Decizie nr. 199 din 13 mai 2003

Costica Bulai - preşedinte

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Şerban Viorel Stanoiu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Paula C. Pantea - procuror

Madalina Stefania Diaconu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990 şi ale art. 28 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările ulterioare, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Bon amp; Ami Impex" - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 2.341/CA/2002 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi litigii de muncă.

La apelul nominal se constata lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată. Cu privire la art. 5 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, arata ca, în jurisprudenta sa, Curtea Constituţională a statuat în mod constant ca instituirea unei proceduri administrativ-jurisdicţionale prealabile sesizării instanţei de judecată nu constituie o încălcare a art. 21 din Legea fundamentală, care consacra accesul liber la justiţie. De asemenea, pune concluzii de respingere a excepţiei ridicate şi în privinta art. 28 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, deoarece aceste prevederi legale nu au legătură cu art. 43 şi 134 din Constituţie, invocate de autorul excepţiei.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 22 noiembrie 2002, pronunţată în Dosarul nr. 2.341/CA/2002, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi litigii de muncă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. 1 din Legea nr. 29/1990 şi ale art. 28 din Legea nr. 50/1991, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Bon amp; Ami Impex" - S.R.L. din Bucureşti într-un litigiu cu primarul municipiului Bucureşti şi primarul sectorului 2 Bucureşti.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine ca dispoziţiile art. 5 alin. 1 din Legea nr. 29/1990 ingradesc exerciţiul dreptului de acces liber la justiţie, consacrat de art. 21 din Constituţie, deoarece condiţioneaza posibilitatea sesizării instanţei judecătoreşti, pentru anularea unui act administrativ ori pentru obligarea organului administrativ la eliberarea unui act, de depunerea, în prealabil, a unei reclamaţii la autoritatea administrativă respectiva. De asemenea, considera ca fiind neconstituţionale şi dispoziţiile art. 28 din Legea nr. 50/1991, astfel cum au fost modificate prin pct. 28 din Legea nr. 453/2001, întrucât acestea prevăd dreptul "autorităţilor administraţiei publice locale sa desfiinteze construcţiile amplasate pe domeniul public sau privat al statului, al judeţelor, oraşelor sau comunelor fără sesizarea instanţei judecătoreşti, permitand astfel naşterea unor abuzuri şi a unor decizii arbitrare ale autorităţilor administraţiei publice". Apreciază ca aceste reglementări sunt contrare prevederilor art. 43 alin. (1) şi ale art. 134 alin. (2) lit. a) din Constituţie.

Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi litigii de muncă considera că nu poate fi analizata constituţionalitatea art. 5 din Legea nr. 29/1990, întrucât acest text de lege a intrat în vigoare anterior adoptării Constituţiei. De altfel, "instituirea unei proceduri prealabile investirii instanţei nu echivaleaza cu îngrădirea accesului la justiţie, ci doar condiţioneaza acest acces de sesizarea organului administrativ emitent cu o cerere privind desfiinţarea propriului act". În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 28 din Legea nr. 50/1991, instanţa apreciază ca "desfiinţarea pe cale administrativă a construcţiilor edificate fără autorizaţie pe domeniul public sau privat al unităţilor administrativ-teritoriale nu poate constitui în nici o situaţie un abuz al autorităţii, ci un mijloc de asigurare a respectării legii de către cetăţeni".

În conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia ridicată.

Guvernul apreciază ca textul art. 5 din Legea nr. 29/1990 nu contravine accesului liber la justiţie, întrucât "instituirea unei proceduri administrative prealabile sesizării instanţei judecătoreşti este în interesul persoanei vătămate printr-un act administrativ, şi anume acela de a obţine mai rapid din partea autorităţii emitente a actului o recunoaştere a dreptului sau a interesului legitim pretins", fără a împiedica persoana nemultumita de modul de rezolvare a reclamaţiei administrative să se adreseze instanţei judecătoreşti. Prevederile art. 28 din Legea nr. 50/1991, respectiv sancţiunea desfiinţării construcţiilor efectuate cu încălcarea dispoziţiilor legale, nu contravin Constituţiei, iar deciziile organelor administraţiei publice pot fi atacate la instanţa de contencios administrativ. Astfel, excepţia ridicată este neîntemeiată.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei îl constituie următoarele dispoziţii legale:

–Art. 5 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 122 din 8 noiembrie 1990, potrivit căruia: "Înainte de a cere tribunalului anularea actului sau obligarea la eliberarea lui, cel care se considera vătămat se va adresa pentru apărarea dreptului sau, în termen de 30 de zile de la data când i s-a comunicat actul administrativ sau la expirarea termenului prevăzut la art. 1 alin. 2, autorităţii emitente, care este obligată sa rezolve reclamaţia în termen de 30 de zile de la aceasta.";

–Art. 28 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 3 din 13 ianuarie 1997 şi modificată prin Legea nr. 453/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 1 august 2001, care prevede că: "(1) Prin derogare de la prevederile art. 27, construcţiile executate fără autorizaţie de construire pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al statului, al judeţelor, oraşelor sau comunelor, vor putea fi desfiinţate pe cale administrativă de către autoritatea administraţiei publice locale competenţa, fără sesizarea instanţelor judecătoreşti şi pe cheltuiala contravenientului.

(2)Pentru realizarea prevederilor alin. (1) consiliile locale comunale, orăşeneşti, municipale ori judeţene, după caz, pot contracta efectuarea acestor servicii cu societăţi comerciale, în condiţiile legii."

Potrivit susţinerilor autorului excepţiei, dispoziţiile legale criticate contravin următoarelor prevederi constituţionale:

–Art. 21: "(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.

(2)Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.";

–Art. 43 alin. (1): "Statul este obligat sa ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială, de natura să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent.";

–Art. 134 alin. (2) lit. a): "Statul trebuie să asigure:

a)libertatea comerţului, protecţia concurentei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie;".

Examinând textele de lege criticate, cu raportare la prevederile constituţionale invocate, Curtea Constituţională retine următoarele:

Cu toate ca Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990 este anterioară Constituţiei din 1991, art. 5 din această lege a rămas în vigoare, în sensul dispoziţiilor art. 150 alin. (1) din Constituţie, întrucât prevederile sale nu contravin actualei Legi fundamentale.

În jurisprudenta sa, Curtea Constituţională a statuat în mod constant ca instituirea prin lege a unei proceduri administrative ori administrativ-jurisdicţionale prealabile sesizării instanţelor judecătoreşti nu este de natura sa ingradeasca exerciţiul dreptului de acces liber la justiţie, prevăzut de art. 21 din Constituţie, ci, dimpotriva, constituie o măsura de protecţie care nu poate avea ca efect, în nici un mod, limitarea accesului la justiţie. De altfel, este de competenţa exclusiva a legiuitorului de a institui asemenea proceduri destinate, în general, să asigure soluţionarea mai rapida a unor categorii de litigii, descongestionarea instanţelor judecătoreşti de cauzele ce pot fi rezolvate pe aceasta cale şi evitarea cheltuielilor de judecată (a se vedea Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, şi Decizia nr. 134 din 20 octombrie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 57 din 9 februarie 1999).

În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate referitoare la Legea nr. 50/1991, republicată, cu modificările ulterioare, aceasta prevede obligativitatea obţinerii, de la organul administraţiei publice locale competent, a unei autorizaţii corespunzătoare pentru executarea lucrărilor de construcţie, iar executarea unor lucrări fără autorizaţie este considerată contravenţie şi sancţionată ca atare. Pe lângă sancţiunea amenzii, legea prevede şi sancţiunea desfiinţării construcţiilor edificate fără autorizaţie.

Conform regulii generale înscrise în art. 27 din lege, în cazul în care contravenientul nu se conformează dispoziţiei privind desfiinţarea construcţiei realizate, autoritatea administraţiei publice locale se adresează instanţei judecătoreşti competente, pentru a-l obliga pe contravenient sa desfiinteze construcţia.

Art. 28 deroga de la aceasta regula generală, prevăzând ca, în situaţia neexecutării benevole de către contravenient a obligaţiei de desfiinţare a construcţiei edificate pe domeniul public sau privat al statului, al judeţelor, oraşelor sau comunelor, construcţia respectiva va putea fi desfiintata pe cale administrativă de către autoritatea administraţiei publice locale competenţa, fără a mai sesiza instanţa judecătorească, pe cheltuiala contravenientului.

Curtea observa ca aceste reglementări legale nu au nici o legătură cu prevederile art. 43 sau 134 din Constituţie, a căror încălcare a fost susţinută de către autorul excepţiei.

Aplicarea şi executarea unei sancţiuni contravenţionale, inclusiv cea de confiscare a unor bunuri ori de desfiinţare a unor lucrări de construcţie, chiar dacă au ca efect diminuarea patrimoniului contravenientului, nu pot fi considerate ca fiind contrare principiilor înscrise în art. 41 din Constituţie, privitoare la ocrotirea proprietăţii private.

De asemenea, nici aplicarea şi executarea sancţiunilor contravenţionale de către autoritatea administraţiei publice locale în cadrul căreia activează agentul constatator nu contravin prevederilor constituţionale invocate de autorul excepţiei.

Pentru prevenirea ori eliminarea unor eventuale abuzuri, contravenientul are acces neingradit la justiţie pentru a contesta realitatea constatărilor referitoare la săvârşirea contravenţiei, sancţiunea aplicată, precum şi dispoziţia autorităţii administraţiei publice locale privind desfiinţarea construcţiilor edificate.

Faţa de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (1) şi (3) şi al art. 25 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990 şi ale art. 28 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările ulterioare, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Bon amp; Ami Impex" - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 2.341/CA/2002 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi litigii de muncă.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 13 mai 2003.

PREŞEDINTE,

prof. univ. dr. COSTICA BULAI

Magistrat-asistent,

Madalina Stefania Diaconu