Decizie nr. 524 din 12 decembrie 2013

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Tudorel Toader - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Andreea Costin - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 103 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Florentina Coroveanu-Vasilescu în Dosarul nr. 18/3/1996 (1.672/2012) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 449D/2013.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă, întrucât aceasta vizează atât chestiuni de aplicare a normei, cât şi aspecte care tind la modificarea acesteia. De asemenea, menţionează că textul legal criticat a mai fost examinat la nivel principial, respectiv prin Decizia nr. 1.022 din 14 iulie 2011.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 18 iunie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 18/3/1996 (1.672/2012), Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a sesizat Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 103 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Florentina Coroveanu-Vasilescu într-o cauză având ca obiect soluţionarea apelului formulat împotriva unei sentinţe civile prin care s-a încuviinţat desfacerea înfierii.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că omisiunea dispoziţiei legale criticate de a reglementa o limitare în timp a cererii de repunere în termen, chiar şi în prezenţa unei împiedicări, afectează celeritatea procedurii judiciare, încălcând echilibrul procesual pentru persoana care ţine seamă de aceste reguli, eludându-se scopul legiuitorului prin instituirea sancţiunii decăderii.

De asemenea, consideră că este încălcat principiul egalităţii în drepturi prin lipsa oricărei garanţii a securităţii raporturilor juridice, stabilitatea circuitului civil statuată de hotărârea pronunţată în urmă cu 16 ani fiind grav afectată.

Totodată, şi dreptul la un proces echitabil este încălcat, deoarece sarcina probei este cu mult îngreunată din cauza trecerii unei perioade considerabile de timp.

Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie consideră că dispoziţiile art. 103 din Codul de procedură civilă sunt constituţionale.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile art. 103 din Codul de procedură civilă sunt constituţionale. Potrivit dispoziţiilor legale criticate, decăderea intervine în situaţia în care sunt întrunite cumulativ următoarele trei cerinţe: existenţa unui termen imperativ înăuntrul căruia există obligaţia exercitării dreptului procedural, neexercitarea dreptului în cadrul termenului prevăzut de lege şi lipsa unei derogări exprese de la sancţiunea decăderii prevăzute de lege. O asemenea derogare este prevăzută chiar de prevederile art. 103 alin. 1 teza finală din Codul de procedură civilă din 1865, care reglementează una dintre situaţiile în care decăderea nu operează, respectiv atunci când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei să îşi exercite dreptul procedural în termenul prevăzut de lege. Această ipoteză are o aplicaţie restrictivă şi vizează instituţia repunerii în termenul de exercitare a dreptului procedural. Pentru a beneficia de repunerea în termen, partea trebuia să dovedească, pe de o parte, existenţa unei împrejurări-obstacol mai presus de voinţa sa şi, pe de altă parte, apariţia acestei împrejurări înăuntrul termenului legal.

Astfel, apreciază că prin neprevederea unui termen-limită în care se poate formula cerere de repunere în termen, nu s-a procedat cu intenţia de a împiedica accesul liber la justiţie, de care, în mod evident, cel interesat a beneficiat înăuntrul termenului prevăzut de lege, ci, exclusiv, pentru a crea premisele exercitării dreptului constituţional la un proces echitabil şi dreptului la apărare a celui care s-a aflat în imposibilitatea exercitării unei căi de atac sau neîndeplinirii unui act de procedură în termenul legal.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 103 din Codul de procedură civilă din 1865, care are următorul conţinut:

Neexercitarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei.

În acest din urmă caz, actul de procedură se va îndeplini în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării; în acelaşi termen vor fi arătate şi motivele împiedicării.

Ulterior sesizării Curţii Constituţionale a intrat în vigoare noul Cod de procedură civilă, iar soluţia legislativă se regăseşte în cuprinsul art. 185 şi 186 din noul Cod de procedură civilă.

Având în vedere Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care instanţa de contencios constituţional a statuat că sintagma "în vigoare" din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare, precum şi prevederile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012, potrivit cărora "Dispoziţiile Codului de procedură civilă se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare", Curtea urmează a se pronunţa asupra dispoziţiilor art. 103 din Codul de procedură civilă din 1865, care îşi produc efectele faţă de autoarea excepţiei de neconstituţionalitate.

În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate prevederile legale criticate contravin art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, art. 124 alin. (2) privind înfăptuirea justiţiei, referitor la caracterul acesteia de a fi unică, imparţială şi egală pentru toţi, din Constituţie, precum şi art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil, art. 14 privind interzicerea discriminării şi art. 18 privind limitarea aplicării restrângerilor drepturilor, din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, art. 1 privind interdicţia generală a oricărei forme de discriminare, din Protocolul nr. 12 la Convenţie şi art. 7 privind egalitatea în faţa legii, din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.

De asemenea, este invocată şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la garantarea securităţii juridice, respectiv Hotărârea din 22 octombrie 1996, pronunţată în Cauza Stubbings şi alţii împotriva Marii Britanii, Hotărârea din 28 martie 2000, pronunţată în Cauza Baranowski împotriva Poloniei, Hotărârea din 21 februarie 2008, pronunţată în Cauza Driha împotriva României, Hotărârea din 1 decembrie 2005, pronunţată în Cauza Păduraru împotriva României, Hotărârea din 6 decembrie 2007, pronunţată în Cauza Beian împotriva României, Hotărârea din 25 iulie 2002, pronunţată în Cauza Sovtransavto Holding împotriva Ucrainei, Hotărârea din 28 mai 1985, pronunţată în Cauza Ashingdane împotriva Marii Britanii, Hotărârea din 3 aprilie 2008, pronunţată în Cauza Ponomaryov împotriva Ucrainei, Hotărârea din 26 aprilie 2007, pronunţată în Cauza Aleksandr Shevchenko împotriva Ucrainei.

Totodată, autoarea excepţiei de neconstituţionalitate invocă jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la aplicarea principiului nediscriminării, respectiv Hotărârea din 13 iunie 1979 pronunţată în Cauza Marckx împotriva Belgiei.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate invocată, Curtea Constituţională reţine următoarele:

1.În esenţă, autoarea excepţiei de neconstituţionalitate critică textul art. 103 din Codul de procedură civilă din 1865 prin prisma faptului că norma legală criticată nu prevede un termen-limită până la care partea poate exercita dreptul procedural al formulării cererii de repunere în termen, acest lucru fiind de natură a afecta securitatea raporturilor juridice stabilite prin hotărâri judecătoreşti.

Autoarea excepţiei, soţie supravieţuitoare a defunctului său soţ, este nemulţumită de faptul că, în lipsa unei culpe a sa, este nevoită să suporte consecinţe grave privind modificarea voinţei lui de cujus, cele ale susţinerii unui proces şi eventualitatea pierderii unei cote considerabile din activul succesoral, pentru că, prin efectul textului de lege criticat, partea interesată poate ataca hotărârea de desfacere a adopţiei, pronunţată cu 16 ani în urmă.

În acest mod autoarea excepţiei consideră că se încalcă egalitatea în drepturi şi dreptul la un proces echitabil.

2.Susţinerile autoarei excepţiei potrivit cărora considerentele reţinute în Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.022 din 14 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 675 din 22 septembrie 2011 ar veni în susţinerea neconstituţionalităţii textului legal criticat nu pot fi reţinute, deoarece, din contră, acestea demonstrează că, prin instituirea unui termen în care poate fi formulată cererea de repunere în termen, legiuitorul a avut în vedere tocmai asigurarea stabilităţii raporturilor juridice şi eliminarea incertitudinii legate de raporturile juridice consfinţite prin hotărâri judecătoreşti.

3.În ceea priveşte critica de neconstituţionalitate a prevederilor art. 103 din Codul de procedură civilă din 1865 raportată la art. 16, art. 20 - coroborat cu prevederile din actele internaţionale invocate, art. 21 şi 124 din Constituţie, Curtea constată că aceasta nu poate fi reţinută.

Curtea apreciază că instituţia repunerii în termen nu generează o încălcare a art. 16 prin prisma faptului că finalitatea exercitării acestui mijloc procedural vizează, în mod inevitabil, repunerea în discuţie a hotărârii judecătoreşti atacate. Din contră, acesta asigură egalitatea între cetăţeni, în sensul că dă posibilitatea exercitării căilor de atac şi acelora care au fost împiedicaţi de o împrejurare mai presus de voinţa lor. Rezultă că textul criticat asigură o egalitate materială între cetăţeni, prin prisma rezultatelor urmărite.

Dispoziţiile legale criticate nu contravin prevederilor constituţionale ale art. 21 şi 124, întrucât, potrivit jurisprudenţei constante a instanţei constituţionale, legiuitorul este suveran în a reglementa diferit în situaţii diferite condiţiile de exercitare a unui drept subiectiv sau procesual, fără ca prin aceasta să fie afectat liberul acces la justiţie, inclusiv prin instituirea unor termene. Aceasta constituie o modalitate eficientă de a preveni exercitarea sa abuzivă, în detrimentul drepturilor altor titulari, în egală măsură ocrotite, în caz contrar existând riscul producerii unor perturbări majore ale stabilităţii şi securităţii raporturilor juridice. De asemenea, aceste dispoziţii de lege constituie o garanţie a aplicării art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în scopul înlăturării oricăror abuzuri din partea părţilor.

Astfel cum s-a reţinut şi în Decizia nr. 1.022 din 14 iulie 2011, potrivit dispoziţiilor legale criticate, decăderea intervine în situaţia în care sunt întrunite cumulativ următoarele 3 cerinţe: existenţa unui termen imperativ înăuntrul căruia există obligaţia exercitării dreptului procedural, neexercitarea dreptului în cadrul termenului definit de lege şi, în fine, lipsa unei derogări exprese de la sancţiunea decăderii prevăzute de lege. O atare derogare este prevăzută chiar de prevederile art. 103 alin. 1 teza a doua din Codul de procedură civilă, care reglementează două situaţii distincte în care decăderea este inoperantă: "când legea dispune altfel", deci când prevede o excepţie de la sancţiunea decăderii, sau când "partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei" să îşi exercite dreptul procedural în termenul prevăzut de lege. Această a doua ipoteză prevăzută de norma criticată are o aplicaţie restrictivă şi vizează instituţia repunerii în termenul de exercitare a dreptului procedural. Pentru a beneficia de repunerea în termen, partea trebuie să dovedească, pe de o parte, existenţa unei împrejurări-obstacol mai presus de voinţa sa şi, pe de altă parte, survenirea acestei împrejurări înăuntrul termenului legal.

După încetarea împiedicării începe să curgă un nou termen de 15 zile în care partea poate să îndeplinească actul de procedură, deci să îşi exercite dreptul procedural prevăzut de lege. Însă, pentru acordarea acestui beneficiu, în termenul de 15 zile, partea are obligaţia atât de a indica motivele împiedicării, cât şi de a îndeplini actul de procedură a cărei repunere în termen o solicită. Aşa fiind, faţă de cererea principală, cererea de repunere în termen are un caracter incident şi accesoriu.

În plus, Curtea a reţinut că art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia "Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege", precum şi art. 129, care statuează că "Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii", atribuie exclusiv legiuitorului prerogativa stabilirii competenţei şi procedurii de judecată, inclusiv a condiţiilor de exercitare a drepturilor procesuale.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, soluţia şi considerentele deciziei amintite îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Florentina Coroveanu-Vasilescu în Dosarul nr. 18/3/1996 (1.672/2012) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie şi constată că dispoziţiile art. 103 din Codul de procedură civilă din 1865 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 12 decembrie 2013.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Andreea Costin