Decizie nr. 426 din 21 octombrie 2004

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Şerban Viorel Stănoiu - judecător

Aurelia Popa - procuror

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 155^1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Mihaela Dârnea în Dosarul nr. 362/2004 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilă.

La apelul nominal se prezintă personal autorul excepţiei, lipsind cealaltă parte, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Autorul excepţiei solicită admiterea acesteia aşa cum a fost formulată, deoarece dispoziţiile legale criticate se suprapun peste celelalte dispoziţii din Codul de procedură civilă, iar modul de aplicare este diferenţiat de la o instanţă la alta. Consideră că textul legal criticat îi încalcă accesul liber la justiţie, deoarece nu are posibilitatea de a plăti efectuarea unei expertize care a fost solicitată de partea adversă şi nici posibilitatea de a achita jumătate din taxa de timbru. De asemenea, deşi a formulat în faţa instanţei de judecată o cerere pentru asistenţă judiciară gratuită, aceasta nu a fost soluţionată nici până în prezent, situaţie care este de natură a-i afecta dreptul la apărare.

Cealaltă parte, Elena Cuzmenco, a depus la dosar o cerere prin care solicită judecata în lipsă.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată, deoarece art. 155^1 din Codul de procedură civilă reglementează situaţia în care instanţa de judecată poate dispune suspendarea, reglementare din examinarea căreia nu rezultă că ar avea un caracter discriminatoriu sau că ar aduce atingere în vreun fel dreptului părţilor la un proces echitabil.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 4 iunie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 362/2004, Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 155^1 din Codul de procedură civilă.

Excepţia a fost ridicată de Mihaela Dârnea în dosarul cu numărul de mai sus, având drept obiect soluţionarea unei contestaţii în anulare în recurs.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că textul legal criticat are o formă prea generală şi, în funcţie de momentul aplicării, se nasc efecte diferite ale normei asupra justiţiabililor, încălcându-se, astfel, principiul fundamental al egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări. Art. 155^1 din Codul de procedură civilă nu explică în conţinutul său ce înseamnă obligaţii prevăzute de lege, care sunt limitele desfăşurării normale a procesului şi întinderea noţiunilor de cursul judecăţii şi vina reclamantului.

Introducerea obligativităţii plăţii a jumătate din taxa de timbru pentru repunerea pe rol a unei pricini suspendate este lăsată la facultatea instanţei, deschizându-se, în opinia autorului, calea arbitrarului, abuzului, inechităţii, a obstrucţionării accesului gratuit la justiţie prin aplicarea unor suprataxe de timbru judiciar prohibitive, ceea ce determină instabilitatea actului de justiţie, intermitenţa derulării acestuia, chiar şicană. Mai consideră autorul că numai reclamantului i se pun în faţă o serie de obstacole artificiale, despre care instanţa poate să nu îl înştiinţeze, invocând art. 129 din Codul de procedură civilă.

În sfârşit, autorul excepţiei solicită Curţii Constituţionale să pronunţe o "decizie de îndrumare în spiritul practicii europene, astfel încât textul legal criticat să fie explicat, limitat în aplicare la motive legale enumerate exhaustiv", aşa cum se reglementează în general în celelalte articole referitoare la suspendare.

Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilă opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece art. 155^1 din Codul de procedură civilă urmăreşte să-l împiedice pe reclamant să stăruie în acţiunile de tergiversare a cauzei în mod nejustificat. Textul legal criticat nu are rolul de a crea un dezechilibru între părţile din proces, ci reprezintă o soluţie pentru cazurile în care reclamantul împiedică soluţionarea cauzei din vina sa. Dacă nu s-ar fi reglementat această sancţiune, s-ar fi creat pârâtului o poziţie neechitabilă în raport de examinarea cauzei într-un timp rezonabil.

Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului. De asemenea, potrivit art. 18^1 din Legea nr. 35/1997, s-a solicitat şi punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.

Guvernul României apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege, iar, potrivit art. 15 şi art. 57 din Legea fundamentală, drepturile şi libertăţile stabilite de lege trebuie exercitate cu bună-credinţă, fără să se încalce drepturile şi libertăţile altor persoane.

Codul de procedură civilă reglementează condiţiile în care se exercită şi se îndeplinesc drepturile şi obligaţiile procesuale, recunoscute părţilor, precum şi consecinţele nerespectării acestora.

O astfel de reglementare este cuprinsă în art. 155^1 din Codul de procedură civilă, în scopul evident de a asigura egalitatea de tratament juridic a părţilor în proces, exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor potrivit legii, precum şi celeritatea în desfăşurarea activităţii de judecată.

Aşadar, textul legal criticat reprezintă un mod de realizare a cerinţelor prevederilor din Constituţie, precum şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, cu următoarea motivare:

Prevederile art. 155^1 din Codul de procedură civilă nu conţin elemente care ar putea determina un tratament inegal sau discriminatoriu între părţile unui proces civil şi se aplică tuturor celor aflaţi în situaţia prevăzută de ipoteza normei, fără vreo diferenţiere pe considerente arbitrare.

Dispoziţiile privitoare la procedura de suspendare nu aduc atingere dreptului la un proces echitabil, ci, dimpotrivă, dau expresie preocupării legiuitorului de a asigura soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, prin împiedicarea tergiversării acestora, corespunzător unui proces echitabil. Aceste prevederi sunt, de altfel, norme de procedură şi reprezintă opţiuni ale legiuitorului conforme cu art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege.

În ceea ce priveşte solicitarea adresată Curţii de autorul excepţiei de a explica conţinutul normei legale criticate, Avocatul Poporului arată că instanţa de contencios constituţional nu poate da o altă formulare textelor de lege pe care le-ar considera nesatisfăcător redactate, nu îşi poate asuma rolul de a crea, de a abroga sau de a modifica o normă juridică, nefiind legislator pozitiv, şi nu se poate substitui legiuitorului pentru adăugarea unor noi prevederi celor instituite.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând Încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională constată că a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 155^1 din Codul de procedură civilă, care are următorul conţinut: "Când constată că desfăşurarea normală a procesului este împiedicată din vina părţii reclamante, prin neîndeplinirea obligaţiilor prevăzute de lege ori stabilite la primirea cererii de chemare în judecată sau în cursul judecăţii, instanţa poate suspenda judecata, arătând în încheiere care anume obligaţii nu au fost respectate. Dispoziţiile art. 108^3 sunt aplicabile.

La cererea părţii, judecata va fi reluată dacă obligaţiile la care se referă alin. 1 au fost îndeplinite şi, potrivit legii, aceasta poate continua. Dispoziţiile art. 155 alin. 2 se aplică în mod corespunzător."

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prin dispoziţiile legale criticate sunt încălcate prevederile constituţionale ale art. 11 alin. (2) referitoare la tratatele ratificate de Parlament, ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice şi ale art. 20 alin. (2) referitoare la aplicabilitatea prioritară a dispoziţiilor din pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, precum şi ale art. 6 punctul 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privind dreptul la un proces echitabil.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 155^1 din Codul de procedură civilă nu contravin prevederilor constituţionale şi normelor consacrate prin convenţia internaţională invocată de autorul excepţiei.

Astfel, nu poate fi primită susţinerea că prin suspendarea judecăţii în temeiul textului legal criticat s-ar încălca principiile egalităţii în drepturi, ale liberului acces la justiţie sau ale dreptului la un proces echitabil, dat fiind că măsura procesuală menţionată operează în mod egal pentru toţi justiţiabilii aflaţi în situaţia prevăzută de textul de lege, iar împotriva încheierii pronunţate de instanţă partea nemulţumită are deschisă calea apelului, potrivit art. 282 alin. 2 din Codul de procedură civilă.

De altfel, prevederile legale atacate sunt norme de procedură şi, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, legiuitorul are deplina libertate de a stabili competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată.

Curtea nu poate primi, de asemenea, cererea autorului excepţiei de a pronunţa o "decizie de interpretare", prin care "acest articol de lege să fie explicat şi limitat în aplicare la motive legal enumerate exhaustiv", întrucât o asemenea atribuţie nu intră în competenţa instanţei de contencios constituţional, astfel cum aceasta este prevăzută prin Constituţie şi prin Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale. Examinarea şi soluţionarea acestor aspecte sunt de competenţa instanţelor de control judiciar din sistemul puterii judecătoreşti.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1, 2, 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 155^1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Mihaela Dârnea în Dosarul nr. 362/2004 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilă.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 21 octombrie 2004.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru