Decizie nr. 1.216 din 11 noiembrie 2008

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Ion Tiucă - procuror

Mihaela Ionescu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. III alin. (2^4) din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, excepţie ridicată de Martiş Şandor în Dosarul nr. 10.526/197/2006 al Tribunalului Braşov - Secţia civilă.

La apelul nominal răspunde, pentru părţile Pirosca Fischer, Arpad Kiss, Adam Bogdan Nicolae, Gheorghe Deteseanu şi Maria Deteseanu, avocatul Florin Farcaş, cu împuternicire avocaţială, lipsind autorul excepţiei şi Comisia judeţeană de aplicare a legii fondului funciar Braşov, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza este în stare de judecată.

Avocatul Florin Farcaş solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. În acest sens, arată că textul de lege criticat nu contravine dispoziţiilor constituţionale invocate. Totodată, face referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, respectiv deciziile nr. 375/2005 şi nr. 984/2008.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 10 septembrie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 10.526/197/2006, Tribunalul Braşov - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. III alin. (2^4) din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991. Excepţia a fost ridicată în procedura de soluţionare a recursului declarat de autorul excepţiei şi pârâţi împotriva Sentinţei civile nr. 1.033/1.02.2008, pronunţată de Judecătoria Braşov în Dosarul nr. 10.526/197/2006, având ca obiect o cauză de fond funciar.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia arată că, în funcţie de modalitatea de aplicare a prevederilor criticate, se creează o stare de discriminare între titularii drepturilor reale de proprietate, "după cum aceştia şi-au văzut sau nu terenurile atribuite altor persoane, în baza Legii nr. 18/1991". Consideră că, în acest fel, dreptul de proprietate este ocrotit diferit, "fiind lăsat titularul dreptului de proprietate la latitudinea faptelor unor terţi". Susţine că "un proprietar al unor terenuri care au fost preluate de fostele C.A.P.-uri, de stat sau de orice altă unitate specifică proprietăţii socialiste sau cooperatiste, îşi vede dizolvat dreptul de proprietate, din perspectiva unor legi de reparaţie".

Tribunalul Braşov - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Precizează că problema de drept relativă la aplicarea dispoziţiilor legale criticate va fi analizată şi soluţionată de instanţa învestită cu soluţionarea cererilor de recurs.

Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului consideră că prevederile criticate sunt constituţionale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. III alin. (2^4) din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 299 din 4 noiembrie 1997, dispoziţii introduse prin articolul unic pct. 4 din titlul V al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005. Textul de lege criticat are următorul conţinut: "În cazul unor înstrăinări succesive ale terenurilor, cel care a vândut terenul pe baza titlului constatat nul este obligat să remită preţul actualizat fostului proprietar rămas fără teren."

Autorul excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, ale art. 20 alin. (2) relative la tratatele internaţionale privind drepturile omului şi ale art. 44 referitoare la garantarea şi ocrotirea dreptului de proprietate privată. Totodată, consideră că textul de lege criticat contravine şi dispoziţiilor art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la garantarea dreptului de proprietate.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că asupra criticii având ca obiect dispoziţiile art. III alin. (24) din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991 s-a pronunţat prin Decizia nr. 746/2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 569 din 29 iulie 2008, constatând că aceste prevederi sunt constituţionale.

Astfel, Curtea a reţinut că prevederile art. III din Legea nr. 169/1997, introduse prin Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, sunt constituţionale, deoarece legiuitorul nu a adus atingere drepturilor câştigate în mod legal, ci a statuat, prin norme imperative, că actele de reconstituire şi constituire a dreptului de proprietate, emise în condiţii ilegale, sunt lovite de nulitate absolută. Efectul nulităţii absolute de repunere în situaţiile anterioare deschide posibilitatea celor îndreptăţiţi să beneficieze de reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor.

Curtea a reţinut că legiuitorul a instituit, în alin. (2^4) al art. III, o excepţie de la regula reconstituirii dreptului de proprietate asupra terenurilor pe vechile amplasamente, reglementând obligaţia persoanei care a vândut terenul pe baza titlului constatat nul de a remite preţul actualizat fostului proprietar rămas fără teren.

Curtea a constatat că opţiunea legiuitorului de a-l prefera pe fostul proprietar în cazul vânzărilor succesive în baza unui titlu nul nu vine în contradicţie cu spiritul Legii nr. 18/1991, şi anume cu caracterul reparator consacrat de aceasta, întrucât, în situaţia în care restituirea în natură nu mai poate opera, devin aplicabile dispoziţiile referitoare la plata preţului actualizat.

Totodată, Curtea a reţinut că reglementarea sancţiunii nulităţii absolute a actelor emise în mod ilegal, până la adoptarea legii criticate, nu presupune încălcarea principiului statului de drept şi respectarea principiului de dreptate, consacrat ca valoare constituţională în art. 1 alin. (3) din Legea fundamentală, care prevede că "România este stat de drept [...] în care [...] drepturile şi libertăţile cetăţenilor [...], dreptatea [...] reprezintă valori supreme, [...] şi sunt garantate". Astfel, legiuitorul a stabilit că existenţa drepturilor dobândite cu reacredinţă sau prin abuzul autorităţii publice nu este compatibilă cu garantarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, potrivit dispoziţiilor art. 57 din Constituţie, în virtutea cărora "Cetăţenii români [...] trebuie să-şi exercite drepturile şi libertăţile constituţionale cu bună-credinţă, fără să încalce drepturile şi libertăţile celorlalţi". Or, este de competenţa instanţelor judecătoreşti să constate, în funcţie de probele administrate în cauză, buna sau reaua-credinţă a celui care a vândut terenul pe baza titlului constatat nul sau a subdobânditorului terenului, şi, după caz, să facă aplicarea dispoziţiilor art. III alin. (2^4) din Legea nr. 169/1997 sau a celor care constituie dreptul comun în materia cauzei contractelor civile, respectiv art. 966-968 din Codul civil.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. III alin. (2^4) din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, excepţie ridicată de Martiş Şandor în Dosarul nr. 10.526/197/2006 al Tribunalului Braşov - Secţia civilă.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 11 noiembrie 2008.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Mihaela Ionescu