Hotărâre nr. 64 din 5 februarie 2026
privind transmiterea unor părți de imobile din domeniul privat al statului și din administrarea Regiei Autonome "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat" în domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, în vederea realizării de către Metrorex - S.A. a obiectivului de investiții "Legătura rețelei de metrou cu Aeroportul Internațional Henri Coandă - Otopeni (Magistrala 6. 1 Mai - Otopeni)", precum și pentru modificarea unor acte normative
- Emitent
- Guvernul
- Publicat în
- Monitorul Oficial
Textul actului · 4 articole
Cuprins
Publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 109 din 10 februarie 2026
În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al art. 288, art. 296 alin. (1) și (7) și art. 299 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, al art. 863 lit. e) și art. 867 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, cu modificările și completările ulterioare, precum și al art. 19 alin. (9) și art. 28 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articolul 1
(1)Se aprobă transmiterea unor părți din bunurile imobile, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, din domeniul privat al statului și din administrarea Regiei Autonome "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat" în domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, în vederea realizării de către Metrorex - S.A. a lucrării de utilitate publică de interes național "Legătura rețelei de metrou cu Aeroportul Internațional Henri Coandă - Otopeni (Magistrala 6. 1 Mai - Otopeni)", și se declară bun de interes public național.
(2)Se aprobă înscrierea bunurilor imobile prevăzute la alin. (1) în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii.
Articolul 2
Predarea-primirea imobilelor prevăzute la art. 1 se face pe bază de protocol încheiat între părțile interesate, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
Articolul 3
În anexa nr. 4 - Lista bunurilor imobile din domeniul privat al statului, aflate în administrarea Regiei Autonome "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat" la Hotărârea Guvernului nr. 60/2005 privind organizarea și funcționarea Regiei Autonome "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat", publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 1 februarie 2005, cu modificările și completările ulterioare, numărul curent 754 se modifică și va avea următorul cuprins:
| Nr. crt. | Denumirea imobilului și adresa | Teren - mp - | Temei legal |
| 754. | Teren din București, bd. Mărăști nr. 65-67, sectorul 1 (Romexpo) | 430.828,76 | HG nr. 1.709/2004 |
Articolul 4
Regia Autonomă "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat" își va actualiza în mod corespunzător datele din evidența cantitativ-valorică, urmând ca Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, împreună cu Ministerul Finanțelor, să opereze modificările necesare în anexa corespunzătoare la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările și completările ulterioare.
PRIM-MINISTRU
ILIE-GAVRIL BOLOJAN
Contrasemnează:
Viceprim-ministru,
Marian Neacșu
Ministrul transporturilor și infrastructurii,
Ciprian-Constantin Șerban
Secretarul general al Guvernului,
Ștefan-Radu Oprea
Ministrul finanțelor,
Alexandru Nazare
București, 5 februarie 2026.
Nr. 64.
Anexă
DATELE DE IDENTIFICARE
ale părților de imobile care trec din domeniul privat al statului și din
administrarea Regiei Autonome "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat"
în domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Transporturilor
și Infrastructurii, în vederea realizării de către Metrorex - S.A. a obiectivului
de investiții "Legătura rețelei de metrou cu Aeroportul Internațional
Henri Coandă - Otopeni (Magistrala 6. 1 Mai - Otopeni)"
| Nr. crt. | Nr. MFP | Tipul bunului (mobil/imobil) | Denumirea | Cartea funciară/ Suprafața de teren din care se face transferul | Adresa imobilului | Vecinătăți | Elementele-cadru de descriere tehnică Cartea funciară/ Suprafața transferată | Anul dobândirii | Valoarea de inventar a suprafeței care se transferă (lei) | Codul de clasificație atribuit ulterior transferului | Data la care bunul este înregistrat cu valoarea de inventar în evidența financiar- contabilă | Persoana juridică de la care se transmite imobilul/ CUI | Persoana juridică la care se transmite imobilul/ CUI | Situația juridică | |
| Baza legală | Administrare/ Concesiune/ Folosință gratuită/ închiriere | ||||||||||||||
| 1 | Se va atribui ulterior. | Imobil | Teren Bulevardul Mărăști nr. 65-67, sectorul 1, București | Teren; CF nr. 269655 5.866 mp | Bulevardul Mărăști nr. 65-67, sectorul 1, București | Nord -bd. Mărăști nr. 65-67 Est-bd. Mărăști nr. 65-67 Vest -Str. Parcului Sud -Bd. Expoziției nr. 22-30 ’ | CF nr. 282121 2.019 mp | 2004 | 9.541.915,95 | 8.11.01 | 2024 | Statul român RAPPS - drept de administrare (CUI RO2351555) | Ministerul Transporturilor si Infrastructurii (CU113633330) | Hotărârea Consiliului de administrație nr. 13/12.07.2023 | Administrare |
| 2 | Se va atribui ulterior. | Imobil | Teren Bulevardul Expoziției nr. 22-30 (fost Bulevardul Mărăști nr. 65-67), sectorul 1, București | Teren; CF nr. 220601 18.000 mp | Bulevardul Expoziției nr. 22-30 (fost bulevardul Mărăști nr. 65-67), sectorul 1, București | Nord -bd. Mărăști nr. 65-67 Est-bd. Mărăști nr. 65-67 Vest -Bd. Expoziției nr. 22-30 Sud -Bd. Expoziției nr. 22-30 ’ | CF nr. 282121 3.999 mp | 2004 | 14.363.741,50 | 8.11.01 | 2024 | Statul român RAPPS - drept de administrare (CUI RO2351555) | Ministerul Transporturilor si Infrastructurii (CU113633330) | Hotărârea Consiliului de administrație nr. 13/12.07.2023 | Administrare |
| 3 | Se va atribui ulterior. | Imobil | Teren Bulevardul Mărăști nr. 65-67, sectorul 1, București | Teren; CF nr. 269654 300.911 mp | Teren Bulevardul Mărăști nr. 65-67, sectorul 1, București | Nord -bd. Mărăști nr. 65-67 Est-bd. Mărăști nr. 65-67 Vest -Bd. Expoziției nr. 22-30 Sud - bd. Mărăști nr. 65-67 | CF nr. 282121 8.120 mp | 2004 | 38.375.610,44 | 8.11.01 | 2024 | Statul român RAPPS - drept de administrare (CUI RO2351555) | Ministerul Transporturilor si Infrastructurii (CU113633330) | Hotărârea Consiliului de administrație nr. 13/12.07.2023 | Administrare |
| 4 | Se va atribui ulterior. | Imobil | Teren Piața Montreal, nr. 10, sectorul 1, București | Teren; CF nr. 210248 26.610 mp | Teren Piața Montreal nr. 10, sectorul 1, București | Nord - piața Montreal nr. 10 Est - piața Montreal nr. 10 Vest-bd. Mărăști nr. 65-67 Sud - piața Montreal | CF nr. 282123 263 mp | 2004 | 1.242.953,88 | 8.11.01 | 2024 | Statul român RAPPS - drept de administrare (CUI RO2351555) | Ministerul Transporturilor si Infrastructurii (CU113633330) | Hotărârea Consiliului de administrație nr. 13/12.07.2023 | Administrare |
