Decizie nr. 198 din 12 februarie 2009

Ioan Vida - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Ion Predescu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Simona Ricu - procuror

Benke Karoly - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 43 alin. (3), art. 171, 172 şi 173 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Constantin Cârstea în Dosarul nr. 3.783/4/2008 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă.

La apelul nominal se prezintă autorul excepţiei, lipsind cealaltă parte, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Autorul excepţiei arată că, prin nesemnarea şi neştampilarea actelor fiscale, se evită răspunderea personală, iar determinarea venitului net în mod anticipat creează incertitudini. Solicită admiterea excepţiei ridicate.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată în ceea ce priveşte art. 43 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 şi ca inadmisibilă în ceea ce priveşte art. 171, 172 şi 173 din aceeaşi ordonanţă.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 11 noiembrie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 3/783/4/2008, Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 43 alin. (3), art. 171, art. 172 şi art. 173 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Constantin Cârstea într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii la executare silită.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că emiterea actului administrativ fiscal prin intermediul mijloacelor informatice fără ca acesta să fie semnat şi ştampilat încalcă principiul constituţional al egalităţii, emitenţii unor astfel de acte fiind privilegiaţi sub aspectul răspunderii faţă de cei care sunt obligaţi să semneze şi să ştampileze actele fiscale emise în condiţiile art. 43 alin. (2) din Codul de procedură fiscală. În ceea ce priveşte prevederile art. 171-173 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, se apreciază că sunt neconstituţionale, întrucât impun obligaţia instituţiilor financiare de a formula la începutul fiecărui an documente referitoare la venituri şi cheltuieli anticipate. Or, acestea nu pot fi anticipate în mod exact, astfel încât printr-o atare operaţiune se încalcă principiul constituţional al aşezării juste a sarcinilor fiscale.

Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă apreciază excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate privind art. 43 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală este neîntemeiată, iar cea privind art. 171, 172 şi 173 din aceeaşi ordonanţă este inadmisibilă.

Avocatul Poporului apreciază că prevederile legale criticate sunt constituţionale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2) şi ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 43 alin. (3), art. 171, 172 şi 173 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, texte care au următorul cuprins:

–Art. 43 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003: "(3) Actul administrativ fiscal emis în condiţiile alin. (2) prin intermediul mijloacelor informatice este valabil şi în cazul în care nu poartă semnătura persoanelor împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, şi ştampila organului emitent, dacă îndeplineşte cerinţele legale aplicabile în materie."

Prevederile art. 171 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 cuprind reguli referitoare la eliberarea şi distribuirea sumelor realizate prin executare silită.

Art. 172 şi 173 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 prevăd norme procedurale pentru exercitarea contestaţiei la executare silită, respectiv persoanele care pot formula contestaţie, condiţiile în care îşi pot exercita acest drept, precum şi termenul în care se poate formula o atare contestaţie.

Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile art. 43 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în faţa legii, iar textul art. 171-173 din acelaşi cod este contrar art. 56 alin. (2) din Constituţie privind aşezarea justă a sarcinilor fiscale.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea reţine următoarele:

1.Prevederile art. 43 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală precizează elementele obligatorii pe care trebuie să le cuprindă un act administrativ fiscal emis prin intermediul mijloacelor electronice. Spre deosebire de actele administrative fiscale care nu sunt emise pe cale electronică şi care trebuie să cuprindă toate elementele prevăzute la art. 43 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, cele prevăzute la art. 43 alin. (3) din aceeaşi ordonanţă sunt valabile şi în cazul în care nu poartă semnătura persoanelor împuternicite ale organului fiscal şi ştampila organului emitent. Nu se poate reţine existenţa unei situaţii de discriminare, sub aspectul răspunderii, între emitenţii actelor administrative fiscale, fie ele electronice sau nu. Astfel, potrivit art. 43 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, un act administrativ fiscal, indiferent de mijloacele folosite pentru emiterea lui, cuprinde suficiente elemente pentru a putea fi identificat organul emitent. În aceste condiţii, este evident că va putea fi identificată persoana împuternicită a organului fiscal care a emis acel act, aceasta putând fi trasă la răspundere disciplinară, civilă sau penală, după caz. O asemenea persoană va răspunde în faţa legii în aceleaşi condiţii ca şi persoana care a semnat şi ştampilat actul administrativ fiscal. Având în vedere cele expuse, sub aspectul egalităţii de răspundere între persoanele împuternicite ale organului fiscal care a emis actul administrativ fiscal, Curtea nu poate reţine încălcarea art. 16 din Constituţie.

2.Curtea reţine că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 171 din Codul de procedură fiscală este inadmisibilă, textul criticat neavând legătură cu soluţionarea cauzei. În speţă, stadiul procesual se află în faza contestaţiei la executare silită, iar textul priveşte regulile referitoare la eliberarea şi distribuirea sumelor realizate prin executare silită. De altfel, Curtea reţine că autorul excepţiei nu dovedeşte niciun interes juridic în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 171 din Codul de procedură fiscală, interes care trebuie să fie direct, născut şi actual.

Cu privire la critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 172 şi 173 din Codul de procedură fiscală, Curtea observă că obiecţiile autorului nu au legătură cu acestea, critica referindu-se la stabilirea plăţilor anticipate pe impozite şi nu la regulile ce guvernează contestaţia la executare silită. În consecinţă, se constată că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 172 şi 173 din Codul de procedură fiscală este inadmisibilă, întrucât nu este motivată aşa cum prevede art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992. Pentru a fi îndeplinite exigenţele art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, motivele de neconstituţionalitate invocate trebuie să aibă legătură cu textul criticat; or, în cauza de faţă, autorul excepţiei fie se raportează la o situaţie de fapt de care este nemulţumit, fie ar fi trebuit să ridice excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 82 alin. (1) din Codul fiscal. Însă Curtea nu poate să se autosesizeze şi să îşi extindă controlul de constituţionalitate cu privire la textul menţionat, instanţa de contencios constituţional pronunţându-se numai în limine litis.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1.Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 43 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Constantin Cârstea în Dosarul nr. 3.783/4/2008 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă.

2.Respinge ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 171, art. 172 şi art. 173 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 12 februarie 2009.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Benke Karoly