Decizie nr. 1.019 din 7 octombrie 2008

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Ion Tiucă - procuror

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 244^1 alin. 1 teza a doua din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Silviu Văduva în Dosarul nr. 9.705/105/2006 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia civilă şi de proprietate intelectuală.

La apelul nominal răspunde autorul excepţiei, prin avocatul P. Acsinte, şi partea Mihai Dumitru, prin avocatul D. Rădescu, lipsind părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul autorului excepţiei susţine admiterea criticilor formulate şi constatarea neconstituţionalităţii dispoziţiilor care exceptează de la exerciţiul căii de atac a recursului încheierea prin care se dispune suspendarea judecării procesului, pronunţată în stadiul procesual al recursului.

Partea Mihai Dumitru, prin avocat D. Rădescu, arată că excepţia de neconstituţionalitate, aşa cum a fost formulată în scris de autorul său, este inadmisibilă, întrucât ceea ce se cere Curţii Constituţionale este constatarea "nelegalităţii" textului de lege criticat, iar nu "neconstituţionalitatea" sa. Pe fond, excepţia este neîntemeiată, dispoziţiile art. 244^1 alin. 1 teza a doua din Codul de procedură civilă fiind în deplină concordanţă cu prevederile constituţionale invocate de autor.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă, critica vizând completarea şi modificarea textului de lege supus controlului, operaţiune ce excedează competenţei Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 9 mai 2008, pronunţată în Dosarul nr. 9.705/105/2006, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia civilă şi de proprietate intelectuală a sesizat Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a art. 244^1 alin. 1 teza a doua din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Silviu Văduva.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul arată că, în formularea actuală, art. 244^1 alin. 1 teza a doua din Codul de procedură civilă creează o inegalitate între cetăţenii ce pot exercita un drept procesual, în anumite faze ale procesului civil, şi cei care nu pot uza de acest drept în faze procesuale ulterioare. Astfel, dacă la fond sau în apel există posibilitatea promovării recursului împotriva încheierii de suspendare, în stadiul procesual al recursului această posibilitate nu mai există. Mai mult, atitudinea subiectivă a judecătorului, care este chemat a se pronunţa asupra înrâuririi pe care o are începerea urmăririi penale pentru o infracţiune asupra soluţionării procesului pendinte, poate crea o inegalitate între partea care, cu rea-credinţă, îşi exercită în mod abuziv drepturile procesuale şi cea care respectă cadrul legal de exercitare a acestora. Or, dispoziţiile art. 244^1 alin. 1 teza a doua din Codul de procedură civilă îngrădesc dreptul părţii de a se apăra împotriva acestor abuzuri şi creează premisele arbitrariului în situaţia suspendării cauzei aflate în faza recursului, în temeiul art. 244 alin. 1 pct. 2 din Codul de procedură civilă.

Dispoziţiile legale criticate, în opinia autorului, încalcă şi prevederile art. 123 alin. (2) din Constituţie, întrucât nu se mai poate vorbi de unicitatea actului de justiţie atâta vreme cât se creează o situaţie distinctă între cei care pot ataca cu recurs încheierile de suspendare şi cei care nu pot uza de această cale de atac.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia civilă şi de proprietate intelectuală apreciază că dispoziţiile art. 244^1 alin. 1 teza a doua din Codul de procedură civilă nu încalcă principiul egalităţii în drepturi a cetăţenilor sau cel al liberului acces la justiţie. Măsura suspendării are un temei rezonabil, constând în existenţa cercetărilor penale într-o cauză despre care s-a considerat că ar avea înrâurire asupra litigiului de fond. Această măsură nu întrerupe decât temporar cursul judecăţii, fiind dispusă până la finalizarea cercetărilor penale într-o cauză determinată.

Pe de altă parte, nu se poate susţine nici că textul menţionat ar conţine dispoziţii discriminatorii, deoarece tratamentul diferit instituit pentru încheierile de suspendare pronunţate în recurs şi cele pronunţate în etapele procesuale anterioare îşi are justificarea obiectivă, raţională, în faptul că nu se poate admite ca, împotriva încheierii prin care se rezolvă un incident procedural, să existe o cale de atac pe care legea nu o prevede cu privire la hotărârea prin care se soluţionează fondul procesului, cu care încheierea face corp comun şi care este irevocabilă.

În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului consideră că excepţia este neîntemeiată, arătând că dispoziţiile legale criticate nu aduc atingere principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii, întrucât acestea se aplică în mod egal tuturor persoanelor aflate în situaţia reglementată de ipoteza normei juridice. Liberul acces la justiţie, pretins a fi încălcat de autorul excepţiei, nu înseamnă accesul, în toate cazurile, la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac prevăzute de lege. Competenţa de judecată şi procedura sunt stabilite de legiuitor, care poate prevedea reguli deosebite, dar care să asigure părţii interesate posibilitatea de a ajunge în faţa instanţelor judecătoreşti.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 244^1 alin. 1 teza a doua din Codul de procedură civilă, cu următorul conţinut: "Asupra suspendării judecării procesului, instanţa se va pronunţa prin încheiere care poate fi atacată cu recurs în mod separat, cu excepţia celor pronunţate în recurs."

În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea cetăţenilor în faţa legii, ale art. 21 alin. (1)-(3) referitoare la accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, soluţionat într-un termen rezonabil, precum şi ale art. 124 alin. (2) cu privire la unicitatea justiţiei.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, în situaţia în care începerea urmăririi penale pentru o infracţiune ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra cursului judecăţii, suspendarea vizează o chestiune prejudicială de a cărei soluţionare ar putea depinde şi hotărârea ce se va pronunţa în cauza dedusă judecăţii.

Curtea constată că suspendarea cauzei într-o astfel de ipoteză este de natură să preîntâmpine situaţiile în care instanţele judecătoreşti ar pronunţa hotărâri contradictorii, cu efecte nedorite asupra stabilităţii raporturilor juridice existente între părţi. Pe de altă parte, având posibilitatea de a aprecia oportunitatea suspendării cursului judecăţii, instanţa este chemată să cenzureze toate acele cazuri care ar putea constitui pretext pentru tergiversarea judecăţii. Prin urmare, lăsarea măsurii suspendării la aprecierea judecătorului, atunci când dezlegarea pricinii depinde de soluţia pronunţată într-un proces penal, este menită să-i permită acestuia să-şi exercite rolul activ, sancţionând eventualele tentative de exercitare abuzivă a drepturilor procesuale, incontestabil mai eficient decât în situaţia în care suspendarea ar avea caracter imperativ.

Sub acest aspect, Curtea a statuat în mod constant că reglementarea de către legiuitor, în limitele competenţei ce i-a fost conferită prin Constituţie, a condiţiilor de exercitare a unui drept - subiectiv sau procesual - nu constituie o restrângere a exerciţiului acestuia, ci doar o modalitate eficientă de a preveni exercitarea sa abuzivă, în detrimentul altor titulari de drepturi, în egală măsură ocrotite.

În ceea ce priveşte critica referitoare la imposibilitatea atacării cu recurs, în mod separat, a încheierii prin care se dispune suspendarea judecăţii cauzei aflate în faza recursului, Curtea constată că, potrivit art. 282 alin. 2 şi art. 299 alin. 1 teza a doua din Codul de procedură civilă, împotriva încheierii susceptibile de a fi atacată separat poate fi exercitată aceeaşi cale de atac precum împotriva hotărârii pronunţate pe fondul cauzei. Împrejurarea că încheierea prin care se dispune suspendarea judecării procesului este pronunţată în faza procesuală a recursului justifică pe deplin opţiunea legiuitorului în sensul exceptării ei de la posibilitatea exercitării căii de atac prevăzute de lege pentru celelalte situaţii. Astfel, întrucât stadiul procesual este recursul, hotărârea care soluţionează cauza are caracter irevocabil. Prin urmare, încheierea prin care se dispune suspendarea judecăţii îşi însuşeşte acest caracter tocmai pentru că, pregătind pronunţarea hotărârii finale, ea urmează soarta acesteia din urmă. O atare soluţie împiedică prelungirea excesivă a duratei procesului şi contribuie la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil.

De altfel, asupra constituţionalităţii prevederilor art. 244^1 alin. 1 teza a doua din Codul de procedură civilă, Curtea s-a mai pronunţat, de exemplu, prin Decizia nr. 630 din 29 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 23 iulie 2008. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie, considerentele deciziei amintite îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 244^1 alin. 1 teza a doua din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Silviu Văduva în Dosarul nr. 9.705/105/2006 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia civilă şi de proprietate intelectuală.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 7 octombrie 2008.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Mihaela Senia Costinescu