Hotărâre nr. 961 din 4 decembrie 2013
privind transmiterea unei părţi dintr-un imobil, proprietate publică a statului, din administrarea Serviciului de Telecomunicaţii Speciale în administrarea Ministerului Afacerilor Interne - Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră
- Emitent
- Guvernul
- Publicat în
- Monitorul Oficial nr. 778 din 12 decembrie 2013
Textul actului · 3 articole
Cuprins
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 867 alin. (1) şi al art. 868 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, al art. 11 lit. m) din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art. 2 alin. (1) şi (2) din Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările şi completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articolul 1
Se aprobă transmiterea unei părţi de imobil aflat în proprietatea publică a statului, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, din administrarea Serviciului de Telecomunicaţii Speciale în administrarea Ministerului Afacerilor Interne, pentru realizarea Centrului de recuperare în caz de dezastru al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră.
Articolul 2
Predarea-preluarea părţii de imobil se efectuează pe bază de protocol încheiat între părţile interesate, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
Articolul 3
Ministerul Afacerilor Interne şi Serviciul de Telecomunicaţii Speciale îşi vor actualiza în mod corespunzător datele din evidenţa cantitativ-valorică şi, împreună cu Ministerul Finanţelor Publice, vor opera modificarea corespunzătoare a anexelor nr. 1 şi 44 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările şi completările ulterioare.
PRIM-MINISTRU
VICTOR-VIOREL PONTA
Contrasemnează:
Viceprim-ministru,
Gabriel Oprea
Ministrul afacerilor interne,
Radu Stroe
Directorul Serviciului
de Telecomunicaţii Speciale,
Marcel Opriş
Viceprim-ministru,
ministrul finanţelor publice,
Daniel Chiţoiu
Ministrul delegat pentru buget,
Liviu Voinea
Bucureşti, 4 decembrie 2013.
Nr. 961.
Anexa
DATELE DE IDENTIFICARE
ale părţii de imobil aflat în domeniul public
al statului care se transmite din administrarea
Serviciului de Telecomunicaţii Speciale în
administrarea Ministerului Afacerilor
Interne - Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră
Font 7
| Locul unde este situat imobilul | Persoana juridică de la care se transmite | Persoana juridică la care se transmite | Caracteristicile tehnice ale imobilului | Valoarea contabilă - lei - | Nr. M.F.P./ cod clasificaţie |
| Localitatea Cristian, judeţul Braşov | Serviciul de Telecomunicaţii Speciale CUI 4267230 | Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră CUI 4193222 | S. teren = 1.500,00 mp Număr de cadastru: 103851 | Teren - 61.350,00 | 144476/ 8.19.01 (parţial) |
