Decizie nr. 96 din 4 martie 2004

Nicolae Popa - preşedinte

Costică Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Şerban Viorel Stănoiu - judecător

Lucian Stângu - judecător

Ioan Vida - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 60 alin. 2 din Codul penal, excepţie ridicată de Janos Puskas în Dosarul nr. 3.183/2003 al Tribunalului Harghita.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Magistratul-asistent informează completul de judecată că la dosar s-a depus o cerere de către autorul excepţiei, prin care acesta solicită judecarea cauzei în lipsă.

Având cuvântul pe fond, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată, întrucât textul de lege criticat nu încalcă dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie, referitoare la egalitatea în drepturi a cetăţenilor.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 28 octombrie 2003, pronunţată în Dosarul nr. 3.183/2003, Tribunalul Harghita a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 60 alin. 2 din Codul penal. Excepţia a fost ridicată de Janos Puskas, apelant în dosarul menţionat, care, aflat în executarea unei pedepse de 5 ani închisoare ce-i fusese aplicată pentru infracţiunea de omor săvârşită în perioada minorităţii, după ce a executat o treime din durata pedepsei, deşi nu mai era minor, a solicitat eliberarea condiţionată. Conducerea Penitenciarului Miercurea-Ciuc nu a dat curs acestei cereri pe motiv că petiţionarul nu a executat fracţiunea de două treimi din durata pedepsei. Ca urmare, condamnatul s-a adresat Judecătoriei Miercurea-Ciuc, care, prin Sentinţa penală nr. 735 din 3 septembrie 2003, a respins ca inadmisibilă cererea de eliberare condiţionată, cu motivarea că petiţionarul, deşi condamnat pentru o infracţiune săvârşită în perioada minorităţii, nu executase o treime din pedeapsă înainte de a deveni major. Împotriva acestei sentinţe Puskas Janos a declarat apel, iar în faţa Tribunalului Harghita a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 60 alin. 2 din Codul penal.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile criticate, referitoare la liberarea condiţionată în cazul celor condamnaţi în timpul minorităţii, după executarea unei fracţiuni din pedeapsă, sunt contrare prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor, deoarece nu recunosc şi condamnatului minor care, la data împlinirii vârstei de 18 ani, nu a executat încă această fracţiune din pedeapsă, dreptul de a cere şi de a obţine liberarea condiţionată. Autorul excepţiei mai arată că, prin Decizia de îndrumare nr. 6 din 30 iunie 1970 a fostului Tribunal Suprem al Republicii Socialiste România, s-a stabilit că interpretarea corectă a textului în discuţie este în sensul că minorilor li se aplică derogarea prevăzută de art. 60 alin. 2 din Codul penal, numai dacă în timpul minorităţii au executat fracţiunea de o pătrime din pedeapsă (majorată la o treime, urmare modificării şi completării Codului penal prin Legea nr. 140/1996).

Tribunalul Harghita arată că excepţia este neîntemeiată, întrucât liberarea condiţionată se aplică facultativ, dacă sunt îndeplinite şi constatate de către instanţă condiţiile legale, măsura constituind un stimulent important pentru reeducarea celui condamnat, aşa încât nu se poate susţine obligativitatea liberării condiţionate a minorului care a împlinit vârsta de 18 ani, indiferent de fracţiunea de pedeapsă executată. În opinia instanţei, aplicarea prevederilor art. 59 din Codul penal condamnaţilor care, până la împlinirea vârstei de 18 ani nu au executat o treime din pedeapsă, nu încalcă prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie, ci derivă din însăşi finalitatea pedepsei, prin executarea în continuare a pedepsei împreună cu condamnaţii majori nefiind adusă atingere nici unui drept al condamnatului, devenit şi el major.

În conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, cu modificările ulterioare, a fost solicitat punctul de vedere al acestei instituţii.

Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens arată că, prin dispoziţiile art. 60 alin. 2 din Codul penal, legiuitorul a prevăzut un regim de executare care ţine seama de particularităţile psihofizice ale condamnatului minor, în deplin acord cu principiul egalităţii în drepturi, care presupune reguli diferite pentru situaţii diferite, particularizarea cadrului de aplicare a mijloacelor de individualizare a executării pedepsei în funcţie de vârsta condamnaţilor nefiind în contradicţie cu dispoziţiile constituţionale ale art. 16 alin. (1), deoarece nu încalcă nici unul dintre criteriile egalităţii în drepturi, prevăzute la art. 4 alin. (2) din Constituţie. Totodată mai arată că dispoziţiile art. 60 alin. 2 din Codul penal nu instituie privilegii sau discriminări, ci se aplică tuturor persoanelor aflate în situaţii similare, dând efect deplin principiului constituţional al egalităţii în drepturi.

Avocatul Poporului consideră că excepţia este neîntemeiată, deoarece textul criticat nu încalcă prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie. Situaţia distinctă în care se află cei condamnaţi în timpul minorităţii, care au executat o anumită parte din pedeapsă, faţă de cei care nu au executat, până la împlinirea vârstei de 18 ani, aceeaşi fracţiune de pedeapsă prevăzută de lege, creează premisele unui tratament juridic diferit, ceea ce nu duce însă la încălcarea principiului egalităţii în drepturi.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, precum şi ale art. 1 alin. (1), art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei îl constituie dispoziţiile art. 60 alin. 2 din Codul penal, având următorul conţinut: "Cei condamnaţi în timpul minorităţii, când ajung la vârsta de 18 ani, precum şi condamnaţii trecuţi de vârsta de 60 de ani pentru bărbaţi şi de 55 de ani pentru femei, pot fi liberaţi condiţionat, după executarea unei treimi din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depăşeşte 10 ani sau a unei jumătăţi în cazul închisorii mai mari de 10 ani, dacă îndeplinesc celelalte condiţii prevăzute în art. 59 alin. 1."

Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1), care reglementează egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări, întrucât nu recunosc şi condamnatului minor care, la data împlinirii vârstei de 18 ani nu a executat o treime din pedeapsă, dreptul de a cere şi de a obţine liberarea condiţionată.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că aceste critici nu pot fi reţinute.

Dispoziţiile art. 60 alin. 2 din Codul penal nu contravin principiului constituţional al egalităţii în drepturi, întrucât condamnaţii minori care, la împlinirea vârstei de 18 ani au executat o treime din durata pedepsei, se află într-o situaţie juridică diferită faţă de condamnaţii minori care, până la împlinirea aceleiaşi vârste - de 18 ani - nu au executat aceeaşi fracţiune de pedeapsă. Această diferenţă de situaţie juridică a celor două categorii de condamnaţi justifică în mod obiectiv şi rezonabil tratamentul juridic neomogen la care se referă autorul excepţiei, principiul egalităţii în faţa legii presupunând instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. Acest principiu nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite, iar legea poate să stabilească reguli diferite în raport cu persoane care se află în situaţii sau în condiţii diferite, aşa cum este şi în cazul în speţă.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 60 alin. 2 din Codul penal, excepţie ridicată de Janos Puskas în Dosarul nr. 3.183/2003 al Tribunalului Harghita.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 4 martie 2004.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent,

Florentina Geangu