Decizie nr. 208 din 15 mai 2003

Costica Bulai - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Şerban Viorel Stanoiu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Paula C. Pantea - procuror

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 78 alin. 3 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Marin Frunza în dosarele nr. 1.066/C/2002 şi nr. 1.067/C/2002 ale Curţii de Apel Galaţi - Secţia civilă.

La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea Dosarului nr. 5C/2003 la Dosarul nr. 541 C/2002, având în vedere ca obiectul excepţiei de neconstituţionalitate ridicate în cele doua dosare, precum şi autorul excepţiei sunt identice.

Reprezentantul Ministerului Public apreciază ca fiind întrunite condiţiile conexarii. În consecinţa, în temeiul art. 164 din Codul de procedură civilă şi al art. 16 din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea dispune conexarea dosarelor anterior menţionate, pentru o mai buna administrare a justiţiei.

Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată, sustinand ca textul de lege criticat nu contravine accesului liber la justiţie şi nici dreptului la apărare, întrucât procedura reglementată nefiind una contencioasă, încheierea cu privire la cererea de asistenţa nu are autoritate de lucru judecat, astfel încât poate fi reiterata oricând apar dovezi noi, de natura a justifica luarea unei asemenea măsuri. Prin urmare, neprevederea unei cai de atac nu încalcă

drepturile constituţionale invocate de autorul excepţiei.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin încheierile din 3 octombrie 2002, pronunţate în dosarele nr. 1.066/C/2002 şi nr. 1.067/C/2002, Curtea de Apel Galaţi - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 78 alin. 3 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Marin Frunza.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine ca textul de lege criticat contravine prevederilor art. 1 alin. (3), art. 15, 16, 20, 21, 24 şi 51 din Constituţie, întrucât aceste drepturi şi principii nu mai sunt garantate în situaţia în care încheierea cu privire la cererea de asistenţa sau prin care s-a revenit asupra asistenţei încuviinţate nu este supusă nici unei cai de atac.

Curtea de Apel Galaţi - Secţia civilă apreciază ca excepţia este neîntemeiată, întrucât cererea de asistenţa judiciară poate fi încuviinţată oricând, în cursul judecaţii, pe baza dovezilor prezentate, astfel încât neprevederea unei cai de atac împotriva încheierii date cu privire la cererea de asistenţa judiciară nu încalcă drepturile şi libertăţile consacrate de Constituţie sau de tratatele la care România este parte.

Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Guvernul considera ca procedura reglementată de art. 78 alin. 3 din Codul de procedură civilă nu are caracter contencios, întrucât nu presupune dezbateri contradictorii, şi reprezintă o procedură simpla, operativă, de care pot beneficia toate părţile interesate, în faţa oricărei instanţe judecătoreşti. Aceasta procedura constituie expresia aplicării dispoziţiilor constituţionale prevăzute în art. 125 alin. (3) şi art. 128 din Constituţie. Se arata ca reglementarea criticata nu reprezintă o încălcare a principiilor referitoare la elementele definitorii ale statului de drept şi nici nu afectează transpunerea în practica a dispoziţiilor constituţionale privind drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale ale cetăţenilor, ci aduce garanţii suplimentare în sprijinul exercitării, cu buna-credinţa, a drepturilor şi obligaţiilor procesuale ale părţilor, asigurând accesul liber la justiţie.

Pe de altă parte, încheierea pronunţată în aceasta materie nu are autoritate de lucru judecat, existând oricând posibilitatea reiterarii cererii de asistenţa judiciară, însoţită de dovezile corespunzătoare. Asa fiind, excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Avocatul Poporului arata ca încheierea cu privire la cererea de asistenţa sau prin care s-a revenit asupra asistenţei încuviinţate este o încheiere premergătoare hotărârii judecătoreşti şi reprezintă o excepţie de la regula instituită de art. 282 alin. 2 şi 3 şi art. 299 din Codul de procedură civilă, potrivit căreia încheierile premergătoare pot fi atacate cu apel şi recurs o dată cu fondul, întrucât nu poate fi supusă nici unei cai de atac. Reglementarea adoptată este de competenţa exclusiva a organului legislativ, abilitat prin Constituţie sa stabilească regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti şi, implicit, excepţiile de la aceste reguli.

Pe de altă parte, chiar dacă cererea de asistenţa judiciară nu a fost încuviinţată, petentul are dreptul de a adresa oricând, în cursul judecaţii, o alta cerere, în funcţie de starea materială a sa ori a familiei sale. Prin urmare, textul de lege criticat nu încalcă prevederile constituţionale invocate de autorul excepţiei şi nu contravine drepturilor garantate de Constituţie şi nici dreptului persoanei la judecarea în mod echitabil, public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale de către o instanţa independenta şi impartiala, instituită de lege.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constituţională este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 78 alin. 3 din Codul de procedură civilă. Textul de lege criticat are următorul conţinut:

–Art. 78 alin. 3: "Încheierea cu privire la cererea de asistenţa sau prin care s-a revenit asupra asistenţei încuviinţate nu este supusă nici unei cai de atac."

Autorul excepţiei susţine ca dispoziţiile legale criticate încalcă următoarele prevederi constituţionale:

–Art. 1 alin. (3): "România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sunt garantate.";

–Art. 15 alin. (1): "Cetăţenii beneficiază de drepturile şi de libertăţile consacrate prin Constituţie şi prin alte legi şi au obligaţiile prevăzute de acestea.";

–Art. 16 alin. (1): "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.";

–Art. 20: "(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanta cu Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.

(2)Dacă exista neconcordante între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale.";

–Art. 21: "(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.

(2)Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.";

–Art. 24: "(1) Dreptul la apărare este garantat.

(2)În tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.";

–Art. 51: "Respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie."

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea considera că nu pot fi reţinute susţinerile potrivit cărora textul de lege criticat ar contraveni prevederilor art. 15 alin. (1) care reglementează principiul universalitatii drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale, ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi şi nici celor ale art. 26 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, de asemenea aplicabile potrivit dispoziţiilor prevăzute de art. 20 din Constituţie. Acest ultim text are următorul conţinut: "Toate persoanele sunt egale în faţa legii şi au, fără discriminare, dreptul la o ocrotire egala din partea legii. În aceasta privinta legea trebuie să interzică orice discriminare şi sa garanteze tuturor persoanelor o ocrotire egala şi eficace contra oricărei discriminări, în special de rasa, culoare, sex, limba, religie, opinie politica sau orice alta opinie, origine naţionala sau socială, avere, naştere sau intemeiata pe orice alta împrejurare."

Procedând la examinarea comparativa a textelor menţionate, Curtea constata ca textul de lege dedus controlului nu încalcă principiul constituţional al egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, întrucât nu face nici o diferentiere între părţile aflate în proces. Împrejurarea ca în aceasta materie s-a prevăzut, prin derogare de la dreptul comun, ca încheierile prin care s-a respins cererea de asistenţa judiciară sau s-a revenit asupra asistenţei încuviinţate nu sunt supuse nici unei cai de atac nu justifica o asemenea critica, regimul juridic diferit fiind determinat de specificul domeniului reglementat. Sub acest aspect, Curtea Constituţională a reţinut în mod constant, în jurisprudenta sa, în concordanta cu practica jurisdicţională a Curţii Europene a Drepturilor Omului, ca principiul egalităţii nu înseamnă uniformitate, numai similitudinea de situaţii impunând un tratament juridic similar, situaţiile diferite făcând necesar un tratament juridic diferit.

În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate referitoare la încălcarea art. 21 din Constituţie, Curtea face trimitere la Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, prin care s-a statuat ca semnificatia art. 21 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia accesul la justiţie nu poate fi îngrădit prin lege, este aceea că nu se poate exclude de la exerciţiul drepturilor procesuale nici o categorie sau grup social. Însă legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedura, precum şi modalităţi particulare de exercitare a drepturilor procedurale, astfel încât accesul liber la justiţie nu înseamnă accesul, în toate cazurile, la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac. De aceea, Curtea Constituţională considera ca instituirea unor reguli speciale privind exercitarea căilor de atac nu contravine, asa cum susţine autorul excepţiei de neconstituţionalitate, prevederilor constituţionale cuprinse în art. 21 privind accesul liber la justiţie, atât timp cat, potrivit celor prevăzute de art. 75 alin. 2 din Codul de procedură civilă, părţilor interesate le este asigurata posibilitatea de a reitera cererea de asistenţa judiciară în faţa aceleiaşi instanţe, în măsura în care au intervenit elemente noi de natura a impune şi justifica admiterea unei asemenea cereri.

Curtea considera că nu sunt incalcate nici prevederile art. 24 din Constituţie, întrucât, chiar dacă dreptul la asistenţa judiciară da expresie dreptului la apărare, între acestea nu exista o deplina şi totală suprapunere, concluzie ce rezultă din prevederile art. 24 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora, în tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de avocat, ales sau numit din oficiu.

Dreptul la apărare, ca drept fundamental prevăzut şi garantat de Constituţie, are un conţinut complex căruia i se subsumeaza posibilitatea recunoscută persoanei, parte într-un proces, de a-şi susţine şi dovedi argumentele, în cadrul şi cu respectarea normelor procesuale aplicabile, precum şi posibilitatea de a apela în acest scop la asistenţa judiciară calificată, angajând un avocat al cărui onorariu urmează sa îl suporte.

Potrivit dispoziţiilor legale criticate, este indreptatita să solicite asistenţa judiciară, respectiv numirea unui avocat din oficiu, persoana care se găseşte într-o imposibilitate vădită de a face faţa cheltuielilor unei judecati, cu riscul de a primejdui propria întreţinere sau a familiei sale.

Încuviinţarea sau menţinerea încuviinţării unei atare cereri de către instanţa este subsecventa dovedirii stării materiale precare a solicitantului. Astfel, potrivit art. 77 şi art. 78 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură civilă, admiterea cererii este condiţionată de prezentarea unor dovezi scrise cu privire la veniturile şi sarcinile părţii interesate, a unor informaţii de la autorităţile locale, partea potrivnica având posibilitatea de a dovedi starea materială reală a solicitantului. Prin urmare, întrucât hotărârea instanţei se raportează la o anumită situaţie de fapt, anume lipsa de posibilităţi materiale, care poate fi doar temporară sau conjuncturala, sau poate fi determinata de insuficienta probatoriului administrat în susţinerea cererii, legiuitorul nu a conferit încheierii autoritate de lucru judecat, oferind astfel solicitantului posibilitatea de a reitera cererea, proband apariţia, existenta sau persistenta stării de nevoie.

Recunoaşterea unor asemenea prerogative pentru părţile interesate, prin textul de lege criticat, anihileaza practic riscul apariţiei situaţiilor în care respingerea cererii de asistenţa judiciară sau revenirea asupra încuviinţării acesteia sa antreneze o încălcare a dreptului constituţional la apărare, chiar dacă încheierea prin care s-a dispus o asemenea măsura nu este supusă nici unei cai de atac. Sub acest aspect, opţiunea legiuitorului este impusa de exigenta soluţionării cu celeritate a procesului dedus judecaţii. Altfel, a recunoaşte solicitantului dreptul de a ataca la instanţa ierarhic superioară respectivele încheieri ar insemna a oferi cale libera abuzului de drept procesual, cu consecinţa prelungirii sine die a proceselor aflate pe rolul instanţelor de judecată.

Curtea constata ca nici critica potrivit căreia prin textul de lege criticat s-ar aduce atingere principiului supremaţiei Constituţiei şi al respectării legilor nu este intemeiata, în măsura în care, cu privire la acesta, nu se poate retine în mod temeinic, asa cum s-a arătat, ca ar contraveni unor texte sau principii constituţionale.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 78 alin. 3 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Marin Frunza în dosarele nr. 1.066/C/2002 şi nr. 1.067/C/2002 ale Curţii de Apel Galaţi - Secţia civilă.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 15 mai 2003.

PREŞEDINTE,

prof. univ. dr. COSTICA BULAI

Magistrat-asistent,

Mihaela Senia Costinescu

──────────────