Decizie nr. 230 din 4 martie 2008

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Simona Ricu - procuror

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 283 alin. (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, excepţie ridicată de Asociaţia Frontul Negustoresc Obor în Dosarul nr. 10.467/2/2006 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă asupra cauzei, arătând că la dosarul Curţii Constituţionale autorul excepţiei a depus o cerere prin care solicită acordarea unui termen în vederea pregătirii apărării.

Reprezentantul Ministerului Public se opune cererii, apreciind că, întrucât încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale datează din 20 septembrie 2007, partea a avut suficient timp să angajeze un apărător până la termenul fixat de instanţă.

Curtea, deliberând, respinge cererea de amânare a judecăţii, deoarece nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 156 alin. 1 din Codul de procedură civilă.

Cauza se află în stare de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 20 septembrie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 10.467/2/2006, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 283 alin. (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, excepţie ridicată de Asociaţia Frontul Negustoresc Obor.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că, deşi deciziile pronunţate de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor pot fi atacate în instanţă cu recurs, în condiţiile în care această cale de atac se judecă potrivit dispoziţiilor art. 304^1 din Codul de procedură civilă, nu li se asigură părţilor dreptul la un recurs efectiv, care poate fi exercitat numai împotriva unei hotărâri date de o instanţă judecătorească, iar nu de un organism. Deciziile Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, pronunţate în urma unei proceduri sumare, de către persoane care nu fac parte din autoritatea judecătorească, numite după criterii administrative, străine principiilor de independenţă a magistraţilor, reprezintă acte administrative împotriva cărora ar trebui formulată plângere la instanţa de fond, iar nu direct recurs, cu toate consecinţele care decurg din această calificare. Aşa fiind, textul de lege criticat constituie o gravă încălcare a principiului constituţional al separaţiei puterilor în stat şi al dreptului persoanei la un proces echitabil.

Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, arătând că nu sunt încălcate dispoziţiile art. 1 alin. (4) şi ale art. 126 din Constituţie, întrucât Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor este un organism cu activitate administrativ-jurisdicţională care soluţionează contestaţiile formulate de părţile interesate prin pronunţarea unor decizii ce pot fi cenzurate de instanţa judecătorească, singura autoritate competentă să înfăptuiască justiţia. În cadrul procedurii stabilite de lege, instanţa examinează cauza sub toate aspectele, părţile având posibilitatea de a folosi mijloacele şi garanţiile procedurale care condiţionează desfăşurarea unui proces echitabil, astfel încât nici critica referitoare la încălcarea prevederilor art. 21 alin. (3) şi ale art. 129 din Constituţie nu poate fi reţinută.

În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

Guvernul apreciază că, prin instituirea unei jurisdicţii administrative speciale facultative, nu se creează o poziţie de inferioritate pentru anumite categorii de persoane, ci o posibilitate pentru acestea de a permite rezolvarea unor litigii în cadrul structurilor de activitate ale celor implicaţi sau interesaţi, aceste proceduri jurisdicţionale prezentând multiple avantaje de ordin social, moral şi juridic, precum rezolvarea litigiului în chiar mediul în care s-a produs, cu participarea celor care sunt în anumite relaţii determinate de specificul muncii, operativitatea în rezolvare, aceste proceduri fiind evident mai simple decât procedurile judecătoreşti, evitarea unor cheltuieli judiciare ş.a. Ca o garanţie suplimentară prevăzută în favoarea părţilor, acestea pot renunţa oricând, pe parcursul soluţionării plângerii, la jurisdicţia administrativă specială şi se pot adresa instanţei de contencios administrativ, conform prevederilor art. 6 alin.(4) din Legea nr. 554/2004.

Dispoziţiile art. 283 alin. (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 respectă şi garanţiile dreptului la un proces echitabil, în acord cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, întrucât actul administrativ contestat este supus, într-o ultimă fază, controlului unei instanţe judecătoreşti, care întruneşte condiţiile prevăzute de art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Pentru motivele expuse, Guvernul consideră excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată.

Avocatul Poporului apreciază că prevederile legale criticate, care reglementează o cale de atac împotriva deciziilor pronunţate de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, nu îngrădesc, ci, dimpotrivă, permit accesul liber la justiţie şi constituie expresia aplicării dispoziţiilor art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care reglementează dreptul la un recurs efectiv.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin.(2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 283 alin. (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 418 din 15 mai 2006, aprobată prin Legea nr. 337/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 625 din 20 iulie 2006, cu modificările şi completările ulterioare. Textul de lege are următorul conţinut: "Procedura de soluţionare a plângerii este cea a recursului, potrivit dispoziţiilor art. 304^1 din Codul de procedură civilă."

Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (4) privind separaţia puterilor în stat, art. 21 alin. (3) care consacră dreptul la un proces echitabil, art. 124 alin. (2) referitor la înfăptuirea justiţiei şi art. 129 privind folosirea căilor de atac. De asemenea, sunt considerate a fi încălcate şi dispoziţiile art. 11 şi 20 referitoare la tratatele internaţionale, coroborate cu prevederile art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care reglementează dreptul la un recurs efectiv.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 prevede în mod expres, în art. 255 alin. (1), că "Persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act al autorităţii contractante, cu încălcarea dispoziţiilor legale în materia achiziţiilor publice, are dreptul de a contesta actul respectiv pe cale administrativ-jurisdicţională, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă, sau în justiţie, în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare". Astfel, dispoziţiile ordonanţei satisfac pe deplin cerinţa constituţională consacrată de art. 21 alin. (4), potrivit căreia "Jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite", persoana vătămată având posibilitatea de a opta între contestarea actului administrativ pe calea administrativ-jurisdicţională şi formularea unei acţiuni direct în faţa instanţei judecătoreşti, în temeiul dreptului comun în materia contenciosului administrativ.

Aşa fiind, Curtea observă că incidenţa dispoziţiilor art. 283 alin. (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 este subsecventă manifestării opţiunii persoanei vătămate de a urma calea contestării actului administrativ în faţa organului administrativ-jurisdicţional reprezentat de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor. Împrejurarea că autorul excepţiei a ales ca litigiul să fie soluţionat pe această cale, deşi cunoştea sau ar fi trebuit să cunoască dispoziţiile legale referitoare la procedura de soluţionare a plângerii împotriva deciziei pronunţate de Consiliu, precum şi regimul juridic aplicabil, nu îl îndreptăţeşte să se prevaleze de necunoaşterea legii şi deci lipseşte de temei critica reglementării în cauză.

De altfel, în ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate referitoare la încălcarea art. 21 alin. (3) din Constituţie, Curtea face trimitere la Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, prin care s-a statuat că semnificaţia art. 21 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia accesul la justiţie nu poate fi îngrădit prin lege, este aceea că nu se poate exclude de la exerciţiul drepturilor procesuale nicio categorie sau grup social. Însă legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, precum şi modalităţi particulare de exercitare a drepturilor procedurale, astfel încât accesul liber la justiţie nu înseamnă accesul în toate cazurile la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac. De aceea, Curtea Constituţională consideră că instituirea unor reguli speciale privind exercitarea căilor de atac nu contravine, aşa cum susţine autorul excepţiei de neconstituţionalitate, prevederilor constituţionale cuprinse în art. 21 privind accesul liber la justiţie, atâta timp cât, potrivit celor prevăzute de art. 283 alin.(1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, părţilor interesate le este asigurată posibilitatea de a formula plângere împotriva deciziei pronunţate de Consiliu la curtea de apel, secţia de contencios-administrativ şi fiscal pe raza căreia se află sediul autorităţii contractante. Mai mult, art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia "Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege", precum şi art. 129, care prevede că, "Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii", atribuie exclusiv legiuitorului prerogativa stabilirii competenţei şi procedurii de judecată, inclusiv a condiţiilor de exercitare a căilor de atac. Prin urmare, stabilirea procedurii de soluţionare a plângerii împotriva deciziei pronunţate de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, potrivit dispoziţiilor art. 304^1 din Codul de procedură civilă, reprezintă expresia aplicării dispoziţiilor constituţionale invocate mai sus.

Faţă de cele arătate, Curtea constată că dispoziţiile art. 283 alin. (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 sunt în concordanţă cu prevederile constituţionale invocate, precum şi cu reglementările internaţionale cuprinse în art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care reglementează dreptul la un recurs efectiv.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art.11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 283 alin. (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, excepţie ridicată de Asociaţia Frontul Negustoresc Obor în Dosarul nr. 10.467/2/2006 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 4 martie 2008.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Mihaela Senia Costinescu