Regulament nr. 5 din 2013
pentru modificarea şi completarea Regulamentului nr. 4/2009 privind Registrul public al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, aprobat prin Ordinul Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr. 26/2009
- Emitent
- Autoritatea de Supraveghere Financiară
- Publicat în
- Monitorul Oficial nr. 667 din 31 octombrie 2013
Textul actului · 2 articole
Articolul I
Regulamentul nr. 4/2009 privind Registrul public al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, aprobat prin Ordinul Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr. 26/2009, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 343 din 22 mai 2009, cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1.La articolul 5 alineatul (1), punctul 6 se modifică şi va avea următorul cuprins:
6.Secţiunea 6 - Fonduri deschise de investiţii:
a)Subsecţiunea 1 - Fonduri deschise de investiţii din România (FDIR);
b)Subsecţiunea 2 - Fonduri deschise de investiţii din alte state membre armonizate cu directivele europene (FDIA);
c)Subsecţiunea 3 - Fonduri deschise de investiţii din alte state membre nearmonizate cu directivele europene (FDNA);
d)Subsecţiunea 4 - Fonduri deschise de investiţii din state nemembre (FDIN).
2.La articolul 5 alineatul (1), punctul 7 se modifică şi va avea următorul cuprins:
7.Secţiunea 7 - Societăţi de investiţii:
a)Subsecţiunea 1 - Societăţi de investiţii din România (SINR);
b)Subsecţiunea 2 - Societăţi de investiţii din alte state membre armonizate cu directivele europene (SISA);
c)Subsecţiunea 3 - Societăţi de investiţii din alte state membre nearmonizate cu directivele europene (SISM);
d)Subsecţiunea 4 - Societăţi de investiţii din state nemembre (SISN).
3.La articolul 5 alineatul (1), după punctul 7 se introduce un nou punct, punctul 7^1, cu următorul cuprins:
7^1.Secţiunea 7^1 - Administratori de fonduri de investiţii alternative din alte state membre:
a)Subsecţiunea 1 - Administratori de fonduri de investiţii alternative din alte state membre care îşi desfăşoară activitatea în România în mod direct (AFIASMD);
b)Subsecţiunea 2 - Sucursale ale administratorilor de fonduri de investiţii alternative din alte state membre care îşi desfăşoară activitatea în România prin sucursale (AFIASMS).
4.La articolul 5 alineatul (1), punctul 8 se modifică şi va avea următorul cuprins:
8.Secţiunea 8 - Fonduri închise de investiţii/Fonduri de investiţii alternative:
a)Subsecţiunea 1 - Fonduri închise de investiţii din România supravegheate de A.S.F. (FIIRS);
b)Subsecţiunea 2 - Fonduri închise de investiţii din România nesupravegheate de A.S.F. (FIIRN);
c)Subsecţiunea 3 - Fonduri de investiţii alternative din alte state membre (FIAM);
d)Subsecţiunea 4 - Fonduri de investiţii alternative din state nemembre (FIAN).
5.La articolul 5 alineatul (1), punctul 9 se modifică şi va avea următorul cuprins:
9.Secţiunea 9 - Societăţi de investiţii de tip alternativ/închis:
a)Subsecţiunea 1 - Societăţi de investiţii de tip închis din România supravegheate de A.S.F. (SIIRS);
b)Subsecţiunea 2 - Societăţi de investiţii de tip închis din România nesupravegheate de A.S.F. (SIIRN);
c)Subsecţiunea 3 - Societăţi de investiţii de tip alternativ din alte state membre (SIAM);
d)Subsecţiunea 4 - Societăţi de investiţii de tip alternativ din state nemembre (SIAN).
6.La articolul 5 alineatul (1), după punctul 13 se introduce un nou punct, punctul 13^1, cu următorul cuprins:
13^1.Secţiunea 13^1 - Reprezentanţi ai compartimentului de conformitate (RCCO).
7.La articolul 5 alineatul (1), punctul 16 se modifică şi va avea următorul cuprins:
16.Secţiunea 16 - Evaluatori:
a)Subsecţiunea 1 - Evaluatori persoane fizice (specializare Evaluare întreprinderi) (EVPF);
b)Subsecţiunea 2 - Evaluatori persoane juridice (specializare Evaluare întreprinderi) (EVPJ);
c)Subsecţiunea 3 - Evaluatori independenţi persoane fizice (specializare Proprietăţi imobiliare) (EIPF);
d)Subsecţiunea 4 - Evaluatori independenţi persoane juridice (specializare Proprietăţi imobiliare) (EIPJ).
8.La articolul 5 alineatul (1), punctul 23 se modifică şi va avea următorul cuprins:
23.Secţiunea 23 - Auditori IT (Auditori ai sistemului informatic certificaţi de Asociaţia de Audit şi Control al Sistemelor Informatice - ISACA - Information Systems Audit and Control Association):
a)Subsecţiunea 1 - Auditori IT, persoane fizice din România (AITR);
b)Subsecţiunea 2 - Auditori IT, persoane fizice din alte state membre (AITS).
9.La articolul 6, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
(1)În cazul în care uneia dintre entităţile înscrise în Registrul public i se retrage autorizaţia/avizul/atestatul/validarea, actul individual emis în acest sens va menţiona şi radierea numărului de înscriere al acesteia, număr care nu va mai fi atribuit altei entităţi.
10.La articolul 7 alineatul (1) punctul 1, după litera u) se introduce o nouă literă, litera u^1), cu următorul cuprins:
u^1)administratori de fonduri de investiţii alternative;
11.La articolul 7 alineatul (1) punctul 1, litera z) se modifică şi va avea următorul cuprins:
z)A.O.P.C. sau fonduri/societăţi de investiţii alternative administrate;
12.La articolul 7 alineatul (1) punctul 3, partea introductivă se modifică şi va avea următorul cuprins:
3.Pentru fondurile deschise/închise de investiţii, respectiv fondurile de investiţii alternative, după caz:
Articolul II
Prezentul regulament intră în vigoare la data publicării acestuia şi a hotărârii de aprobare în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi se publică în Buletinul Autorităţii de Supraveghere Financiară şi pe site-ul acesteia (www.cnvmr.ro).
Preşedintele
Autorităţii de Supraveghere Financiară,
Dan Radu Ruşanu
