Decizie nr. 343 din 21 septembrie 2004

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Şerban Viorel Stănoiu - judecător

Nicoleta Grigorescu - procuror

Marieta Safta - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 63 alin. 2, art. 65 alin. 1, art. 292 alin. 2 teza a doua şi alin. 3 şi ale art. 385^14 alin. 1 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Eugeniu Lascu în Dosarul nr. 731/2003 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Secţia penală.

La apelul nominal răspunde autorul excepţiei, personal şi asistat de avocat Mircea Duţu, lipsă fiind părţile Sabina Burlacu, Florin Liviu Homorozeanu şi Societatea Comercială "Construcţii Feroviare Braşov" - S.A., faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Având cuvântul pe fond, autorul excepţiei, prin avocat, susţine că textele de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale referitoare la dreptul la un proces echitabil, întrucât acordă probelor administrate în cursul urmăririi penale, în condiţiile în care procurorul cumulează în mod nepermis funcţiile de urmărire şi de instrucţie, aceeaşi forţă probantă cu a probelor administrate în cadrul cercetării judecătoreşti, în condiţii de publicitate şi contradictorialitate, în faţa unui magistrat independent. Totodată se arată că posibilitatea schimbării completului de judecată până la începerea dezbaterilor, reglementată de dispoziţiile art. 292 din Codul de procedură penală, contravine principiului nemijlocirii şi contradictorialităţii administrării probelor, aferent dreptului la un proces echitabil. În concluzie, se solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate aşa cum a fost formulată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, arătând că textele de lege criticate nu încalcă dispoziţiile constituţionale invocate de autorul excepţiei. Se invocă, în ceea ce priveşte critica dispoziţiilor art. 63 alin. 2 şi ale art. 385^14 alin. 1 din Codul de procedură penală, şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 19 martie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 731/2003, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 63 alin. 2, art. 65 alin. 1, art. 292 alin. 2 teza a doua şi alin. 3 şi ale art. 385^14 alin. 1 din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Eugeniu Lascu, inculpat recurent în dosarul menţionat.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că dispoziţiile art. 63 alin. 2 şi ale art. 65 alin. 1 din Codul de procedură penală contravin principiului constituţional al separaţiei puterilor în stat, dreptului la un proces echitabil, precum şi dreptului la o justiţie imparţială, întrucât, reglementând în competenţa procurorului aprecierea şi administrarea probelor, îi atribuie acestuia, deopotrivă, funcţiile de urmărire penală şi instrumentare, conferindu-i atât calitatea de reprezentant al Ministerului Public, cât şi pe cea de judecător de instrucţie. Or, procurorul nu are calitatea de "magistrat" în sensul Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, aşa cum s-a relevat şi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (cauza Vasilescu împotriva României, cauza Pantea împotriva României). Aceste dispoziţii legale sunt considerate în contradicţie şi cu prevederile constituţionale ale art. 131 alin. (1) şi (3), din care rezultă caracterul Ministerului Public de organ exclusiv de urmărire şi, implicit, interzicerea pentru acesta a funcţiei de instrumentare, toate atribuţiile procurorilor legate de instrumentarea cauzelor penale fiind, în opinia autorului excepţiei, fără suport constituţional. Ca urmare, în opinia autorului excepţiei, probele administrate de procuror sunt nelegale şi nu pot fi folosite în procesul penal.

Se mai arată că îndeplinirea de către procuror a atribuţiilor specifice judecătorului de instrucţie este de natură a atrage şi neconstituţionalitatea art. 385^14 alin. 1 din Codul de procedură penală în raport de prevederile art. 1 alin. (4), art. 21 alin. (3), art. 124 alin. (2) şi ale art. 131 alin. (1) şi (3) din Legea fundamentală, republicată, întrucât instanţa, judecând recursul, verifică hotărârea atacată inclusiv pe baza "lucrărilor şi materialului" realizate de procuror, ca organ de instrumentare.

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 292 alin. 2 teza a doua şi alin. 3 din Codul de procedură penală, se susţine că acestea realizează o divizare nepermisă între cercetarea judecătorească, dezbateri şi deliberări, în privinţa judecătorului, încălcând astfel principiul procedural al nemijlocirii judecăţii, în contradicţie cu dispoziţiile constituţionale referitoare la dreptul la un proces echitabil.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât textele de lege criticate nu contravin prevederilor din Constituţie invocate de autorul excepţiei. Se menţionează că participarea procurorului la judecarea cauzei nu reprezintă o imixtiune în independenţa justiţiei, ci tocmai o îndeplinire a atribuţiilor sale constituţionale, reglementate de dispoziţiile art. 131 alin. (1) şi (3) din Constituţie, republicată. Totodată se arată că dispoziţiile legale ce fac obiectul excepţiei sunt norme de procedură, a căror reglementare este, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, republicată, de nivelul legii.

În conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, cu modificările ulterioare, a fost solicitat punctul de vedere al acestei instituţii.

Guvernul consideră că textele legale criticate nu contravin prevederilor constituţionale invocate de autorul excepţiei. Astfel, în ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 63 alin. 2, art. 65 alin. 1 şi ale art. 385^14 alin. 1 din Codul de procedură penală în raport de dispoziţiile art. 1 alin. (4) din Constituţie, republicată, se arată că aceasta nu poate fi reţinută, întrucât principiul separaţiei puterilor în stat se referă la necesitatea separării puterilor legislativă, executivă şi judecătorească, iar nu la separarea funcţiilor de urmărire, de instrucţie şi de judecată în procesele penale. Critica aceloraşi dispoziţii legale în raport de prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (3), respectiv ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, este considerată, de asemenea, neîntemeiată, întrucât dispoziţiile legale referitoare la dreptul la un proces echitabil nu impun o delimitare strictă între funcţiile de urmărire şi instrucţie, ci separarea strictă între funcţiile de urmărire şi instrucţie, pe de o parte, şi cea de judecată, pe de altă parte. Nu poate fi reţinută nici critica formulată în raport de prevederile art. 131 alin. (1) şi (3) din Constituţie, republicată, întrucât, potrivit acestor dispoziţii constituţionale, Ministerul Public este titularul acţiunii penale şi, în această calitate, cumulează în parte funcţiile de urmărire şi instrucţie.

Referitor la critica prevederilor art. 292 alin. 2 teza a doua şi alin. 3 din Codul de procedură penală, se arată că aceasta este neîntemeiată, întrucât există suficiente garanţii procesuale pentru realizarea principiului nemijlocirii, în acord cu cerinţele dreptului la un proces echitabil, respectiv: interdicţia schimbării completului după începerea dezbaterilor, administrarea tuturor probelor în condiţii de publicitate şi contradictorialitate de către instanţă, chiar dacă nu de către acelaşi complet, şi consemnarea în scris a actelor procesuale.

Avocatul Poporului consideră că textele legale criticate sunt în concordanţă cu prevederile constituţionale invocate de autorul excepţiei. Arată în acest sens că activitatea procurorului, de apreciere şi administrare a probelor în cursul urmăririi penale, este conformă rolului acestuia de supraveghere a activităţii de urmărire penală şi nu constituie o imixtiune în activitatea instanţei de judecată, câtă vreme instanţa, şi nu procurorul, este cea care urmează să pronunţe o soluţie în cauza dedusă judecăţii, iar, cu prilejul judecării recursului, verificarea hotărârii atacate pe baza lucrărilor şi a materialului cauzei este o activitate proprie instanţei de judecată.

În ceea ce priveşte critica formulată în raport de prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţie, republicată, se apreciază că textele de lege ce fac obiectul excepţiei de neconstituţionalitate nu îngrădesc sub nici un aspect dreptul părţilor interesate de a se adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor lor legitime.

În opinia Avocatului Poporului, prevederile criticate nu contravin nici dispoziţiilor art. 131 alin. (1) din Constituţie, republicată, în sistemul procesual românesc procurorul corespunzând noţiunii de "alt magistrat împuternicit prin lege cu exercitarea atribuţiilor judiciare", la care se referă art. 5 paragraful 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Aprecierea şi administrarea probelor privind existenţa faptei şi a vinovăţiei făptuitorului, în cadrul urmăririi penale, se fac potrivit voinţei legiuitorului, dispoziţiile art. 63 alin. 2 şi ale art. 65 alin. 1 din Codul de procedură penală fiind norme procedurale care, conform art. 126 alin. (2) din Constituţie, republicată, sunt stabilite prin lege.

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 124 alin. (2) din Constituţie, republicată, invocate de asemenea în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, se apreciază că acestea nu au incidenţă în cauză.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei şi concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, republicată, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, precum şi ale art. 1 alin. (2), art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată. Obiectul excepţiei îl constituie dispoziţiile art. 63 alin. 2, art. 65 alin. 1, art. 292 alin. 2 teza a doua şi alin. 3 şi ale art. 385^14 alin. 1 din Codul de procedură penală, care au următorul conţinut:

–Art. 63 alin. 2 (Probele şi aprecierea lor): "Probele nu au valoare mai dinainte stabilită. Aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului.";

–Art. 65 alin. 1 (Sarcina administrării probelor): "Sarcina administrării probelor în procesul penal revine organului de urmărire penală şi instanţei de judecată.";

–Art. 292 alin. 2 teza a doua (Compunerea instanţei): "Completul de judecată trebuie să rămână acelaşi în tot cursul judecării cauzei. Când aceasta nu este posibil, completul se poate schimba până la începerea dezbaterilor." şi alin. 3: "După începerea dezbaterilor, orice schimbare intervenită în compunerea completului atrage reluarea de la început a dezbaterilor.";

–Art. 385^14 alin. 1 (Verificarea hotărârilor): "Instanţa, judecând recursul, verifică hotărârea atacată pe baza lucrărilor şi materialului din dosarul cauzei şi a oricăror înscrisuri noi, prezentate la instanţa de recurs."

Autorul excepţiei susţine, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 63 alin. 2, art. 65 alin. 1 şi ale art. 385^14 alin. 1 din Codul de procedură penală, că acestea sunt în contradicţie cu prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (4), art. 21 alin. (3), art. 124 alin. (2) şi ale art. 131 alin. (1) şi (3), iar, în ceea ce priveşte prevederile art. 292 alin. 2 teza a doua şi alin. 3 din Codul de procedură penală, faptul că acestea încalcă prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţie, republicată.

Textele constituţionale invocate în motivarea excepţiei au următorul conţinut:

–Art. 1 alin. (4): "Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor - legislativă, executivă şi judecătorească - în cadrul democraţiei constituţionale.";

–Art. 21 alin. (3): "Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.";

–Art. 124 alin. (2): "Justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi.";

–Art. 131 alin. (1) şi (3): "(1) În activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societăţii şi apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor. [...] (3) Parchetele funcţionează pe lângă instanţele de judecată, conduc şi supraveghează activitatea de cercetare penală a poliţiei judiciare, în condiţiile legii."

De asemenea, autorul excepţiei invocă şi încălcarea prin dispoziţiile legale criticate a prevederilor art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privitoare la dreptul la un proces echitabil.

Examinând susţinerile autorului excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională constată că acestea sunt neîntemeiate şi, în consecinţă, urmează să fie respinse.

I. Printr-o primă categorie de critici se susţine, în esenţă, că reglementarea prin dispoziţiile art. 63 alin. 2 şi ale art. 65 alin. 1 din Codul de procedură penală a instrumentării probelor în cadrul urmăririi penale de către procuror, căruia îi sunt conferite astfel, în mod nepermis, atât calitatea de reprezentant al Ministerului Public, cât şi cea de judecător de instrucţie, contravine prevederilor constituţionale ce consacră principiul separaţiei puterilor în stat, dreptul la un proces echitabil, dreptul la o justiţie imparţială, precum şi dispoziţiilor constituţionale referitoare la rolul Ministerului Public. Din perspectiva aceloraşi considerente şi faţă de aceleaşi prevederi din Legea fundamentală sunt criticate şi prevederile art. 385^14 alin. 1 din Codul de procedură penală, întrucât, arată autorul excepţiei, instanţa, judecând recursul, verifică hotărârea atacată inclusiv pe baza "lucrărilor şi materialului" realizate de procuror, ca organ de instrumentare.

Cu privire la aceste critici Curtea reţine că prerogativele încredinţate procurorului de către legiuitor, privind administrarea şi aprecierea probelor în cursul urmăririi penale, reprezintă o expresie a rolului Ministerului Public, stabilit de prevederile art. 131 din Constituţie, republicată, iar nu o încălcare a acestor dispoziţii constituţionale, aşa cum neîntemeiat susţine autorul excepţiei de neconstituţionalitate. Potrivit Constituţiei României, Ministerul Public este o parte componentă a autorităţii judecătoreşti, şi nu a puterii executive sau a administraţiei publice. În calitatea sa de reprezentant al intereselor generale ale societăţii şi de apărător al ordinii de drept, al drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, Ministerului Public, prin procurori, îi revine sarcina ca în faza de urmărire penală să caute, să administreze şi să aprecieze probele care servesc la constatarea existenţei sau inexistenţei infracţiunii, la identificarea persoanei care a săvârşit-o şi la cunoaşterea tuturor împrejurărilor pentru justa soluţionare a cauzei.

Câtă vreme instanţa de judecată, iar nu procurorul, este cea care urmează să pronunţe o hotărâre în cauza dedusă judecăţii, atât cu prilejul soluţionării fondului litigiului, cât şi în cadrul recursului, nu poate fi primită nici susţinerea potrivit căreia textele de lege criticate încalcă principiul separaţiei puterilor în stat.

Curtea nu poate reţine nici critica dispoziţiilor art. 63 alin. 2, art. 65 alin. 1 şi ale art. 385^14 alin. 1 din Codul de procedură penală în raport de prevederile constituţionale care consacră dreptul părţii la un proces echitabil, respectiv principiul unicităţii şi imparţialităţii justiţiei, întrucât dreptul învinuitului sau inculpatului de a propune probe şi de a cere administrarea lor se păstrează în tot cursul urmăririi penale, precum şi în cursul judecăţii, când acesta poate să solicite respingerea probelor cerute de procuror şi de părţi, ca o consecinţă a dreptului său de a-şi susţine nevinovăţia. Mai mult, în faza de judecată, probele sunt percepute nemijlocit cu participarea activă a părţilor şi a procurorului, sunt completate şi discutate în contradictoriu. Cu ocazia deliberării, instanţa judecătorească este cea care face aprecierea definitivă a probelor care, în conformitate cu dispoziţiile art. 63 alin. 2 teza întâi din Codul de procedură penală, nu au valoare mai dinainte stabilită. De asemenea, în ceea ce priveşte dispoziţiile legale privind verificarea hotărârii de către instanţă, cu prilejul rejudecării recursului, acestea nu interzic în vreun fel părţii să-şi susţină cauza în condiţii care să nu o dezavantajeze în raport cu părţile adverse ori să beneficieze de toate garanţiile procesuale pentru apărarea drepturilor şi intereselor sale legitime, verificarea hotărârii atacate realizându-se nu doar pe baza lucrărilor şi materialului din dosarul cauzei, ci şi pe baza oricăror înscrisuri noi prezentate la instanţa de recurs.

II. O a doua critică de neconstituţionalitate vizează prevederile art. 292 alin. 2 teza a doua şi alin. 3 din Codul de procedură penală şi constă în susţinerea că aceste dispoziţii legale, permiţând schimbarea completului de judecată până la începerea dezbaterilor, realizează o divizare nepermisă între cercetarea judecătorească, dezbateri şi deliberări, în privinţa judecătorului, în contradicţie cu principiul nemijlocirii ce caracterizează dreptul la un proces echitabil.

Cu privire la această critică de neconstituţionalitate Curtea reţine că este neîntemeiată, întrucât, chiar dacă probele nu sunt percepute în totalitate "nemijlocit" de către noul complet de judecată, administrarea acestora, realizată în condiţii de publicitate şi contradictorialitate, precum şi consemnarea în scris a tuturor actelor procesuale constituie suficiente garanţii pentru ca părţii să nu îi fie încălcat dreptul la un proces echitabil prin schimbarea completului de judecată până la începerea dezbaterilor.

Curtea mai reţine că procedura de judecată, care cuprinde şi sistemul probator, respectiv obiectul judecăţii în recurs, constituie atributul exclusiv al legiuitorului, aşa cum a statuat în mod constant Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, textele de lege criticate fiind aşadar o aplicare a prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, republicată.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 63 alin. 2, art. 65 alin. 1, art. 292 alin. 2 teza a doua şi alin. 3 şi ale art. 385^14 alin. 1 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Eugeniu Lascu în Dosarul nr. 731/2003 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 21 septembrie 2004.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Marieta Safta