Decizie nr. 366 din 30 septembrie 2003

Nicolae Popa - preşedinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Şerban Viorel Stanoiu - judecător

Ioan Vida - judecător

Florentina Balta - procuror

Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, aprobată prin Legea nr. 25/1999, excepţie ridicată de Radu Mihail în Dosarul nr. 13.330/2002 al Tribunalului Prahova - Secţia comercială şi de contencios administrativ.

La apelul nominal răspunde autorul excepţiei - Radu Mihail, personal şi asistat de avocat Mirela Serbaniuc, cu împuternicire avocaţială la dosar, lipsa fiind cealaltă parte - Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, avocatul autorului excepţiei solicita admiterea acesteia asa cum a fost formulată în faţa instanţei de judecată, sustinand, pe de-o parte, ca Ordonanţa Guvernului nr. 121/1998, care reglementează raporturile de muncă, s-a emis cu încălcarea dispoziţiilor art. 72 alin. (3) lit. l) din Constituţie, iar pe de altă parte, ca dispoziţiile ordonanţei în discuţie contravin prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1), coroborat cu art. 49, ale art. 125, precum şi celor ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât ingradesc accesul liber la justiţie, prin faptul ca şeful sau comandantul unităţii este atât emitentul deciziei de imputare, cat şi cel care soluţionează contestaţiile împotriva acestor decizii.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, apreciind, pe de-o parte, ca Ordonanţa Guvernului nr. 121/1998 a fost emisă cu respectarea dispoziţiilor art. 72 alin. (3) lit. l), întrucât vizează aspecte particulare care ţin de raporturile de muncă, iar pe de altă parte, ca dispoziţiile ordonanţei nu contravin prevederilor constituţionale invocate de autorul excepţiei, deoarece, potrivit art. 43 din ordonanţa, persoanele care se considera lezate într-un drept legitim se pot adresa instanţei judecătoreşti competente.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 8 aprilie 2003, pronunţată în Dosarul nr. 13.330/2002, Tribunalul Prahova - Secţia comercială şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, aprobată prin Legea nr. 25/1999, excepţie ridicată de contestatorul Radu Mihail în cadrul unei cauze administrative în contradictoriu cu intimatul, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine ca dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 121/1998 sunt neconstituţionale, deoarece acestea "instituie o procedură derogatorie de la dreptul comun, în ceea ce priveşte persoanele prin intermediul cărora se administrează actul de justiţie, modalităţile de sesizare şi soluţionare, termenele de adresare şi căile de atac, instituind un sistem judiciar paralel", derogand astfel de la prevederile art. 16 din Constituţie, conform cărora cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, precum şi de la prevederile titlului III, capitolul VI "Autoritatea judecătorească" din Constituţie, care stabilesc, începând cu art. 125, "ca justiţia se realizează prin Curtea Suprema de Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege, fiind interzisă înfiinţarea de instanţe extraordinare".

Conform susţinerilor autorului, dispoziţiile criticate ingradesc accesul liber la justiţie, întrucât aceeaşi entitate care a stabilit elementele răspunderii materiale se pronunţa şi asupra legalităţii şi temeiniciei măsurii, ceea ce contravine şi art. 49 din Constituţie.

Pe de altă parte, autorul excepţiei susţine ca dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 121/1998 contravin şi prevederilor art. 72 alin. (3) lit. l) din Constituţie, întrucât doar Parlamentul este în drept sa adopte legi organice în categoria cărora intra şi cele privind regimul general al raporturilor de muncă, sindicatele şi protecţia socială.

Totodată apreciază ca dispoziţiile criticate contravin şi prevederilor art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece se ajunge la situaţia "în care aceeaşi autoritate să fie şi judecător şi parte interesată", fiind încălcat astfel principiul judecării în mod echitabil de către o instanţa independenta şi impartiala.

Tribunalul Prahova - Secţia comercială şi de contencios administrativ opineaza în sensul că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este "intemeiata în parte", deoarece dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 121/1998 nu contravin prevederilor art. 16 şi 49 din Constituţie, dar încalcă dispoziţiile art. 72 alin. (3) din Legea fundamentală, conform cărora doar Parlamentul este în drept sa adopte legi organice în categoria cărora intra şi cele privind regimul general al raporturilor de muncă, sindicatele şi protecţia socială.

Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 18^1 din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat şi punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.

Guvernul apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibila faţă de dispoziţiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, întrucât vizează în realitate aspecte în legătură cu modul de aplicare a dispoziţiilor legale ce reglementează răspunderea patrimonială şi procedura de contestare a unei dispoziţii de imputare, în raport cu dispoziţiile art. 63 din cuprinsul Legii nr. 360/2002 privind Statutul politistului, iar nu aspecte de neconstituţionalitate a Ordonanţei Guvernului nr. 121/1998. Astfel, excepţia a fost ridicată în cadrul unei acţiuni în contencios administrativ, având ca obiect soluţionarea contestaţiei pe care autorul excepţiei a introdus-o împotriva unei decizii de imputare emise de Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova pentru recuperarea unor cheltuieli de şcolarizare, în temeiul Ordonanţei Guvernului nr. 121/1998, la data de 31 octombrie 2002, data la care contestatorul nu mai avea calitatea de cadru militar, ci aceea de poliţist - funcţionar public civil, cu statut special, reglementat prin Legea nr. 360/2002, care la art. 63, în legătură cu răspunderea politistilor pentru pagubele cauzate patrimoniului unităţii, face trimitere la legislaţia aplicabilă personalului civil.

Avocatul Poporului apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât dispoziţiile legale criticate instituie răspunderea materială a militarilor, fără a face vreo diferentiere în cadrul aceleiaşi categorii de persoane, iar asa cum a statuat Curtea Constituţională în mod constant în jurisprudenta sa, principiul egalităţii nu înseamnă uniformitate (deciziile nr. 70/1993, nr. 102/2000 şi nr. 107/2000).

Suportarea cheltuielilor de întreţinere pe timpul şcolarizării, contraprestatia din partea beneficiarului întreţinerii şi condiţiile de restituire în eventualitatea intervenirii anumitor situaţii se stabilesc prin convenţie încheiată între cele doua părţi, materializata şi prin angajamentul asumat, iar împrejurările legate de condiţiile de încheiere a convenţiei, legalitatea clauzelor sale, motivele încetării activităţii sau cuantumul cheltuielilor de întreţinere ce urmează a fi restituite constituie probleme de fapt, a căror stabilire intră în competenţa exclusiva a instanţei judecătoreşti investite cu soluţionarea litigiului.

În ceea ce priveşte neconstituţionalitatea Ordonanţei Guvernului nr. 121/1998, raportată la prevederile art. 21 şi 125 din Constituţie, apreciază ca aceasta nu poate fi reţinută, deoarece dispoziţiile criticate reglementează o procedură specială privind contestarea deciziilor de imputare, cu caracter administrativ-jurisdicţional, instituind modalităţi specifice de contestare în cadrul unui sistem de cai de atac succesive, iar potrivit art. 43 din Ordonanţa Guvernului nr. 121/1998, persoanele care se considera lezate într-un drept legitim se pot adresa instanţei judecătoreşti competente, potrivit legii.

Referitor la procedurile administrativ-jurisdicţionale, prin Decizia nr. 1/1994, Curtea Constituţională a statuat, de principiu, ca instituirea unor asemenea proceduri nu contravine dispoziţiilor constituţionale, atât timp cat decizia organului administrativ de jurisdicţie poate fi atacată în faţa unei instanţe judecătoreşti, iar existenta unor organe administrative de jurisdicţie nu duce la înlăturarea intervenţiei instanţelor judecătoreşti. În acelaşi sens este şi jurisprudenta Curţii Europene a Drepturilor Omului, care, în legătură cu aplicarea art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, a statuat ca "ratiuni de flexibilitate şi eficienta, care sunt pe deplin compatibile cu protecţia drepturilor omului, pot justifica intervenţia anterioară a unor organe administrative". (Cazul Le Compte, Van Leuven şi De Meyere contra Belgiei, 1981).

În ceea ce priveşte neconstituţionalitatea dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 121/1998, raportată la prevederile art. 72 alin. (3) din Constituţie, apreciază ca raporturile de muncă, sindicatele şi protecţia socială trebuie reglementate prin lege organică, dar aceasta numai în ceea ce priveşte regimul general, nu şi cel special, cum este cel privind răspunderea materială a militarilor, asa cum a statuat Curtea Constituţională prin Decizia nr. 64/1999.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi celor ale art. 1 alin. (1), art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 121 din 28 august 1998 privind răspunderea materială a militarilor (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 29 august 1998), aprobată prin Legea nr. 25 din 26 ianuarie 1999 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 34 din 28 ianuarie 1999).

În susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia apreciază ca prin dispoziţiile legale criticate sunt incalcate următoarele prevederi constituţionale:

–Art. 16 alin. (1): "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări...";

–Art. 20: "(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanta cu Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.

(2)Dacă exista neconcordante între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale.";

–Art. 21: "Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.

(2)Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.";

–Art. 49: "(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea siguranţei naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav.

(2)Restrangerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenta dreptului sau a libertăţii.";

–Art. 72 alin. (3) lit. l): "Prin lege organică se reglementează: [...] l) regimul general privind raporturile de muncă, sindicatele şi protecţia socială;";

–Art. 125 alin. (1): "Justiţia se realizează prin Curtea Suprema de Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege."

De asemenea, autorul excepţiei susţine ca se încalcă şi prevederile art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, potrivit cărora "Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţa independenta şi impartiala, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzatii în materie penală îndreptate împotriva sa. [...]".

Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea retine următoarele:

1.În ceea ce priveşte pretinsa neconstituţionalitate extrinseca a Ordonanţei Guvernului nr. 121/1998, susţinerile autorului excepţiei, conform cărora dispoziţiile criticate ar contraveni art. 72 alin. (3) lit. l) din Legea fundamentală, sunt neintemeiate, deoarece, asa cum reiese şi din titlu, Ordonanţa Guvernului nr. 121/1998, aprobată prin Legea nr. 25/1999, reglementează răspunderea materială a militarilor, deci un regim special, în timp ce art. 72 alin. (3) din Constituţie prevede că raporturile de muncă, sindicatele şi protecţia socială trebuie reglementate prin lege organică, dar aceasta numai în ceea ce priveşte regimul general. În acelaşi sens este şi Decizia nr. 2/1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 5 din 13 ianuarie 1995, prin care Curtea Constituţională a statuat ca "art. 72 alin. (1) din Constituţie stabileşte ca Parlamentul poate adopta trei categorii de legi, şi anume: legi constituţionale, legi organice şi legi ordinare. Cat priveşte legile organice, art. 72 alin. (2) stabileşte domeniile, iar la lit. l) arata ca prin asemenea legi se reglementează lt; lt;regimul general privind raporturile de muncă, sindicatele şi protecţia socială gt; gt;. Este deci evident ca folosirea termenului general circumscrie domeniul legilor organice la principiile (regulile) comune, fundamentale, care privesc raporturile de muncă, sindicatele şi protecţia socială. Firesc, aspectele parţiale, particulare, eventual mai marunte, pot fi reglementate şi prin legi ordinare sau chiar prin acte normative inferioare acestora, în conformitate însă cu acest regim general".

2.Referitor la celelalte sustineri ale autorului excepţiei, Curtea constata ca dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 121/1998, care reglementează condiţiile, cazurile şi sancţiunile care se aplică militarilor atunci când este angajata răspunderea materială a acestora, respecta întocmai prevederile şi principiile Legii fundamentale.

Astfel, după ce prin art. 2 din ordonanţa se reglementează condiţiile în care se poate angaja răspunderea materială a militarilor, iar cap. III instituie, pentru toţi militarii faţă de care s-a angajat răspunderea materială, o procedură prealabilă de cercetare şi stabilire a pagubei, data în sarcina comandantului sau şefului unităţii respective, cap. IV reglementează căile de atac - contestaţia şi plângerea -, care se depun la unitatea ce are în evidenta debitul şi care se soluţionează de comandantul sau şeful unităţii care a emis decizia de imputare.

Având în vedere ca art. 43 din Ordonanţa Guvernului nr. 121/1998 prevede că persoanele care se considera lezate într-un drept legitim se pot adresa instanţei judecătoreşti competente, susţinerile autorului, conform cărora dispoziţiile legale criticate ar contraveni art. 21 şi 49 din Constituţie, precum şi celor ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, sunt neintemeiate, întrucât accesul liber la justiţie, incluzând dreptul oricărei persoane de a se adresa instanţei judecătoreşti competente pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime, precum şi dreptul de a stărui în continuarea procesului judiciar declansat până la soluţionarea definitivă a acestuia printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, inclusiv exercitarea căilor de atac prevăzute de lege, nu este restrâns prin dispoziţiile criticate, ci, dimpotriva, este garantat prin prevederile art. 43 din ordonanţa.

Totodată, nici critica referitoare la încălcarea art. 125 din Constituţie nu este intemeiata, întrucât, în jurisprudenta sa referitoare la procedurile administrativ-jurisdicţionale, Curtea Constituţională a statuat, prin Decizia Plenului nr. 1/1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, cu valoare de principiu, ca instituirea unor asemenea proceduri nu contravine dispoziţiilor constituţionale, atât timp cat decizia organului administrativ de jurisdicţie poate fi atacată în faţa unei instanţe judecătoreşti, iar existenta unor organe administrative de jurisdicţie nu duce la înlăturarea intervenţiei instanţelor judecătoreşti, în acelaşi sens fiind şi jurisprudenta Curţii Europene a Drepturilor Omului (Cazul Le Compte, Van Leuven şi De Meyere contra Belgiei, 1981).

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi art. 25 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, aprobată prin Legea nr. 25/1999, excepţie ridicată de Radu Mihail în Dosarul nr. 13.330/2002 al Tribunalului Prahova - Secţia comercială şi de contencios administrativ.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 30 septembrie 2003.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent,

Ioana Marilena Chiorean