Sentinţa civilă nr. 835 din 8 februarie 2012

Dosar nr. 9.914/2/2011

Instanţa constituită din:

Preşedinte - Decebal Constantin Vlad

Grefier - Elena Chirănuş

Pe rol, pronunţarea asupra cererii în contencios administrativ şi fiscal formulată de reclamanta Dumitru Monica-Camelia în contradictoriu cu pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, având ca obiect - anulare act administrativ.

Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică de la 25 ianuarie 2012, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, dată de la care Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat succesiv pronunţarea la datele de 1 februarie 2012 şi 8 februarie 2012, când a pronunţat următoarea sentinţă:

CURTEA,

deliberând, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei secţii la data de 21 noiembrie 2011, reclamanta Dumitru Monica-Camelia a chemat în judecată pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună anularea parţială a art. 35 din Ordinul preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 637 din 13 august 2007 pentru aprobarea Normelor metodologice privind stabilirea documentelor justificative pentru dobândirea calităţii de asigurat, respectiv asigurat fără plată a contribuţiei, precum şi pentru aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor datorate la Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate, respectiv în partea referitoare la posibilitatea emiterii de către casele de asigurări de sănătate (CAS) de titluri de creanţă sub forma deciziilor de impunere.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat următoarele:

Consider că prevederile acestui articol a căror anulare o solicit:

–pe de o parte, conferă caselor de asigurări de sănătate competenţa de a emite titluri de creanţă fiscală, şi anume decizii de impunere prin care se stabilesc creanţe fiscale, constând în contribuţii la Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS), adăugând astfel la Legea nr. 95/2006 privind reforma în sănătate care nu conferă asemenea competenţă caselor de asigurări de sănătate;

–pe de altă parte, încalcă dispoziţiile imperative ale Codului de procedură fiscală în privinţa competenţei exclusive a organului fiscal de a emite decizii de impunere prin care se stabilesc creanţe finale.

Conform prevederilor art. 1 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, prevederile acestui cod se aplică şi administrării creanţelor provenind din contribuţii, amenzi şi alte sume ce constituie venituri ale bugetului general consolidat, în măsura în care prin lege nu se prevede altfel.

Bugetul FNUASS este un fond special ce intră în componenţa bugetului general consolidat, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 1 alin. (2) lit. e) coroborat cu art. 78 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 a finanţelor publice, astfel că contribuţiile la FNUASS reprezintă venituri la bugetul general consolidat.

Creanţele statului provenind din veniturile la bugetul general consolidat şi accesoriile acestora (deci şi cele provenind din contribuţiile la FNUASS şi accesoriile acestora) reprezintă creanţe fiscale în sensul art. 21 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură fiscală.

În consecinţă, în măsura în care printr-o altă lege decât Codul de procedură fiscală nu se prevede «altfel», în temeiul art. 1 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, prevederile codului se vor aplica şi «administrării» creanţelor fiscale, reprezentând contribuţii la FNUASS.

Conform prevederilor art. 1 alin. (3) din Codul de procedură fiscală, prin «administrarea» creanţelor fiscale (în sensul art. 21 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură fiscală) provenind din impozite, taxe, contribuţii, amenzi şi alte sume ce constituie venituri ale bugetului general consolidat (deci şi a contribuţiilor la FNUASS şi a accesoriilor acestora), «se înţelege ansamblul activităţilor desfăşurate de organele fiscale în legătură cu:

a)înregistrarea fiscală;

b)declararea, stabilirea, verificarea şi colectarea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat;

c)soluţionarea contestaţiilor împotriva actelor administrative fiscale.

«Stabilirea» creanţelor fiscale de către organul fiscal [prin decizia de impunere emisă de către acesta] prevăzută de Codul de procedură fiscală este deci o componentă a activităţii de «administrare» a creanţelor fiscale, distinctă de «declararea» şi «colectarea» impozitelor, taxelor şi contribuţiilor.

«Administrarea» tuturor creanţelor fiscale - deci şi a celor provenind din contribuţii ce constituie venituri ale bugetului general consolidat şi deci şi a contribuţiilor la FNUASS şi a accesoriilor acestora - se face de către «organele fiscale».

«Organele fiscale» sunt prevăzute limitativ la art. 17 alin. (5) din Codul de procedură fiscală şi anume:

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi unităţile subordonate acesteia, precum şi compartimentele de specialitate ale autorităţilor administraţiei publice locale sunt denumite în prezentul cod organe fiscale.

Acolo unde activităţile de administrare a creanţelor fiscale prevăzute în Codul de procedură fiscală urmează să fie îndeplinite de alte organe decât «organul fiscal» definit la art. 17 alin. (5), indicarea acestora este expresă, iar activităţile ce urmează a fi îndeplinite de acestea sunt, de asemenea, expres prevăzute; Codul de procedură fiscală nu asimilează în mod generic şi nici nu permite, în redactarea sa actuală, asimilarea generică cu «organul fiscal» a niciunei ale instituţii/autorităţi publice. Asimilarea alto organe ale statului cu organul fiscal în administrarea creanţelor fiscale este - atunci când Codul de procedură fiscală o face - întotdeauna expresă şi limitată la acţiunile/activităţile expres prevăzute pentru care o asemenea asimilare operează.

Pentru ca prevederile Codului de procedură fiscală într-o anumită materie acoperită de acesta - cum este materia competenţei organelor fiscale în administrarea creanţelor fiscale - să nu se aplice administrării creanţelor provenind din contribuţii, amenzi şi alte sume ce constituie venituri ale bugetului generale consolidat (cum sunt contribuţiile la FNUASS şi accesoriile acestora), este necesar ca o lege specială să prevadă «altfel» [conform art. 1 alin. (2) din Codul de procedură fiscală].

În privinţa contribuţiei la FNUASS, o asemenea lege specială există - Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, iar aceasta dispune «altfel» în raport cu Codul de procedură fiscală în materia competenţei în administrarea creanţelor provenind din asemenea contribuţii, însă în mod limitat.

Astfel, Legea nr. 95/2006 stabileşte în mod expres că: «colectarea» contribuţiei la FNUASS [care conform cap. VIII, titlului VIII din Codul de procedură fiscală, include şi executarea silită] este de competenţa CAS, în temeiul art. 271 lit. a), art. 256 alin. (2), art. 267 alin. (2) coroborate cu art. 216 din lege; «verificarea» actelor de evidenţă ale asiguraţilor este de competenţa CAS în temeiul art. 261 alin. (5) din lege; «declararea» obligaţiilor către FNUASS se face către CAS (aleasă în mod liber), în temeiul art. 215 alin. (2) şi (3) din lege.

Legiuitorul derogă deci de la Codul de procedură fiscală în privinţa competenţei «organului fiscal», prin atribuirea de competenţe speciale către CAS, în doar 3 dintre componentele «administrării» creanţelor fiscale.

În ceea ce priveşte celelalte activităţi care intră în componenţa «administrării» creanţelor fiscale constând în contribuţii la FNUASS, legea specială nu atribuie nicio competenţă nici CNAS, nici CAS, nedispunând deci «altfel» în raport cu legea fiscală, aşa cum permite art. 1 alin. (2) din Codul de procedură fiscală.

Urmează deci ca celelalte componente ale activităţii de «administrare» a creanţelor fiscale constând în contribuţii la FNUASS - «stabilirea» creanţelor fiscale [prin decizii de impunere] şi «soluţionarea contestaţiilor împotriva actelor administrative fiscale« - să fie în continuare exercitate în condiţiile, de către organele după procedura stabilită de Codul de procedură fiscală.

În consecinţă, cum nici Legea nr. 95/2006, nici vreun alt act normativ cu forţa juridică de lege nu dispun nimic cu privire la activitatea de «STABILIRE» prin decizii de impunere a creanţelor fiscale constând în contribuţia la FNUASS şi a accesoriilor sale, neprevăzând nicio dispoziţie care să atribuie competenţe CNAS sau CAS în această materie, rămân aplicabile prevederile Codului de procedură fiscală, inclusiv în privinţa competenţelor organelor fiscale aşa cum sunt acestea prevăzute la art. 17 alin. (5) din Codul de procedură fiscală.

Iar Ordinul preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 617/2007 nu are forţa juridică a unei legi, aşa cum cer prevederile art. 1 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, astfel că nu ar putea edicta o normă juridică prin care să se înlăture aplicarea unei prevederi a Codului de procedură fiscală.

În aceste condiţii, prevederile art. 35 al Ordinului preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 617/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice privind stabilirea documentelor justificative pentru dobândirea calităţii de asigurat, respectiv asigurat fără plata contribuţiei, precum şi pentru aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor datorate la Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate care dispun că CAS «STABILEŞTE» creanţe fiscale constând în contribuţii la FNUASS PRIN DECIZII DE IMPUNERE, ADAUGĂ LA PREVEDERILE LEGII NR. 95/2006, ATRIBUIND, PRACTIC, CASELOR DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE O COMPETENŢĂ PE CARE LEGEA SPECIALĂ ÎNSĂŞI (Legea nr. 95/2006) NU LE-A CONFERIT-O şi, în acelaşi timp, ÎNCALCĂ DISPOZIŢIILE IMPERATIVE ALE CODULUI DE PROCEDURĂ FISCALĂ ÎN PRIVINŢA COMPETENŢEI EXCLUSIVE A ORGANULUI FISCAL DE A EMITE DECIZII DE IMPUNERE prin care se stabilesc creanţe fiscale.

Nu s-ar putea considera nici că această stabilire de competenţe ale CAS se face prin delegare, căci CNAS, emitent al Ordinului nr. 617/2007, nu are ea însăşi competenţe de reglementare în materia «stabilirii» prin decizii de impunere a creanţelor fiscale, constând în contribuţii la FNUASS şi accesorii ale acestora, astfel încât nu ne găsim nici în situaţia «delegării» de competenţă către CAS printr-un ordin al CNAS.

Competenţa de reglementare a CNAS este limitată la acele domenii în care Legea nr. 95/2006 prevede în mod expres că CNAS poate reglementa, şi anume: documentele justificative privind dobândirea calităţii de asigurat [conform art. 211 alin. (3) din lege]; metodologia şi modalităţile de gestionare şi de distribuire ale cardului de asigurat [conform art. 212 alin. (2) din lege]; documentele care dovedesc funcţionarea comisiilor de evaluare a furnizorilor de servicii medicale, de dispozitive medicale şi de medicamente, prevăzuţi la art. 244 alin. (2) [conform art. 244 alin. (5) din lege]; norme privind desfăşurarea activităţii silite a creanţelor datorate fondului de către persoanele fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală [conform art. 261 alin. (2) din Lege]; organizarea auditului intern al CNAS (art. 294 din lege).

În privinţa interesului promovării prezentei acţiuni, acesta este justificat de faptul că pe numele subsemnatei a fost emisă de către Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti o Decizie de impunere, a cărei opinie o ataşez prezentei cereri de chemare în judecată."

Pârâta nu a formulat întâmpinare.

La dosar au fost depuse înscrisuri.

Analizând actele dosarului, Curtea apreciază că acţiunea este întemeiată, pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.

Obiectul acţiunii în anulare îl constituie dispoziţiile art. 35 alin. (1) din ordinul preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 617/2007 potrivit cărora "în conformitate cu art. 215 alin. (3) din lege şi art. 81 din Codul de procedură fiscală, pentru obligaţiile de plată faţă de fond ale persoanelor fizice care se asigură pe bază de contract de asigurare, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de ANAF, titlul de creanţă îl constituie, după caz, declaraţia prevăzută la art. 32 alin. (4), decizia de impunere emisă de organul competent al CAS, precum şi hotărârile judecătoreşti privind debite datorate fondului. Decizia de impunere poate fi emisă de organul competent al CAS şi pe baza informaţiilor primite pe bază de protocol de la ANAF."

În opinia Curţii, dispoziţiile art. 35 alin. (1) din Ordinul preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 617/2007 încalcă prevederile art. 86 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, potrivit cărora decizia de impunere se emite de organul fiscal competent, iar, potrivit art. 17 alin. (5) din acelaşi act normativ, organe fiscal sunt Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi unităţile subordonate acesteia, precum şi compartimentele de specialitate ale autorităţilor administraţiei publice locale. Ca urmare, organele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nu sunt organe fiscale şi, în consecinţă, nu pot emite decizii de impunere.

Este adevărat că, potrivit art. 216 din Legea nr. 95/2006, "CNAS, prin casele de asigurări sau persoane fizice ori juridice specializate, procedează la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului şi a majorărilor de întârziere în condiţiile Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală", iar, potrivit art. 141 alin. (1) din acest din urmă act normativ, "Executarea silită a creanţelor fiscale se efectuează, în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare competent...".

Dar decizia de impunere este un act de stabilire a impozitelor (reglementat de titlul VI al Codului de procedură fiscală) şi nu un act de executare silită. Ca urmare, decizia de impunere nu se confundă cu titlul executoriu, în condiţiile în care acesta din urmă este emis în mod separat conform dispoziţiilor art. 141 alin. (4). În consecinţă, competenţa de a emite titluri executorii nu o include pe aceea de a emite decizii de impunere - aşa cum s-a arătat mai sus, aceste competenţe sunt stabilite de legiuitor în mod distinct.

Faţă de considerentele mai sus expuse şi văzând dispoziţiile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Curtea va admite acţiunea şi va anula în parte dispoziţiile atacate, în privinţa posibilităţii organului competent al CAS de a emite decizii de impunere.

PENTRU ACESTE MOTIVE

În numele legii

HOTĂRĂŞTE:

Admite acţiunea formulată de reclamanta Dumitru Monica-Camelia, cu domiciliul în Bucureşti, bd. Alexandru Obregia nr. 10-14, bl. 10-14, sc. 3, ap. 92, sectorul 4, în contradictoriu cu pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, cu sediul în Bucureşti, Calea Călăraşilor nr. 248, bl. S19, sectorul 3.

Anulează în parte dispoziţiile art. 35 alin. 1 din Ordinul preşedintelui CNAS nr. 617/2007 în privinţa posibilităţii organului competent al CAS de a emite decizii de impunere.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 februarie 2012.

PREŞEDINTE,

DECEBAL CONSTANTIN VLAD

Grefier,

Elena Chirănuş