Hotărâre nr. 217 din 28 februarie 2007

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 3 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările şi completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul unic

Se aprobă Strategia naţională în domeniul cercetării-dezvoltării şi inovării pentru perioada 2007-2013, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

PRIM-MINISTRU

CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU

Contrasemnează:

Ministrul educaţiei şi cercetării,

Mihail Hărdău

Ministrul comunicaţiilor

şi tehnologiei informaţiei,

Zsolt Nagy

Ministrul delegat pentru lucrări

publice şi amenajarea teritoriului,

Laszlo Borbely

Bucureşti, 28 februarie 2007.

Nr. 217.

Anexa

STRATEGIA NAŢIONALĂ ÎN DOMENIUL CERCETĂRII, DEZVOLTĂRII ŞI INOVĂRII

PENTRU PERIOADA 2007-2013

INTRODUCERE

Strategia naţională în domeniul cercetării-dezvoltării şi inovării (CDI) pentru perioada 2007-2013 se bazează pe viziunea societăţii româneşti cu privire la rolul ştiinţei, tehnologiei şi inovării în dezvoltarea societăţii cunoaşterii în România, pentru progresul economic şi social. Având în vedere faptul că România este stat membru al Uniunii Europene începând cu anul 2007, Strategia CDI asigură şi coerenţa cu principalele documente politice specifice la nivel comunitar.

Strategia valorifică rezultatele unui exerciţiu amplu, unic până acum în societatea românească, de comunicare şi negociere între principalii actori interesaţi de sistemul CDI. Strategia este esenţa unui dialog având ca temă rolul ştiinţei în societate, purtat în cadrul primului exerciţiu naţional de foresight în ştiinţă şi tehnologie, exerciţiu sistematic, colaborativ şi prospectiv, care s-a desfăşurat în perioada 2005-2006, la iniţiativa Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică (ANCS). Din consultarea actorilor instituţionali relevanţi au rezultat posibile priorităţi ale investiţiei publice în cercetare, obţinute prin identificarea principalelor probleme de interes socioeconomic ale României. Ulterior au participat în ateliere de lucru mai mult de 800 de persoane din institute de cercetare, universităţi, academii, firme, asociaţii profesionale şi patronale, ONG-uri, precum şi reprezentanţi ai administraţiei publice centrale. Peste 5.000 de persoane au răspuns la chestionare electronice. Ansamblul consultărilor prospective a condus la o listă de 25 de priorităţi, grupate în 8 domenii, descrise în acest document ca priorităţi ale investiţiei publice de cercetare. Suplimentar acestora s-a inclus domeniul "Spaţiu de securitate". Comunitatea ştiinţifică a analizat domeniile cercetării fundamentale în care România are rezultate, vizibilitate internaţională şi potenţial de dezvoltare în viitor. Au fost identificate priorităţi în reconstrucţia sistemului naţional CDI şi a fost realizat un document de viziune pe termen lung asupra sistemului CDI.

Pentru elaborarea strategiei a fost realizată şi o amplă analiză a stării sistemului CDI din România, cu puncte tari, puncte slabe, oportunităţi şi riscuri, în contextul social şi economic naţional, dar şi prin prisma globalizării şi a integrării în Uniunea Europeană. Au fost consultate personalităţi reprezentative din domeniile ştiinţei şi tehnologiei, economiei, societăţii civile, administraţiei publice centrale şi locale, din sectorul neguvernamental, care au identificat blocaje în sistem şi direcţii de intervenţie. Datele statistice au fost completate prin două sondaje, unul referitor la activitatea personalului CDI şi la cariera profesională (peste 1.000 de persoane: cercetători, manageri de instituţii CDI şi de firme), iar altul referitor la brevetarea în România (peste 600 de deţinători de brevete, persoane fizice şi juridice). S-au analizat cadrul juridic şi aspectele legate de ajutorul de stat. Rezultatul întregului demers îl reprezintă un studiu amplu referitor la situaţia CDI în România, cu recomandări privind acţiunile necesare. La elaborarea acestui studiu au participat mai mult de 70 de experţi.

Au fost consultate studii şi rapoarte din ţară şi din străinătate, s-au analizat modele de succes în dezvoltarea economică şi socială, s-au comparat date statistice, au fost analizate strategii şi planuri strategice CDI. Rezultatul s-a concretizat într-un studiu strategic care a fundamentat prezentul document. La realizarea acestui studiu au participat mai mult de 40 de experţi.

În elaborarea strategiei s-au avut în vedere complementaritatea, sinergia şi strânsa legătură cu documente economice şi politice naţionale, strategii, planuri, inclusiv cu Planul naţional de dezvoltare, Planul naţional de reformă şi Cadrul naţional strategic de referinţă. Strategia din domeniul educaţiei, în mod deosebit în componentele de învăţământ superior/educaţie terţiară, va trebui corelată cu Strategia CDI.

Strategia reafirmă rolul statului în domeniul CDI, acela de a crea condiţii şi de a stimula, pe de o parte, crearea de cunoaştere, iar, pe de altă parte, aplicarea cunoaşterii în interesul societăţii, prin inovare.

Strategia oferă baza pentru organizarea sistemului CDI şi stabileşte principalele domenii, precum şi modul în care se va concentra investiţia publică în cercetare şi dezvoltare pentru susţinerea inovării în următorii ani.

Aceasta stabileşte principiile de bază în domeniul CDI: evaluarea ex-ante a politicilor şi a acţiunilor; evaluarea internaţională a implementării politicilor, programelor, proiectelor; evaluarea internaţională a instituţiilor publice (universităţi şi institute de cercetare); corelarea performanţei cu finanţarea instituţională; promovarea în carieră pe bază de performanţe profesionale recunoscute internaţional; susţinerea mobilităţii cercetătorilor; atragerea de tineri doctoranzi, cercetători postdoctorat, precum şi de cercetători cu experienţă, performanţi, indiferent de naţionalitate; intensificarea legăturilor ştiinţifice şi de colaborare cu diaspora ştiinţifică românească; dezvoltarea colaborării internaţionale şi susţinerea participării în programe şi proiecte; susţinerea inovării, inclusiv prin creşterea cererii publice de inovare; creşterea ponderii din ajutorul de stat pentru susţinerea inovării; dialogul permanent cu societatea.

Implementarea strategiei se va face prin instrumente specifice. Dintre acestea, un rol important îl va juca Planul naţional de cercetare, dezvoltare şi inovare. Evaluarea implementării strategiei se va face cu participare internaţională şi va contribui la actualizarea acesteia.

Prin lansarea strategiei, România îşi prezintă decizia politică de a construi o societate bazată pe cunoaştere, deschisă valorilor şi competiţiei internaţionale. Se vor promova colaborarea şi parteneriatul internaţional în cercetări avansate, pe teme de interes ştiinţific şi tehnologic general, cu accent pe domeniile în care acestea pot contribui şi la rezolvarea unor probleme de interes ştiinţific şi socioeconomic ale României, asigurându-se nivelul competitiv dorit al sistemului CDI românesc.

Strategia are ca obiectiv recuperarea decalajelor existente faţă de nivelul ţărilor europene şi pregăteşte sistemul de CDI din România pentru a-şi identifica şi consolida, prin deschidere internaţională, parteneriat şi competiţie, acele zone unice în care România poate să exceleze.

1.Situaţia şi provocările actuale

1.1.Contextul internaţional

Generarea şi exploatarea de cunoaştere au devenit surse vitale ale creşterii bunăstării pe plan global. Cunoaşterea reprezintă totodată elementul central ce determină competitivitatea şi, ca atare, statele lumii, în special cele dezvoltate, s-au angajat în generarea sistematică a acesteia, dezvoltând sisteme naţionale şi interacţiuni internaţionale tot mai sofisticate.

Accentuarea globalizării a condus la creşterea importanţei colaborării internaţionale, a schimbului de cunoaştere explicită şi a creat comunităţi ştiinţifice internaţionale puternice, fără însă a reduce importanţa pe care complexul de factori locali o are în adaptarea şi valorificarea cunoaşterii.

În acest mediu colaborativ şi competitiv în acelaşi timp, semnificaţia excelenţei a cunoscut o creştere exponenţială. Entităţile şi indivizii care ating acest nivel devin extrem de valoroşi, având capacitatea de a atrage resurse şi de a influenţa atât mediul ştiinţific, cât şi sistemele socioeconomice. Acesta este şi motivul pentru care statele dezvoltate fac eforturi pentru a atrage oamenii de ştiinţă şi inginerii cu performanţe deosebite şi totodată de a atinge masa critică de cercetare în domenii strategice.

În lupta pentru excelenţă, universităţile, institutele publice de cercetare-dezvoltare şi celelalte entităţi de cercetare de drept public joacă un rol sporit. Acestea sunt provocate să se transforme în actori importanţi pe piaţa cunoaşterii, atrăgând şi dezvoltând resurse umane de vârf şi concentrând facilităţi de cercetare importante. Implicarea în cercetare şi legăturile tot mai strânse cu mediul economic au devenit nu doar surse suplimentare de venit, ci elemente intrinseci ale procesului de educaţie şi formare.

În triunghiul cunoaşterii, educaţie-cercetare-inovare, ultimul element este cel mai strâns legat de impactul asupra bunăstării şi totodată cel mai problematic din punct de vedere al politicilor conexe. Inovarea, proces cu multe variabile, are în centrul său colaborarea dintre cercetare şi industrie. În ultimul deceniu, ţările dezvoltate au propus entităţi intermediare sau forme de interacţiune şi colaborare prin care să fie create punţi între cele două sectoare, alocând acestor entităţi resurse financiare publice în creştere.

Uniunea Europeană depune eforturi pentru recuperarea decalajelor de creştere economică faţă de Statele Unite, aşezând domeniul CDI la baza acestor demersuri. Revizuirea Strategiei Lisabona în anul 2005 a reîntărit obiectivul stabilit la Barcelona de a aloca 3% din PIB pentru cercetare-dezvoltare. Majoritatea statelor europene au aderat deja la acest obiectiv, rămânând totuşi sub semnul întrebării nivelul investiţiei private.

Actualmente, principalele provocări cărora trebuie să le facă faţă Uniunea Europeană pentru îmbunătăţirea capacităţii de inovare sunt legate de insuficienta concentrare în poli de excelenţă capabili să concureze pe plan global, slaba integrare a elementelor în triunghiul cunoaşterii, insuficienta cercetare trans- şi interdisciplinară focalizată pe nevoile de inovare, lipsa unor modele de guvernare şi organizare a cercetării şi educaţiei la nivel european, costurile ridicate ale brevetării în UE şi mobilitatea redusă a cercetătorilor.

Pornind de la Programul Lisabona, Uniunea Europeană a lansat pentru perioada 2007-2013 un set de iniţiative care privesc cercetarea şi inovarea, competitivitatea globală a universităţilor şi a institutelor de cercetare, dezvoltarea aptitudinilor antreprenoriale şi transferul cunoaşterii în produse şi servicii. La nivelul Comunităţii, liniile de politică stabilite îşi găsesc corespondenţă în programele prevăzute în cadrul financiar 2007-2013, respectiv:

–Programul Cadru 7 pentru cercetare, principalul instrument prin care se susţin activităţile de cercetare-dezvoltare, colaborarea transnaţională în domeniu, cercetarea de frontieră (coordonată de Consiliul European al Cercetării) şi reţelele de excelenţă, platformele tehnologice europene (grupuri de interes, în principal firme şi entităţi de cercetare, care definesc împreună agende strategice de cercetare şi care pot lansa şi iniţiative tehnologice comune, implicând resurse publice şi private substanţiale).

–Programul privind competitivitatea şi inovarea, care susţine inovarea şi dezvoltarea IMM-urilor, oferind suport financiar (în special pentru start-up), susţinând o reţea transnaţională de transfer tehnologic, precum şi numeroase alte iniţiative, fără a implica însă activităţi de cercetare sau educaţie.

–Programul "Educaţie şi Pregătire 2010", prin care statele membre sunt susţinute în adaptarea sistemului de educaţie şi formare în direcţia atingerii obiectivelor Lisabona, cuprinzând şi o componentă de mobilitate şi cooperare.

–Programele de coeziune economică şi socială, prin intermediul cărora statele sau, mai exact, regiunile sunt susţinute cu sume importante în direcţia reducerii decalajelor structurale, domeniul CDI fiind recomandat ca unul prioritar.

1.2.Premisele interne

Sistemul românesc de CDI a traversat o perioadă extrem de dificilă după 1989: subfinanţarea şi restructurarea întârziată nu au dat şansa de racordare la tendinţele mondiale din ştiinţă şi tehnologie decât în cazuri izolate, iar sectorul încă fragil al întreprinderilor din România nu a putut exercita o cerere reală pentru inovare. Practic izolat, sistemul de cercetare-dezvoltare s-a fragmentat, diferitele componente urmărind asigurarea supravieţuirii cu minimul de resurse existente, în principal prin finanţare publică, în cadrul unor subsisteme în bună măsură formale şi autarhice.

Sub efectul subfinanţării cronice, numărul de cercetători a scăzut drastic în perioada 1990-2004, simultan cu creşterea medie de vârstă. Atractivitatea redusă a carierei în cercetare a determinat pierderi calitative la nivelul resurselor umane şi a făcut extrem de dificilă atragerea tinerilor performanţi în cercetare. Mulţi cercetători performanţi au ales plecarea în străinătate. Nivelul scăzut al salariilor în CDI ar putea fi considerat ca determinant pentru activitatea scăzută, dar în realitate motivele sunt complexe, legate de reforma instituţională întârziată, de calitatea scăzută a infrastructurii de cercetare-dezvoltare, de lipsa unui sistem de evaluare care să stimuleze şi să recompenseze performanţa reală, excelenţa. Unul dintre cele mai puternice motive poate fi considerat lipsa clarităţii şi transparenţei privind promovarea în cariera profesională.

Cu toate acestea, România dispune încă de resurse umane şi tradiţie în anumite domenii ale ştiinţei şi tehnologiei, iar prezenta strategie creează premisele recunoaşterii şi stimulează dezvoltarea acestora.

Nivelul finanţării a avut un impact nefavorabil şi asupra menţinerii şi dezvoltării infrastructurii de cercetare necesare pentru cercetări avansate, pentru obţinerea de rezultate valoroase la nivel internaţional şi pentru rezolvarea unor probleme complexe, de interes economic şi social, la nivel naţional. Impactul a fost unul negativ şi direct asupra colaborării internaţionale, a participării în proiecte şi reţele de cercetare europene, determinând izolarea, desprinderea de marile obiective de cercetare europene şi limitarea accesului la produse şi tehnologii performante, necesare industriei şi serviciilor din România. Capacitatea managerială şi lipsa unor resurse minime instituţionale pentru susţinerea unor laboratoare de cercetare a determinat funcţionarea ineficientă chiar şi acolo unde a existat infrastructură performantă. Gradul de utilizare scăzut a fost determinat şi de capacitatea redusă de a oferi servicii de interes, mai ales agenţilor economici.

Rezultatele modeste şi slaba colaborare internaţională sunt reflectate în numărul mic de articole în publicaţii ştiinţifice din fluxul principal de cunoaştere, în numărul mic de citări ale rezultatelor ştiinţifice publicate de autori români, precum şi în lipsa de interes faţă de protejarea proprietăţii intelectuale. Numărul extrem de mic de cereri de brevete cu autori români atât în ţară, cât mai ales în Europa, SUA şi Japonia confirmă această situaţie.

Chiar dacă sistemul CDI nu a reuşit până în prezent să genereze mari exemple de succes în transferul rezultatelor în practica socioeconomică, acesta a reuşit să menţină sau să dezvolte şi actori (printre care universităţi, institute, colective de cercetare) care au o certă vizibilitate internaţională şi pot fi sau chiar sunt deja poli de excelenţă.

Finanţarea pe bază de proiecte, prin competiţie, începută în anul 1995 şi extinsă în anul 1999, a determinat în mod esenţial creşterea performanţei şi schimbarea mentalităţii privind accesul la resurse. Criteriile de evaluare au fost din ce în ce mai clar orientate către performanţa ştiinţifică demonstrată de cercetător (articole în fluxul principal de cunoaştere la nivel internaţional, lucrări ştiinţifice citate, lucrări la conferinţe ştiinţifice de mare prestigiu profesional, brevete, participări în proiecte obţinute prin competiţie internaţională), precum şi spre noutatea şi credibilitatea temei de cercetare propuse, cu posibil impact asupra cunoaşterii. Criteriile sunt orientate şi spre capacitatea instituţională de a oferi mediul potrivit şi infrastructura necesare creării şi dezvoltării unor grupuri puternice de cercetare cu vizibilitate internaţională, care să ofere cadrul potrivit pregătirii tinerilor cercetători prin programe de doctorat şi postdoctorat.

Finanţarea publică a cercetării-dezvoltării în România a evidenţiat un proces radical de schimbare începând cu anul 2005, odată cu prima creştere considerabilă a ponderii procentului din produsul intern brut (PIB) alocat acestui domeniu. Ponderea cheltuielilor publice din PIB pentru cercetare-dezvoltare s-a dublat în intervalul 2005-2006, creşterea ulterioară având ca ţintă 1% în anul 2010. Programul "Cercetare de excelenţă - CEEX" lansat în anul 2005 de Autoritatea Naţională pentru Cercetarea Ştiinţifică a contribuit la orientarea cheltuielilor publice pentru cercetare în vederea realizării Ariei Româneşti a Cercetării şi pregătirii comunităţii de cercetare şi dezvoltare din România pentru participarea cu succes la următorul program-cadru de cercetare al Europei, PC7, în perioada 2007-2013. În Programul CEEX priorităţile finanţării publice a cercetării-dezvoltării au fost cele preconizate pentru PC7, iar proiectele au pus accent pe crearea de consorţii puternice, promovarea cercetării interdisciplinare, dezvoltarea resurselor umane, promovarea internaţională a sistemului CDI românesc, precum şi pe consolidarea şi dezvoltarea infrastructurii de certificare. Programul asigură convergenţa cu nivelul şi practicile europene, dar nu a putut focaliza investiţia publică. Impactul CEEX asupra creşterii cheltuielilor private pentru cercetare-dezvoltare este aşteptat să fie important, dar nu se poate estima încă.

Într-un context mai larg, nivelul culturii inovării este redus, atât în sectorul întreprinderilor, cât şi în mediul academic. Inovarea la nivelul firmelor nu a fost consistent susţinută de un sistem de transfer tehnologic funcţional, iar capitalul de risc poate fi considerat absent. Nu se cunoaşte cu precizie nivelul general al activităţii de cercetare-dezvoltare din firme, mai ales datorită unui sistem nestimulativ de înregistrare a cheltuielilor. Pe de altă parte, sunt exemple de mari companii care au deschis în România centre de cercetare, precum şi de servicii de înaltă tehnologie, premise importante pentru ceea ce îşi propune prezenta strategie. În planul interacţiunii cu mediul internaţional, decalajele tehnologice considerabile faţă de ţările dezvoltate stimulează importul de tehnologie în dauna inovării. Este de asemenea bine cunoscut riscul ca societăţile transnaţionale care au achiziţionat sau dezvoltat unităţi de producţie în România să delocalizeze activitatea de CDI. Costul mai redus al cercetării din România poate fi un avantaj pe termen scurt, dar creează un risc suplimentar legat de brain drain în contextul globalizării.

Concentrarea mare în capitală a institutelor şi a firmelor cu activitate principală de CDI, precum şi cercetarea ştiinţifică din universităţi departe de potenţialul pe care ar trebui să îl aibă sunt determinanţi esenţiali ai menţinerii unor disparităţi regionale în absorbţia fondurilor publice de cercetare-dezvoltare.

Sistemul CDI are oportunităţi reale pentru perioada 2005-2013. Integrarea în Uniunea Europeană creează o presiune asupra orientării competitivităţii către inovare, creşterea economică prognozată putând susţine deplasarea interesului sectorului privat către acest domeniu. Angajamentul politic de 1% din PIB destinat cheltuielilor publice pentru cercetare-dezvoltare, angajament important legat de răspunsul României la Strategia Lisabona, este extrem de important. Fondurile structurale destinate inovării şi dezvoltării resursei umane sunt complementare investiţiei publice în educaţia terţiară şi în cercetare-dezvoltare şi vor avea un rol important atât în dezvoltarea socioeconomică a României, cât şi în diminuarea dispariţiilor regionale. Actuala strategie îşi propune să contribuie esenţial la realizarea regiunilor cunoaşterii în România.

Sistemul de învăţământ, prin contribuţia la dezvoltarea interesului şi a aptitudinilor de cercetare şi inovare ale tinerilor pe întreg parcursul educaţional, prin educaţia în domeniul ştiinţei şi tehnologiei, prin formarea iniţială a cercetătorilor (cu accent pe numărul şi calitatea doctoranzilor), precum şi prin calitatea educaţiei terţiare, reprezintă o componentă complementară esenţială.

Pornind de la situaţia naţională şi contextul internaţional, transformarea sistemului CDI în acord cu viziunea pe termen lung presupune răspunsuri la provocări precum: dezvoltarea capitalului uman, pentru a răspunde nevoii de competitivitate a activităţii de CDI; creşterea atractivităţii carierei în cercetare, pentru atragerea cercetătorilor performanţi în universităţi şi în institutele publice de cercetare, precum şi a celor mai talentaţi tineri absolvenţi în programele de doctorat; reducerea fragmentării prin stimularea cooperării, într-un mediu puternic concurenţial; focalizarea investiţiei publice în cercetare; orientarea investiţiilor în CDI către rezultate aflate pe frontiera cunoaşterii şi rezolvarea unor probleme de interes naţional sau cu aplicaţii directe în practica socioeconomică; dezvoltarea unei infrastructuri de CDI adecvate, simultan cu creşterea gradului de utilizare; îmbunătăţirea ratei de succes în proiecte internaţionale şi creşterea gradului de recuperare a contribuţiei la programul-cadru de cercetare al UE; dezvoltarea cooperării internaţionale.

Prin strategia CDI pentru perioada 2007-2013 România îşi propune să atingă media europeană pentru indicatorii de bază ce descriu structura şi performanţa sistemului de cercetare, dezvoltare şi inovare, creând premisele focalizării în viitor pe domenii de nişă, acolo unde România va avea masa critică şi performanţele unui lider. În acelaşi timp, strategia îşi propune să susţină dezvoltarea socioeconomică a României, cu şanse reale de a crea o economie bazată pe cunoaştere, competitivă la nivel global.

2.Viziune

Sistemul de CDI va reprezenta motorul dezvoltării societăţii cunoaşterii în România, fiind capabil să susţină performanţa prin inovare în toate domeniile ce contribuie la asigurarea bunăstării cetăţenilor şi totodată să atingă excelenţa ştiinţifică recunoscută pe plan internaţional.

România construieşte o societate bazată pe cunoaştere, focalizată pe rezolvarea problemelor ridicate de satisfacerea nevoii de inovare exprimate de economie şi societate. Pentru a răspunde acestei provocări, sistemul CDI va fi deschis către firmele româneşti, către mediul ştiinţific internaţional, către nevoile societăţii şi sistemul educaţional.

Asigurarea unei deschideri reale va depinde de modul în care se va coagula cererea de cunoaştere către sistemul CDI în interiorul priorităţilor tematice ce reflectă nevoile socioeconomice pe termen mediu şi lung. Astfel, cererea corespunzătoare nevoii de inovare din economie va fi formată prin mecanisme în care iniţiativa aparţine firmelor, în timp ce pe latura decantării nevoii de inovare a societăţii vor fi create mecanisme şi interfeţe specifice comunicării dintre ştiinţă şi societate. Administraţia publică centrală şi locală va putea formula solicitări specifice de inovare, corespunzătoare obiectivelor şi priorităţilor strategice de dezvoltare naţională, regională şi locală. Achiziţiile publice şi introducerea unor tehnologii avansate în diferitele sectoare socioeconomice vor avea o contribuţie importantă la dezvoltarea CDI.

Corelarea nevoii naţionale de inovare cu evoluţiile ştiinţei şi tehnologiei pe plan mondial se va realiza prin reţele de cercetare-acţiune, în care colaborarea internaţională multidisciplinară va fi orientată spre rezolvarea problemelor identificate. Centrele de brokeraj şi centrele de transfer tehnologic şi cunoaştere vor realiza interfaţa dintre nevoia internă de inovare şi soluţiile care pot fi adaptate pornind de la stocul mondial de cunoaştere.

Firmele îşi vor crea propriile structuri de cercetare sau numai interfeţe care le vor asigura integrarea în sisteme deschise de inovare, precum şi participarea la centre de competenţă sau platforme tehnologice. Universităţile şi institutele publice de cercetare vor dezvolta structuri proprii prin care vor valoriza cunoaşterea şi vor asigura transferul acesteia în produse şi servicii inovative. Centrele de transfer tehnologic şi incubatoarele pentru firme de înaltă tehnologie vor stimula transferul de cunoaştere şi dezvoltarea spiritului antreprenorial. Evaluarea potenţialului comercial al unei idei, protejarea şi licenţierea dreptului de proprietate intelectuală vor constitui elemente curente ale managementului inovării.

Sistemul educaţional va dezvolta abilităţile specifice de cercetare, în special multidisciplinară. Interconectarea sa cu sistemul CDI va permite selecţia, motivarea şi susţinerea celor mai performanţi tineri pentru o carieră în cercetare, atât în domeniul public, cât şi în cadrul firmelor. Mobilitatea internaţională va reprezenta o dimensiune-cheie a pregătirii cercetătorilor. Mecanismele de mobilitate intersectorială vor asigura un transfer eficient de cunoaştere şi competenţe între cercetarea publică şi cea din cadrul firmelor. În acelaşi timp, universităţile vor fi stimulate să îşi creeze institute de cercetare de excelenţă în domenii strategice, şcoli doctorale şi postgraduale.

3.Obiectivele strategice ale sistemului CDI

Sistemul CDI din România are rolul de a dezvolta ştiinţa şi tehnologia, cu scopul de a creşte competitivitatea economiei româneşti, de a îmbunătăţi calitatea socială şi de a spori cunoaşterea cu potenţial de valorificare şi lărgire a orizontului de acţiune.

Pentru îndeplinirea acestui rol, sistemul CDI are 3 obiective strategice:

1.Crearea de cunoaştere, respectiv obţinerea unor rezultate ştiinţifice şi tehnologice de vârf, competitive pe plan mondial, având ca scop creşterea contribuţiei sistemului românesc de CDI la dezvoltarea stocului mondial de cunoaştere, creşterea vizibilităţii internaţionale şi transferul rezultatelor în economie şi societate. Atingerea acestui obiectiv presupune integrarea în reţele internaţionale şi promovarea excelenţei în cercetare. Se vor susţine şcoli de excelenţă cu recunoaştere internaţională, având masa critică şi facilităţile necesare cercetării de performanţă, experienţă în formarea tinerilor cercetători prin doctorat, precum şi condiţii pentru tinerii cercetători postdoctoranzi. Se vor crea poli de excelenţă prin finanţarea unor proiecte propuse de personalităţi cu potenţial deosebit, apreciat internaţional, cu precădere tineri. Un accent deosebit se va pune pe formarea tinerilor cercetători în şcoli doctorale sau postgraduale de excelenţă, care să le asigure o pregătire corespunzătoare şi dezvoltarea capacităţii de a realiza cercetări avansate. Pentru aceasta va trebui ca şcolile să fie atractive pentru cercetători performanţi, cu experienţă în supervizarea tinerilor doctoranzi, indiferent de naţionalitate.

2.Creşterea competitivităţii economiei româneşti prin inovare cu impact la nivelul agenţilor economici şi prin transferul cunoştinţelor în practica economică. Acest obiectiv vizează obţinerea unor rezultate tehnologice de vârf, cercetări de tipul rezolvare de probleme complexe (problem solving) de interes local, regional, naţional sau formulate de agenţi economici, precum şi dezvoltarea de tehnologii, produse şi servicii inovative cu aplicabilitate directă. Vor fi stimulate parteneriate între universităţi, institute de cercetare şi agenţi economici. Se va susţine crearea prin competiţie de centre de competenţă şi platforme tehnologice, cu finanţări şi/sau cofinanţări pe durate medii de timp, de 5-7 ani. Schemele de finanţare vor avea în vedere aspectele legate de ajutorul de stat pentru CDI.

3.Creşterea calităţii sociale prin dezvoltarea de soluţii, inclusiv tehnologice, care să genereze beneficii directe la nivelul societăţii. Din această categorie fac parte soluţiile la probleme locale, regionale şi naţionale legate de coeziunea şi dinamica socială, de creşterea eficienţei politicilor, precum şi probleme legate de sănătate, mediu, infrastructură, amenajarea teritoriului şi valorificarea resurselor naţionale.

În realizarea celor 3 obiective strategice se vor avea în vedere următoarele obiective specifice:

Creşterea performanţei

–obţinerea unor rezultate ştiinţifice de excelenţă, reflectate în creşterea numărului de articole în publicaţii din fluxul principal de cunoaştere; plasarea între primele 35 de ţări în ceea ce priveşte publicaţiile indexate ISI (în perioada 1995-2005 situându-se pe locul 48);

–creşterea de 10 ori a numărului de brevete EPO la un milion de locuitori până în 2013 (având ca referinţă 1,72 în 2003, faţă de 137 media UE 25);

–triplarea numărului de brevete înregistrate de OSIM în 2013 faţă de 2006 şi creşterea ponderii brevetelor high-tech;

–dublarea ponderii firmelor inovative (care a reprezentat 19% în perioada 2002-2004, potrivit "Community Innovation Survey").

Dezvoltarea resurselor sistemului

–triplarea numărului de cercetători până în anul 2013, concomitent cu descreşterea mediei de vârstă a cercetătorilor sub 40 de ani;

–asigurarea unui număr mediu anual de 2.000 de burse doctorale;

–creşterea ponderii doctorilor şi a doctoranzilor până la peste 50% din totalitatea cercetătorilor;

–creşterea atractivităţii carierei în cercetare prin asigurarea accesului şi posibilitatea dezvoltării carierei pentru cei performanţi;

–atragerea de cercetători cu experienţă, tineri cercetători postdoctoranzi şi doctoranzi, indiferent de naţionalitate, România devenind o destinaţie de interes pentru excelenţa ştiinţifică;

–creşterea accesului la infrastructuri de cercetare performante prin participarea la mari infrastructuri internaţionale de cercetare, precum şi prin dezvoltarea facilităţilor de cercetare de interes naţional şi stimularea creării de laboratoare performante cu utilizatori multipli.

Antrenarea sectorului privat

–creşterea cheltuielilor private cu cercetarea şi dezvoltarea la 1% din PIB până în 2013;

–stimularea participării mediului privat la CDI, inclusiv pentru creşterea capacităţii de inovare, dezvoltare tehnologică şi asimilare în producţie a rezultatelor cercetării;

–dezvoltarea parteneriatelor public-privat în ştiinţă şi tehnologie prin crearea unor centre de competenţă, platforme tehnologice, parcuri ştiinţifice, precum şi a unor interfeţe specializate între cererea şi oferta de CDI;

–simplificarea accesului firmelor inovative la schemele de finanţare a CDI orientate către cofinanţare şi susţinerea colaborării acestora cu cercetarea din universităţi şi din institutele publice de cercetare-dezvoltare.

Creşterea capacităţii instituţionale

–reducerea fragmentării sistemului de CDI prin stimularea colaborării şi a participării la reţele naţionale şi internaţionale, care să asigure masa critică şi obţinerea de rezultate valoroase internaţional;

–transformarea universităţilor şi a institutelor publice de cercetare-dezvoltare româneşti în actori pe piaţa internaţională a cunoaşterii şi creşterea capacităţii acestora de colaborare cu firmele;

–profesionalizarea managementului cercetării;

–evaluarea internaţională a performanţei cercetării pentru toţi actorii publici, universităţi şi institute de cercetare publice;

–consolidarea rolului ştiinţei în societate prin comunicarea ştiinţei, promovarea eticii şi egalităţii de şanse în cercetare, dezvoltarea de interfeţe dedicate dialogului ştiinţă-societate.

Extinderea cooperării internaţionale

–extinderea cooperării internaţionale în programe şi proiecte;

–o mai bună reprezentare a României la nivel instituţional şi prin experţii săi în instituţii şi organisme reprezentative CDI la nivel european şi internaţional;

–participarea diasporei ştiinţifice româneşti în proiecte de cercetare pentru a promova sectorul de cercetare-dezvoltare din România, precum şi la evaluarea proiectelor, programelor şi a politicilor.

4.Cercetarea exploratorie şi de frontieră

România va susţine cercetări avansate, orientate către obţinerea de rezultate ştiinţifice de nivel mondial, va încuraja dezvoltarea carierei în cercetare şi crearea unor poli de excelenţă

Având în vedere importanţa cercetării fundamentale pentru dezvoltarea cunoaşterii şi formarea resursei umane înalt calificate, accentul va fi pus pe excelenţă, pe interdisciplinaritate şi vizibilitate internaţională. Vor fi susţinute cercetări complexe în domenii de frontieră şi participarea în reţele internaţionale de cercetare de excelenţă. Din analiza scientometrică, a infrastructurii existente în polii de excelenţă şi a capacităţii de creştere a producţiei ştiinţifice cu vizibilitate internaţională, rezultată din consultarea comunităţii ştiinţifice, au rezultat domenii cu tradiţie în cercetarea ştiinţifică românească, dar şi cu potenţial deosebit, respectiv: biologie, genetică şi medicină; chimie, mediu şi ştiinţa materialelor; matematică; fizică şi fizică tehnologică; geologie şi fizica atmosferei. Concentrând investiţia în aceste zone, strategia va susţine şi domeniile noi, în care grupuri de cercetare din România colaborează deja internaţional. Sunt de interes inclusiv ştiinţele socioumane.

Pentru acest tip de cercetări, relevanţa este pe termen lung. Nu sunt stabilite priorităţi pentru finanţarea temelor de cercetare, propunerile venind de la cercetători. Evaluarea va fi de tipul evaluare colegială (peer review) şi se va face cu participare internaţională. Cercetările avansate vor putea fi orientate pe priorităţi strategice sau tehnologice atunci când sunt necesare pentru rezolvarea unor probleme complexe, de interes socioeconomic.

România va urmări dezvoltarea resursei umane capabile să atingă nivelul de integrare în fluxul internaţional de dezbatere ştiinţifică. Aceasta presupune atragerea unor personalităţi ştiinţifice, finanţarea adecvată a cercetării exploratorii, deschiderea oportunităţilor de pregătire în toate stadiile de dezvoltare a carierei profesionale, asigurarea accesului la infrastructura de cercetare adecvată, dar şi intensificarea colaborării internaţionale.

Creşterea atractivităţii carierei în cercetare, în special pentru tineri, reprezintă un element critic al actualului sistem CDI, în care numărul de cercetători raportat la populaţie se află la doar o treime faţă de media ţărilor din Uniunea Europeană. Pentru perioada 2007-2013 se va urmări creşterea atractivităţii carierei în cercetare, în special prin burse şi accesul la granturi de cercetare în perioada formării iniţiale a cercetătorilor prin doctorat (stimulându-se cotutela internaţională şi mobilitatea), precum şi prin programe postdoctorale, cu precădere în domenii interdisciplinare.

Consolidarea şcolilor doctorale şi crearea de şcoli postgraduale vor avea impact asupra calităţii programelor doctorale, precum şi a cercetărilor postdoctorat, contribuind la pregătirea unor cercetători performanţi.

Criza resurselor umane impune ca prioritate atragerea atât a tinerilor pentru o carieră în cercetare, cât şi a unor cercetători cu experienţă din străinătate. O atenţie deosebită se va acorda diasporei ştiinţifice româneşti.

Pregătirea pe parcursul formării carierei în cercetare se va orienta către stagii de pregătire, atât în ţară, cât şi în străinătate, care vor fi întotdeauna asociate unor proiecte de cercetare. În acelaşi timp, se va avea în vedere colaborarea cu agenţii de finanţare din alte ţări în scopul cofinanţării de stagii doctorale şi postdoctorale care să stimuleze revenirea în ţară a cercetătorilor performanţi după efectuarea stagiului. Vor fi dezvoltate mecanisme de finanţare care să stimuleze instituţiile de cercetare în a oferi acestor cercetători contracte de muncă corespunzătoare.

De asemenea, personalităţilor cu rezultate ştiinţifice deosebite pe plan internaţional li se va asigura finanţarea adecvată, necesară creării unor centre de excelenţă în România.

Se va susţine dezvoltarea infrastructurii de cercetare prin creşterea gradului de utilizare, extinderea infrastructurii existente şi prin crearea de noi facilităţi. Echipamentele experimentale dedicate cercetării ce ţinteşte frontiera cunoaşterii sunt în general foarte costisitoare şi, ca urmare, investiţiile se vor focaliza în acele domenii în care există potenţial de utilizare corespunzător, inclusiv prin colaborare regională. Pentru acele domenii în care pe plan european există deja facilităţi de cercetare, iar nevoia de utilizare nu este sistematică se vor finanţa proiecte care să asigure accesul cercetătorilor din România la facilităţile respective.

În perioada 2007-2013 dezvoltarea infrastructurii de cercetare se va realiza cu precădere prin asocierea marilor facilităţi experimentale cu universităţile şi institutele publice de cercetare, pentru creşterea contribuţiei la dezvoltarea resursei umane pentru cercetare.

Cercetarea de nivel mondial trebuie să aibă la bază colaborarea internaţională, importantă atât prin procesul de învăţare, cât şi prin potenţialul de obţinere a drepturilor de proprietate intelectuală. În perioada 2007-2013 proiectele în colaborare internaţională vor fi realizate atât în cadrul programelor internaţionale, cât şi în cadrul unor apeluri comune de proiecte împreună cu alte ţări pe teme de interes sau pur şi simplu în cadrul unor proiecte de colaborare iniţiate la nivelul comunităţii ştiinţifice.

Evaluarea continuă a revistelor ştiinţifice din România şi susţinerea celor mai performante, inclusiv pentru coeditarea cu edituri de prestigiu internaţional, pentru a îndeplini condiţiile de intrare în bazele indexate internaţional şi, în perspectivă, pentru creşterea factorului lor de impact, constituie premise ale creşterii vizibilităţii internaţionale a cercetării ştiinţifice din România.

Se va urmări o mai bună integrare a comunităţii ştiinţifice româneşti în circuitul ştiinţific internaţional, prin accesul cercetătorilor la resursele de informare ştiinţifică, prin participarea la conferinţe internaţionale, prin organizarea în ţară a unor conferinţe ştiinţifice internaţionale, prin asigurarea unui acces larg la resurse de informare şi, nu în ultimul rând, prin participarea în clusterele ştiinţifice şi platforme tehnologice europene.

5.Priorităţile investiţiei publice în cercetare-dezvoltare

România va susţine cercetări complexe ce răspund unor probleme clar identificate în cadrul priorităţilor publice de cercetare-dezvoltare

Priorităţile investiţiei publice în cercetare-dezvoltare reflectă rezultatul exerciţiului exploratoriu, primul exerciţiu de foresight în ştiinţă şi tehnologie din România, desfăşurat în perioada noiembrie 2005-iunie 2006, cu o largă participare naţională. Sunt 9 domenii prioritare, cu un mare potenţial de a conduce la progres economic şi social, fiecare subsumând priorităţi tematice.

Vor fi finanţate cercetări avansate în direcţii prioritare strategice şi tehnologice, mai ales de tip rezolvare de probleme, cu posibile implicaţii în inovare. Investiţia publică are în vedere dezvoltarea cunoaşterii, motivată de nevoile socioeconomice strategice, iar cercetarea este evaluată în funcţie de capacitatea sa inovativă. Inovarea este cea care asigură stimularea creării şi menţinerii interfeţelor multiple între ştiinţă, tehnologie, societate, mediul financiar, de informare şi politic, într-o economie bazată pe cunoaştere. Majoritatea priorităţilor investiţiei publice în cercetare-dezvoltare sunt de interes şi pentru cercetarea fundamentală.

În interiorul celor 9 domenii prioritare se va urmări dezvoltarea unor poli de excelenţă. Acest proces se va realiza treptat, pe bază de competiţie, investiţia publică focalizându-se asupra proiectelor cu impact major şi concentrând dezvoltarea de infrastructuri şi structuri colaborative în domeniile care oferă cele mai bune rezultate.

Implementarea unor astfel de proiecte complexe va solicita un efort managerial semnificativ din punct de vedere al organizării activităţii de cercetare-dezvoltare, al managementului contractelor, al managementului financiar, al drepturilor de proprietate intelectuală. Se va avea în vedere profesionalizarea managementului şi a administrării cercetării în universităţi, instituţii publice şi nonprofit de cercetare şi dezvoltare, inclusiv prin stimularea participării în organizaţii profesionale europene şi mondiale care să asigure schimbul de bună practică, colaborarea şi transferul de cunoaştere.

Dezvoltarea facilităţilor experimentale care să susţină cercetarea aplicativă se va concentra în acele zone în care se poate asigura colaborarea dintre entităţile de cercetare şi beneficiari. Investiţia în echipamente, în special cele de valoare mare, va trebui să aibă în vedere potenţialul de utilizare şi de dezvoltare a resurselor umane, precum şi complementaritatea cu facilităţile existente pe plan european.

Dezvoltarea resursei umane în contextul priorităţilor naţionale va viza atingerea unui nivel de expertiză care să permită corelarea cunoştinţelor despre evoluţiile tehnice pe plan global şi posibilităţile de particularizare la nivel naţional. Proiectele de cercetare vor trebui să asigure condiţiile de valorificare a performanţei aferente stadiului carierei în cercetare a participanţilor, asigurând dezvoltarea în continuare a acestora, în special prin stagii de pregătire interne şi internaţionale.

Se va urmări crearea unor poli de excelenţă sub forma unor reţele de cercetare interdisciplinară şi, mai ales, a unor centre de competenţă. Pentru a se evita formalismul unor astfel de entităţi, se va aborda o strategie de finanţare graduală pe direcţia proiect-reţea-centru de competenţă.

Domeniile prioritare, fără a fi ordonate din punct de vedere al importanţei, sunt:

a)Tehnologiile societăţii informaţionale Tehnologia societăţii informaţionale reprezintă atât un suport transversal pentru toate sectoarele economiei, cât şi o industrie (tehnologia informaţiilor şi comunicaţii - TIC) cu un dinamism extraordinar. Ca urmare, iniţiativa, "i2010 O societate europeană informaţională pentru creşterea economică şi ocuparea forţei de muncă" recomandă statelor membre dublarea cercetării în domeniul TIC. Chiar dacă în România societatea informaţională are un decalaj de dezvoltare de câţiva ani faţă de Uniunea Europeană, sectorul software s-a dovedit foarte activ, devenind unul dintre cele mai competitive ale economiei. În acord cu obiectivele cuprinse în Strategia naţională de export referitoare la domeniul TIC, perioada 2007-2013 impune o creştere a capacităţii sectorului CDI referitor la tehnologiile informaţiei şi comunicaţiilor de a răspunde nevoii industriei româneşti de oferire a unor produse şi servicii noi şi de a profita de tendinţele de externalizare graduală a activităţilor de concepţie şi inovare ale clienţilor internaţionali, trecând treptat de la exportul de software şi servicii de valoare mică la conceperea de produse şi servicii informatice noi, cu valoare adăugată ridicată. De asemenea, cercetarea va trebui să susţină şi o angrenare a sectorului TIC în recuperarea decalajului în dezvoltarea societăţii informaţionale din România.

Obiectivele cercetării vor avea în vedere dezvoltarea tehnologiilor şi a instrumentelor, în scopul realizării unor sisteme şi aplicaţii informatice performante, deschise, eterogene, scalabile, tolerante la defectări şi cu o bună conectivitate între utilizatori şi resurse, dezvoltarea tehnologiilor-suport necesare creării unei infrastructuri naţionale integrate de comunicaţii, dezvoltarea unor metode şi sisteme de inteligenţă artificială, realizarea de produse bazate pe cercetări în nanoelectronică, fotonică, micro- şi nanosisteme, din gama componentelor şi sistemelor inteligente.

b)Energie

Sectorul energetic românesc, parte integrantă a infrastructurii, influenţează în mod decisiv dezvoltarea economică şi socială a ţării. Uniunea Europeană şi-a propus ca până în 2010 21% din electricitate să fie obţinută din surse regenerabile, iar o nouă directivă vizează o reducere cu 9% a intensităţii energetice în următorii ani. Potrivit documentului "Politica energetică a României în perioada 2006-2009", intensitatea energetică în România este de circa 4 ori mai mare decât media UE. România dispune de un potenţial important de resurse regenerabile: energie hidroelectrică, biomasă, energie solară, eoliană şi geotermală. Racordarea la obiectivele europene, dar şi interesul direct în rezolvarea acestor probleme complexe reclamă un efort de CDI, efort complementar direcţiei de acţiune "Îmbunătăţirea eficienţei energetice şi dezvoltarea sustenabilă a sistemelor energetice", inclusă în Cadrul strategic naţional de referinţă 2007-2013.

Obiectivele cercetării pentru perioada 2007-2013 vizează elaborarea de concepte, tehnologii, produse care să contribuie la satisfacerea necesarului de energie la un preţ cât mai scăzut, inclusiv prin utilizarea de noi surse energetice şi îmbunătăţirea procesului decizional, creşterea competenţei tehnologice şi promovarea transferului de cunoştinţe şi tehnologii în domeniul energetic, vizând satisfacerea necesarului energetic al unei economii moderne şi al unui standard de viaţă civilizat, în condiţii de calitate şi siguranţă în alimentare, cu respectarea principiului dezvoltării durabile.

c)Mediu

Dezvoltarea economică generează o presiune imensă asupra mediului, iar decuplarea celor două presupune soluţii tehnice tot mai complexe, care au ajuns să reprezinte în sine o industrie. Inovarea poate contribui la reducerea poluării şi, respectiv, la atingerea obiectivului Protocolului de la Kyoto, prin care România s-a angajat la o reducere cu 8% a emisiilor de gaze cu efect de seră în perioada 2008-2012 (faţă de 1989). Vor fi susţinute cercetări privind influenţa schimbărilor climatice asupra ciclului hidrologic, menţionate în Strategia naţională de management al riscului de inundaţii. Cercetarea şi dezvoltarea vor putea contribui la atingerea obiectivelor Strategiei naţionale de gestionare a deşeurilor. În pregătirea şi implementarea planului naţional privind managementul ariilor protejate se va putea ţine cont de contribuţia importantă pe care o are activitatea de cercetare şi dezvoltare în realizarea obiectivelor stabilite. Cercetarea şi dezvoltarea vor contribui la accentuarea gândirii strategice în domeniul dezvoltării spaţiale prin integrarea şi cooperarea în sistemele europene de cercetare în domeniu. Accentuarea acestei direcţii va fi susţinută şi prin integrarea în programul ESPON (European Spatial Planning Observatory Network).

Obiectivele cercetării şi dezvoltării pentru perioada 2007-2013 vizează: crearea de tehnologii curate de produs şi proces, cu aplicare în mod special în construcţii, transporturi şi producerea energiei, precum şi a mecanismelor economice şi sociale de implementare a acestora; crearea unor noi tehnologii eco-eficiente de valorificare a deşeurilor, prin utilizarea analizei ciclului de viaţă a produselor în evaluarea impactului asupra mediului; crearea suportului ştiinţific şi tehnologic pentru conservarea, reconstrucţia şi consolidarea diversităţii biologice şi ecologice; stimularea amenajării teritoriale durabile în scopul asigurării unui suport activ al dezvoltării economico-sociale corelate şi coerente; verificarea aplicabilităţii diferitelor politici şi strategii, prin crearea de scenarii spaţiale naţionale şi regionale având ca obiectiv coeziunea teritorială europeană.

d)Sănătate

Sănătatea reprezintă o dimensiune cu impact deosebit asupra societăţii, atât prin participarea la calitatea vieţii, cât şi prin contribuţia la rata de activitate a populaţiei. Proporţia încă ridicată a cheltuielilor societăţii pentru asigurarea calităţii vieţii pacienţilor cu boli cronice (cardiovasculare, cerebrovasculare, neurogenerative etc.) solicită în mod deosebit activitatea de cercetare, cu ţinte foarte precise. Atingerea acestor ţinte de cercetare aplicată este imposibilă fără o dezvoltare corespunzătoare a cercetării proceselor fundamentale biopsihologice. Obiectivele cercetării biomedicale pentru perioada 2007-2013 în România corespund în mare măsură obiectivelor europene şi internaţionale şi vizează tot mai mult integrarea şi respectarea normelor din spaţiul european al cercetării. Una dintre necesităţile imperioase ale cercetării româneşti în vederea atingerii unui nivel de competitivitate european este, în primul rând, dezvoltarea zonelor în care există resurse umane şi materiale confirmate de rezultatele obţinute şi recunoscute conform criteriilor internaţionale şi apoi abordarea cât mai rapidă a noilor domenii. Pentru eficientizarea cercetării, o preocupare deosebită rămâne încă dezvoltarea infrastructurii, a resursei umane şi a comunicării şi selectarea riguroasă a direcţiilor de cercetare.

Pentru perioada 2007-2013 cercetarea se va orienta către dezvoltarea cunoaşterii sistemelor biologice integrative ale fiinţei umane, mecanisme de adaptare ale organismului uman la dinamica factorilor de mediu biologic şi psihosocial, metode de investigaţie şi intervenţionale bazate pe medicina moleculară şi celulară, genomică şi proteomică, terapii moderne orientate spre suportul chimic, genetic şi celular şi standardizarea lor conform normelor bioetice, dezvoltarea interfeţei creier-maşină, în scopul investigaţiei şi recuperării în afecţiunile neurologice, implementarea unor noi metode de prevenţie şi intervenţionale la nivel naţional, arondate la spaţiul european de operare.

e)Agricultura, securitatea şi siguranţa alimentară

Agricultura şi industria alimentară din România deţin un potenţial remarcabil. România ocupă unul dintre primele locuri în Europa ca suprafaţă agricolă şi arabilă şi, cu toate că aproape 40% din populaţia activă lucrează în agricultură, contribuţia acesteia la PIB este de numai 13-15%. În acelaşi timp, peste 14.500 de firme activează în industria alimentară din România (5% din forţa de muncă). Agricultura durabilă este o agricultură viabilă din punct de vedere economic, care răspunde exigenţelor cererii de alimente sănătoase şi de calitate superioară, care garantează conservarea şi reabilitarea resurselor naturale. Cercetarea ştiinţifică agricolă, prin natura obiectului de cercetare - sol, plantă, animal -, trebuie să ofere produse biologice de înaltă valoare, materii prime, tehnologii, cunoştinţe adecvate, care să contribuie la promovarea agriculturii durabile şi a dezvoltării rurale, la creşterea securităţii alimentare şi a siguranţei alimentului, în concordanţă cu cerinţele generale şi specifice ale pieţei.

În aceste condiţii, obiectivul cercetării este de a dezvolta tehnologii care să acopere întregul lanţ alimentar (de la sol până la consumator- "from farm to fork") şi de a răspunde cerinţelor specifice ale consumatorilor ("from fork to farm"), prin soluţii şi concepte ştiinţifice conforme principiilor agriculturii durabile şi asigurării nutriţiei corespunzătoare şi a siguranţei alimentare.

f)Biotehnologii

Biotehnologia va marca secolul XXI prin impactul deosebit pe care îl va avea atât asupra dezvoltării cunoaşterii, cât mai ales asupra evoluţiei şi calităţii vieţii. Cercetările vor fi orientate spre descifrarea mecanismelor celulare, înţelegerea profundă a inteligenţei naturale şi spre modalităţile de interfaţare eficientă cu natură. Pornind de la cerinţele de hrană şi până la asigurarea sănătăţii umane, biotehnologia va furniza instrumente şi tehnologii curate pentru o evoluţie durabilă a speciei umane. Industria alimentară, agricultura, mediul, industria farmaceutică, sănătatea, bioeconomia în general vor beneficia de rezultatele cercetărilor inter- şi transdisciplinare din domeniul biotehnologiilor.

Cercetările din domeniul biotehnologiei şi bioingineriei vor deschide noi fronturi ale cunoaşterii mecanismelor vieţii, cu impact asupra noilor sisteme bioinginereşti, sisteme inteligente şi cognitive pentru modelarea, conducerea şi monitorizarea proceselor complexe. Interacţiunea biotehnologiei cu principalele domenii ale cunoaşterii va genera noi cercetări interdisciplinare, cu impact major asupra dezvoltării globale durabile.

Principalele domenii de cercetare în biotehnologie, la nivelul actual al cunoaşterii, vizează:

–conceperea şi dezvoltarea de noi medicamente cu maximă eficienţă şi cu efecte secundare minimale;

–elaborarea unor protocoale de diagnostic şi tratamente medicale cu impact asupra stării de sănătate şi creşterii speranţei de viaţă;

–crearea unor noi tehnologii pentru producţia de alimente cu siguranţă maximă din perspectiva sănătăţii umane;

–conceperea şi dezvoltarea unor tehnologii avansate în domeniul produselor farmaceutice, al grupurilor biocatalitice şi pentru obţinerea unor noi enzime şi microorganisme;

–cercetarea şi dezvoltarea de sisteme bioinformatice pentru modelarea şi monitorizarea activităţii celulare, a mecanismelor de procesare a informaţiilor la nivel biologic, inclusiv cognitiv.

g)Materiale, procese şi produse inovative

Trecerea de la competitivitatea bazată pe factori (muncă, resurse naturale) sau investiţii la cea bazată pe inovare presupune dezvoltarea capacităţii de cercetare în domenii de înaltă tehnologie (high-tech), generatoare de valoare adăugată, cu potenţial de export şi antrenare a altor sectoare productive. Din această categorie fac parte domenii precum materiale avansate, tehnologii avansate de conducere a proceselor industriale, tehnologii şi produse mecanice de înaltă precizie, sisteme mecatronice, precum şi produse şi tehnologii inovative destinate transporturilor.

Obiectivele cercetării pentru perioada 2007-2013 vor presupune dezvoltarea de materiale avansate noi, capabile să asigure performanţe sporite produselor şi echipamentelor, creşterea competitivităţii produselor şi proceselor prin automatizare şi proiectare integrată, conceperea şi dezvoltarea de noi tehnologii şi produse mecanice de înaltă precizie, precum şi de sisteme mecatronice competitive pe piaţa internaţională, creşterea eficacităţii şi eficienţei sistemului de transport prin îmbunătăţirea performanţelor componentelor - infrastructuri, mijloace de transport, sisteme informatice -, realizabilă prin dezvoltarea de tehnologii concordante cu caracteristicile temporale şi spaţiale ale cererii de transport, vizând intermodalitatea ca soluţie integratoare.

h)Spaţiu şi securitate

Cercetările şi dezvoltarea tehnologică în domeniul spaţial şi în cel al securităţii sunt domenii noi, cu profund caracter multidisciplinar, ale căror dezvoltare şi apropiere sunt generate atât de evoluţiile tehnologice, cât şi de reconfigurarea securităţii globale în ultimele decenii. Conjugate cu tehnicile aerospaţiale şi militare, reprezintă capacităţi de prim ordin ale statelor mari şi mijlocii, fiind de asemenea priorităţi tratate împreună în UE şi NATO. În România, existenţa unui sector industrial, tehnologic şi de cercetare cu semnificaţie, potenţată de apartenenţa ţării ca stat membru cooperant la Agenţia Spaţială Europeană (ESA), şi reprezentarea unitară la organizaţiile de profil euroatlantice constituie atât piaţă, cât şi driver pentru orientarea eficientă şi pe termen lung a topicilor de cercetare şi dezvoltare tehnologică. Strategia spaţială europeană, corelată cu politica comună de securitate şi apărare, a impus menţionarea Programului spaţial european în Tratatul constituţional şi finanţarea celor două teme în Programul CDT Cadru 7 al UE, în corelare cu ESA, respectiv EDA. Pe lângă contribuţia la dezvoltarea ştiinţei şi a capacităţii ştiinţifice naţionale, produsele şi tehnologiile rezultante au o piaţă specializată atât pentru instituţiile publice de competenţă, cât şi prin aplicaţii în servicii comerciale precum localizare/navigaţie/informaţie geografică/securitate personală, precum şi în sectoarele industriei aeronautice şi traficului aerian. Programele europene GMES (monitorizare globală pentru mediu şi securitate), Galileo (navigaţie prin satelit) şi LPIS (controlul subvenţiilor agricole prin informaţie aerospaţială) reprezintă un suport şi un client consecvent pentru cercetări derulate în aceste domenii.

Obiectivele cercetării cuprind realizarea de cercetări de explorare, aplicaţii şi tehnologii spaţiale, aerospaţiale şi de securitate, generate de programele internaţionale majore, de necesităţile specifice de utilizare la nivel naţional şi de dezvoltare de nişe tehnologice identificate. Obiectivele specifice ale cercetării multidisciplinare conduc spre realizarea de produse ştiinţifice, tehnologice şi socioeconomice prin explorarea şi utilizarea spaţiului şi prin dezvoltarea tehnologiilor spaţiale, aerospaţiale şi de securitate orientate spre domeniile cu relevanţă cuprinse în strategiile naţionale şi europene.

i)Cercetări socioeconomice şi umaniste

Dezvoltarea pe termen mediu şi lung a unei ţări presupune, dincolo de realizarea de tehnologii şi produse, elaborarea unor constructe şi abordări în cadrul cărora să poată fi asigurat echilibrul structural necesar egalităţii de şanse, valorificării optime a resurselor şi, în general, sustenabilităţii subsistemelor sale. România, ţară care şi-a propus un traiect rapid spre asigurarea convergenţei socioeconomice cu Uniunea Europeană, are nevoie de contribuţia ştiinţelor sociale şi economice pentru a-şi asigura adaptarea rapidă a sistemului de educaţie, a calităţii locurilor de muncă, a ocupării forţei de muncă şi a locuirii, a culturii organizaţionale, a capacităţii de absorbţie adecvată a tehnologiei, simultan cu asigurarea egalităţii de şanse.

În perioada 2007-2013 cercetarea în domeniu va trebui să aibă în vedere: identificarea şi soluţionarea principalelor probleme sociale din educaţie, domeniile locuirii şi ocupării forţei de muncă, în vederea elaborării, implementării şi evaluării unor proiecte de dezvoltare locală, comunitară, regională sau naţională, centrate pe creşterea bunăstării indivizilor; elaborarea de modele de diminuare a inegalităţilor socioumane şi a disparităţilor regionale; valorificarea şi dezvoltarea patrimoniului cultural naţional, cu impact în special asupra turismului cultural şi industriilor creative; analiza impactului social şi cultural al tehnologiilor, în special al celor de comunicare; elaborarea de noi metode manageriale, de marketing şi dezvoltare antreprenorială pentru competitivitatea organizaţională; identificarea principalelor probleme micro-, mezo- şi macroeconomice cu care se confruntă România în contextul internaţionalizării şi elaborarea de modele şi metode pentru soluţionarea lor.

6.Inovarea

România va susţine proiecte de inovare iniţiate de mediul privat, precum şi dezvoltarea capacităţii entităţilor publice de cercetare de a răspunde acestor iniţiative

Inovarea reprezintă motorul principal al competitivităţii agenţilor economici, mai ales pe o piaţă intens concurenţială cum este cea europeană. Datele statistice arată decalaje mari între România şi UE la nivelul ratelor de inovare, însă obiectivul pentru 2013 este ca ponderea firmelor care introduc produse sau servicii inovative să se apropie de media UE.

Inovarea este practic un rezultat, pentru care cercetarea poate fi una dintre surse, alături de alţi factori precum experienţa, comunicarea, marketingul etc. De aceea, o politică de inovare coerentă are nevoie de o coordonare transversală la nivel naţional.

Prin Strategia CDI se susţine acel tip de inovare care include o componentă de cercetare, urmărindu-se şi complementaritatea cu fondurile structurale alocate pentru inovare. Prin ansamblul măsurilor propuse se va urmări articularea unui sistem naţional de inovare, parte a procesului de construcţie a unei economii bazate pe cunoaştere, cu reale valenţe competitive.

În centrul acţiunilor de susţinere a inovării se află cofinanţarea proiectelor de cercetare precompetitivă iniţiate de către firme, în special a acelora care presupun colaborarea cu universităţile şi institutele de cercetare. Obiectivul acestor proiecte este acela de a realiza noi produse şi tehnologii cu potenţial de exploatare comercială. Pentru a creşte capacitatea firmelor de a formula astfel de proiecte se va urmări crearea unor scheme de finanţare flexibile, va fi creat un portal naţional dedicat întreprinderilor, în special IMM-urilor, precum şi un sistem de pregătire semigratuit în domeniul managementului inovării.

Inovarea va fi susţinută şi pe direcţia transferului rezultatelor cercetării, respectiv trecerea de la brevete sau know-how dezvoltat în cadrul unor proiecte complexe la produse şi servicii. În acest sens, vor fi susţinute crearea şi dezvoltarea de entităţi de transfer tehnologic, în special în cadrul institutelor publice de cercetare şi al universităţilor. Prin relaţiile de colaborare pe care le dezvoltă, aceste centre reprezintă elementul-cheie al susţinerii formării de clustere ştiinţifice şi de inovare. Chiar dacă practica internaţională arată că astfel de centre nu pot reprezenta surse importante de venit, serviciile oferite creează baza pentru mobilitatea intersectorială a cercetătorilor, pentru utilizarea de către firme a facilităţilor experimentale disponibile în universităţi şi în instituţiile cu profil de cercetare-dezvoltare şi cresc şansele de inovare şi spin-off din cadrul acestora. Succesul centrelor de transfer tehnologic depinde de calitatea resurselor umane specializate, iar pentru formarea complexă a acestora va fi încurajată crearea unui sistem de schimburi internaţionale şi a unui sistem de împărtăşire a bunelor practici.

Antreprenoriatul bazat pe inovare reprezintă o altă componentă importantă ce va fi promovată în perioada 2007-2013, care va fi susţinută prin crearea unui fond cu capital de risc, prin dezvoltarea serviciilor de incubare de inovare şi prin reducerea barierelor în calea creării de spin-offs. Crearea unui fond de capital de risc va trebui să aibă la bază principiul transparenţei şi un management adecvat al riscului, astfel încât, pe termen mediu şi lung, să antreneze cofinanţarea privată.

Susţinerea activităţii de incubare va trebui să cunoască o diversificare a serviciilor de asistenţă şi, la fel ca în cazul centrelor de transfer tehnologic, o împărtăşire mai eficientă a bunelor practici. Pentru crearea de spin-offs se va urmări elaborarea unui cadru legislativ stimulativ, prin care să se păstreze statutul academic şi de cercetător al celor care intră în astfel de proiecte, reducând astfel riscurile acestor iniţiative.

Un element important al inovării îl constituie colaborarea între firme şi dintre acestea şi entităţile de cercetare-dezvoltare. Ca urmare, vor fi încurajate reţelele inovative, participarea la platformele tehnologice europene şi dezvoltarea unor platforme tehnologice naţionale în domenii strategice. Investiţia în infrastructura de inovare va fi concentrată însă în crearea şi dezvoltarea de parcuri ştiinţifice şi tehnologice, în special a celor care beneficiază de susţinerea unor firme mari sau a unor universităţi.

Investiţia publică în domeniul inovării reprezintă în primul rând un element de antrenare a investiţiei private. Pentru a realiza în perioada 2007-2013 o creştere a investiţiilor private în CDI mai rapidă decât cea a investiţiei publice vor fi introduse stimulente fiscale, cu orientare către reducerile fiscale conexe proiectelor realizate în colaborare cu universităţi şi institute. Implementarea acestor instrumente va avea la bază şi crearea mecanismelor şi instrumentelor care să permită evidenţierea mai clară a investiţiilor private în cercetarea ştiinţifică şi în dezvoltarea tehnologică.

Politica în domeniul inovării va urmări în perioada 2007-2013 integrarea progreselor ce se întrevăd pe plan european în domenii precum inovarea în servicii, noile regulamente privind ajutoarele de stat pentru CDI, inclusiv pentru stimularea clusterelor inovative, brevetarea la nivel european şi drepturile de proprietate intelectuală pentru conţinutul digital.

7.Implementarea strategiei

În implementarea strategiei se vor respecta principiile majore privind guvernarea CDI:

(i)Responsabilitate faţă de societate - alocarea de fonduri publice către sistemul CDI trebuie considerată o investiţie ce serveşte intereselor societăţii;

(îi) Transparenţă - acces public la informaţii privind politicile, instrumentele şi rezultatele obţinute; acces la informaţiile privind oportunităţile de finanţare a CDI din fonduri publice, inclusiv prin dezvoltarea e-guvernării în domeniul CDI; simplitatea şi claritatea procedurilor de obţinere a finanţării publice a CDI;

(iii)Performanţă - evaluarea gradului de atingere a obiectivelor stabilite, raportat la investiţia realizată.

Monitorizarea, evaluarea şi mecanismul de corecţie vor asigura capacitatea de adaptare a strategiei în funcţie de evoluţiile la nivel naţional şi internaţional.

Evaluarea ex-post a implementării strategiei se va face atât la mijlocul perioadei de implementare, anul 2010, cât şi la sfârşitul acesteia. Evaluarea se va face independent, de preferinţă internaţional. Evaluarea impactului implementării strategiei va furniza informaţii necesare formulării politicilor viitoare.

Cadrul instituţional

Corelarea politicilor principalilor actori din CDI în vederea realizării obiectivelor strategiei, precum şi integrarea politicii CDI în strategiile de dezvoltare pe termen mediu şi lung ale României vor fi asigurate de Consiliul Naţional pentru Politica Ştiinţei şi Tehnologiei. Se va avea în vedere corelarea dezvoltării capacităţii de cercetare-dezvoltare şi a potenţialului de inovare cu dezvoltarea industrială. Coordonarea implementării strategiei de către diversele structuri ce au un rol şi responsabilităţi în domeniul CDI este o precondiţie pentru atingerea obiectivelor prezentei strategii.

Planificarea strategică va fi asigurată de către Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică, care are misiunea de a elabora, aplica, monitoriza şi evalua politicile din domeniile CDI. În realizarea misiunii sale, ANCS va colabora cu principalele ministere care contribuie la dezvoltarea politicii guvernamentale în domeniul CDI, precum şi cu Academia Română, academiile de ramură şi cu agenţiile specializate pe domenii strategice.

Pentru realizarea atribuţiilor sale şi pentru a dezvolta nivelul de coordonare ştiinţifică, de implementare şi de monitorizare, ANCS va consolida cadrul instituţional al organismelor consultative şi va înfiinţa organisme intermediare de finanţare a cercetării, dezvoltării şi inovării, care să asigure şi implementarea Planului naţional de cercetare, dezvoltare şi inovare. În acest sens, vor fi înfiinţate 3 instituţii publice, respectiv Consiliul Cercetării, Consiliul pentru Dezvoltare Tehnologică şi Consiliul pentru Inovare, pornind de la cadrul instituţional existent. Se va asigura atât continuitatea activităţilor, cât şi întărirea capacităţii instituţionale. Se va urmări profesionalizarea managementului, dezvoltarea cadrului de colaborare şi reprezentare internaţională, precum şi posibilitatea ca aceste organisme să fie operaţionale în scurt timp. Măsuri tranzitorii vor asigura activitatea pe parcursul anului 2007.

Academia Română, ministerele şi academiile de ramură vor elabora planurile proprii pentru implementarea prezentei strategii CDI.

Monitorizarea şi evaluarea

Monitorizarea şi evaluarea strategiei se vor baza pe indicatorii de performanţă ai planurilor subsecvente de implementare, precum şi pe indicatorii ansamblului sistemului CDI, corespunzători obiectivelor specifice ale strategiei.

Anual se va elabora şi se va face public un raport prin care se va urmări stadiul atingerii obiectivelor, în 2010 se va face public raportul independent de evaluare de la mijlocul perioadei de implementare, iar la sfârşitul perioadei de implementare se va realiza un studiu de postimplementare şi impact.

Corecţia strategiei va avea la bază atât evaluarea rezultatelor obţinute, evaluarea de sistem, cât şi elemente prospective legate de evoluţia ştiinţei şi tehnologiei.