Hotărâre nr. 470 din 21 aprilie 2021
pentru modificarea anexei la Hotărârea Guvernului nr. 429/2008 privind nivelul alocațiilor de hrană pentru consumurile colective din unitățile sanitare publice, precum și pentru aprobarea unor măsuri în domeniu
- Emitent
- Guvernul
- Publicat în
- Monitorul Oficial nr. 428 din 22 aprilie 2021
Textul actului · 2 articole
În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articolul I
Anexa la Hotărârea Guvernului nr. 429/2008 privind nivelul alocațiilor de hrană pentru consumurile colective din unitățile sanitare publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 329 din 25 aprilie 2008, cu modificările ulterioare, se modifică și se înlocuiește cu anexa la prezenta hotărâre.
Articolul II
(1)În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, unitățile sanitare publice au obligația de a afișa pe pagina oficială de internet nivelul alocației de hrană stabilit pentru consumurile colective, precum și orice modificare a acestuia.
(2)Informațiile prevăzute la alin. (1) se comunică Ministerului Sănătății.
PRIM-MINISTRU
FLORIN-VASILE CÎȚU
Contrasemnează:
Viceprim-ministru,
Ilie-Dan Barna
p. Ministrul sănătății, interimar,
Romică-Andrei Baciu,
secretar de stat
Ministrul finanțelor,
Alexandru Nazare
București, 21 aprilie 2021.
Nr. 470.
Anexă
(Anexa la Hotărârea Guvernului nr. 429/2008)
NIVELUL
alocațiilor de hrană pentru consumurile colective din unitățile sanitare publice
| lei/bolnav internat/zi | |
|---|---|
| Bolnavi TBC și HIV/SIDA - adulți | 17,6 |
| Bolnavi TBC și HIV/SIDA - copii | 16,5 |
| Bolnavi hepatită, neoplazici - adulți | 16,5 |
| Bolnavi hepatită, neoplazici - copii | 18,0 |
| Bolnavi diabet - adulți | 16,5 |
| Bolnavi diabet - copii | 19,2 |
| Bolnavi arși | 16,5 |
| Alți bolnavi adulți | 11,0 |
| Lăuze | 16,5 |
| Bolnavi în leprozerii | 21,9 |
| Regim de hemodializă | 9,9 |
| Bolnavi psihici și bolnavi psihici cu internare obligatorie | 13,2 |
| Bolnavi internați în staționare de zi | 7,7 |
| Copii nou-născuți prematuri în maternități sau compartimente, alimentați artificial | 11,0 |
| Copii nou-născuți prematuri în maternități/compartimente, alimentați natural | 5,5 |
| Copii 0-3 ani | 11,0 |
| Copii 3-16 ani | 13,2 |
| Alocație pentru o rație de 0,500 l lapte distribuit prin unitățile sanitare | 3,3*) |
| Însoțitori ai bolnavilor internați în unități sanitare | 7,7 |
| Bolnavi internați la Institutul Național de Gerontologie și Geriatrie | 21,3 |
*)Se acordă în completarea alimentației naturale, iar, după caz, de alocația nou-născutului poate beneficia mama acestuia.
a)prin hotărâri ale autorităților deliberative ale unităților administrativ-teritoriale pentru spitalele din subordinea acestora, cu suportarea de către acestea, din bugetele proprii, a cheltuielilor suplimentare;
b)la solicitarea persoanelor fizice beneficiare care vor suporta cheltuielile suplimentare corespunzătoare;
c)prin decizia conducătorului unității sanitare, cu avizul consiliului de administrație, în condițiile identificării altor surse de finanțare decât sumele provenite din contractele încheiate cu casele de asigurări de sănătate și de la bugetul de stat.
