane la serviciile de asistenţă specializată.

Principiul egalităţii şi nondiscriminării

Accesul la serviciile de asistenţă şi protecţie trebuie să fie asigurat tuturor victimelor traficului de persoane fără restricţie sau preferinţă faţă de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, categorie socială, opinie, sex ori orientare sexuală, vârstă, apartenenţă politică, dizabilitate, boală cronică necontagioasă, infectare HIV sau apartenenţă la o categorie defavorizată, indiferent de decizia victimei de a participa sau nu în procesul penal.

Principiul participării

Victimele traficului de persoane sunt consultate cu privire la toate deciziile/măsurile care le privesc, respectându-se dreptul persoanei la autodeterminare.

Principiul continuităţii

Acţiunile şi măsurile întreprinse de instituţiile şi organizaţiile implicate în procesul identificării şi referirii trebuie realizate astfel încât să se asigure accesul victimelor traficului de persoane la serviciile de asistenţă şi protecţie sau la măsurile de reparare în justiţie a daunelor suferite în urma experienţei de trafic, respectiv identificarea să fie urmată de referire, fie de către organele de aplicare a legii, fie de furnizorii de servicii, fie de către instituţiile responsabile pentru asigurarea acestora.

C. CADRUL LEGAL

Instrumentele legislative destinate luptei împotriva traficului de persoane conţin prevederi specifice în domeniul prevenirii traficului de persoane, combaterii fenomenului infracţional şi asistenţei şi protecţiei victimelor traficului de persoane.

Principalele acte normative naţionale în domeniul traficului de persoane:

1.Legea nr. 678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane, cu modificările şi completările ulterioare;

Prin Legea nr. 678/2001 s-au incriminat formele pe care le poate îmbrăca traficul de persoane, s-a creat cadrul juridic pentru utilizarea tehnicilor moderne de investigaţie, necesare descoperirii acestor fapte, s-au introdus norme pentru protecţia şi asistenţa victimelor traficului, a familiilor acestora, precum şi a martorilor.

2.Hotărârea Guvernului nr. 299/2003 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane;

3.Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate;

4.Legea nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea protecţiei victimelor infracţiunilor;

Legea nr. 211/2004, transpune prevederile următoarelor instrumente comunitare:

–Decizia-cadru a Consiliului European 2001/220/JHA privind poziţia victimelor în procedura penală. Această decizie, având la bază titlul VI din Tratatul asupra Uniunii Europene, permite victimelor infracţiunilor să solicite daune de la făptuitor în cursul procedurilor penale;

–Directiva Consiliului 2004/80/CE din 20 aprilie 2004 privind compensarea victimelor infracţiunilor;

–Convenţia europeană privind compensarea victimelor infracţiunilor violente (Strasbourg, 24 noiembrie 1983);

–Recomandarea Consiliului Europei nr. R(85)11 privind poziţia victimei în cadrul dreptului penal şi al procedurii penale.

–Comunicarea Comisiei Europene "Victimele infracţiunilor în Uniunea Europeană - Reflecţii privind standarde şi acţiune" (14 iulie 1999);

–Cartea verde "Compensarea victimelor infracţiunilor" a Comisiei Europene (28 septembrie 2001).

Legea instituie 4 categorii de măsuri care se adresează în mod direct nevoilor victimei (printre care şi victimele infracţiunilor prevăzute în Legea nr. 678/2001, cu modificările şi completările ulterioare:

a)informarea victimelor infracţiunilor cu privire la drepturile lor;

b)consilierea psihologică;

c)asistenţa juridică gratuită;

d)compensarea financiară de către stat a victimelor unor infracţiuni.

● Consilierea psihologică se acordă victimelor infracţiunilor prevăzute în Legea nr. 678/2001, cu modificările şi completările ulterioare. Mecanismul instituţional prin care se asigură consilierea psihologică a victimelor este reprezentat de serviciile de probaţiune care funcţionează pe lângă tribunale. În cadrul acestor servicii, consilierea psihologică se asigură, în mod gratuit, pentru o perioadă de cel mult 3 luni, iar în cazul victimelor care nu au împlinit vârsta de 18 ani, pe o perioadă de cel mult 6 luni. Desigur, servicii pentru consilierea psihologică a victimelor infracţiunilor şi pentru asigurarea altor forme de asistenţă a acestora pot fi constituite şi de organizaţiile neguvernamentale, independent sau printr-un parteneriat cu autorităţile administraţiei publice. În acest scop, organizaţiile neguvernamentale pot beneficia, în condiţiile legii, de subvenţii de la bugetul de stat.

● Asistenţa juridică gratuită se acordă în primul rând victimelor directe ale infracţiunilor, dar şi victimelor indirecte ale unor infracţiuni grave (soţul, copiii şi cei aflaţi în întreţinerea victimelor directe decedate prin săvârşirea infracţiunilor). Aceste măsuri de acordare a asistenţei juridice gratuite se adaugă celor din dreptul comun, unde se prevede cu caracter de regulă generală că în cazul în care este necesară acordarea asistenţei juridice, iar persoana în cauză nu are un apărător ales şi nici mijloace materiale pentru a-şi putea procura o apărare calificată, instanţa va declanşa procedura de desemnare a unui apărător din oficiu, care va acorda asistenţă juridică gratuită.

● Compensaţia financiară. Legea stabileşte mai multe categorii de condiţii pentru acordarea compensaţiei financiare victimelor directe şi indirecte ale infracţiunilor menţionate, printre care şi sesizarea organelor de urmărire penală cu privire la săvârşirea infracţiunii, în anumite termene, având în vedere faptul că raţiuni de echitate impun compensarea financiară a victimelor care îşi aduc o minimă contribuţie pentru constatarea la timp a infracţiunilor (victimele care nu au împlinit vârsta de 18 ani şi cele puse sub interdicţie nu au obligaţia de a sesiza organele de urmărire penală cu privire la săvârşirea infracţiunii). Legea reglementează şi posibilitatea acordării unui avans din compensaţia financiară pentru victimele infracţiunilor aflate într-o situaţie financiară precară.

Legea nr. 211/2004 acordă posibilitatea victimelor de a solicita prin intermediul Ministerului Justiţiei compensaţie financiară (inclusiv pentru victimele infracţiunilor privind traficul de persoane) şi stabileşte modalităţile prin care o victimă poate obţine compensaţia financiară în situaţia săvârşirii unei infracţiuni pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene, altul decât cel în care victima locuieşte în mod legal;

5.Hotărârea Guvernului nr. 1.295/2004 privind aprobarea Planului naţional de acţiune pentru prevenirea şi combaterea traficului de copii;

6.Hotărârea Guvernului nr. 1.584/2005 pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale împotriva Traficului de Persoane, cu modificările şi completările ulterioare;

7.Hotărârea Guvernului nr. 1.654/2006 privind aprobarea Strategiei naţionale împotriva traficului de persoane 2006-2010;

8.Hotărârea Guvernului nr. 1.720/2006 privind aprobarea Planului naţional de acţiune 2006-2007 în vederea implementării Strategiei naţionale împotriva traficului de persoane pentru perioada 2006-2010.

Principalele documente internaţionale relevante în domeniul traficului de persoane:

–Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate, adoptată la New York la 15 noiembrie 2000, ratificată prin Legea nr. 565/2002;

România a semnat la data de 14 decembrie 2000, la Palermo, Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate şi cele două protocoale ale sale, adoptate la New York la 15 noiembrie 2000:

● Protocolul privind prevenirea, reprimarea şi pedepsirea traficului de persoane, în special al femeilor şi copiilor, adiţional la Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate;

● Protocolul împotriva traficului ilegal de migranţi pe calea terestră, a aerului şi pe mare, adiţional la Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate.

–Convenţia Consiliului Europei privind lupta împotriva traficului de fiinţe umane, ratificată prin Legea nr. 300/2006.

România a semnat Convenţia Consiliului Europei cu privire la acţiunile de combatere a traficului de fiinţe umane, încheiată între statele membre ale Consiliului Europei la Varşovia la 16 mai 2005.

Principalele obiective ale acestei convenţii sunt:

● prevenirea şi combaterea traficului de fiinţe umane, cu garantarea respectării principiului egalităţii între bărbaţi şi femei;

● protecţia drepturilor fundamentale ale victimelor traficate, prin oferirea unui cadru legal referitor la protecţia şi asistarea victimelor şi martorilor, precum şi la asigurarea eficienţei procesului penal;

● consolidarea cooperării internaţionale în domeniul combaterii traficului de fiinţe umane.

–Planul Uniunii Europene privind cele mai bune practici, standarde şi proceduri pentru combaterea şi prevenirea traficului de fiinţe umane, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene din 9 decembrie 2005.

D. DEFINIŢII OPERAŢIONALE

Traficul de persoane*1) - recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea sau primirea unei persoane, prin ameninţare, violenţă sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înşelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obţinerea consimţământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, în scopul exploatării acestei persoane.

*1) Art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane, cu modificările şi completările ulterioare.

Victima traficului de persoane - în sensul prezentului mecanism naţional conceptul de victimă a traficului de persoane desemnează orice persoană fizică despre care există informaţii că a suferit o vătămare fizică sau psihică, o suferinţă emoţională, o pierdere economică sau o vătămare gravă a drepturilor sale fundamentale, prin acţiuni sau inacţiuni care încalcă legislaţia penală în materia prevenirii şi combaterii traficului de persoane.

Victima traficului de persoane asistată - persoană vătămată prin săvârşirea infracţiunilor prevăzute în Legea nr. 678/2001, cu modificările şi completările ulterioare, care beneficiază de un serviciu de asistenţă.

Identificarea victimelor traficului de persoane - procesul de constatare a faptului că o persoană este victimă a traficului de persoane. Identificarea se poate realiza în mod formal, de către organele judiciare, în urma activităţilor de cercetare penală, precum şi de către furnizorii de servicii sociale, prin anchete sociale, dar şi în mod informal, prin analiza indicatorilor care pot oferi indicii referitoare la existenţa unui posibil caz de trafic de persoane.

Referirea victimelor traficului de persoane - în sensul prezentului mecanism naţional, conceptul de referire a victimei traficului de persoane se referă la încredinţarea acesteia către furnizorii de servicii de protecţie şi asistenţă.

Asistenţa în tranzit/în regim de urgenţă - ansamblul de măsuri şi acţiuni întreprinse de către o instituţie sau organizaţie începând din momentul identificării victimelor traficului de persoane şi până la momentul clarificării situaţiei sale şi al intrării într-un program de asistenţă şi protecţie.

Serviciile de protecţie şi asistenţă a victimelor traficului de persoane - totalitatea serviciilor de asistenţă specializate acordate victimelor traficului de persoane prevăzute de normele legale în vigoare. Furnizorii de servicii sociale pot acorda servicii sociale de asistenţă specializată, cu sau fără găzduire, aşa cum este prevăzut în Legea nr. 47/2006 privind sistemul naţional de asistenţă socială.

Mecanismul naţional de identificare şi referire a victimelor traficului de persoane - ansamblul de măsuri şi acţiuni întreprinse în coordonare de către instituţiile statului şi diferite organizaţii neguvernamentale, destinate protejării drepturilor fundamentale ale victimelor traficului de persoane şi asigurării nevoilor de asistenţă şi protecţie ale acestora*2).

*2) "Naţional Referral Mechanism - Joining efforts to protect the rights of trafficked persons. A practical handbook", OSCE - ODIHR, 2004.

E. MODALITĂŢI DE IDENTIFICARE A VICTIMELOR TRAFICULUI DE PERSOANE

Identificarea victimelor traficului de persoane trebuie să ţină cont de două perspective majore:

● perspectiva legală;

● perspectiva victimologică.

E.1. Perspectiva legală

Pentru a putea determina dacă o persoană este sau nu victima traficului de persoane este necesar mai întâi să determinăm ceea ce constituie infracţiunea de trafic de persoane.

În România, definiţia infracţiunii de trafic de persoane este prevăzută în art. 12 şi 13 din Legea nr. 678/2001, cu modificările şi completările ulterioare. Astfel, constituie infracţiunea de trafic de persoane "recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea sau primirea unei persoane, prin ameninţare, violenţă sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înşelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obţinerea consimţământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, în scopul exploatării acestei persoane (...)", iar art. 13 prevede: "Recrutarea, transportarea, transferarea, găzduirea sau primirea unui minor, în scopul exploatării acestuia, constituie infracţiunea de trafic de minori (...)."

Un instrument legislativ suplimentar îl constituie Legea nr. 565/2002 pentru ratificarea Convenţiei Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate, a Protocolului privind prevenirea, reprimarea şi pedepsirea traficului de persoane, în special al femeilor şi copiilor, adiţional la Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate, precum şi a Protocolului împotriva traficului ilegal de migranţi pe calea terestră, a aerului şi pe mare, adiţional la Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate, adoptate la New York la 15 noiembrie 2000.

Astfel, art. 3 din Protocolul privind prevenirea, reprimarea şi pedepsirea traficului de persoane, în special al femeilor şi copiilor, adiţional la Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate, prevede:

Art. 3. – În termenii prezentului protocol

a)expresia trafic de persoane indică recrutarea, transportul, transferul, adăpostirea sau primirea de persoane, prin ameninţare de recurgere sau prin recurgere la forţă ori la alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă, înşelăciune, abuz de autoritate sau de o situaţie de vulnerabilitate ori prin oferta sau acceptarea de plăţi ori avantaje pentru a obţine consimţământul unei persoane având autoritate asupra alteia în scopul exploatării. Exploatarea conţine, cel puţin, exploatarea prin prostituarea unei alte persoane sau alte forme de exploatare sexuală, muncă sau serviciile forţate, sclavia sau practicile analoage sclaviei, folosirea sau prelevarea de organe.

b)consimţământul unei victime a traficului de persoane pentru exploatarea amintită, astfel cum este enunţată la lit. a) din prezentul articol, este indiferent atunci când unul din oricare dintre mijloacele enunţate la lit. a) a fost folosit;

c)recrutarea, transportarea, transferul, adăpostirea sau primirea unui copil în scopul exploatării este considerată trafic de persoane, chiar dacă aceştia nu fac apel la niciunul dintre mijloacele menţionate la lit. a) din prezentul articol;

d)termenul copil indică orice persoană cu vârsta mai mică de 18 ani.

Fenomenul traficului de persoane trebuie analizat din perspectiva următoarelor aspecte:

● Acţiunile:

–Recrutarea poate fi materializată în propunerea care se face victimei în faza iniţială a procesului de traficare. Această propunere, de obicei, se dovedeşte a fi în final o promisiune falsă, fie legată de obiectul sau natura muncii, destinaţia călătoriei victimei, condiţiile în care se va afla, va fi ţinută ori va munci sau de locul desfăşurării activităţii. Recrutarea poate fi realizată de către una sau mai multe persoane fizice ori juridice, în mod direct sau prin intermediul unui anunţ, prin intermediul mass-mediei sau al internetului, utilizându-se una ori mai multe dintre mijloacele enumerate mai jos.

–Transportarea implică deplasarea victimei de către traficanţi (intermediari sau transportatori) din locul de origine sau de unde a avut loc recrutarea către locul de destinaţie, unde va avea loc exploatarea. Nu este obligatoriu ca transportarea să fie realizată peste frontiera de stat.

–Transferarea sau vânzarea poate avea loc în situaţia în care victima este dată de către recrutor unui intermediar pentru transportare şi/sau mai departe persoanei fizice sau juridice pentru exploatare. Transferarea poate fi însoţită de plată unei sume de bani, bunuri materiale sau de altă natură. Totodată, sunt şi cazuri când transferul şi/sau vânzarea sunt realizate de către persoana fizică sau juridică care a exploatat prima dată victima, aceasta fiind transferată şi/sau vândută unei alte persoane/grupări care o va exploata în continuare.

–Adăpostirea sau cazarea poate fi realizată de către recrutor, intermediari sau persoana fizică ori juridică care exploatează victima, aceasta putând fi ţinută într-o locuinţă, hotel, spaţii improvizate etc.

–Primirea persoanei sau persoanelor destinate obiectului exploatării are loc în contextul transferului sau al vânzării;

Există şi situaţii când toate acţiunile prezentate mai sus sunt realizate de către aceeaşi persoană.

● Mijloacele: prin ameninţare, violenţă sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înşelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obţinerea consimţământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, în scopul exploatării acestei persoane;

● Scopul: exploatarea unei persoane prin următoarele forme: executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii, în mod forţat, cu încălcarea normelor legale privind condiţiile de muncă, salarizare, sănătate şi securitate, ţinerea în stare de sclavie sau alte procedee asemănătoare de lipsire de libertate ori de aservire, folosirea unei persoane pentru săvârşirea de diferite infracţiuni, obligarea la practicarea prostituţiei, la reprezentări pornografice în vederea producerii şi difuzării de materiale pornografice sau alte forme de exploatare sexuală, prelevarea de organe*3).

*3) Conform art. 2 din Legea nr. 678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane, cu modificările şi completările ulterioare.

Aspectele anterior menţionate se pot regăsi şi în cadrul altor infracţiuni, caz în care trebuie avute în vedere următoarele:

● acţiunile: atât traficanţii de persoane, cât şi cei implicaţi în traficul de migranţi realizează acţiuni de transportare, transferare şi adăpostire a persoanelor;

● mijloacele: persoanele implicate în traficul de migranţi nu recurg de obicei la mijloacele de constrângere, manipulare sau înşelăciune care se regăsesc în cazul infracţiunii de trafic de persoane. Totodată, aceste mijloace luate separat pot face obiectul altor infracţiuni, de exemplu: ameninţare, vătămare corporală, lipsire de libertate, înşelăciune;

● scopul: exploatarea sau intenţia de a supune o persoană unei forme de exploatare este considerată a fi elementul-cheie pentru identificarea victimelor traficului de persoane*4).

*4) "Guide to the new UN trafficking protocol" de Janice G. Raymond, Coalition Against Trafficking în Women, SUA, 2001.

Referitor la aspectele relevate, în cazul infracţiunii de trafic de minori apare o diferenţiere, în sensul că pentru aceasta sunt necesare numai două dintre aspectele menţionate în cazul infracţiunii de trafic de persoane, respectiv acţiunile de recrutare, transportare, transferare, găzduire sau primire a unui minor, în scopul ori în vederea exploatării.

E.2. Perspectiva victimologică

Această perspectivă trebuie să ţină cont de circumstanţele şi particularităţile fiecărui caz.

Spre deosebire de victimele traficului de migranţi, victimele traficului de persoane pot fi victime ale violenţei fizice sau sexuale, drepturile şi libertăţile le sunt negate ori nerespectate, sunt supuse exploatării pe perioade mai scurte sau mai îndelungate de timp, în scopul practicării prostituţiei ori a muncii ilegale sau în scopul comiterii diferitelor infracţiuni ori al prelevării de organe, ţesuturi şi celule.

Toate aceste caracteristici şi consecinţele în plan psihosocial ce apar ca urmare a unei experienţe traumatizante sunt prezente în cazul victimelor traficului de persoane, iar particularităţile fiecărui caz vor furniza indiciile pentru identificarea informală a unui posibil caz de trafic de persoane.

E.3. Indicatori pentru identificarea victimelor traficului de persoane

Identificarea victimelor traficului de persoane constituie prima etapă a mecanismului de identificare şi referire, scopul acesteia fiind de a constata dacă o persoană este sau nu victima traficului de persoane şi de a asigura, în acest caz, accesul la servicii specializate de asistenţă şi protecţie.

Identificarea presupune stabilirea unui prim contact cu persoana presupusă a fi victimă a traficului de persoane, analiza indicatorilor care pot ajuta instituţia/organizaţia care a venit în contact cu aceasta să determine existenţa unei posibile situaţii de trafic de persoane şi realizarea doar de către personal specializat a unui prim interviu care poate să stabilească prezenţa elementelor traficului de persoane.

Anexa, care face parte integrantă din prezentul mecanism naţional, conţine Lista indicatorilor ce pot fi folosiţi pentru evaluarea iniţială a unei posibile situaţii de trafic de persoane sau pentru identificarea unei prezumtive victime a traficului de persoane. Aceştia nu se substituie definiţiei traficului de persoane, ci constituie numai indicii care pot să declanşeze mecanismul de identificare şi referire.

Indiferent de locul identificării şi de instituţia sau organizaţia care a venit în prim contact cu victima, următorii indicatorii pot fi luaţi în calcul pentru identificarea unei posibile victime a traficului de persoane*5):

*5) "The IOM Handbook on Direct Assistance for Victims of Trafficking" (Manualul OIM pentru asistenţa victimelor traficului de persoane), IOM, Geneva, 2007.

1.Sex

Traficul în scopul exploatării sexuale este considerat a fi cea mai răspândită formă a traficului de persoane, ce afectează, în principal, persoanele de sex feminin, adulţi şi copii. Totuşi, există şi victime ale traficului de persoane de sex masculin, în special adolescenţi. De aceea, evaluarea indicatorilor de vârstă şi sex trebuie să fie realizată împreună sau în interdependenţă pentru o mai bună identificare a victimelor traficului de persoane sau a tipului de exploatare la care acestea au fost supuse.

2.Vârstă

Cu cât este mai în vârstă persoana, cu atât este mai puţin probabil că ar putea fi un caz de trafic în scopul exploatării sexuale, care constituie în continuare principala formă de exploatare. De exemplu, este mai probabil ca traficanţii să urmărească cu predilecţie persoanele tinere sau a căror vârstă este mai mică de 30 de ani, deoarece cererea pentru persoane de o astfel de categorie de vârstă este mai mare.

Aceeaşi regulă se aplică şi traficului în scopul exploatării prin muncă sau sclavie, deoarece cu cât este victima mai în vârstă, cu atât este mai puţin productivă.

Persoanele cu vârsta cuprinsă între 18-25 de ani se pot regăsi în toate categoriile de trafic.

3.Caracteristicile sociale

Identificarea victimelor traficului de persoane trebuie să urmărească în egală măsură identificarea anumitor factori care au condus sau au contribuit la intrarea persoanei în procesul traficului de persoane. Traficanţii se bazează pe manipularea următorilor factori: sărăcia, discriminarea şi lipsa de oportunităţi de angajare sau educaţie, marginalizarea socială, neglijenţa şi abuzul din partea familiei, insuficienta cunoaştere a drepturilor, obligaţiilor şi reglementărilor din domeniul migraţiei şi al accesului la libera circulaţie.

4.Documentele

Lipsa documentelor de identitate personale sau prezenţa lor între bunurile persoanelor bănuite de săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane ori prezenţa unui document de călătorie temporar la reîntoarcerea în ţară a unei persoane poate să constituie un indiciu în identificarea unei posibile victime a traficului de persoane.

Totodată, utilizarea unui alt nume sau a unui apelativ de către persoana identificată şi folosirea unui/unor act(e) de identitate sau document(e) de călătorie alterat(e) sau falsificat(e) pot să constituie un indiciu suplimentar pentru constatarea unei posibile situaţii de trafic.

5.Locul unde a fost găsită/identificată sau locul unde s-a aflat anterior persoana

Locul în care persoana a fost găsită sau s-a aflat anterior identificării de către o instituţie ori organizaţie constituie un indiciu important, de exemplu: anumite zone, fie de la periferie, fie din oraş, cunoscute ca fiind locuri unde se oferă sau se cumpără servicii sexuale, cluburile de noapte sau hotelurile, gările ori punctele de trecere a frontierei.

6.Circumstanţele în care a fost identificată persoana

Circumstanţele în care persoana/victima a fost identificată constituie întotdeauna un element important în evaluarea unei posibile situaţii de trafic.

De exemplu: modul de trecere a frontierei a constituit în trecut un indicator important în identificarea unei posibile victime a traficului de persoane sau în găsirea unor femei în urma unor razii efectuate de către organele de poliţie într-un apartament deţinut de persoane despre care se ştie că sunt implicate în activităţi de proxenetism sau persoanele fără documente de identitate şi care nu cunosc foarte bine locul în care se află, identificate în urma unei razii, persoanele în compania cărora se află sau cele care au fost găsite în condiţii mizere, fără bani asupra lor, deşi din declaraţiile lor reiese faptul că se aflau în locul respectiv pentru a munci, dar nu cunosc oraşul/locul în care se află, pot să constituie indicii care să determine luarea în considerare a unui posibil caz de trafic de persoane.

7.Semne care pot să indice prezenţa unei forme de abuz

Orice semn al unei traume fizice sau psihice poate constitui un indiciu pentru identificarea ori diferenţierea unui caz de trafic de persoane.

Victimele traficului de persoane, spre deosebire de victimele traficului de migranţi, sunt supuse unor forme de abuz şi constrângere ale căror consecinţe pot fi documentate şi utilizate, inclusiv în vederea probării săvârşirii infracţiunii de trafic de persoane. Astfel, persoana identificată poate să prezinte diferite echimoze, plăgi care pot fi semnele unui posibil abuz fizic sau să reclame că a fost supusă abuzului sexual. Totodată, persoana identificată poate să fie apatică, absentă, să dea impresia că nu înţelege foarte clar ceea ce i se cere ori ceea ce i se explică, să izbucnească în plâns de fiecare dată când este abordată sau să aibă dificultăţi în a-şi reaminti cu exactitate ce i s-a întâmplat.

Pot exista şi situaţii în care persoana identificată/presupusa victimă a traficului de persoane să reacţioneze cu neîncredere şi chiar iritare faţă de cei care au intervenit în scoaterea ei din mediul în care se afla şi să nege chiar situaţia de abuz în care s-ar fi aflat.

Majoritatea victimelor traficului de persoane şi în special cele supuse exploatării prin muncă prezintă, în perioada imediată ieşirii din trafic, semne ale privării de somn, hrană şi ale epuizării fizice la care au fost supuse.

8.Evaluarea şi, respectiv, opinia unei alte instituţii sau organizaţii

Opinia şi evaluarea realizată de către o altă instituţie/organizaţie implicată în lupta antitrafic sau cu atribuţii legale în domeniu trebuie luate în considerare în procesul identificării şi referirii pentru asigurarea continuităţii şi transparenţei procesului decizional.

Fiecare dintre aceşti indicatori, dacă ar fi consideraţi separat sau prezenţa lor ar fi evaluată independent unul de celălalt, ar putea conduce la identificarea altor categorii de victime ori situaţii. De aceea, când se are în vedere un posibil caz de trafic de persoane, este importantă urmărirea tuturor indicatorilor în momentul evaluării.

Totodată, aceşti indicatori trebuie folosiţi în scopul semnalării unei posibile situaţii de trafic şi iniţierii mecanismului de referire şi nu se vor substitui modalităţilor de investigare a infracţiunii de trafic de persoane.

Chiar dacă identificarea formală (respectiv, intervievarea detaliată) nu poate fi realizată într-o fază iniţială sau ulterioară stabilirii unui prim contact, se va face o analiză pe baza indicatorilor prezentaţi în anexa la prezentul mecanism naţional. Dacă în urma analizei efectuate se constată existenţa unui posibil caz de trafic de persoane, presupusa victimă a traficului de persoane va beneficia de o perioadă de recuperare şi reflecţie de până la 90 de zile.

E.4. Intervievarea victimelor traficului de persoane

Intervievarea victimelor traficului de persoane constituie modalitatea formală de identificare a unei victime a traficului de persoane.

În funcţie de instituţia sau organizaţia care realizează intervievarea persoanei presupuse a fi victimă a traficului de persoane, interviul poate să îndeplinească două funcţii importante şi distincte:

–funcţia de strângere a probelor necesare constatării infracţiunii de trafic de persoane, situaţie în care intervievarea victimei poate rezultă în luarea unei declaraţii în calitate de parte vătămată sau în calitate de martor;

–funcţia de evaluare a nevoilor de asistenţă şi protecţie a victimelor traficului de persoane, situaţie în care intervievarea victimei vizează cunoaşterea nevoilor acesteia, respectiv strângerea de informaţii necesare pregătirii măsurilor de asistenţă şi protecţie care se vor lua în acel caz.

Orice reprezentant al instituţiei sau organizaţiei implicate în procesul de identificare a victimelor traficului de persoane care urmăreşte realizarea unui interviu va respecta următoarele recomandări, aşa cum au fost elaborate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii*6), şi totodată va solicita acordul persoanei pentru realizarea interviului:

*6) WHO, "Ethical and Safety Recommendations for Interviewing Trafficked Women" (Organizaţia Mondială a Sănătăţii "Recomandări etice şi de siguranţă pentru intervievarea femeilor, victime ale traficului de persoane"), Geneva, 2003.

1.Să nu faci rău.

Abordează fiecare victimă a traficului de persoane sau situaţie ca şi când ar exista riscul major de a cauza un rău acesteia. Nu intervieva victima dacă interviul va înrăutăţi situaţia acesteia pe termen scurt sau lung.

2.Cunoaşte-ţi subiectul şi evaluează riscurile.

Documentează-te asupra riscurilor asociate traficului de persoane şi cunoaşte cazul fiecărei persoane înainte de a realiza un interviu.

3.Pregăteşte informaţiile necesare referirii victimei.

Să nu faci promisiuni pe care nu le poţi ţine.

Fii pregătit să oferi informaţii în limba maternă a victimei sau în cea utilizată în zona respectivă, cu privire la servicii de asistenţă juridică, de sănătate, adăpost, asistenţă socială şi măsuri de protecţie şi să ajuţi cu referirea către acestea, dacă acest lucru este solicitat.

4.Selectează şi pregăteşte în mod corespunzător interpreţii şi colaboratorii.

Cântăreşte riscurile şi beneficiile asociate folosirii serviciilor unor interpreţi angajaţi, ale colaboratorilor sau ale altor persoane şi implementează metode adecvate de pregătire a acestora şi de realizare a interviului.

5.Asigură anonimitatea şi confidenţialitatea.

Protejează identitatea persoanei intervievate şi confidenţialitatea pe toată durata procesului de intervievare - din momentul în care ea este identificată/contactată până când detaliile legate de caz sunt făcute publice.

6.Obţine consimţământul dat în cunoştinţă de cauză.

Verifică dacă fiecare persoană intervievată înţelege în mod clar conţinutul şi scopul interviului, scopul sau destinaţia informaţiilor furnizate, dreptul de a nu răspunde la întrebări, dreptul de a încheia interviul în orice moment şi dreptul de a impune restricţii asupra modului de folosire a informaţiei.

7.Ascultă şi respectă opinia fiecărei persoane referitoare la situaţia acesteia şi la riscurile la adresa siguranţei sale.

Acceptă faptul că fiecare persoană are griji diferite şi că modul în care aceasta le percepe pot să difere de modul în care o altă persoană le-ar evalua sau considera.

8.Nu retraumatiza/revictimiza victima.

Nu pune întrebări cu intenţia de a provoca o stare de disconfort emoţional. Fii pregătit să reacţionezi în mod corespunzător la suferinţa unei persoane şi să remarci punctele ei tari.

9.Fii pregătit pentru a interveni în caz de urgenţă.

Fii pregătit să reacţionezi dacă persoana spune că este în pericol iminent.

10.Foloseşte bine informaţiile strânse.

Foloseşte informaţiile oferite astfel încât să fie în beneficiul unei persoane sau astfel încât să îmbunătăţească politicile şi măsurile luate pentru victimele traficului de persoane în general.

Interviul destinat identificării elementelor traficului de persoane sau planificării asistenţei necesare în acel caz va fi realizat numai de către personalul specializat sau de reprezentanţii acelor instituţii şi/sau organizaţii cu responsabilităţi directe în domeniul combaterii traficului de persoane şi al asistenţei victimelor.

În măsura în care informaţiile obţinute în urma interviului sunt necesare îndeplinirii şi a altor atribuţii de către alte instituţii/organizaţii partenere, se va realiza schimbul/transferul de informaţii necesar acestora astfel încât să se evite intervievarea repetată a victimei atunci când se va solicita furnizarea de categorii similare de date.

E.5. Modalităţi concrete de identificare şi repatriere a victimelor traficului de persoane

Din analiza rapoartelor publicate în domeniul traficului de persoane şi pornind de la atribuţiile şi responsabilităţile legale ce revin anumitor instituţii, se pot diferenţia mai multe modalităţi de identificare a victimelor traficului de persoane:

● prin intermediul organelor judiciare:

Acţiunile organelor de poliţie sunt considerate a fi principala modalitate de identificare a victimelor traficului de persoane.

Procesul identificării din perspectiva organelor judiciare are loc în contextul activităţilor de urmărire penală, care vizează strângerea probelor necesare cu privire la existenţa infracţiunii de trafic de persoane, precum şi în contextul acţiunilor specifice de aplicare a legii: acţiuni informative, de investigare.

În urma acţiunilor specifice întreprinse de organele judiciare se poate identifica victima traficului de persoane prin intervievarea şi luarea unei declaraţii persoanei despre care există indicii că ar fi fost supusă traficului de persoane, iar persoana identificată ca fiind victimă a traficului de persoane poate să se constituie în parte vătămată sau în martor la săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane.

Identificarea victimelor traficului de persoane poate să aibă loc şi la frontiera de stat a României, în situaţia în care cetăţenii români pot fi expulzaţi sau returnaţi de pe teritoriul altor state, în eventualitatea în care nu îndeplinesc condiţiile de intrare pe teritoriul acelui stat, au fost depistaţi încălcând anumite prevederi legale ale statului respectiv, sunt consideraţi a fi migranţi ilegali, chiar dacă faptele de care aceştia s-ar face vinovaţi ar fi putut fi rezultatul experienţei de trafic de persoane la care aceştia au fost supuşi.

La intrarea în ţară, acestor persoane li se iau declaraţii de către ofiţeri ai poliţiei de frontieră, existând posibilitatea ca unele dintre aceste persoane să fie identificate ca fiind victime ale traficului de persoane;

● prin intermediul misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare ale României în străinătate:

De cele mai multe ori, victimelor traficului de persoane le sunt luate sau distruse documentele de identitate şi călătorie sau se află pe teritoriul statului unde au fost traficate fără a dispune de resursele materiale necesare reîntoarcerii în ţara de origine.

Cetăţenii români, victime ale traficului de persoane, aflaţi pe teritoriul altui stat, pot solicita direct asistenţa misiunii diplomatice sau oficiului consular al României*7).

*7) Conform art. 28 din Legea nr. 678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane, cu modificările şi completările ulterioare şi art. 21 din Hotărârea Guvernului nr. 299/2003 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane.

● prin intermediul TelVerde:

Prin intermediul serviciului TelVerde pot fi preluate şi referite solicitări de asistenţă din partea victimelor traficului de persoane sau sesizări cu privire la posibila săvârşire a infracţiunii de trafic de persoane.

În România, serviciul este oferit prin intermediul unei linii telefonice gratuite înfiinţate în cadrul Agenţiei Naţionale împotriva Traficului de Persoane, destinată publicului larg şi în special victimelor traficului de persoane sau persoanelor care au cunoştinţă despre existenţa unei posibile situaţii de trafic de persoane;

● alte modalităţi de identificare a victimelor traficului de persoane:

Există şi situaţii în care victimele traficului de persoane pot fi identificate şi referite instituţiilor/organizaţiilor implicate în mecanismul formal de identificare şi referire de către cetăţeni, poate chiar foşti clienţi, inspectori ai serviciilor teritoriale de muncă, personal din spitale sau din alte unităţi sanitare, instituţii şcolare sau comunitate.

În aceste situaţii, este important ca acea persoană care a fost identificată de către categoriile mai sus menţionate să fie referită instituţiilor şi organizaţiilor neguvernamentale implicate în mecanismul formal de identificare şi referire, în vederea asigurării nevoilor de asistenţă şi protecţie;

● repatrierea victimelor traficului de persoane:

Repatrierea victimelor traficului de persoane se face cu respectarea dispoziţiilor Protocolului privind prevenirea, reprimarea şi pedepsirea traficului de persoane la Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate, ratificată prin Legea nr. 565/2002.

Procedura repatrierii victimelor traficului de persoane poate fi realizată şi prin intermediul Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie - OIM, prin misiunile sale, şi în cadrul programului de asistenţă şi repatriere voluntară a victimelor traficului de persoane, prin intermediul unei organizaţii neguvernamentale, al misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare ale României în străinătate ori al reprezentanţilor autorităţilor statului, atât a celui "de primire", cât şi a celui de origine, şi, în special, prin intermediul reprezentanţilor autorităţilor responsabile pentru protecţia drepturilor copilului, în situaţia în care victimă a traficului de persoane este un minor.

Personalul reprezentanţelor sau misiunilor consulare va acorda asistenţă victimelor traficului de persoane în vederea obţinerii unui document de călătorie care să permită repatrierea acestora şi va identifica resursele necesare şi/sau organizaţiile care să asigure reîntoarcerea acestor victime în ţară.

F. PROCEDURI DE REFERIRE

Tuturor instituţiilor şi organizaţiilor implicate în procesul de referire le revine obligaţia de a colabora în vederea luării măsurilor de protecţie şi asistenţă consecutive identificării unei victime a traficului de persoane. Fiecare dintre acestea trebuie să desemneze cel puţin câte un reprezentant al instituţiei/organizaţiei implicate în mecanismul de identificare şi referire, iar datele de contact ale acestuia trebuie comunicate partenerilor instituţionali.

În funcţie de instituţiile şi organizaţiile implicate în lupta antitrafic şi de locul şi modul în care a avut loc identificarea victimei traficului de persoane, se pot distinge următoarele proceduri şi modalităţi concrete de referire a victimelor traficului de persoane:

1.Victima este identificată de către organele judiciare, respectiv structuri specializate ale poliţiei, cu atribuţii în domeniul traficului de persoane: direcţia, brigăzile şi serviciile de combatere a criminalităţii organizate, poliţia judiciară, poliţia de frontieră, birouri şi servicii DIICOT.

Victima are dreptul de a fi informată cu privire la dreptul la asistenţă juridică, drepturile procesuale, precum şi la alte drepturi conform art. 4 din Legea nr. 211/2004.

Referirea victimei către instituţia sau organizaţia responsabilă pentru coordonarea activităţilor de acordare a asistenţei şi monitorizare a acestora se desfăşoară astfel:

● structurile specializate ale poliţiei - IGPR, prin DCCO, BCCO, SCCO şi IGPF: vor contacta reprezentantul regional al ANITP în vederea evaluării nevoilor de asistenţă ale victimei şi menţinerea contactului cu aceasta;

● alte structuri din sistemul de apărare naţională şi ordine publică - poliţie de investigaţii criminale, poliţie transporturi, poliţie ordine publică, jandarmerie: vor sesiza celelalte structuri specializate ale poliţiei şi/birouri şi servicii DIICOT;

● reprezentantul centrului regional al ANITP:

–va realiza evaluarea iniţială a victimei pentru identificarea nevoilor de asistenţă specializată ale victimei şi, cu acordul persoanei, va asigura referirea imediată a acesteia pentru asistenţă în regim de urgenţă. Se va desemna un responsabil de caz care va monitoriza asistenţa acordată victimei şi va menţine legătura cu aceasta în vederea pregătirii victimei pentru toate etapele necesare desfăşurării procesului penal. Numele responsabilului de caz din partea centrului regional al ANITP va fi comunicat partenerilor instituţionali;

–va anunţa furnizorul de servicii sociale şi va transmite acestuia, cu acordul persoanei, informaţiile necesare pregătirii intervenţiei de caz;

–va asigura victimei suportul necesar pentru prezentarea în vederea audierii acesteia de către organele judiciare;

● structurile specializate ale poliţiei:

–la solicitarea reprezentantului centrului regional al ANITP vor realiza evaluarea de risc a cazului în vederea stabilirii măsurilor de protecţie;

–vor oferi consilierea tactică necesară transportării victimei în condiţii de securitate, în funcţie de nevoile de asistenţă şi protecţie stabilite în urma evaluării cazului.

2.Victima a fost referită şi repatriată de către OIM

Misiunea OIM România întâmpină victima înainte de punctul de trecere a frontierei de stat şi, în cazul în care persoana acceptă să fie găzduită într-un adăpost pentru o perioadă mai scurtă sau mai lungă de timp şi să participe la un program de asistenţă specializată, se realizează referirea victimei către serviciile de asistenţă specializată.

Reprezentantul OIM:

–va anunţa reprezentantul centrului regional al ANITP despre repatrierea victimei traficului de persoane;

–va discuta cu victima posibilitatea colaborării cu organele judiciare.

În situaţia în care victimei nu i se va putea acorda asistenţă în tranzit, va fi anunţat reprezentantul centrului regional al ANITP pentru preluarea victimei şi asigurarea accesului acesteia la alte servicii de asistenţă în comunitatea de provenienţă.

3.Victima este identificată de către o organizaţie neguvernamentală (ONG) internaţională şi victima este repatriată şi referită către o ONG din România.

În situaţia în care victima a fost identificată de către o ONG dintr-o altă ţară, reprezentantul ONG din România va întâmpina victima la punctul de trecere a frontierei sau în locul convenit cu partenerul de referire. În funcţie de acordul victimei de a participa sau nu la un program de asistenţă fie din partea acelei ONG, fie din partea altei organizaţii sau instituţii şi în funcţie de particularităţile cazului, victima va fi inclusă într-un program de asistenţă specializat.

Reprezentantul ONG sau al serviciului public specializat pentru asistenţa şi protecţia victimelor traficului de persoane:

–va anunţa reprezentantul centrului regional al ANITP pentru coordonarea activităţilor de acordare a asistenţei şi monitorizare a situaţiei victimei şi pentru luarea acesteia în evidenţă;

–va discuta cu victima posibilitatea colaborării cu organele judiciare.

4.Victima de cetăţenie română este identificată prin intermediul misiunii diplomatice sau al oficiului consular al României

În situaţia în care victima traficului de persoane nu deţine documente de identitate sau călătorie care să îi ateste cetăţenia română, personalul reprezentanţei diplomatice sau misiunii consulare a României eliberează, la cerere documentul de identitate/titlul de călătorie care să permită repatrierea persoanei*8) şi informează în timp util ANITP şi poliţia de frontieră despre reîntoarcerea în ţară a victimei/victimelor traficului de persoane, în vederea preluării acesteia/acestora de la frontiera de stat a României.

*8) Conform dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane, cu modificările şi completările ulterioare coroborat cu dispoziţiile art. 41-42 din Hotărârea Guvernului nr. 299/2003 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane.

În situaţia în care victima traficului de persoane necesită şi solicită asistenţă*9), diplomatul responsabil cu aplicarea metodologiei de repatriere va contacta şi va referi persoana unei ONG sau autorităţilor locale ale statului respectiv, care acordă asistenţă victimelor traficului de persoane.

*9) Asistenţa este acordată victimelor traficului de persoane în conformitate cu prevederile art. 6 din Protocolul privind prevenirea, reprimarea şi pedepsirea traficului de persoane, în special al femeilor şi copiilor, adiţional la Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transfrontaliere organizate, ratificată prin Legea nr. 565/2002, ale art. 12 din Convenţia Consiliului Europei privind lupta împotriva traficului de fiinţe umane, ratificată prin Legea nr. 300/2006, şi ale art. 43 din Hotărârea Guvernului nr. 299/2003.

Pe toată această perioadă aspectele legate de situaţia victimei traficului de persoane şi datele acesteia vor fi tratate cu confidenţialitate.

5.Victimă a traficului de persoane, cetăţean străin

Persoanele, cetăţeni străini, victime ale traficului de persoane vor beneficia, fără discriminare, de aceleaşi măsuri de asistenţă şi protecţie ca şi victimele traficului de persoane, cetăţeni români. Astfel, victimele traficului de persoane, cetăţeni străini, trebuie informaţi într-o limbă pe care o înţeleg cu privire la dreptul de a beneficia de o perioadă de recuperare şi reflecţie de până la 90 de zile, precum şi de accesul la alte servicii de asistenţă specializată, respectiv: cazare în centre special amenajate, de consiliere psihologică, precum şi de asistenţă medicală şi socială*10).

*10) Conform art. 38-39^1 din Legea nr. 678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane, cu modificările şi completările ulterioare.

Interpreţii/traducătorii care vor fi utilizaţi atât pentru intervievarea, cât şi pentru asistenţa victimelor, cetăţeni străini, vor fi pregătiţi de către ANITP pentru a putea lucra cu victimele traficului de persoane, astfel încât să se asigure confidenţialitatea informaţiilor, a identităţii persoanei şi abordarea ei într-o manieră profesională.

În situaţia în care victima traficului de persoane de altă cetăţenie doreşte să fie repatriată în ţara de origine, reprezentantul ORI va contacta reprezentanţa diplomatică sau misiunea consulară a acelei ţări pentru a facilita obţinerea documentului de călătorie necesar repatrierii acesteia şi va îndeplini toate formalităţile necesare reglementării şederii victimei, cetăţean străin, pe teritoriul României, în condiţiile prevăzute de legislaţia care reglementează regimul străinilor în România.

● Structurile teritoriale specializate în domeniul de referinţă ale IGPR şi IGPF vor contacta reprezentanţii centrelor regionale ale ANITP pentru evaluarea nevoilor de asistenţă ale victimei, cetăţean străin, şi menţinerea contactului cu aceasta.

● Reprezentanţii centrelor regionale ale ANITP vor contacta ORI pentru informarea existenţei unei victime, cetăţean străin, în vederea acordării unei forme de protecţie în România.

● Structurile specializate ale IGPF şi IGPR vor oferi consilierea tactică necesară transportării victimei, în condiţii de securitate, către adăpostul destinat asistenţei victimelor, cetăţeni străini.

● ORI:

–reglementează situaţia victimelor traficului de persoane, cetăţeni străini, în conformitate cu prevederile legislaţiei referitoare la regimul străinilor în România;

–coordonează, împreună cu ANITP, activitatea instituţiilor publice, a autorităţilor administraţiei publice locale şi a ONG-urilor implicate în integrarea victimelor, cetăţeni străini, care au dobândit o formă de protecţie în România sau un drept de şedere în România*11);

*11) Conform prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 44/2004 privind integrarea socială a străinilor care au dobândit o formă de protecţie sau un drept de şedere în România, precum şi a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi Spaţiului Economic European, aprobată cu modificări prin Legea nr. 185/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

● Structurile specializate ale IGPR şi IGPF: vor realiza evaluarea de risc a cazului în vederea stabilirii măsurilor de protecţie, la solicitarea reprezentantului centrului regional al ANITP, într-un interval de 72 de ore de la referirea cazului.

6.Victimă a traficului de persoane, copil: în momentul identificării victimei traficului de persoane, copil, indiferent de ţara de origine a acesteia, se va anunţa reprezentantul DGASPC sau cel al serviciului specializat pentru copilul victimă a abuzului, neglijării şi a traficului de persoane pentru luarea unei măsuri de protecţie specială.

În situaţia în care victima, copil, este cetăţean străin, aceasta va beneficia, fără discriminare, de aceleaşi măsuri de asistenţă şi protecţie ca toţi copiii, victime ale traficului de persoane. În situaţia în care sunt mai multe victime de aceeaşi naţionalitate/cetăţenie, printre care şi copii, se recomandă asistarea acestora de către acelaşi furnizor de servicii sociale.

● Structurile specializate ale IGPR şi IGPF vor contacta reprezentantul DGASPC responsabil de asistenţa copiilor, victime ale abuzului, neglijării şi traficului de persoane, şi reprezentantul centrului regional al ANITP pentru evaluarea nevoilor de asistenţă ale victimei, copil, şi menţinerea contactului cu aceasta.

● Reprezentantul DGASPC responsabil de asistenţa copiilor, victime ale abuzului, neglijării şi a traficului de persoane, va sigura referirea cazului către un centru specializat pentru asistenţa copiilor, victime ale abuzului, neglijării şi a traficului de persoane şi va menţine legătura cu partenerii din echipa interinstituţională.

● Reprezentantul centrului regional al ANITP va păstra legătura cu reprezentantul DGASPC în vederea monitorizării cazului.

● În cazul străinilor minori neînsoţiţi, victime ale traficului de persoane, în vederea stabilirii regimului juridic aplicabil acestora, ORI cooperează cu alte instituţii, precum şi cu organizaţii naţionale şi internaţionale specializate în domeniul ocrotirii minorilor, în condiţiile prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată.

7.Caz neclar de trafic de persoane

a)În situaţia în care persoana presupusă a fi victimă a traficului de persoane refuză să coopereze cu organele judiciare, dar există indicii care să determine considerarea unui posibil caz de trafic de persoane, însă nu sunt identificate toate elementele infracţiunii de trafic, cazul va fi referit spre reevaluare unui reprezentant al centrului regional al ANITP sau unei organizaţii/serviciu public specializate/specializat pentru asistenţa şi protecţia victimelor traficului de persoane. Atunci când, în urma evaluării, se constată că acea persoană este într-adevăr victimă a traficului de persoane, în primă fază se oferă participarea la un program de asistenţă specializat, urmând ca ulterior, cu acordul victimei, să se realizeze o nouă referire a cazului către organele judiciare.

b)În situaţia în care persoana nu acceptă să discute nici cu un reprezentant al centrului regional ANITP/ONG şi nu este interesată de participarea într-un program de asistenţă şi nici nu doreşte să stea de vorbă cu poliţia/organele judiciare, în funcţie de locul unde a fost găsită persoana, respectiv:

–punct de trecere a frontierei, la ieşirea din România: i se vor oferi materiale informative cu caracter preventiv despre migraţia ilegală şi traficul de persoane;

–punct de trecere a frontierei, la intrarea în România: i se vor oferi materiale informative cu privire la apelarea Serviciului TelVerde al ANITP.

c)În situaţia în care persoana, presupusă a fi victimă a traficului de persoane, este cetăţean străin, autorităţile competente vor desfăşura anumite activităţi, după cum urmează:

● structurile teritoriale specializate în domeniul de referinţă ale IGPR şi IGPF vor contacta reprezentanţii centrelor regionale ale ANITP pentru evaluarea nevoilor de asistenţă ale victimei, cetăţean străin, şi menţinerea contactului cu aceasta;

● procurorii din cadrul DIICOT:

–solicită ORI tolerarea rămânerii pe teritoriul României pentru străinii cu privire la care există motive serioase să se considere că sunt victime ale traficului de persoane şi care beneficiază de o perioadă de recuperare şi reflecţie;

–anunţă reprezentantul centrului regional al ANITP despre acordarea unei perioade de recuperare şi reflecţie, precum şi despre necesitatea luării unei măsuri de protecţie şi monitorizării cazului;

● reprezentantul centrului regional al ANITP:

–anunţă reprezentantul ORI despre existenţa unei posibile victime, cetăţean străin;

–anunţă misiunea OIM din România în vederea evaluării necesităţii includerii persoanei în programul de repatriere voluntară;

● ORI:

–reglementează situaţia străinilor, victime ale traficului de persoane, în conformitate cu prevederile legislaţiei care reglementează regimul străinilor;

–referă cazul spre asistenţă unui centru specializat.

d)În situaţia în care cazul a fost identificat prin intermediul serviciului TelVerde al ANITP, preluarea solicitării se va face imediat, iar până la identificarea formală a unei situaţii clare de trafic de persoane persoana va fi tratată ca o posibilă victimă a traficului de persoane.

Operatorul serviciului TelVerde realizează analiza iniţială şi evaluarea gradului de urgenţă al cazului, în funcţie de gradul de siguranţă în care se află persoana. Dacă persoana a ieşit recent dintr-o situaţie de abuz şi/exploatare în orice formă, se impune contactarea rapidă a serviciilor de intervenţie a poliţiei din comunitatea respectivă - poliţie, jandarmerie -, urmând ca ulterior procesul referirii să se deruleze conform celorlalte proceduri existente.

e)Victima traficului de persoane care nu are discernământ sau se află într-o stare medicală critică

În situaţia în care persoana presupusă a fi victima traficului de persoane prezintă simptomele unei tulburări psihice grave, instituţia/organizaţia care a stabilit primul contact cu aceasta va lua măsurile necesare pentru stabilirea, printr-un examen de specialitate, a capacităţii de discernământ a persoanei.

Până la momentul stabilirii capacităţii de discernământ a persoanei, aceasta va fi tratată ca o victimă a traficului de persoane, îi vor fi respectate drepturile şi libertăţile fundamentale şi va beneficia de asistenţă medicală de specialitate.

● Structurile specializate ale IGPR şi IGPF, ORI, ANITP, ONG şi autorităţile administraţiei publice locale anunţă şi conduc persoana către cea mai apropiată unitate spitalicească pentru a primi asistenţa medicală necesară. Vor fi anunţaţi de urgenţă reprezentantul centrului regional al ANITP şi structura specializată a poliţiei (în cazul în care niciunul dintre aceştia nu a fost cel care a identificat persoana) pentru monitorizarea cazului şi luarea unei măsuri de protecţie, dacă este necesară.

Anexă

la mecanismul naţional

LISTA

indicatorilor ce pot fi folosiţi pentru

evaluarea iniţială a unei posibile situaţii

de trafic de persoane sau pentru identificarea

unei prezumtive victime a traficului de persoane

Stare de dependenţă şi libertatea de mişcare şi expresie

Stare de dependenţă

1.Angajatorul se ocupă de cazarea, îmbrăcămintea, şi transportul victimei.

2.Persoana nu are/nu a avut unde să locuiască în România sau în ţara de unde s-a întors.

3.Persoana a lucrat în diferite locaţii fără ca să aibă cunoştinţă de aceste aranjamente.

4.Persoana se afla şi noaptea la locul de muncă.

5.Persoana se îndatorează din ce în ce mai mult faţă de angajator sau faţă de o terţă persoană.

6.Persoana nu este retribuită financiar.

7.Persoana se află într-o stare de dependenţă economică sau de vulnerabilitate.

Vulnerabilitatea de a fi şantajată şi/este supusă la diferite presiuni exercitate de alţii

8.Paşaportul persoanei este ţinut de altcineva şi folosit pentru a o şantaja.

9.Câştigul persoanei este luat şi folosit pentru a o şantaja.

10.Persoana se află/s-a aflat sau lucrează/a lucrat în România/în ţara de unde s-a întors ilegal.

11.Angajatorul sau o terţă persoană a realizat transferul banilor.

12.Rudele victimei sunt şantajate sau ameninţate.

13.Victima este şantajată că îi va fi dezvăluită identitatea şi ameninţată că va fi făcută publică activitatea în care a fost implicată (de exemplu, prostituţie).

14.Victima este ameninţată cu violenţa fizică sau supusă violenţei fizice.

15.Victima este învinovăţită pentru implicarea ei în comiterea unei/de infracţiuni.

Drepturi fundamentale

16.Libertatea de mişcare sau expresie a victimei este îngrădită.

17.Victimei nu i se permite să aibă contacte cu cei din jurul ei sau i se restricţionează libertatea de mişcare.

18.Victima nu are acces/dispune de documentele de identitate.

19.Victima nu are acces/dispune de câştigurile pe care le obţine.

20.Victima nu are acces la asistenţă medicală.

Fraudă sau înşelăciune

21.Victima a fost înşelată/amăgită: promisiuni false de căsătorie sau ale unei relaţii.

22.Victima a fost înşelată/amăgită: promisiuni false referitoare la câştigul pe care îl va obţine sau datorie.

23.Victima a fost înşelată/amăgită: promisiuni false referitoare la tipul de muncă/activitate.

24.Victima a fost înşelată/amăgită: promisiuni false referitoare la condiţiile de muncă.

Necunoaşterea propriilor circumstanţe

25.Victima nu cunoaşte adresa/locaţia unde se află.

26.Alte persoane sunt responsabile pentru menţinerea în stare de izolare a victimei.

27.Victima nu cunoaşte/cunoaşte insuficient drepturile pe care le are.

Capacitate limitată de exercitare a drepturilor şi vulnerabilitate

28.Victima are capacitate limitată de a acţiona: de exemplu, prezintă o dizabilitate fizică sau mentală.

29.Victima nu a fost cea care a aranjat călătoria, obţinerea vizei/a permisului de muncă sau de şedere

30.Victima se teme de acţiunea violentă sau de ameninţările altora

31.Victima este supusă/obedientă faţă de angajator/proxenet.

Trăsături de personalitate sau comportamentul persoanei, care pot constitui factori de risc pentru persoana în sine ori grupul din care face parte

Comportament.

32.Persoana protejează sau apără angajatorul ori alte terţe persoane implicate.

33.Persoana are multe cunoştinţe noi.

34.Persoana deţine/dispune de multe bunuri noi: haine, telefoane mobile.

35.Victima absentează de obicei de la şcoală sau a renunţat la şcoală.

36.Victima prezintă/acuză dureri sau prezenţa sângelui în zona abdominală, excretorie, vaginală sau pe corp, tulburări de alimentare şi sarcină.

37.Victima prezintă semnele unui comportament deviant sau modificări bruşte ale comportamentului.

38.Semnele au fost observate de către mediul social apropiat al victimei: părinţi, rude, prieteni.

39.Victima bea alcool sau foloseşte medicaţie psihotropă ori droguri.

40.Victima nu se mai integrează acasă; s-a izolat.

41.Victima are tendinţa de a fugi de acasă.

Exploatare

Circumstanţele exploatării şi câştigurile

42.Victima munceşte sau oferă servicii în condiţii mizere.

43.Venitul victimei este considerabil mai mic decât media care se obţine pe piaţa muncii.

44.Victima trebuie să dea o parte considerabilă din câştigurile ei.

45.Victima lucrează în condiţii periculoase.

46.Victima lucrează multe ore pe zi şi program prelungit în fiecare săptămână; victima este obligată să câştige/să obţină o anumită sumă în fiecare zi.

47.Victima este exploatată nu doar accidental, ci într-o manieră organizată şi continuă.

Integritatea fizică şi mentală

48.Integritatea fizică a persoanei este încălcată.

49.Victima a fost forţată să îi fie scoase anumite organe.

50.Victima este ameninţată sau a fost supusă abuzului sexual.

51.Victima este forţată să ofere anumite servicii sexuale.

52.Victima oferă servicii sexuale împotriva voinţei ei.

Alţi indicatori

53.Persoana a fost introdusă ilegal în ţară.

54.Victima are asupra sa un document falsificat.

55.O combinaţie de factori, precum: nu este cetăţean al ţării, s-a căsătorit sau locuieşte cu cineva şi de curând oferă servicii sexuale.

56.Victima este supravegheată îndeaproape.

57.Victima se află în contact cu persoane sau zone asociate traficului de fiinţe umane.

58.Naţionalitatea/cetăţenia persoanei: una dintre ţările care sunt frecvente ţări de origine pentru victimele traficului.

59.Victima prezintă tatuaje sau alte însemne care arată dependenţa de o terţă persoană/grup.

60.Victima prezintă semne sau răni care indică un abuz sexual.

61.Informaţii primite de la o sursă sigură.

62.Mediul în care se află victima prezintă anumite particularităţi: prezenţa bodyguarzilor, camere de supraveghere, ascunzători.

63.Locuiesc mai multe persoane la aceeaşi locaţie şi preţul chiriei este foarte mare.

64.Paşaportul arată că au fost efectuate mai multe călătorii, de la şi către ţări cu situaţie economică precară.

Indicatori privind prezenţa unui grup

65.Terţe persoane sunt găsite în vecinătatea anumitor zone sau în vecinătatea unui anumit grup.

66.Vârsta membrilor grupului variază.

67.Potenţialele victime sunt supravegheate.

68.Victimele evită contactul cu poliţia sau cu autorităţile.

Aspecte legate de prezenţa infracţiunii de criminalitate organizată

69.Sunt transferuri de bani, datorii sau acte.

70.Alte infracţiuni sunt comise: droguri, arme, infracţiuni economice, înşelăciune.

ABREVIERI

ANITP - Agenţia Naţionala Împotriva Traficului de Persoane

BCCO - Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate

DCCO - Direcţia de Combatere a Crimei Organizate

DGASPC - Direcţia Generală pentru Asistenţa şi Protecţia Drepturilor Copilului

DGCCO - Direcţia Generală de Combatere a Criminalităţii Organizate

DIICOT - Direcţia pentru Investigarea Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism

IGPF - Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră

IGPR - Inspectoratul General al Poliţiei Române

OIM - Organizaţia Internaţională pentru Migraţie

ONG - organizaţie neguvernamentală

ORI - Oficiul Român pentru Imigrări

SCCO - Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate