pentru reprimarea atentatelor teroriste cu explozibili, adoptată la New York la 15 decembrie 1997
Notă *) Traducere.
Statele părţi la prezenta convenţie,
luând în considerare scopurile şi principiile Cartei Naţiunilor Unite privitoare la menţinerea păcii şi securităţii internaţionale şi dezvoltarea relaţiilor de bună vecinătate, prietenie şi cooperare între state,
fiind profund preocupate de intensificarea în lumea întreagă a actelor de terorism sub toate formele şi manifestările,
amintind Declaraţia consacrată celei de-a 50-a aniversări a Naţiunilor Unite la 24 octombrie 1995,
amintind, de asemenea, Declaraţia asupra măsurilor privind eliminarea terorismului internaţional, anexată la Rezoluţia Adunării Generale 49/60 din 9 decembrie 1994, în care, inter alia, "statele membre ale Naţiunilor Unite reafirmă în mod solemn condamnarea fără echivoc a tuturor actelor, metodelor şi practicilor teroriste ca fiind criminale şi fără justificare, indiferent de locul sau de persoana care le-a comis, inclusiv acele acte care pun în pericol relaţiile prieteneşti dintre state şi popoare şi ameninţă integritatea teritorială şi securitatea statelor",
observând că Declaraţia asupra măsurilor privind eliminarea terorismului internaţional a încurajat, de asemenea, statele "să examineze de urgenţă domeniul de aplicare a prevederilor legale internaţionale în vigoare care privesc prevenirea şi eliminarea terorismului în toate formele şi manifestările sale, în scopul de a se asigura prin aceasta că există un cadru legal care să acopere toate aspectele în materie",
amintind Rezoluţia Adunării Generale 51/210 din 17 decembrie 1996 şi Declaraţia anexată la aceasta, vizând completarea Declaraţiei din 1994 privind măsurile pentru eliminarea terorismului internaţional,
observând că atacurile teroriste cu explozibili sau alte dispozitive letale au devenit extrem de răspândite,
observând, de asemenea, că acordurile multilaterale existente nu conţin o abordare adecvată a acestui tip de atacuri,
fiind convinse de nevoia urgentă de a intensifica cooperarea între state în ceea ce priveşte elaborarea şi adoptarea de măsuri practice şi eficiente de prevenire a unor astfel de acte de terorism, precum şi de urmărire în justiţie şi pedepsire a autorilor,
considerând că producerea unor astfel de acte preocupă în mod deosebit întreaga comunitate internaţională,
observând că activităţile forţelor militare ale statelor sunt guvernate de reguli de drept internaţional ce nu sunt incluse în cadrul acestei convenţii şi că excluderea anumitor acţiuni din sfera de aplicare a acestei convenţii nu are efectul de a trece cu vederea sau de a transforma actele ilicite în acte licite ori de a împiedica condamnarea acestor acte în baza altor legi,
au convenit după cum urmează:
În sensul prezentei convenţii, termenii de mai jos au următoarele semnificaţii:
1.bunuri de stat sau de guvern - orice echipament ori mijloc de transport având caracter temporar sau permanent folosit ori ocupat de către reprezentanţi ai unui stat, membri ai Guvernului, reprezentanţi ai puterii legislative sau judecătoreşti, de către oficiali ori angajaţi ai statului, ai oricărei alte entităţi sau autorităţi publice sau de către oficiali ori angajaţi ai organizaţiilor interguvernamentale în legătură cu funcţiile oficiale;
2.infrastructură - orice amplasament public sau privat ce furnizează servicii de utilitate publică, cum ar fi: furnizarea apei, evacuarea apelor uzate, furnizarea energiei, a combustibilului sau a comunicaţiilor;
3.prin dispozitiv exploziv sau alt dispozitiv letal se înţelege:
a)orice armă sau dispozitiv exploziv ori incendiar care este conceput în scopul sau care are capacitatea de a provoca moartea, prejudicii corporale grave ori importante pierderi materiale;
b)orice armă sau dispozitiv conceput în scopul ori care are capacitatea de a provoca moartea, prejudicii corporale grave sau importante pierderi materiale prin emisie ori răspândire de produse chimice toxice, agenţi biologici, toxine sau substanţe similare ori iradieri sau materiale radioactive;
4.forţe armate ale unui stat - forţele pe care un stat le organizează, antrenează şi echipează în conformitate cu dreptul său intern, cu scopul principal de a asigura apărarea şi securitatea naţională, şi persoanele care acţionează în sprijinul acestor forţe armate şi care sunt în mod oficial sub comanda, autoritatea şi răspunderea acestora;
5.loc public - părţile oricăror clădiri, terenuri, drumuri publice, cursuri de apă şi alte locuri care sunt accesibile ori deschise publicului, în mod continuu, periodic sau ocazional, şi includ orice spaţiu comercial, cultural, istoric, educativ, religios, guvernamental, de divertisment, recreativ ori un altul care este de asemenea accesibil sau deschis publicului;
6.sistem de transport public - orice echipament, vehicul sau mijloc, public ori privat, care este utilizat în cadrul serviciilor de transport de persoane sau de mărfuri accesibile publicului.
1.Comite o infracţiune în sensul prezentei convenţii orice persoană care, în mod ilicit şi deliberat, livrează, plasează, face să explodeze sau detonează un dispozitiv exploziv ori alt dispozitiv letal, în sau împotriva unui loc public, a unei clădiri guvernamentale ori a unei alte clădiri publice, a unui sistem de transport public sau împotriva unei infrastructuri:
a)cu intenţia de a provoca moartea sau prejudicii corporale grave; sau b) cu intenţia de a cauza distrugeri masive acestui loc, sistem, acestei clădiri sau infrastructuri, atunci când aceste distrugeri antrenează ori riscă să antreneze pierderi economice considerabile.
2.Comite, de asemenea, o infracţiune orice persoană care încearcă să comită o infracţiune în sensul alin. 1.
3.Comite, de asemenea, o infracţiune orice persoană care:
a)este complice la o infracţiune în sensul alin. 1 sau 2;
b)organizează sau dă ordine altor persoane de a comite o infracţiune în sensul alin. 1 sau 2;
c)contribuie în orice alt mod la comiterea uneia sau mai multor infracţiuni vizate la alin. 1 sau 2 de către un grup de persoane care acţionează cu un scop comun; contribuţia trebuie să fie făcută cu intenţie şi cu scopul fie de a facilita activitatea criminală generală a grupului sau scopurile acestuia, fie având pe deplin cunoştinţă de intenţia grupului de a comite infracţiunea/infracţiunile vizată/vizate.
Prezenta convenţie nu se aplică în cazul în care infracţiunea este comisă în interiorul unui singur stat, când autorul prezumat şi victimele infracţiunii sunt cetăţeni ai acestui stat, când autorul prezumat al infracţiunii se găseşte pe teritoriul acestui stat şi nici un alt stat nu are motive să stabilească propria competenţă, conform alin. 1 sau 2 al art. 6 din prezenta convenţie, fiind înţeles că în aceste cazuri se vor aplica prevederile art. 10-15, după cum este cazul.
Fiecare stat parte ia măsurile care pot fi necesare pentru:
a)a califica drept infracţiuni în dreptul său intern infracţiunile vizate în art. 2 din prezenta convenţie;
b)a prevedea pentru aceste infracţiuni pedepse corespunzătoare, ţinând seama de gravitatea lor.
Fiecare stat parte adoptă măsurile necesare, inclusiv legislaţie internă, dacă este cazul, pentru a asigura faptul că actele calificate de prezenta convenţie ca fiind criminale, mai ales cele concepute spre a provoca teroare în rândul populaţiei, al unui grup de persoane sau al unor indivizi, nu vor putea fi justificate prin considerente de natură politică, filozofică, ideologică, rasială, etnică, religioasă sau prin alte motive similare şi că sunt pasibile de pedepse proporţionale cu gravitatea lor.
1.Fiecare stat parte adoptă măsurile necesare pentru a-şi stabili competenţa referitor la infracţiunile vizate la art. 2, atunci când:
a)infracţiunea a fost comisă pe teritoriul său;
b)infracţiunea a fost comisă la bordul unei nave aflate sub pavilionul său ori al unei aeronave înmatriculate conform legislaţiei sale în momentul în care a fost comisă infracţiunea; sau c) infracţiunea a fost comisă de unul dintre cetăţenii săi.
2.Fiecare stat parte poate, de asemenea, să-şi stabilească propria competenţă asupra unor astfel de infracţiuni atunci când:
a)infracţiunea a fost comisă împotriva unuia dintre cetăţenii săi;
b)infracţiunea a fost comisă împotriva unui bun public al acelui stat, situat în afara teritoriului său, inclusiv o ambasadă sau unul dintre localurile sale diplomatice ori consulare;
c)infracţiunea a fost comisă de un apatrid care îşi are reşedinţa obişnuită pe teritoriul acelui stat;
d)infracţiunea a fost comisă cu scopul de a constrânge acel stat să îndeplinească sau să se abţină de la îndeplinirea unui act;
e)infracţiunea a fost comisă la bordul unei aeronave aflate în exploatarea guvernului acelui stat.
3.Cu ocazia ratificării, acceptării sau aprobării prezentei convenţii ori a aderării la aceasta, fiecare stat parte îl informează pe secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite asupra competenţei pe care a stabilit-o potrivit legislaţiei sale interne, în conformitate cu alin. 2. În caz de modificare, statul parte respectiv îl informează imediat asupra acesteia pe secretarul general.
4.Fiecare stat parte adoptă totodată măsurile necesare pentru a-şi stabili competenţa în ceea ce priveşte infracţiunile vizate la art. 2, în cazul în care autorul prezumat al infracţiunii se găseşte pe teritoriul său şi acesta nu îl extrădează către unul dintre statele părţi care şi-au stabilit competenţa în conformitate cu alin. 1 şi 2.
5.Prezenta convenţie nu exclude exercitarea oricărei competenţe în materie penală, stabilită de un stat parte, în conformitate cu dreptul său intern.
1.De îndată ce este informat că autorul sau autorul prezumat al uneia dintre infracţiunile prevăzute la art. 2 ar putea să se găsească pe teritoriul său, statul parte în cauză va lua, conform legislaţiei sale interne, măsurile necesare pentru a investiga faptele care i-au fost aduse la cunoştinţă.
2.Dacă precizează că împrejurările o justifică, statul parte pe teritoriul căruia se găseşte autorul sau autorul prezumat al infracţiunii ia măsurile corespunzătoare, în conformitate cu legislaţia sa internă, pentru a asigura prezenţa acestei persoane în vederea urmăririi sau extrădării.
3.Orice persoană împotriva căreia au fost luate măsurile vizate la alin. 2 este în drept:
a)să comunice fără întârziere cu cel mai apropiat reprezentant calificat al statului a cărui cetăţenie o are sau care este în alt mod abilitat să-i protejeze drepturile ori, dacă este vorba de o persoană apatridă, al statului pe teritoriul căruia îşi are reşedinţa obişnuită;
b)să primească vizita unui reprezentant al acelui stat;
c)să fie informată asupra drepturilor pe care i le conferă prevederile lit. a) şi b).
4.Drepturile enunţate la alin. 3 se exercită în conformitate cu legile şi reglementările statului pe teritoriul căruia se află autorul sau autorul prezumat al infracţiunii, înţelegându-se totodată că aceste legi şi reglementări trebuie să permită deplina realizare a scopurilor pentru care drepturile enunţate la alin. 3 se acordă.
5.Dispoziţiile alin. 3 şi 4 nu aduc prejudiciu dreptului oricărui stat parte ce şi-a stabilit competenţa conform lit. c) a alin. 1 sau lit. c) a alin. 2 al art. 6, de a invita Comitetul Internaţional al Crucii Roşii să ia legătura cu autorul prezumat şi să îl viziteze.
6.Atunci când un stat parte a reţinut o persoană în temeiul dispoziţiilor prezentului articol, acesta va notifica imediat, direct sau prin intermediul secretarului general, statele părţi care şi-au stabilit competenţa conform alin. 1 şi 2 ale art. 6 şi orice alt stat parte interesat, dacă o consideră oportun, despre faptul că acea persoană a fost reţinută, precum şi despre circumstanţele care justifică reţinerea acelei persoane. Statul care procedează la ancheta prevăzută la alin. 1 va informa urgent celelalte state părţi asupra rezultatelor obţinute şi dacă intenţionează să-şi exercite jurisdicţia.
1.Statul parte pe teritoriul căruia se găseşte autorul prezumat al infracţiunii este obligat, în cazurile în care sunt aplicabile dispoziţiile art. 6, dacă nu extrădează acea persoană, să prezinte cazul, fără întârziere şi fără nici o excepţie, indiferent dacă infracţiunea a fost sau nu comisă pe teritoriul său, autorităţilor sale competente, pentru a exercita acţiunea penală potrivit procedurii prevăzute de legislaţia sa.
2.De fiecare dată când legislaţia internă a unui stat parte nu îi permite acestuia să extrădeze sau să predea pe unul dintre cetăţenii săi decât cu condiţia ca acea persoană să fie trimisă înapoi pentru a-şi executa pedeapsa la care a fost condamnată la terminarea procesului sau procedurii pentru care extrădarea sau predarea i-a fost cerută şi cu condiţia ca acest stat şi statul care reclamă extrădarea să accepte această formulă şi celelalte stipulaţii pe care le consideră potrivite, extrădarea sau predarea condiţionată este suficientă pentru a dispensa statul în cauză de obligaţia prevăzută la alin. 1.
1.Infracţiunile prevăzute la art. 2 sunt considerate de plin drept cazuri de extrădare în orice tratat privind extrădarea încheiat între statele părţi înainte de intrarea în vigoare a prezentei convenţii. Statele părţi se angajează să includă aceste infracţiuni drept cazuri de extrădare în orice tratat privind extrădarea încheiat ulterior între ele.
2.Atunci când un stat parte care condiţionează extrădarea de existenţa unui tratat primeşte o cerere de extrădare de la un alt stat parte cu care nu are încheiat un tratat privind extrădarea, statul căruia i s-a cerut extrădarea poate să considere prezenta convenţie ca fiind baza juridică pentru extrădare în ceea ce priveşte infracţiunile prevăzute la art. 2. Extrădarea este subordonată celorlalte condiţii prevăzute de legislaţia statului căruia i s-a cerut extrădarea.
3.Statele părţi care nu condiţionează extrădarea de existenţa unui tratat, recunosc între ele infracţiunile prevăzute la art. 2 drept cazuri de extrădare, în condiţiile prevăzute de legislaţia statului care cere extrădarea.
4.Dacă este necesar, infracţiunile prevăzute la art. 2 sunt considerate, pentru îndeplinirea condiţiilor extrădării între statele părţi, ca fiind comise şi pe teritoriul statelor care şi-au stabilit jurisdicţia în conformitate cu art. 6 alin. 1 şi 2.
5.Prevederile referitoare la infracţiunile prevăzute la art. 2 ale tuturor tratatelor sau acordurilor privind extrădarea încheiate între statele părţi sunt considerate ca fiind modificate între statele părţi în măsura în care sunt incompatibile cu prezenta convenţie.
1.Statele părţi îşi acordă reciproc cea mai extinsă asistenţă judiciară în vederea efectuării oricărei anchete, proceduri penale sau proceduri de extrădare ce vizează infracţiunile prevăzute la art. 2, inclusiv pentru obţinerea elementelor de probă de care dispun şi care sunt necesare scopurilor procedurii.
2.Statele părţi îşi vor îndeplini obligaţiile prevăzute la alin. 1 în conformitate cu orice tratat sau acord privind acordarea pe bază de reciprocitate a asistenţei judiciare care există între ele. În absenţa unui asemenea tratat sau acord, statele părţi îşi acordă asistenţă în conformitate cu legislaţia lor internă.
Datorită necesităţii extrădării sau asistenţei judiciare între statele părţi, nici una dintre infracţiunile prevăzute la art. 2 nu este considerată o infracţiune politică, infracţiune conexă unei infracţiuni politice sau o infracţiune inspirată de raţiuni politice. În consecinţă, o cerere de extrădare sau de asistenţă judiciară fondată pe o asemenea infracţiune nu poate fi respinsă pentru simplul motiv că vizează o infracţiune politică, o infracţiune conexă unei infracţiuni politice sau o infracţiune având motive politice.
Nici una dintre dispoziţiile prezentei convenţii nu va fi interpretată ca enunţând o obligaţie de extrădare sau de asistenţă judiciară, dacă statul parte căruia i s-a cerut aceasta are motive serioase de a crede că cererea de extrădare sau de asistenţă judiciară vizând infracţiunile prevăzute la art. 2 a fost prezentată cu scopul de a urmări şi de a pedepsi o persoană pe motive de rasă, religie, naţionalitate, origine etnică sau opinii politice ori că soluţionarea acestei cereri ar aduce un prejudiciu situaţiei acestei persoane pentru oricare dintre aceste motive.
1.Orice persoană aflată în detenţie sau care execută o pedeapsă pe teritoriul unui stat parte, a cărei prezenţă este cerută într-un alt stat parte în scopul depunerii de mărturie, identificării ori pentru ca aceasta să-şi dea concursul la stabilirea faptelor în cadrul anchetei sau cercetărilor iniţiate în virtutea prezentei convenţii, poate face obiectul trimiterii dacă sunt întrunite condiţiile de mai jos:
a)persoana respectivă consimte în mod liber şi în cunoştinţă de cauză la aceasta;
b)autorităţile competente din cele două state vizate consimt la acest transfer, în condiţiile pe care ele le consideră cuvenite.
2.În scopul prezentului articol:
a)statul spre care se face transferul are puterea şi obligaţia de a-l ţine pe cel interesat în detenţie, în afară de cazul în care a primit o cerere sau o autorizaţie contrară din partea statului din care persoana a fost transferată;
b)statul spre care este efectuat transferul îşi îndeplineşte fără întârziere obligaţia de a returna persoana respectivă în paza statului din care a fost transferată, conform celor convenite în prealabil sau conform celor decise de către autorităţile competente din cele două state;
c)statul spre care se efectuează transferul nu poate pretinde statului din care se face transferul să angajeze o procedură de extrădare pentru ca persoana interesată să îi fie remisă;
d)perioada de detenţie pe teritoriul statului parte în care a fost transferată persoana în cauză se deduce din pedeapsa de executat în statul din care aceasta a fost transferată.
3.Dacă statul parte din care o persoană urmează să fie transferată în conformitate cu prezentul articol nu îşi dă acordul în acest sens, persoana respectivă, indiferent de cetăţenia pe care o are, nu va fi urmărită, deţinută sau supusă altor restricţii privind libertatea sa de mişcare pe teritoriul statului spre care acea persoană este transferată, în legătură cu actele sau condamnările anterioare plecării sale de pe teritoriul statului din care acea persoană a fost transferată.
Oricărei persoane aflate în detenţie sau împotriva căreia este luată orice altă măsură ori procedură în conformitate cu prezenta convenţie i se garantează un tratament echitabil şi toate drepturile şi garanţiile conform legislaţiei statului pe teritoriul căruia se găseşte şi dispoziţiilor din dreptul internaţional aplicabile, inclusiv cele referitoare la drepturile omului.
Statele părţi colaborează în vederea prevenirii infracţiunilor prevăzute la art. 2, în special:
a)luând toate măsurile posibile, inclusiv, dacă este necesar, prin adaptarea legislaţiei interne, pentru a preveni sau pentru a împiedica pregătirea, pe teritoriul lor, a infracţiunilor ce urmau a fi comise în interiorul sau în exteriorul teritoriului acestor state, în special măsuri ce interzic desfăşurarea pe teritoriile lor a unor activităţi ilegale de către indivizi, grupuri şi organizaţii care încurajează, instigă, organizează, finanţează în cunoştinţă de cauză sau comit infracţiunile prevăzute la art. 2;
b)schimbând informaţii exacte şi verificate în conformitate cu dispoziţiile legislaţiei lor interne şi coordonând măsurile administrative şi alte măsuri adecvate dispuse în scopul prevenirii comiterii infracţiunilor vizate la art. 2;
c)consultându-se în ceea ce priveşte stabilirea unor norme vizând marcarea explozibililor pentru a le putea detecta originea în urma anchetelor efectuate după explozie, când este necesar, prin intermediul cercetării şi dezvoltării metodelor de detecţie a explozibililor şi a altor substanţe periculoase care pot cauza moartea ori leziuni corporale, schimbând informaţii legate de măsurile de prevenire, cooperarea şi transferul de tehnologie, echipamente şi materiale conexe.
Statul parte în care a fost începută urmărirea penală împotriva autorului prezumat al infracţiunii comunică rezultatul definitiv, în conformitate cu legislaţia sa internă sau cu procedurile aplicabile, secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, care informează celelalte state părţi.
Statele părţi îşi îndeplinesc obligaţiile ce decurg din prezenta convenţie, cu respectarea principiilor egalităţii suverane şi a integrităţii teritoriale a statelor, precum şi a principiului neamestecului în afacerile interne ale celorlalte state.
Nici una dintre dispoziţiile prezentei convenţii nu abilitează vreun stat parte să exercite, pe teritoriul unui alt stat parte, competenţe sau funcţii care sunt rezervate exclusiv autorităţilor acelui stat parte prin dreptul său intern.
1.Nici o dispoziţie din prezenta convenţie nu are incidenţă asupra celorlalte drepturi, obligaţii şi forme de răspundere ale statelor părţi şi indivizilor în virtutea dreptului internaţional, în special din scopurile şi principiile Cartei Naţiunilor Unite şi din dreptul internaţional umanitar.
2.Nu sunt reglementate de prezenta convenţie activităţile forţelor armate pe durata unui conflict armat, în sensul dat acestor termeni de dreptul internaţional umanitar şi care sunt guvernate de acest drept, şi activităţile întreprinse de forţele armate ale unui stat în exerciţiul funcţiilor lor oficiale, atât timp cât sunt reglementate de dreptul internaţional.
1.Orice diferend între două sau mai multe state părţi privind interpretarea ori aplicarea prezentei convenţii, care nu este soluţionat pe calea negocierilor într-un termen de timp rezonabil, este supus arbitrajului, la cererea unuia dintre state. Dacă, în decurs de 6 luni de la data cererii de arbitraj, părţile nu reuşesc să se pună de acord asupra organizării arbitrajului, oricare dintre statele părţi poate supune diferendul respectiv Curţii Internaţionale de Justiţie, depunând o cerere, în conformitate cu Statutul Curţii.
2.Orice stat poate declara, la momentul semnării, ratificării, acceptării sau aprobării prezentei convenţii sau la aderarea la aceasta, că nu se consideră legat de prevederile alin. 1. Celelalte state părţi nu sunt ţinute de prevederile alin. 1 faţă de orice stat parte care a formulat o asemenea rezervă.
3.Statul care a formulat o rezervă potrivit dispoziţiilor alin. 2 o poate retrage în orice moment, adresând o notificare în acest scop secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite.
1.Prezenta convenţie este deschisă spre semnare tuturor statelor începând cu data de 12 ianuarie 1998 şi până la 31 decembrie 1999, la sediul Organizaţiei Naţiunilor Unite din New York.
2.Prezenta convenţie va face obiectul ratificării, acceptării sau aprobării. Instrumentele de ratificare, acceptare sau aprobare vor fi depuse pe lângă secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite.
3.Prezenta convenţie este deschisă aderării oricărui stat. Instrumentele de aderare vor fi depuse pe lângă secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite.
1.Prezenta convenţie va intra în vigoare în cea de-a 30-a zi care va urma datei depunerii pe lângă secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite a celui de-al 22-lea instrument de ratificare, acceptare, aprobare sau de aderare.
2.Pentru fiecare dintre statele care vor ratifica, accepta sau aproba prezenta convenţie ori care vor adera la aceasta după depunerea celui de-al 22-lea instrument de ratificare, acceptare, aprobare sau de aderare, prezenta convenţie va intra în vigoare în cea de-a 30-a zi după depunerea de către acel stat a instrumentului său de ratificare, acceptare, aprobare sau de aderare.
1.Orice stat parte poate denunţa prezenta convenţie adresând o notificare scrisă în această privinţă secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite.
2.Denunţarea va produce efect după expirarea unui termen de un an de la data la care notificarea a fost primită de secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite.
Originalul prezentei convenţii, ale cărei texte în limbile arabă, chineză, engleză, franceză, rusă şi spaniolă sunt egal autentice, va fi depus la secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, care va transmite copii certificate tuturor statelor.
Drept care, subsemnaţii, împuterniciţi în mod corespunzător în acest scop de către guvernele lor, au semnat prezenta convenţie, care a fost deschisă spre semnare la New York la 12 ianuarie 1998.
Forma oficială este cea publicată în Monitorul Oficial.
