Decizie nr. 400 din 5 octombrie 2004

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Şerban Viorel Stănoiu - judecător

Aurelia Popa - procuror

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 170 alin. 1 şi 3 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Constantin Sânzianu în Dosarul nr. 14.354/2001 al Judecătoriei Iaşi.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, arătând că obligaţia instituită prin textul de lege criticat reprezintă o garanţie a dreptului la un proces echitabil şi a soluţionării cu celeritate a acestuia.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 31 martie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 14.354/2001, Judecătoria Iaşi a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 170 alin. 1 şi 3 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Constantin Sânzianu.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul arată că textul de lege criticat contravine normelor juridice europene referitoare la accesul liber la justiţie şi la dreptul persoanei implicate într-un proces de a formula şi administra probe. Astfel, decăderea persoanei interesate din dreptul de a se efectua expertiza o privează de dreptul la un proces echitabil şi constituie un abuz, în condiţiile în care aceasta este unica modalitate prin care se poate proba pretenţia dedusă judecăţii.

Judecătoria Iaşi consideră excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată, arătând că dispoziţiile art. 170 alin. 1 şi 3 din Codul de procedură civilă nu îngrădesc accesul liber la justiţie şi nici dreptul la un proces echitabil, ci asigură cadrul legal al soluţionării cu celeritate a cauzelor civile. Textul de lege criticat impune părţilor litigante obligaţia de a îndeplini actele de procedură într-un termen expres prevăzut de lege sau într-un anumit moment procesual şi reprezintă instrumentul legal pentru a împiedica tergiversarea nejustificată a rezolvării litigiilor.

În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia ridicată.

Guvernul apreciază că reglementările supuse controlului de constituţionalitate nu constituie încălcări ale Legii fundamentale, ci, în deplin acord cu prevederile art. 15 alin. (1) şi ale art. 57, reprezintă consacrarea prin lege a anumitor drepturi şi obligaţii, a căror exercitare cu bună-credinţă se impune şi în cadrul procesului civil.

Avocatul Poporului arată că dispoziţiile art. 170 alin. 1 şi 3 din Codul de procedură civilă nu îngrădesc sub nici un aspect liberul acces la justiţie, nu împiedică părţile interesate de a apela la instanţele judecătoreşti şi de a se prevala de toate garanţiile procesuale. Instituirea unui termen reprezintă o măsură pentru asigurarea soluţionării cu celeritate a cauzelor şi a respectării prevederilor constituţionale referitoare la un proces echitabil. În plus, textul de lege criticat este o normă de procedură, conformă cu art. 126 alin. (2) din Constituţie, republicată, potrivit căruia competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt stabilite numai prin lege.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 170 alin. 1 şi 3 din Codul de procedură civilă, dispoziţii care au următorul conţinut:

–Art. 170 alin. 1 şi 3: "Când s-a încuviinţat o cercetare locală, expertiză sau dovadă cu martori, partea care a propus-o este obligată ca, în termen de 5 zile de la încuviinţare, să depună suma statornicită de instanţă pentru cheltuielile de cercetare, drumul şi despăgubirea martorilor sau plata expertului; recipisa se va depune la grefa instanţei. [...]

Neîndeplinirea acestor obligaţii atrage decăderea, pentru acea instanţă, din dovada încuviinţată."

Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale cuprinse în art. 21 alin. (3): "Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil."

De asemenea, consideră că sunt încălcate şi prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, potrivit cărora: "Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunţată în mod public, dar accesul în sala de şedinţă poate fi interzis presei şi publicului pe întreaga durată a procesului sau a unei părţi a acestuia în interesul moralităţii, al ordinii publice ori al securităţii naţionale într-o societate democratică, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanţă atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiţiei."

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că textele de lege criticate reglementează obligaţia părţii care a solicitat administrarea unor probatorii, precum cercetarea locală, expertiza sau dovada cu martori, pe care instanţa le-a încuviinţat, de a avansa în termen de cinci zile cheltuielile necesare pentru cercetare, drumul şi despăgubirea martorilor sau plata expertului, sub sancţiunea decăderii din proba încuviinţată.

În această materie, ca, de altfel, în toate cazurile în care legiuitorul a condiţionat valorificarea unui drept de exercitarea sa în interiorul unui anumit termen, nu s-a procedat în acest fel cu intenţia de a restrânge accesul liber la justiţie, de care, în mod evident, cel interesat beneficiază în cadrul termenului legal instituit, ci exclusiv pentru a instaura un climat de ordine indispensabil, în vederea exercitării dreptului constituţional prevăzut de art. 21, prevenind astfel abuzurile şi asigurând protecţia drepturilor şi intereselor legitime ale celorlalte părţi. De altfel, Curtea a statuat în mod constant că reglementarea de către legiuitor, în limitele competenţei ce i-a fost conferită prin Constituţie, a condiţiilor de exercitare a unui drept, subiectiv sau procesual, inclusiv prin instituirea unor termene, nu constituie o restrângere a exerciţiului acestuia, ci doar o modalitate eficientă de a preveni exercitarea sa abuzivă, în detrimentul altor titulari de drepturi, în egală măsură ocrotite.

Aşa fiind, termenul instituit prin textul de lege criticat are în vedere soluţionarea procesului cu celeritate, nedepunerea sumei statornicite de instanţă în cele cinci zile de la încuviinţarea probei cauzând o amânare nejustificată a judecăţii.

De altfel, art. 126 alin. (2) din Constituţie, republicată, potrivit căruia "Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege", atribuie exclusiv legiuitorului prerogativa stabilirii competenţei şi procedurii de judecată, inclusiv a condiţiilor de exercitare a diferitelor drepturi procesuale. Prin urmare, termenele procedurale instituite de textul de lege criticat reprezintă expresia aplicării dispoziţiilor constituţionale invocate mai sus.

Departe de a îngrădi drepturi consacrate constituţional, reglementarea prevăzută de art. 170 alin. 1 şi 3 din Codul de procedură civilă constituie o garanţie a aplicării principiului prevăzut de art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind judecarea unei cauze în mod echitabil şi într-un termen rezonabil, în scopul înlăturării oricăror abuzuri din partea părţilor, prin care s-ar tinde la tergiversarea nejustificată a soluţionării unui proces.

Pe de altă parte, în condiţiile în care, potrivit principiului că nimeni nu se poate apăra invocând necunoaşterea legii ("nemo censetur ignorare legem" ), titularul unui drept este prezumat că a avut cunoştinţă de reglementarea care prevedea că valorificarea dreptului său se circumscrie unui anumit termen, fără a înţelege să îl respecte, acesta nu are decât a-şi imputa propriei lipse de diligenţă consecinţele negative pe care este ţinut să le suporte şi câtuşi de puţin textul de lege criticat.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 170 alin. 1 şi 3 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Constantin Sânzianu în Dosarul nr. 14.354/2001 al Judecătoriei Iaşi.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 5 octombrie 2004.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Mihaela Senia Costinescu