Decizie nr. 242 din 10 iunie 2003

Nicolae Popa - preşedinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Şerban Viorel Stanoiu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Florentina Balta - procuror

Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1, 5 şi 9 din Decretul-lege nr. 118/1990, republicat, precum şi ale art. 3 şi 7 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 214/1999, completată prin Legea nr. 212/2003, excepţie ridicată de Adrian Octav Fulea în Dosarul nr. 4.613/2002 al Tribunalului Braşov - Secţia comercială şi contencios administrativ.

La apelul nominal răspunde autorul excepţiei, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Autorul excepţiei solicita admiterea acesteia astfel cum a fost motivată în concluziile scrise depuse la dosar. Totodată, cere să se ia act ca, din greseala, a indicat, la instanţa, şi art. 5 din Decretul-lege nr. 118/1990, republicat, în realitate având intenţia de a critica pentru neconstituţionalitate dispoziţiile art. 1 alin. (5) din acest act normativ. Se arata ca dispoziţiile art. 1 alin. (1) lit. c) din Decretul-lege nr. 118/1990, republicat, precum şi ale art. 3 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 214/1999 sunt neconstituţionale, deoarece prevăd, la stabilirea vechimii de pensionare, numai perioada internării în spital, iar nu şi cea de tratament ambulatoriu. Este invocată în argumentarea acestei sustineri Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1/1994, în care s-a arătat ca principiul egalităţii în faţa legii şi al nediscriminarii presupune ca la situaţii egale să se aplice un tratament egal. O alta inegalitate este creata de art. 1 alin. (5) din Decretul-lege nr. 118/1990, republicat, care, prin redactarea sa, nu rezolva toate situaţiile de fapt existente.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca fiind inadmisibila, referitor la dispoziţiile art. 1 din Decretul-lege nr. 118/1990, republicat, şi ale art. 3 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 214/1999, şi ca fiind neîntemeiată privind celelalte dispoziţii legale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 5 noiembrie 2002, pronunţată în Dosarul nr. 4.613/2002, Tribunalul Braşov - Secţia comercială şi contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1, 5 şi 9 din Decretul-lege nr. 118/1990, republicat, precum şi ale art. 7 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 214/1999, excepţie ridicată de Adrian Octav Fulea.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine, în esenta, ca dispoziţiile art. 1 lit. b) din Decretul-lege nr. 118/1990 şi ale art. 3 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 214/1999 instituie o discriminare faţă de persoanele care au fost tratate psihiatric obligatoriu, ambulatoriu, în raport cu persoanele internate în spitalele de psihiatrie "pe motive politice în ambele cazuri". Se considera ca "internarea în spitalele de psihiatrie era măsura punitiva în primul rând prin tratamentele medicale aplicate, şi, doar apoi, prin claustrarea în spital".

De asemenea, autorul excepţiei susţine, în memoriul depus la instanţa, ca dispoziţiile art. 5 şi 9 din Decretul-lege nr. 118/1990, republicat, sunt discriminatorii faţă de persoanele care au fost pensionate fortat "pentru invaliditate psihică", precum şi faţă de persoanele care, "datorită etichetei de invalid psihic", nu au mai putut "să se angajeze de atunci".

Totodată, sunt criticate şi dispoziţiile art. 7 alin. (2) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 214/1999, sustinandu-se ca acestea instituie o discriminare în ceea ce-i priveşte pe cei etichetati şi trataţi ca bolnavi psihic, faţă de cei condamnaţi din motive politice ale căror condamnări "au rămas fără efect după 1999", restituindu-li-se averea confiscată, în timp ce pentru cei declaraţi bolnavi psihic nu s-au prevăzut măsuri reparatorii pentru faptul ca au fost dati afară din serviciu sau au fost pensionaţi fără voia lor.

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate invoca, în susţinerea excepţiei, încălcarea dispoziţiilor art. 16 şi 54 din Constituţie.

Tribunalul Braşov - Secţia comercială şi contencios administrativ considera ca excepţia este neîntemeiată. Se apreciază ca textele criticate nu cuprind dispoziţii neconstituţionale, autorului excepţiei de neconstituţionalitate revenindu-i obligaţia de a dovedi calitatea de "luptător în rezistenta anticomunista" ori situaţiile de fapt reglementate pentru a beneficia de drepturile prevăzute în textele de lege criticate.

Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 18^1 din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.

Guvernul apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) lit. c) şi ale art. 1 alin. (5) din Decretul-lege nr. 118/1990, republicat, este inadmisibila, iar excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 din Decretul-lege nr. 118/1990, republicat, precum şi cea a dispoziţiilor art. 7 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 214/1999 sunt neintemeiate.

În argumentarea acestui punct de vedere se arata ca, în realitate, autorul excepţiei considera neconstituţionale dispoziţiile art. 1 şi ale art. 5 alin. (1) din Decretul-lege nr. 118/1990, republicat, în măsura în care acestea nu se aplică şi persoanelor supuse fortat unui tratament psihiatric obligatoriu ori care nu au putut să se angajeze datorită unei pensionari abuzive, pe motiv de invaliditate psihică, dispuse din ratiuni politice. Or, susţine Guvernul, "necuprinderea acestor măsuri abuzive, dispuse din motive politice, în categoria situaţiilor pentru care se acordă drepturile prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990 nu constituie o încălcare a vreunei prevederi constituţionale, ci reprezintă o opţiune de reglementare, iar eventuala completare a dispoziţiilor art. 1 din Decretul-lege nr. 118/1990 este de competenţa legiuitorului".

Referitor la critica dispoziţiilor art. 9 din Decretul-lege nr. 118/1990, republicat, Guvernul arata ca prevederea legală privind obligativitatea dovedirii situaţiei de fapt, indicată de acest text, ca persoanele în cauza "nu au putut să-şi exercite profesia sau, după caz, ocupaţia pe perioada în care au fost persecutate sau urmărite din motive politice" nu este neconstitutionala, întrucât nu creează discriminări.

De asemenea, Guvernul considera ca nici dispoziţiile art. 7 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 214/1999, prin care se acordă anumite drepturi persoanelor cărora li s-a recunoscut şi acordat calitatea de "luptător în rezistenta anticomunista", în măsura în care se dovedeşte aceasta calitate, nu încalcă dispoziţiile art. 16 din Constituţie.

Avocatul Poporului considera ca textele de lege criticate sunt constituţionale, acestea nefiind contrare prevederilor art. 16 şi 41 din Constituţie.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile părţii prezente şi ale procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 1, 5 şi 9 din Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 118 din 18 martie 1998, cu modificările ulterioare, precum şi dispoziţiile art. 3 şi 7 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 214 din 29 decembrie 1999 privind acordarea calităţii de luptător în rezistenta anticomunista persoanelor condamnate pentru infracţiuni săvârşite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum şi persoanelor care au participat la acţiuni de împotrivire cu arme şi de rasturnare prin forta a regimului comunist instaurat în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 650 din 30 decembrie 1999, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 568 din 19 octombrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 30 octombrie 2001, ordonanţa completată prin Legea nr. 212 din 21 mai 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 354 din 23 mai 2003.

În legătură cu declaraţia autorului excepţiei, formulată în cadrul dezbaterilor, de renunţare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 din Decretul-lege nr. 118/1990, republicat, Curtea constata ca aceasta nu poate fi primită. Astfel, în cererea prin care s-au ridicat excepţiile de neconstituţionalitate în faţa instanţei, precum şi în încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale a fost invocată neconstituţionalitatea acelor dispoziţii. Conform art. 23 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, "Sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei, şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi [...]". Asadar, litigiul constituţional se desfăşoară în limitele determinate de actul de sesizare, fără a putea fi modificat de vreuna dintre părţi. Excepţia de neconstituţionalitate este o excepţie de ordine publică, prin invocarea ei punându-se în discuţie abaterea unor reglementări legale de la dispoziţiile Legii fundamentale, iar soluţia asupra excepţiei este de interes general.

Textele de lege criticate pentru neconstituţionalitate au următorul cuprins:

A. Art. 1, 5 şi 9 din Decretul-lege nr. 118/1990, republicat:

–Art. 1: "(1) Constituie vechime în munca şi se ia în considerare la stabilirea pensiei şi a celorlalte drepturi ce se acordă, în funcţie de vechimea în munca, timpul cat o persoană, după data de 6 martie 1945, pe motive politice:

a)a executat o pedeapsă privativă de libertate în baza unei hotărâri judecătoreşti rămase definitivă sau a fost lipsită de libertate în baza unui mandat de arestare preventivă pentru infracţiuni politice;

b)a fost privată de libertate în locuri de deţinere în baza unor măsuri administrative sau pentru cercetări de către organele de represiune;

c)a fost internată în spitale de psihiatrie;

d)a avut stabilit domiciliu obligatoriu;

e)a fost strămutată într-o alta localitate.

(2)De aceleaşi drepturi beneficiază şi persoana care:

a)a fost deportata în străinătate după 23 august 1944;

b)a fost constituită în prizonier de către partea sovietica după data de 23 august 1944 ori, fiind constituită ca atare, înainte de această dată, a fost reţinută în captivitate după încheierea armistitiului.

(3)Fiecare an de detenţie sau internare pentru situaţiile prevăzute la alin. (1) şi (2) se considera ca vechime în munca un an şi şase luni.

(4)Perioadele prevăzute la alin. (1) lit. d) şi e) constituie vechime în munca, dacă persoanele în cauza fac dovada că nu au putut să se încadreze în munca în funcţii pentru care aveau pregătirea profesională.

(5)Se considera vechime în munca şi perioada în care o persoană aflată într-una dintre situaţiile prevăzute la alin. (1) nu s-a putut încadra ca urmare a unei invaliditati de gradul I sau II survenite în timpul în care s-a aflat în acea situaţie sau, ulterior, dacă dovedeşte ca aceasta s-a produs din cauza ori în legătură cu persecutia la care a fost supusă.

(6)Perioadele prevăzute în prezentul articol constituie şi vechime neîntreruptă în munca şi în aceeaşi unitate şi intră în calculul acestor vechimi.";

–Art. 5: "Indemnizaţiile lunare acordate în baza prezentului decret-lege nu afectează platformele de venituri în funcţie de care se stabilesc chiriile pentru locuintele din fondul locativ de stat, bursele pentru elevi şi studenţi şi ajutoarele sociale.";

–Art. 9: "Persoanele care fac dovada, prin hotărâre judecătorească de constatare, că nu au putut să-şi exercite profesia sau, după caz, ocupaţia pe perioada în care au fost persecutate sau urmărite din motive politice beneficiază de vechime în munca pe perioada în care s-au aflat în atare situaţie."

B. Art. 3 şi 7 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 214/1999, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 568/2001, completată prin Legea nr. 212/2003:

–Art. 3: "Prin lt; lt;măsuri administrative abuzive gt; gt; se înţelege orice măsuri luate de organele fostei militii sau securitati ori de alte organe ca urmare a săvârşirii unei fapte în scopurile menţionate la art. 2 alin. (1), în baza cărora s-a dispus:

a)privarea de libertate în locuri de deţinere sau pentru efectuarea de cercetări;

b)internarea în spitale de psihiatrie;

c)stabilirea de domiciliu obligatoriu;

d)strămutarea într-o alta localitate;

e)deportarea în străinătate, după 23 august 1944, pentru motive politice;

f)exmatricularea din şcoli, licee şi facultăţi;

g)încetarea contractului de muncă sau retrogradarea, dispuse din motive politice şi dovedite cu acte scrise, administrative sau judecătoreşti, de la acea data.";

–Art. 7: "(1) Persoanele care au calitatea de luptător în rezistenta anticomunista, precum şi cele din rezistenta armata care au participat la acţiuni de împotrivire cu arma şi de rasturnare prin forta a regimului comunist beneficiază de:

a)restituirea, în condiţiile legii, în natura sau, dacă aceasta nu este posibila, prin echivalent a bunurilor confiscate;

b)drepturile prevăzute în Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, cu modificările ulterioare;

c)acordarea de ordine şi medalii prevăzute de legislaţia în vigoare;

d)atribuirea, în condiţiile legii, a numelui persoanelor prevăzute la art. 1 unor străzi, parcuri, pieţe şi altor asemenea locuri publice;

e)orice alte drepturi prevăzute în legi speciale.

(2)Hotărârile de condamnare pentru infracţiuni săvârşite din motive politice nu pot fi invocate împotriva persoanelor care au dobândit calitatea de luptător în rezistenta anticomunista."

Critica de neconstituţionalitate formulată cu privire la aceste texte consta, în esenta, în susţinerea ca în mod greşit nu au fost incluşi printre persoanele prevăzute sa beneficieze de drepturile acordate prin actele normative respective şi cei care au fost supuşi ambulatoriu unor tratamente psihiatrice obligatorii sau care au fost dati afară din serviciu ori pensionaţi fortat. Autorul excepţiei critica opţiunile legiuitorului care s-a limitat la anumite categorii de persoane, deşi, potrivit opiniei sale, ar fi fost îndreptăţite să se bucure de drepturile acordate şi alte persoane care au avut de suferit ca urmare a abuzurilor săvârşite de autorităţi în regimul trecut. Se considera ca, în felul acesta, persoanele în cauza au fost supuse unui tratament discriminatoriu, incalcandu-se astfel dispoziţiile art. 16 alin. (1) şi ale art. 54 din Constituţie, texte care au următorul cuprins:

–Art. 16 alin. (1): "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.";

–Art. 54: "Cetăţenii români, cetăţenii străini şi apatrizii trebuie să-şi exercite drepturile şi libertăţile constituţionale cu buna-credinţa, fără sa încalce drepturile şi libertăţile celorlalţi."

Analizând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 din Decretul-lege nr. 118/1990, republicat, şi ale art. 3 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 214/1999, Curtea constata ca aceasta este neîntemeiată.

Aceste prevederi legale stabilesc perioadele de timp care constituie vechime în munca şi care se iau în considerare la stabilirea pensiei şi a celorlalte drepturi ce se acordă persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, determinând astfel categoriile de persoane beneficiare ale legii. În cadrul acestor prevederi, se regaseste şi perioada în care o persoană a fost internată în spitale de psihiatrie, dar nu şi perioada în care unele persoane au fost supuse unui tratament psihiatric ambulatoriu, la care face referire autorul excepţiei. Curtea observa ca necuprinderea în categoriile beneficiare de drepturi şi a altor persoane, cum sunt cele care au fost supuse unui tratament psihiatric ambulatoriu, care se considera îndreptăţite sa beneficieze de drepturile acordate prin lege, nu contravine principiului constituţional al egalităţii în drepturi, ci este o problemă de opţiune a legiuitorului pozitiv cu privire la condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească persoanele care beneficiază de drepturile prevăzute.

Susţinerea autorului excepţiei ca prevederile criticate contravin dispoziţiilor art. 54 din Constituţie privind exercitarea drepturilor şi a obligaţiilor nu poate fi primită. Curtea constata ca în cauza nu se pune problema exercitării drepturilor şi libertăţilor constituţionale cu buna-credinţa, fără încălcarea drepturilor şi libertăţilor celorlalţi, ci aceea a neacordarii de drepturi unor persoane care se considera egal îndreptăţite cu cele prevăzute prin textul criticat.

În ceea ce priveşte critica celorlalte dispoziţii, şi anume art. 5 şi 9 din Decretul-lege nr. 118/1990, precum şi art. 7 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 214/1999, Curtea constata ca este neîntemeiată. Aceste texte stabilesc drepturile ce se acordă categoriilor de persoane prevăzute la art. 1 din Decretul-lege nr. 118/1990, republicat, şi, respectiv, la art. 3 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 214/1999 sau dovedirea unor situaţii, aspecte necontestate de autorul excepţiei, iar nu condiţiile de acordare a drepturilor, singurul aspect criticat de autorul excepţiei, care se considera nedreptatit ca situaţia sa de persoana supusă unui tratament psihiatric ambulatoriu nu este prevăzută de lege, pentru a putea beneficia de drepturile acordate celorlalte categorii de persoane care intra sub incidenţa legii.

Faţa de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1, 5 şi 9 din Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, precum şi a dispoziţiilor art. 3 şi 7 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 214/1999 privind acordarea calităţii de luptător în rezistenta anticomunista persoanelor condamnate pentru infracţiuni săvârşite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum şi persoanelor care au participat la acţiuni de împotrivire cu arme şi de rasturnare prin forta a regimului comunist instaurat în România, ordonanţa completată prin Legea nr. 212/2003, excepţie ridicată de Adrian Octav Fulea în Dosarul nr. 4.613/2002 al Tribunalului Braşov - Secţia comercială şi contencios administrativ.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 10 iunie 2003.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent,

Mihai Paul Cotta