Decizie nr. 743 din 26 octombrie 2006

Ioan Vida - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Şerban Viorel Stănoiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Marinela Mincă - procuror

Marieta Safta - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14, art. 346 alin. 1 şi art. 348 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Anca Felicia Vlad în Dosarul nr. 37.383/3/2005 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală.

La apelul nominal răspunde pentru autoarea excepţiei avocat Claudiu Purcărescu, iar pentru partea Bogdan Cristian Tomescu, avocat Nicolae Giurumescu. Lipsesc celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Având cuvântul, reprezentantul autoarei excepţiei solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate aşa cum a fost formulată, reiterând argumentele expuse în concluziile scrise depuse la dosarul cauzei.

Reprezentantul părţii Bogdan Cristian Tomescu solicită respingerea excepţiei ca neîntemeiată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, arătând că textele de lege criticate nu încalcă dispoziţiile constituţionale invocate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 26 aprilie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 37.383/3/2005, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14, art. 346 alin. 1 şi art. 348 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Anca Felicia Vlad în dosarul menţionat.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că textele de lege criticate "creează posibilitatea ca instanţa penală să soluţioneze latura civilă indiferent de complexitatea acesteia, neavând la dispoziţie mecanismele procedurii civile specifice unei acţiuni civile, situaţie în care se încalcă dreptul la un proces echitabil faţă de persoanele care nu au fost subiecţi activi ai infracţiunii". Se arată în acest sens că "dispoziţiile procedural-penale permit soluţionarea laturii civile conform dispoziţiilor legii civile, dar cu aplicarea procedurii penale", ale cărei mecanisme sunt "improprii şi insuficiente pentru a soluţiona în mod echitabil latura civilă". Astfel, "instanţa penală care a condamnat inculpatul în lumina specializării penale, va tinde la repararea în natură a prejudiciului suferit [à'61], prejudiciind involuntar celelalte părţi ce nu au fost subiecţi ai infracţiunii, în speţă terţul subdobânditor de bună-credinţă. Instanţa penală va avea în mod inconştient o atitudine permisivă şi favorizantă faţă de partea vătămată care s-a constituit parte civilă", astfel încât, "dacă terţul dobânditor nu a fost subiect activ al infracţiunii, acesta fiind introdus în cauză numai pentru soluţionarea laturii civile, este evident că posibilitatea lui de a-şi exercită drepturile şi de a-şi apăra interesele este mult diminuată în procesul penal". Totodată se arată că, în cadrul procesului penal, judecata se face de o instanţă penală specializată în mod deosebit pe probleme de drept penal, care nu se poate "apleca în profunzime asupra instituţiei nulităţii actului civil".

Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că exercitarea acţiunii civile în procesul penal, cât şi la instanţa civilă este guvernată de principiul disponibilităţii, opţiunea aparţinând persoanei care exercită acţiunea. Indiferent de calea aleasă, nu se poate susţine că se aduce atingere proprietăţii private sau dreptului la un proces echitabil. Totodată se arată că judecarea celor două acţiuni împreună sau judecarea lor separată constituie aspecte ale procedurii de judecată pe care legiuitorul este liber să le reglementeze în conformitate cu dispoziţiile constituţionale.

În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Guvernul, referindu-se şi la jurisprudenţa Curţii Constituţionale, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că nu poate fi reţinută critica textelor de lege ce fac obiectul excepţiei în raport cu normele constituţionale şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care consacră dreptul la un proces echitabil, întrucât prin soluţionarea de către aceeaşi instanţă atât a acţiunii penale, cât şi a celei civile se asigură o mai promptă, temeinică şi completă aflare a adevărului, prin aprecierea unitară a probelor, precum şi evitarea pronunţării unei hotărâri contradictorii. În opinia Avocatului Poporului, este nefondată şi critica aceloraşi texte de lege în raport cu normele constituţionale referitoare la dreptul de proprietate privată, câtă vreme obligaţia de despăgubire, instituită de lege în sarcina persoanei care a cauzat prejudiciul, este o garanţie legală a dreptului de proprietate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 14, art. 346 alin. 1 şi art. 348 din Codul de procedură penală, având următorul cuprins:

–Art. 14: (Obiectul şi exercitarea acţiunii civile):

Acţiunea civilă are ca obiect tragerea la răspundere civilă a inculpatului, precum şi a părţii responsabile civilmente.

Acţiunea civilă poate fi alăturată acţiunii penale în cadrul procesului penal, prin constituirea persoanei vătămate ca parte civilă.

Repararea pagubei se face potrivit dispoziţiilor legii civile:

a)în natură, prin restituirea lucrului, prin restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii, prin desfiinţarea totală ori parţială a unui înscris şi prin orice alt mijloc de reparare;

b)prin plata unei despăgubiri băneşti, în măsura în care repararea în natură nu este cu putinţă.

De asemenea, se acordă despăgubiri băneşti pentru folosul de care a fost lipsită partea civilă.

Acţiunea civilă poate avea ca obiect şi tragerea la răspundere civilă pentru repararea daunelor morale, potrivit legii civile.;

–Art. 346 (Rezolvarea acţiunii civile) alin. 1: "În caz de condamnare, achitare sau încetare a procesului penal, instanţa se pronunţă prin aceeaşi sentinţă şi asupra acţiunii civile.";

–Art. 348: (Rezolvarea separată a acţiunii civile): "Instanţa, chiar dacă nu există constituire de parte civilă, se pronunţă asupra reparării pagubei materiale şi a daunelor morale în cazurile prevăzute în art. 17, iar în celelalte cazuri numai cu privire la restituirea lucrului, desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris şi restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii."

Dispoziţiile constituţionale pretins încălcate sunt cuprinse în art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, în art. 44 privind dreptul de proprietate privată şi în art. 20 alin. (1) referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului.

Se invocă, de asemenea, art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate astfel cum a fost ridicată, Curtea constată că, în realitate, autoarea excepţiei îşi întemeiază susţinerile de neconstituţionalitate a textelor de lege criticate pe compararea procedurii şi a modului de soluţionare a acţiunii civile în cadrul procesului penal cu soluţionarea acesteia în cadrul procesului civil. În opinia sa, spre deosebire de procesul civil, procesul penal nu asigură părţilor aceleaşi mijloace procesuale şi nici posibilitatea unei examinări la fel de competente a laturii civile, câtă vreme aceasta se realizează de o instanţă specializată în drept penal. Apreciază că, din aceste motive, textele de lege criticate, referitoare la exercitarea acţiunii civile în procesul penal, încalcă dreptul la un proces echitabil, precum şi dreptul de proprietate privată.

Asemenea critici nu pot fi reţinute. Curtea Constituţională a statuat în jurisprudenţa sa, de exemplu în Decizia nr. 495 din 16 noiembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 63 din 19 ianuarie 2005, că examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispoziţiile constituţionale pretins încălcate, iar nu compararea mai multor prevederi legale între ele şi raportarea concluziei ce ar rezultă din această comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei. Procedându-se altfel, s-ar ajunge inevitabil la concluzia că, deşi fiecare dintre dispoziţiile legale este constituţională, numai coexistenţa lor ar pune în discuţie constituţionalitatea uneia dintre ele. Cu atât mai mult, examinarea constituţionalităţii unor texte de lege nu se poate realiza prin compararea normelor ce reglementează procedura de judecată în materie civilă şi procedura de judecată în materie penală, astfel cum solicită autoarea excepţiei, în motivarea acesteia.

De altfel, nu poate fi reţinută nicio contradicţie între textele de lege criticate şi drepturile fundamentale invocate, întrucât aceste texte dau expresie dreptului părţilor la un proces echitabil, prin asigurarea posibilităţii persoanei vătămate prin săvârşirea unei infracţiuni de a obţine, în cadrul aceluiaşi proces, repararea pagubei suferite. De asemenea, obligaţia de despăgubire, instituită de lege în sarcina persoanei care a cauzat prejudiciul, este o garanţie legală a dreptului de proprietate, în lipsa căreia averea unei persoane, ce constituie obiectul acestui drept, ar fi la discreţia oricui, ceea ce înseamnă însăşi negarea dreptului respectiv.

În plus, partea vătămată are posibilitatea de a opta, în vederea valorificării pretenţiilor sale civile, între exercitarea acţiunii civile în cadrul procesului penal şi exercitarea acesteia în afara procesului penal, la instanţa civilă, astfel încât nu se poate susţine încălcarea, prin textele de lege criticate, a dreptului acesteia la un proces echitabil.

Pentru considerentele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14, art. 346 alin. 1 şi art. 348 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Anca Felicia Vlad în Dosarul nr. 37.383/3/2005 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 26 octombrie 2006.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Marieta Safta