Decizie nr. 685 din 26 noiembrie 2014

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Toni Greblă - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Valentina Bărbăţeanu - magistrat-asistent

Cu participarea, în şedinţa publică din 11 noiembrie 2014, a reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

1.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 şi art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Alteţa Sa Regală Prinţul Paul Philippe al României în Dosarul nr. 32.301/3/2013 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi care constituie obiectul Dosarului nr. 427D/2014 al Curţii Constituţionale.

2.Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 11 noiembrie 2014, în prezenţa reprezentantului Ministerului Public, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când Curtea, în temeiul prevederilor art. 57 şi art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, a amânat pronunţarea la 19 noiembrie 2014 şi apoi la 26 noiembrie 2014, dată la care a pronunţat prezenta decizie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

3.Prin Sentinţa civilă nr. 205 din 24 februarie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 32.301/3/2013, Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 şi art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Alteţa Sa Regală Prinţul Paul Philippe al României într-o cauză civilă în care acesta a solicitat instanţei să dispună, în principal, restituirea în natură a unui imobil, având în vedere refuzul pârâtei Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, în calitate de unitate deţinătoare a acestuia, de a soluţiona notificarea formulată de reclamant în temeiul Legii nr. 10/2001 şi, în subsidiar, în ipoteza în care restituirea în natură a imobilului nu este posibilă, să oblige pârâta la emiterea deciziei de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent, constând în compensare cu alt imobil sau măsuri compensatorii.

4.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că prevederile art. 4 şi art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 au caracter retroactiv, întrucât îşi extind aplicabilitatea şi asupra notificărilor nesoluţionate la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013. În acest sens, arată că dispoziţiile de lege criticate sancţionează atitudinea persoanelor care au formulat cereri de chemare în judecată în considerarea termenelor şi condiţiilor prevăzute de Legea nr. 10/2001 şi Decizia XX din 19 martie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vigoare la momentul sesizării instanţelor, obligându-i să se supună ordinii de drept intervenite ulterior şi anulându-le orice drept câştigat şi născut sub imperiul legii vechi. Textele de lege criticate contravin şi principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii în ce priveşte persoanele care au depus cereri la entităţile învestite de lege aflate în diverse localităţi ale ţării, întrucât beneficiarii termenelor mai scurte au un regim preferenţial faţă de cei care sunt obligaţi să aştepte termene mai lungi. Ca atare, destinatarii Legii nr. 10/2001 sunt discriminaţi în funcţie de gradul de încărcare şi de numărul cererilor rămase nesoluţionate de către autorităţile publice învestite. Se mai susţine că textele de lege criticate îngrădesc accesul liber la justiţie al persoanelor care, deşi au un interes legitim de a apela la instanţele judecătoreşti pentru recunoaşterea dreptului lor, nu-l pot exercita decât după scurgerea acestor termene şi, în mod distinct, în funcţie de situaţia în care se află. Mai arată că textele de lege criticate contravin şi prevederilor constituţionale care garantează dreptul de proprietate privată, întrucât, de vreme ce reclamantul este titularul unui "bun" în sensul Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, măsura îi lezează grav interesele economice, fiind afectată chiar existenţa dreptului de proprietate privat.

5.Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă arată că îşi însuşeşte considerentele pentru care Curtea Constituţională a constatat, prin Decizia nr. 88 din 27 februarie 2014, caracterul neconstituţional al prevederilor art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 în măsura în care cererea de chemare în judecată a fost introdusă anterior intrării în vigoare a legii. În ce priveşte cererile formulate după intrarea în vigoare a legii, apreciază ca fiind evidentă aplicabilitatea dispoziţiilor legii noi. Precizează că, prin art. 33 din Legea nr. 165/2013, legiuitorul a stabilit un termen până la care notificările trebuie soluţionate, iar în cazul nerespectării acestui termen, persoanele interesate au dreptul să se adreseze instanţelor de judecată, în condiţiile art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013. Arată că aceasta este şi situaţia reclamantului, care este titularul unei notificări formulate înainte de intrarea în vigoare a legii, nesoluţionate până în prezent.

6.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

7.Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 33 din Legea nr. 165/2013 este inadmisibilă, fiind incidente prevederile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, întrucât, prin Decizia nr. 88 din 27 februarie 2014, Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 sunt constituţionale în măsura în care termenele prevăzute la art. 33 din aceeaşi lege nu se aplică şi cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv aflate pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a legii. Consideră că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 raportate la art. 34 din Legea nr. 165/2013 este inadmisibilă, nefiind incidente în cauză. Precizează că acestea au aplicabilitate în privinţa dosarelor înregistrate sau transmise la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. Or, din actul de sesizare a Curţii Constituţionale rezultă că, în prezenta cauză, autorul excepţiei a solicitat tribunalului să dispună soluţionarea unei notificări depuse la o altă autoritate, nu la cea indicată în ipoteza art. 34 din Legea nr. 165/2013. Referitor la criticile aduse prevederilor art. 4 raportate la art. 35 din Legea nr. 165/2013, apreciază că nu pot fi reţinute. Aceste prevederi devin incidente şi aplicabile abia după parcurgerea fazei administrative reglementate de art. 33 şi art. 34 din acelaşi act normativ şi nu aduc atingere principiilor constituţionale invocate în motivarea excepţiei.

8.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

9.Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

10.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, prevederile art. 4 şi art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, cu modificările şi completările ulterioare.

11.În vederea stabilirii obiectului excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională observă că litigiul în cadrul căruia a fost ridicată aceasta a fost generat de lipsa unui răspuns din partea entităţii învestite cu soluţionarea notificării formulate de autorul excepţiei în temeiul Legii nr. 10/2001. Esenţială în identificarea obiectului excepţiei este împrejurarea că instanţa de judecată (Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă) a fost învestită la 3 octombrie 2013 - adică după intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013 (20 mai 2013) - cu soluţionarea acţiunii introduse împotriva acestui refuz de persoana care se consideră îndreptăţită. Aşadar, situaţia în discuţie se încadrează în ipoteza tezei întâi a art. 4 din Legea nr. 165/2013, potrivit căreia prevederile legii menţionate se aplică cererilor formulate şi depuse, în termen legal, la entităţile învestite de lege, nesoluţionate până la data intrării în vigoare a legii. Prin urmare, Curtea va avea în vedere prevederile art. 4 teza întâi din Legea nr. 165/2013 ca bază de raportare la cele ale art. 33, art. 34 şi art. 35 din aceeaşi lege.

12.În ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 35 din Legea nr. 165/2013, faţă de obiectul litigiului în cadrul căruia a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională îşi restrânge analiza doar la prevederile art. 35 alin. (2), acestea reprezentând temeiul respingerii ca prematur introdusă a acţiunii reclamantului autor al excepţiei. Potrivit acestora, în cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 din Legea nr. 165/2013, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa secţiei civile a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii în termen de 6 luni de la expirarea acestor termene.

13.Textele de lege a căror constituţionalitate va fi examinată de Curtea Constituţională au următorul conţinut:

–Art. 4 teza întâi: "Dispoziţiile prezentei legi se aplică cererilor formulate şi depuse, în termen legal, la entităţile învestite de lege, nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi (...).";

–Art. 33: "(1) Entităţile învestite de lege au obligaţia de a soluţiona cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, înregistrate şi nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi şi de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora, după cum urmează:

a)în termen de 12 luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr de până la 2.500 de cereri;

b)în termen de 24 de luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr cuprins între 2.500 şi 5.000 de cereri;

c)în termen de 36 de luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr de peste 5.000 de cereri.

(2)Termenele prevăzute la alin. (1) curg de la data de 1 ianuarie 2014. (3) Entităţile învestite de lege au obligaţia de a stabili numărul cererilor înregistrate şi nesoluţionate, de a afişa aceste date la sediul lor şi de a le comunica Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor. Datele transmise de entităţile învestite de lege vor fi centralizate şi publicate pe pagina de internet a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.

(4)Cererile se analizează în ordinea înregistrării lor la entităţile prevăzute la alin. (1).";

–Art. 34: "(1) Dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluţionate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepţia dosarelor de fond funciar, care vor fi soluţionate în termen de 36 de luni.

(2)Dosarele care vor fi transmise Secretariatului Comisiei Naţionale ulterior datei intrării în vigoare a prezentei legi vor fi soluţionate în termen de 60 de luni de la data înregistrării lor, cu excepţia dosarelor de fond funciar, care vor fi soluţionate în termen de 36 de luni.

(3)Numărul dosarelor prevăzute la alin. (1) şi data înregistrării dosarelor prevăzute la alin. (2) se publică pe pagina de internet a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor şi se comunică, la cerere, persoanelor îndreptăţite.";

–Art. 35: "(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

(2)În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 şi 34, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor.

(3)În cazurile prevăzute la alin. (1) şi (2), instanţa judecătorească se pronunţă asupra existenţei şi întinderii dreptului de proprietate şi dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condiţiile prezentei legi.

(4)Hotărârile judecătoreşti pronunţate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului.

(5)Cererile sau acţiunile în justiţie formulate în temeiul alin. (1) şi (2) sunt scutite de taxa judiciară de timbru."

14.În opinia autorului excepţiei, textele de lege criticate contravin prevederilor din Constituţie cuprinse la art. 1 alin. (5) care impune obligaţia respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 15 alin. (2) care instituie principiul neretroactivităţii legii, cu excepţia celei penale şi contravenţionale mai favorabile, art. 16 alin. (1) care consacră principiul egalităţii în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări, art. 21 alin. (1)-(3) referitor la dreptul de acces liber la justiţie şi la un proces echitabil, soluţionat într-un termen rezonabil, art. 44 alin. (1) şi (2) teza întâi care garantează dreptul de proprietate privată şi creanţele asupra statului şi care instituie egalitatea în ceea ce priveşte garantarea şi ocrotirea prin lege a acestui drept, art. 53 care stabileşte condiţiile în care este permisă restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi art. 136 alin. (5) potrivit căruia proprietatea privată este inviolabilă. Prin raportare la prevederile art. 20 din Constituţie referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, se invocă, de asemenea, art. 14 - Interzicerea discriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, art. 1 - Interzicerea generală a discriminării din Protocolul nr. 12 adiţional la convenţia menţionată şi art. 1 - Protecţia proprietăţii din primul Protocol adiţional la aceeaşi convenţie.

15.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că va analiza constituţionalitatea prevederilor art. 4 teza întâi raportate la cele ale art. 33 din Legea nr. 165/2013, nefiind incidentă cauza de inadmisibilitate determinată de pronunţarea Deciziei nr. 88 din 27 februarie 2014 prin care a constatat că dispoziţiile art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 sunt constituţionale în măsura în care termenele prevăzute la art. 33 din aceeaşi lege nu se aplică şi cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv aflate pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a legii. Aceasta, deoarece, aşa cum s-a arătat mai sus, în prezenta cauză acţiunea a fost înregistrată la Tribunalul Bucureşti ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013. Ca atare, verificarea constituţionalităţii va purta asupra dispoziţiilor art. 4 teza întâi raportate la cele ale art. 33 din Legea nr. 165/2013, situaţia de faţă neputând intra sub cupola considerentelor care au justificat decizia de admitere cu rezervă de interpretare menţionată.

16.Pronunţându-se asupra excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza întâi raportate la cele ale art. 33 din Legea nr. 165/2013, Curtea constată că este neîntemeiată, urmând să o respingă ca atare. Soluţia aceasta rezultă cu evidenţă din chiar Decizia nr. 88 din 27 februarie 2014, din dispozitivul căreia rezultă că prevederile art. 33 din Legea nr. 165/2013 sunt constituţionale, acestea devenind neconstituţionale doar dacă termenele stabilite de textul de lege menţionat se aplică şi cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv aflate pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a legii, situaţie care nu se regăseşte în speţa de faţă.

17.Curtea constată că nu poate fi reţinută critica referitoare la pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, întrucât prevederile art. 33 din Legea nr. 165/2013 nu au efecte pentru trecut, ci sunt aplicabile doar din momentul intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013. Sub acest aspect, pronunţându-se prin Decizia nr. 88 din 27 februarie 2014 asupra prevederilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 33 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, Curtea a considerat că aplicarea retroactivă a acestora este de natură să rupă echilibrul procesual, cu consecinţa încălcării dreptului la un proces echitabil, sub aspectul egalităţii armelor în procesul civil. Curtea a ajuns la această concluzie pornind de la observaţia că entităţile învestite de lege erau obligate, în temeiul art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, să soluţioneze notificările în termen de 60 de zile de la înregistrarea acestora. Prin dispoziţiile de lege examinate de Curtea Constituţională prin decizia amintită, legiuitorul a acordat entităţilor învestite un nou termen de soluţionare, suplimentar faţă de cel iniţial, astfel că, în acest nou context normativ, persoanele care se consideră îndreptăţite, reclamante în acţiuni introduse în justiţie ca urmare a nerespectării de către entitate a termenului de 60 de zile, erau puse în situaţia de a nu mai putea continua demersurile judiciare, declanşate conform normelor în vigoare la momentul introducerii acţiunii.

18.Diferenţa faţă de cele reţinute cu acel prilej de Curtea Constituţională este dată, în circumstanţele cauzei de faţă, de momentul sesizării instanţei de judecată cu soluţionarea plângerii împotriva refuzului nejustificat al entităţii învestite de lege de a răspunde la notificarea formulată de autorul excepţiei în baza Legii nr. 10/2001. Astfel, este esenţială împrejurarea că autorul excepţiei a promovat acţiunea în justiţie după ce legiuitorul oferise entităţilor învestite un nou termen în care să finalizeze soluţionarea notificărilor rămase. Acest moment este important, deoarece prin raportare la acesta se determină legea aplicabilă cauzei. La momentul introducerii acţiunii deja intrase în vigoare Legea nr. 165/2013, astfel că autorul-reclamant avea cunoştinţă - în virtutea prezumţiei cunoaşterii legii, rezultantă a principiului nemo censetur ingnorare legem - de faptul că aceasta este cea care guvernează raporturile juridice puse în discuţie. Ca atare, instanţa de judecată urma să soluţioneze procesul în baza unor norme a căror existenţă era cunoscută, aşadar, încă de la începutul procesului, neintervenind pe parcursul desfăşurării acestuia şi nefiind, aşadar, de natură să rupă echilibrul procesual între părţile adverse prin crearea unei situaţii mai avantajoase doar pentru una dintre acestea.

19.Prin urmare, nu poate fi reţinută critica referitoare la pretinsa retroactivitate a textului menţionat, întrucât legea nouă este, de principiu, aplicabilă de îndată tuturor situaţiilor ce se vor constitui, se vor modifica sau se vor stinge după intrarea ei în vigoare, precum şi tuturor efectelor produse de situaţiile juridice formate după abrogarea legii vechi. Prin urmare, dispoziţiile de lege criticate nu se aplică retroactiv, ci reglementează modul de acţiune în timpul următor intrării ei în vigoare.

20.De altfel, un raţionament similar celui cuprins în Decizia nr. 88 din 27 februarie 2014 ar goli de conţinut întreaga Lege nr. 165/2013, eliminând din sfera de acţiune a acesteia majoritatea covârşitoare a situaţiilor în considerarea cărora aceasta a fost elaborată şi ignorând, în acest fel, cele statuate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin Hotărârea-pilot din 12 octombrie 2010, pronunţată în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României. Faptul că prin art. 33 din Legea nr. 165/2013 se stabilesc noi termene în care entităţile învestite trebuie să soluţioneze notificările se înscrie în raţiunea pentru care legea însăşi a fost concepută, aceea de a crea un mecanism care să confere eficienţă procesului reparatoriu al măsurilor abuzive de preluare a unor imobile în timpul regimului comunist. Se asigură, în acelaşi timp, şi certitudinea finalizării acestuia, inclusiv prin reglementarea legală expresă a posibilităţii persoanei care se consideră îndreptăţită de a acţiona împotriva refuzului nejustificat al entităţii de a răspunde la notificare, Legea nr. 165/2013 instituind, prin art. 35 alin. (2), ceea ce în vechiul cadru procesual era recunoscut doar pe calea unei decizii pronunţate ca urmare a soluţionării unui recurs în interesul legii (Decizia nr. XX din 19 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 12 noiembrie 2007).

21.În ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 35 din Legea nr. 165/2013, din motivarea acesteia se deduce că autorul său critică textul de lege amintit din perspectiva pretinsei încălcări a dreptului de acces liber la justiţie, ca urmare a instituirii unor termene deosebit de lungi după scurgerea cărora ar putea să se adreseze unei instanţe judecătoreşti împotriva neemiterii de către entitatea învestită a unei decizii referitoare la notificarea formulată în termen conform Legii nr. 10/2001. Se mai invocă, de asemenea, şi caracterul retroactiv al normelor criticate.

22.Curtea constată că susţinerile arătate nu pot fi reţinute. Astfel, textul de lege criticat conferă persoanelor interesate dreptul de a se adresa instanţei pentru ca aceasta să se pronunţe asupra existenţei şi întinderii dreptului de proprietate şi să soluţioneze, de fapt, notificarea lăsată în nelucrare de entitatea învestită de lege. Acest drept poate fi exercitat într-un interval de 6 luni, care începe să curgă de la expirarea termenelor prevăzute la art. 33, termene pe care Legea nr. 165/2013 le acordă entităţilor învestite pentru soluţionarea notificărilor.

23.Până la intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, persoanele interesate se puteau adresa justiţiei pentru atacarea refuzului nejustificat doar în temeiul Deciziei XX din 19 martie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţate într-un recurs în interesul legii prin care recunoscuse, în lipsa unei reglementări legale exprese, această posibilitate. Or, art. 35 alin. (2) nu face altceva decât să normativizeze această posibilitate consacrată doar pe cale jurisprudenţială, stabilind un cadru procesual în care acest drept să fie exercitat, în contextul economico-financiar al statului român descris în expunerea de motive a Legii nr. 165/2013 şi având în vedere şi cele reţinute de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Maria Atanasiu împotriva României.

24.În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat, cu valoare de principiu, că regula constituţională a liberului acces la justiţie semnifică faptul că orice persoană poate sesiza instanţele judecătoreşti în cazul în care consideră că drepturile, libertăţile sau interesele sale legitime i-au fost încălcate, iar nu faptul că acest drept de acces la justiţie nu poate fi supus niciunei condiţionări. În acest caz, condiţionarea o reprezintă necesitatea împlinirii termenelor prevăzute la art. 33 din Legea nr. 165/2013.

25.Nici pretinsa retroactivitate nu poate fi susţinută, în condiţiile în care este vorba despre o cerere formulată după intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013. Deşi prin art. 35 din lege se temporizează introducerea plângerii împotriva nesoluţionării notificării, acţiunea promovată de autorul prezentei excepţii fiind respinsă ca prematură (iar nu ca "devenită prematură", anomalie juridică sancţionată de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 88 din 27 februarie 2014), nu se poate vorbi despre aplicarea retroactivă a prevederilor de lege criticate. În acest caz, prematuritatea nu este consecinţa intrării în vigoare, pe parcursul derulării procesului, a unor noi dispoziţii legale, ci este rezultatul nerespectării unui cadru legal preexistent la momentul învestirii instanţei de judecată cu soluţionarea plângerii.

26.În ce priveşte prevederile art. 34 din Legea nr. 165/2013, Curtea observă că, faţă de etapa administrativă vizată de acţiunea introductivă de instanţă, acestea nu sunt incidente în cauză, fiind aplicabile dosarelor înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, respectiv al Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor, aşadar ulterior emiterii de către entităţile învestite a unor decizii conţinând propuneri de acordare de măsuri compensatorii pentru bunurile imobile ce nu mai pot fi restituite în natură, care să fie apoi verificate şi validate sau invalidate de Comisia Naţională. În consecinţă, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza întâi raportate la cele ale art. 34 din Legea nr. 165/2013 este inadmisibilă, fiind lipsită de legătură cu cauza, ca urmare a faptului că o astfel de decizie nu a fost emisă, dosarul de despăgubire aflându-se încă, la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, la entitatea învestită cu soluţionarea notificării formulate în baza Legii nr. 10/2001.

27.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

I. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Alteţa Sa Regală Prinţul Paul Philippe al României în Dosarul nr. 32.301/3/2013 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi constată că dispoziţiile art. 4 teza întâi raportate la cele ale art. 33 şi art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

II. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 34 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 26 noiembrie 2014.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Valentina Bărbăţeanu