Decizie nr. XXVII din 18 septembrie 2006

Dosar nr. 15/2006

Sub preşedinţia domnului profesor univ. dr. Nicolae Popa, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,

Înaltă Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în Secţii Unite, în conformitate cu dispoziţiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-a întrunit pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înaltă Curte de Casaţie şi Justiţie, cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 alin. 1 lit. h) teza a II-a din Codul de procedură penală, referitoare la exprimarea acordului de voinţa al părţilor de a se împacă, în cazurile prevăzute de lege.

Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, fiind prezenţi 81 de judecători din totalul de 112 în funcţie.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înaltă Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de procurorul Nicoleta Eucarie.

Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Înaltă Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul legii, cerând să fie admis, în sensul de a se stabili ca încetarea procesului penal în cazul infracţiunilor pentru care împăcarea părţilor inlatura răspunderea penală poate fi dispusă de instanţa numai atunci când aceasta constata nemijlocit acordul de voinţa al inculpatului şi al persoanei vătămate de a se împacă total, necondiţionat şi definitiv, exprimat în şedinţa de judecată de aceste părţi, personal sau prin persoane cu mandat special, ori prin înscrisuri autentice.

SECŢIILE UNITE,

deliberând asupra recursului în interesul legii, constata următoarele:

În aplicarea dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. b), cu referire la art. 10 alin. 1 lit. h) teza a II-a din Codul de procedură penală, instanţele judecătoreşti nu au un punct de vedere unitar, constatandu-se ca în cazul infracţiunilor pentru care împăcarea părţilor inlatura răspunderea penală au fost pronunţate soluţii diferite.

Astfel, unele instanţe au considerat ca se poate lua act de voinţa de împăcare a părţii vătămate, manifestată prin cerere, dispunând încetarea procesului penal în lipsa inculpatului şi a părţii vătămate de la dezbateri.

Alte instanţe s-au pronunţat în sensul că încetarea procesului penal, ca urmare a împăcării părţilor, poate avea loc şi în lipsa inculpatului, considerându-se ca acesta a achiesat în mod tacit la actul de voinţa al părţii vătămate.

În fine, alte instanţe s-au pronunţat în sensul că pentru încetarea procesului penal părţile trebuie să-şi exprime în mod valabil acordul de voinţa cu privire la împăcarea totală şi necondiţionată.

Aceste din urma instanţe au interpretat şi aplicat corect dispoziţiile legii.

Potrivit dispoziţiilor art. 132 din Codul penal, "împăcarea părţilor în cazurile prevăzute de lege inlatura răspunderea penală şi stinge şi acţiunea civilă".

Pe de altă parte, prin art. 10 alin. 1 lit. h) din Codul de procedură penală se prevede că acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare, iar dacă a fost pusă în mişcare nu mai poate fi exercitată dacă a fost retrasă plângerea prealabilă ori dacă părţile s-au împăcat.

Din textele de lege menţionate rezultă, deci, ca împăcarea părţilor, pe lângă faptul ca inlatura răspunderea penală, stinge şi acţiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal, care constituie un accesoriu al celei penale.

Spre deosebire de retragerea plângerii prealabile, care este un act unilateral de voinţa, împăcarea părţilor constituie un act bilateral, implicând în mod necesar acordul de voinţa al persoanei vătămate şi al inculpatului.

În aceasta privinta, este de observat ca împăcarea are caracter personal şi trebuie să fie definitivă.

De aceea, ea nu poate fi echivoca, fiind necesar sa conţină în mod clar acordul de voinţa al persoanelor care s-au hotărât să se împace.

Ca urmare, spre deosebire de cazul plângerii prealabile, unde retragerea operează în rem şi produce efecte faţă de toţi participanţii, împăcarea operează în personam, inlaturand răspunderea penală numai cu privire la inculpatul cu care persoana vătămată s-a împăcat.

Sub acest aspect, este de reţinut ca, potrivit prevederilor art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 alin. 1 lit. h) teza a II-a din Codul de procedură penală, încetarea procesului penal poate fi dispusă numai atunci când instanţa ia act nemijlocit de acordul de voinţa al inculpatului şi al părţii vătămate de a se împacă, exprimat în şedinţa de judecată, personal sau prin persoane cu mandat special, ori când acesta rezultă din înscrisuri autentice.

În consecinţa, în temeiul dispoziţiilor art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, şi ale art. 414^2 din Codul de procedură penală, urmează a se admite recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înaltă Curte de Casaţie şi Justiţie şi a se decide în sensul că încetarea procesului penal în cazul infracţiunilor pentru care împăcarea părţilor inlatura răspunderea penală poate fi dispusă de instanţa numai atunci când aceasta constata nemijlocit acordul de voinţa al inculpatului şi al persoanei vătămate de a se împacă total, necondiţionat şi definitiv, exprimat în şedinţa de judecată de aceste părţi, personal sau prin persoane cu mandat special, ori prin înscrisuri autentice.

PENTRU ACESTE MOTIVE

În numele legii

DECID:

Admit recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înaltă Curte de Casaţie şi Justiţie.

În aplicarea prevederilor art. 11 pct. 2 lit. b), cu referire la art. 10 alin. 1 lit. h) teza a II-a din Codul de procedură penală, stabilesc:

Încetarea procesului penal în cazul infracţiunilor pentru care împăcarea părţilor inlatura răspunderea penală poate fi dispusă de instanţa numai atunci când aceasta constata nemijlocit acordul de voinţa al inculpatului şi al persoanei vătămate de a se împacă total, necondiţionat şi definitiv, exprimat în şedinţa de judecată de aceste părţi, personal sau prin persoane cu mandat special, ori prin înscrisuri autentice.

Obligatorie potrivit art. 414^2 alin. 2 din Codul de procedură penală.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 18 septembrie 2006.

PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Prim-magistrat-asistent,

Victoria Maftei