Decizie nr. 3 din 15 iunie 2010

Dosar nr. 3/2010

Sub preşedinţia doamnei judecător Lidia Bărbulescu, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în Secţii Unite, în conformitate cu dispoziţiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, s-a întrunit pentru a examina recursul în interesul legii cu privire la stabilirea calităţii procesuale a Fondului de protecţie a victimelor străzii (art. 25^1 din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor, cu modificările şi completările ulterioare) şi a posibilităţii obligării acestuia, în cadrul procesului penal, la despăgubiri civile către persoanele păgubite prin accidente de vehicule neasigurate pentru răspundere civilă.

Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, fiind prezenţi 73 de judecători din 113 aflaţi în funcţie.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de procuror Scutea Gabriela - adjunct al procurorului general.

Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul legii, punând concluzii pentru admiterea acestuia în sensul de a se stabili că, în procesul penal, Fondul de protecţie a victimelor străzii are calitatea de parte responsabilă civilmente, conform art. 24 alineatul ultim din Codul de procedură penală. Acesta va răspunde civil pentru inculpat, suportând plata despăgubirilor pe care le avansează şi pe care, în final, le va recupera pe calea regresului.

Constatându-se că pentru pronunţarea asupra chestiunilor de drept la care se referă recursul în interesul legii se impune ca Secţia civilă şi de proprietate intelectuală să formuleze un punct de vedere cu privire la practica neunitară pronunţată în această materie, în vederea deliberării, pronunţarea a fost amânată la 7 iunie 2010 şi apoi la 15 iunie 2010.

SECŢIILE UNITE,

deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:

I. În practica instanţelor judecătoreşti nu există un punct de vedere unitar cu privire la calitatea procesuală a Fondului de protecţie a victimelor străzii şi la posibilitatea obligării acestuia, în cadrul procesului penal, la despăgubiri civile către persoanele păgubite prin accidente de vehicule neasigurate pentru răspundere civilă, examenul jurisprudenţei evidenţiind 5 orientări.

Potrivit primei orientări a practicii, instanţele au considerat Fondul un garant şi l-au obligat, cu sau fără menţionarea expresă a acestei calităţi, în solidar cu inculpatul, la plata despăgubirilor. Temeiul în drept al acestei obligări l-au constituit fie dispoziţiile art. 998 şi următoarele din Codul civil, fie dispoziţiile art. 998 şi următoarele din Codul civil alături de dispoziţiile privind Fondul de protecţie a victimelor străzii, fie chiar dispoziţiile art. 1003 din Codul civil.

Într-o a doua orientare, instanţele au considerat Fondul de asemenea un garant şi au motivat lipsa calităţii acestuia de parte responsabilă civilmente, obligându-l, cu invocarea dispoziţiilor privind Fondul de protecţie a victimelor străzii, la plata despăgubirilor în solidar cu inculpatul sau singur ori au obligat numai inculpatul, Fondului constatându-i calitatea de garant al obligaţiei de despăgubire în cauză.

Potrivit celei de-a treia orientări a practicii, s-a considerat că Fondul are calitatea de asigurător de răspundere civilă, fiind obligat în solidar cu inculpatul la plata despăgubirilor.

În a patra orientare a practicii, instanţele au considerat Fondul garant al obligaţiei de despăgubire, menţionând expres acest aspect, obligând numai inculpatul la plata despăgubirilor. O parte a acestei jurisprudenţe a motivat introducerea în cauză a Fondului numai pentru opozabilitatea hotărârii.

Într-o ultimă orientare, instanţele au considerat că Fondul nu poate avea o simplă obligaţie de garantare a despăgubirii, nefiind un simplu garant, ci "un obligat principal" la despăgubirea persoanei păgubite. În această orientare s-a reţinut că, în procesul penal, nu există decât părţile definite în dispoziţiile art. 23-24 din Codul de procedură penală, aceea de garant nefiind una dintre ele; printr-un ordin al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nu se pot crea părţi, participanţi în procesul penal, şi, pentru acest motiv, nu se poate vorbi de un garant, ca participant în procesul penal.

II. Analizând problema de drept care formează obiectul recursului în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite constată următoarele:

Legislaţia comunitară reglementează asigurarea de răspundere civilă auto şi controlul obligaţiei de asigurare a acestei răspunderi în Directiva 2009/103/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16 septembrie 2009, prin care au fost codificate: Directiva 72/166/CEE a Consiliului din 24 aprilie 1972 privind apropierea legislaţiilor statelor membre cu privire la asigurarea de răspundere civilă auto şi introducerea obligaţiei de asigurare a acestei răspunderi, a doua Directivă 84/5/CEE a Consiliului din 30 decembrie 1983 privind apropierea legislaţiilor statelor membre privind asigurarea de răspundere civilă pentru pagubele produse de autovehicule, a treia Directivă a Consiliului 90/232/CEE din 14 mai 1990 privind armonizarea legislaţiei statelor membre referitoare la asigurarea de răspundere civilă pentru pagubele produse de autovehicule, Directiva 2000/26/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16 mai 2000 privind apropierea legislaţiilor statelor membre referitoare la asigurarea de răspundere civilă auto şi de modificare a directivelor 73/239/CEE şi 88/357/CEE ale Consiliului (a patra directivă privind asigurarea auto) şi Directiva 2005/14/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 11 mai 2005 de modificare a directivelor 72/166/CEE , 84/5/CEE , 88/357/CEE şi 90/232/CEE şi a Directivei 2000/26/CE .

Cap. 4 din Directiva 2009/103/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16 septembrie 2009 privind asigurarea de răspundere civilă auto şi controlul obligaţiei de asigurare a acestei răspunderi (versiunea codificată) stabileşte regulile referitoare la despăgubirea pentru prejudiciile cauzate de un vehicul neidentificat sau de un vehicul pentru care nu a fost îndeplinită obligaţia de asigurare.

Art. 10 din cap. 4 al Directivei 2009/103/CE , consacrat "organismului responsabil cu despăgubirea", stabileşte în alin. (1) paragraful 1 că "fiecare stat membru instituie sau autorizează un organism responsabil cu despăgubirea, cel puţin în limitele obligaţiei de asigurare, a pagubelor materiale sau a vătămărilor corporale cauzate de un vehicul neidentificat sau de un vehicul pentru care nu a fost îndeplinită obligaţia de asigurare", iar în alin. (1) paragraful 2 teza finală că "statele membre nu pot autoriza organismul să condiţioneze plata despăgubirii de dovedirea de către victimă, într-un fel sau altul, a incapacităţii sau refuzului persoanei responsabile de a plăti".

În îndeplinirea obligaţiei de transpunere în dreptul intern a prevederilor cuprinse în directivele privind asigurarea de răspundere civilă auto şi controlul obligaţiei de asigurare a acestei răspunderi, prin dispoziţiile art. 25^1 din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor, cu modificările şi completările ulterioare, a fost reglementat Fondul de protecţie a victimelor străzii - "organism responsabil cu despăgubirea", în sensul art. 10 din Directiva 2009/103/CE .

Scopul constituirii Fondului de protecţie a victimelor străzii este, potrivit dispoziţiilor art. 25^1 alin. (10) lit. b) din Legea nr. 32/2000, cu modificările şi completările ulterioare, între altele, acela de a despăgubi persoanele păgubite prin accidente de vehicule, "dacă autovehiculul, respectiv tramvaiul, care a provocat accidentul a rămas neidentificat sau nu era asigurat pentru răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de autovehicule, cu toate că, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, proprietarul acestuia avea obligaţia să încheie o astfel de asigurare".

Normele privind Fondul de protecţie a victimelor străzii, adoptate în temeiul Legii nr. 32/2000, cu modificările şi completările ulterioare, şi puse în aplicare prin Ordinul preşedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 1/2008, cu modificările ulterioare, prevăd: în art. 3 alin. (1), că Fondul acordă despăgubiri persoanelor păgubite prin accidente de vehicule, dacă vehiculul care a provocat accidentul a rămas neidentificat ori nu era asigurat pentru răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, cu toate că legea prevedea obligativitatea asigurării; în art. 3 alin. (3), că în cazul în care pentru vehiculul care a provocat accidentul nu a fost îndeplinită obligaţia de a încheia asigurarea R.C.A., "Fondul acordă persoanelor prejudiciate despăgubiri atât pentru daune materiale, cât şi pentru vătămări corporale sau decese"; iar în art. 3 alin. (4) teza I, că "Fondul intervine ca garant pentru respectarea obligaţiei de despăgubire fără însă a putea opune persoanelor păgubite beneficiul de discuţiune în raport cu persoanele vinovate de producerea accidentului".

Aceleaşi norme reglementează, în acord cu art. 10 din Directiva 2009/103/CE , procedura prin care Fondul acordă despăgubiri persoanelor păgubite prin accidente de vehicule, pe baza unei cereri de despăgubire - procedură ce constituie regula în materia despăgubirii persoanelor păgubite prin accidente de vehicule, provocate fie de un vehicul neidentificat, fie de un vehicul pentru care nu a fost îndeplinită obligaţia de asigurare.

Nici legislaţia comunitară, nici dreptul intern nu exclud însă posibilitatea valorificării drepturilor persoanelor păgubite prin accidente de vehicule în raport cu Fondul de protecţie a victimelor străzii pe calea acţiunii în justiţie. În acest caz, Normele privind Fondul de protecţie a victimelor străzii prevăd: în art. 11 alin. (1), că drepturile persoanelor păgubite prin accidente de vehicule supuse înmatriculării, în care autorul a rămas neidentificat sau vehiculul nu este asigurat de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, se exercită împotriva Fondului; în art. 11 alin. (2), că "persoanele prejudiciate care au înaintat acţiune în justiţie împotriva persoanei sau persoanelor responsabile pentru repararea prejudiciului vor fi despăgubite de Fond în baza hotărârii judecătoreşti", Fondul având "legitimare procesuală pasivă, în calitate de garant al obligaţiei de despăgubire, în limitele şi în condiţiile prevăzute de reglementările legale în vigoare"; iar în art. 13 teza I, că "după plata despăgubirilor, Fondul se subrogă în drepturile persoanelor prejudiciate".

Atât dispoziţiile legislaţiei comunitare, cât şi dispoziţiile dreptului intern stabilesc aşadar reguli speciale conform cărora Fondul de protecţie a victimelor străzii acordă despăgubiri persoanelor păgubite prin accidente de vehicule. În cadrul acestor reguli se disting cele referitoare la valorificarea drepturilor persoanelor păgubite pe calea acţiunii în justiţie, potrivit cărora: drepturile persoanelor păgubite prin accidente de vehicule, în care autorul a rămas neidentificat sau vehiculul nu este asigurat de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, se exercită împotriva Fondului; persoanele prejudiciate care au înaintat acţiune în justiţie împotriva persoanei sau persoanelor responsabile pentru repararea prejudiciului vor fi despăgubite de Fond în baza hotărârii judecătoreşti; Fondul are legitimare procesuală pasivă, în calitate de garant al obligaţiei de despăgubire, fără însă a putea opune persoanelor păgubite beneficiul de discuţiune în raport cu persoanele vinovate de producerea accidentului; iar după plata despăgubirilor, Fondul se subrogă în drepturile persoanelor prejudiciate.

În ipoteza în care accidentul a fost provocat de un vehicul ce nu este asigurat de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, drepturile persoanei păgubite pot fi valorificate prin exercitarea acţiunii civile alăturate acţiunii penale în cadrul procesului penal.

În conformitate cu dispoziţiile art. 14 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală, acţiunea civilă, care poate fi alăturată acţiunii penale în cadrul procesului penal prin constituirea persoanei vătămate ca parte civilă, are ca obiect tragerea la răspundere civilă a inculpatului şi a părţii responsabile civilmente, iar potrivit art. 24 alin. 3 din acelaşi cod, persoana chemată în procesul penal să răspundă, potrivit legii civile, pentru pagubele provocate prin fapta învinuitului sau inculpatului se numeşte parte responsabilă civilmente.

Or, în raport cu dispoziţiile Legii nr. 32/2000, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale normelor adoptate în temeiul acestei legi, Fondul de protecţie a victimelor străzii este persoana chemată să răspundă, potrivit legii civile, pentru pagubele provocate prin fapta inculpatului, autor al accidentului, în ipoteza în care vehiculul nu este asigurat de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule şi, în consecinţă, în această ipoteză, Fondul are calitatea de parte responsabilă civilmente.

Răspunderea civilă a Fondului de protecţie a victimelor străzii, ca parte responsabilă civilmente, este însă guvernată de regulile speciale cuprinse în dispoziţiile Legii nr. 32/2000, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale normelor adoptate în temeiul acesteia, dispoziţii care transpun legislaţia comunitară, urmăresc obiectivul înscris în preambulul Directivei 2009/103/CE ca victima să nu rămână nedespăgubită în cazul în care vehiculul care a provocat accidentul nu este asigurat (pct. 14) şi pornesc de la ideea, reflectată în preambulul aceleiaşi directive, că, în cazul unui accident cauzat de un vehicul neasigurat, organismul care despăgubeşte victimele accidentelor cauzate de vehicule neasigurate are o poziţie mai bună decât victima la intentarea unei acţiuni împotriva părţii responsabile (pct. 18). În acest sens, Normele privind Fondul de protecţie a victimelor străzii stabilesc, în art. 11 alin. (1) şi (2), că drepturile persoanelor prejudiciate se exercită împotriva Fondului şi că aceste persoane vor fi despăgubite de Fond în baza hotărârii judecătoreşti, iar în art. 13 că, după plata despăgubirilor, Fondul se subrogă în drepturile persoanelor prejudiciate, persoana sau persoanele responsabile pentru repararea prejudiciului având obligaţia să ramburseze Fondului despăgubirile plătite. Normele invocate conduc la concluzia că Fondul va putea fi obligat, singur, la plata despăgubirilor, iar după plata acestora se va subroga în drepturile persoanelor prejudiciate, îndreptându-se împotriva inculpatului, autor al accidentului, pentru recuperarea despăgubirilor achitate.

Prin urmare, soluţionând acţiunea civilă alăturată acţiunii penale în cadrul procesului penal, instanţa de judecată, prin hotărâre judecătorească, va putea obliga Fondul, singur, iar nu în solidar cu inculpatul, autor al accidentului, la plata despăgubirilor pentru prejudiciile produse prin accident, în ipoteza în care vehiculul nu este asigurat de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule.

În consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 414^2 din Codul de procedură penală, urmează a se admite recursul în interesul legii şi a se stabili - în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 25^1 din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu cele ale art. 24 din Codul de procedură penală - că, în procesul penal, Fondul de protecţie a victimelor străzii are calitatea de parte responsabilă civilmente şi poate fi obligat singur, iar nu în solidar cu inculpatul, la plata despăgubirilor civile către persoanele păgubite prin accidente de vehicule neasigurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

În numele legii

DECID:

Admit recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 25^1 din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu cele ale art. 24 din Codul de procedură penală, se stabileşte că:

În procesul penal, Fondul de protecţie a victimelor străzii are calitatea de parte responsabilă civilmente şi poate fi obligat singur, iar nu în solidar cu inculpatul, la plata despăgubirilor civile către persoanele păgubite prin accidente de vehicule neasigurate.

Obligatorie, potrivit art. 414^2 alin. 3 din Codul de procedură penală.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 15 iunie 2010.

PREŞEDINTELE

ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,

LIDIA BĂRBULESCU

Prim-magistrat-asistent,

Adriana Daniela White