Decizie nr. 77 din 20 februarie 2003

Nicolae Popa - preşedinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 pct. 2 lit. a), art. 361 alin. 1 lit. c) şi ale art. 385^1 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Mariana Rosca în Dosarul nr. 413/2002 al Curţii Supreme de Justiţie - Secţia penală.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca fiind neîntemeiată, arătând ca asupra textelor de lege criticate Curtea Constituţională s-a pronunţat prin mai multe decizii, de exemplu prin Decizia nr. 136 din 5 octombrie 1999 şi Decizia nr. 176 din 18 iunie 2002. Se apreciază că nu sunt evocate împrejurări noi care să justifice schimbarea jurisprudenţei Curţii.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 7 noiembrie 2002, pronunţată în Dosarul nr. 413/2002, Curtea Suprema de Justiţie - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 pct. 2 lit. a), art. 361 alin. 1 lit. c) şi ale art. 385^1 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Mariana Rosca, inculpata recurenta în dosarul menţionat.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine ca dispoziţiile legale criticate sunt contrare prevederilor constituţionale ale art. 16, referitoare la egalitatea în drepturi, şi ale art. 21, referitoare la dreptul la acces liber la justiţie. Se arata ca, întrucât excluderea caii de atac a apelului vizează numai anumite categorii de persoane, după calitatea acestora, se încalcă prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie. De asemenea, se arata ca prin dispoziţiile art. 385^6 alin. 3 din Codul de procedură penală, potrivit cărora în acest caz recursul nu se limitează la motivele de casare arătate în art. 385^9 din acelaşi cod, nu se poate justifica în toate cazurile înlăturarea caii de atac a apelului. În timp ce cu ocazia judecării apelului "instanţa [...] poate administra orice noi probe pe care le considera necesare" (art. 378 alin. 2 din Codul de procedură penală), în recurs instanţa "verifica hotărârea atacată pe baza lucrărilor şi materialului din dosarul cauzei şi a oricăror înscrisuri noi, prezentate la instanţa de recurs" (art. 385^14 din Codul de procedură penală). Autoarea conchide ca egalitatea în drepturi, consacrată prin art. 16 alin. (1) din Constituţie, impune înlăturarea oricăror privilegii şi discriminări, astfel încât cetăţenii să poată beneficia de aceleaşi cai de atac şi de aceeaşi procedura, în cauze similare.

Curtea Suprema de Justiţie - Secţia penală considera ca excepţia de neconstituţionalitate ridicată în cauza este neîntemeiată.

Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 18^1 din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.

Preşedintele Camerei Deputaţilor considera ca dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. În acest sens arata ca dreptul la un proces echitabil nu implica existenta mai multor grade de jurisdicţie, iar liberul acces la justiţie nu presupune accesul la toate instanţele judecătoreşti şi la toate gradele de jurisdicţie. Principiul egalităţii în faţa legii nu înseamnă uniformitate, astfel ca, dacă la situaţii egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situaţii diferite tratamentul nu poate fi decât diferit. Legiuitorul a stabilit regimuri diferite privind căile de atac, efectul devolutiv al recursului şi limitele acestuia, urmând să se aibă în vedere şi garanţiile procesuale reglementate în art. 385^6 alin. 3 din Codul de procedură penală.

Guvernul, întemeindu-se pe jurisprudenta Curţii Constituţionale, considera ca susţinerile autoarei excepţiei sunt nefondate, deoarece textele de lege criticate nu încalcă principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi nici principiul liberului acces la justiţie. Se mai arata ca necesitatea stabilirii de competente speciale în raport cu calitatea unor categorii de persoane este un principiu unanim admis în doctrina şi consacrat în legislatiile tuturor statelor. Se mai considera ca, de altfel, competenţa şi procedura de judecată, precum şi căile de atac şi condiţiile exercitării acestora sunt stabilite de lege, iar Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în art. 2 al Protocolului nr. 7 adiţional la convenţie, prevede obligativitatea dublului grad de jurisdicţie în materie penală. Asadar, nu se poate vorbi despre o contrarietate a dispoziţiilor legale criticate, în raport cu convenţia invocată. Pe de altă parte, potrivit prevederilor art. 385^6 alin. 3 din Codul de procedură penală, în cauzele în care nu se face apel, motivele de casare nu se limitează la cele arătate în art. 385^9 , iar instanţa de judecată este obligată sa examineze cauza dedusă judecaţii sub toate aspectele.

Avocatul Poporului apreciază ca dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.

Preşedintele Senatului nu a transmis punctul sau de vedere asupra excepţiei.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor, Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constituţională constata ca a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 29 pct. 2 lit. a), art. 361 alin. 1 lit. c) şi ale art. 385^1 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală, dispoziţii care au următorul conţinut:

–Art. 29 pct. 2 lit. a): "Curtea Suprema de Justiţie: [...]

2.ca instanţa de recurs, judeca:

a)recursurile împotriva hotărârilor penale pronunţate, în prima instanţa, de curţile de apel şi Curtea Militară de Apel;"

–Art. 361 alin. 1 lit. c): "Sentinţele pot fi atacate cu apel. Nu pot fi atacate cu apel: [...]

c)sentinţele pronunţate de curţile de apel şi Curtea Militară de Apel;"

–Art. 385^1 alin. 1 lit. c): "Pot fi atacate cu recurs: [...]

c)sentinţele pronunţate de curţile de apel şi Curtea Militară de Apel;"

Autoarea excepţiei, condamnata în prima instanţa de Curtea de Apel Bacau pentru săvârşirea unor infracţiuni în calitate de magistrat, susţine ca dispoziţiile legale criticate, care, datorită calităţii sale, o priveaza de dreptul la calea de atac a apelului, contravin prevederilor art. 16 alin. (1), referitoare la egalitatea în drepturi, şi celor ale art. 21 din Constituţie, referitoare la dreptul de acces liber la justiţie.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata următoarele:

Din coroborarea dispoziţiilor legale procesuale penale, criticate pe calea excepţiei de neconstituţionalitate, se retine ca hotărârile pronunţate în prima instanţa de curţile de apel pot fi atacate numai cu recurs, nu şi cu apel.

În activitatea sa jurisdicţională anterioară Curtea Constituţională a examinat dacă liberul acces la justiţie este compatibil cu instituirea unor proceduri speciale pentru situaţii deosebite sau dacă el implica existenta unor proceduri unice chiar şi pentru situaţii deosebite, inclusiv în ceea ce priveşte exercitarea căilor de atac. De asemenea, Curtea a analizat în ce condiţii existenta unor particularităţi procedurale, în special referitoare la exercitarea căilor de atac, este în concordanta cu principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, prevăzut la art. 16 alin. (1) din Constituţie.

Prin Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, Curtea a statuat ca liberul acces la justiţie presupune şi accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia. Instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti este de competenţa exclusiva a legiuitorului. Aceasta soluţie decurge din dispoziţiile constituţionale ale art. 125 alin. (3), potrivit cărora "Competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de lege", precum şi din cele ale art. 128, conform cărora "Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii".

În considerentele aceleiaşi decizii s-a reţinut ca semnificatia art. 21 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia accesul la justiţie nu poate fi îngrădit prin lege, este aceea ca nici o categorie sau grup social nu se poate exclude de la exerciţiul drepturilor procesuale pe care le-a instituit. Însă legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedura, precum şi modalităţi de exercitare a drepturilor procedurale, astfel încât accesul liber la justiţie nu înseamnă accesul, în toate cazurile, la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac.

Referitor la încălcarea principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituţie, Curtea Constituţională a statuat în mod constant că nu este contrar principiului egalităţii instituirea unor reguli speciale, inclusiv în ce priveşte căile de atac, cat timp ele asigura egalitatea juridică a cetăţenilor în utilizarea lor.

Asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 pct. 2 lit. a), art. 361 alin. 1 lit. c) şi ale art. 385^1 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală, Curtea Constituţională s-a pronunţat prin mai multe decizii, respingând-o ca neîntemeiată. Menţionăm dintre decizii pe cea mai recenta, şi anume Decizia nr. 176 din 18 iunie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 542 din 24 iulie 2002.

Soluţia adoptată prin aceasta decizie, precum şi considerentele pe care ea se întemeiază sunt valabile şi în cauza de faţa, deoarece nu exista nici un temei pentru schimbarea jurisprudenţei Curţii.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) şi (6) şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a art. 29 pct. 2 lit. a), art. 361 alin. 1 lit. c) şi art. 385^1 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Mariana Rosca în Dosarul nr. 413/2002 al Curţii Supreme de Justiţie - Secţia penală.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 20 februarie 2003.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent,

Florentina Geangu