Decizie Nr. 1 din 12 ianuarie 1993

Notă *) Decizia nr. 1 a rămas definitivă ca urmare a Deciziei nr. 20 din 14 aprilie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 121 din 8 iunie 1993.

Mihai Constantinescu - preşedinte

Antonie Iorgovan - judecător

Viorel Mihai Ciobanu - judecător

Raul Petrescu - procuror

Mihail-Antoniu Roman - magistrat-asistent

Pe rol soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a decretelor fostului Consiliu de Stat nr. 194/1987, nr. 121/1988, precum şi nr. 148 şi nr. 190/1989 privind exproprierea unor imobile din municipiul Dej, invocată de Consiliul municipiului Dej în Dosarul nr. 783/1992 aflat pe rolul Tribunalului judeţean Cluj, secţia civilă şi de contencios administrativ.

Preşedintele declara şedinţa deschisă.

Magistratul-asistent face apelul părţilor. Răspund: domnul consilier Sigartau Teodor pentru Consiliul municipiului Dej, domnul consilier Mora Ioan pentru Prefectura judeţului Cluj şi domnul Tamas Aurel pentru Asociaţia Proprietarilor Imobilelor Expropriate dar Nedemolate din municipiul Dej.

Părţile prezente confirma primirea actelor depuse de Consiliul municipiului Dej în şedinţa din 2 decembrie 1992, cat şi a celor trimise de prefecturile judeţelor Bistrita-Nasaud, Mures şi Sibiu.

Neformulandu-se alte cereri, preşedintele completului de judecată considera cauza în stare de judecată şi da cuvântul părţilor în fond, solicitandu-le să se refere şi la prevederile art. 4 din Decretul nr. 467/1979 privind evaluarea construcţiilor, terenurilor şi plantaţiilor ce se preiau, cu plata, în proprietatea statului prin expropriere sau în alte cazuri prevăzute de lege.

Pentru Consiliul municipiului Dej, domnul consilier Sigartau Teodor arata ca imobilele în cauza nu au intrat în proprietatea statului în condiţiile impuse de art. 4 din Decretul nr. 467/1979, iar despăgubirile achitate nu au reprezentat o dreapta desdaunare în înţelesul prevederilor art. 41 alin. (3) din Constituţie. Prin hotărârea sa, Consiliul municipiului Dej nu a constituit sau reconstituit dreptul de proprietate al celor expropriati şi nedeposedati, ci a acţionat în apărarea unui drept fundamental şi actual al cetăţenilor, în spiritul prevederilor art. 21 lit. t,) din Legea nr. 69/1991, deoarece necesitatea întreţinerii, impozitării, devoluarii succesorale şi asigurării acelor imobile impunea reglementarea situaţiei lor juridice. Întrucât decretele de expropriere fac corp comun cu Legea nr. 58/1974 care a fost abrogată, solicita ca în soluţionarea excepţiei să se aibă în vedere şi acest aspect. Subliniaza, de asemenea, ca în prezent proprietatea privată este un drept fundamental, garantat şi ocrotit de Constituţie, astfel încât rezolvarea situaţiei proprietarilor expropriati, dar nedeposedati, şi recunoaşterea drepturilor lor va avea o rezonanta interna şi internationala importanţa. În privinta competentei Curţii Constituţionale, apreciază ca decretele de expropriere nu pot fi privite ca acte individuale, deoarece reglementează, în primul rând, problema de interes public a sistematizării municipiului Dej, iar în al doilea rând, Decretul nr. 467/1979, faţă de care sunt subsumate procedural, alcatuind, astfel, în mod necesar, o unitate normativa indisolubila, reglementează inechivoc probleme de ordin general. Curtea este deci competenţa să se pronunţe, în sensul prevederilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, asupra excepţiei invocate. Ca forta juridică, decretele de expropriere fac parte din categoria actelor de dispoziţie ale fostului Consiliu de Stat, organ suprem al puterii de stat cu activitate permanenta, nefiind deci acte de drept administrativ, ci cu caracter legislativ. Considera ca, în aceasta privinta, poziţia Guvernului de a accepta competenţa Curţii Constituţionale în examinarea decretelor în general, dar nu şi a celor de expropriere, este echivoca, precum şi ca tratamentul imobilelor expropriate şi demolate, adoptat prin Hotărârea Guvernului nr. 556/17 mai 1992, fiind pe baza unui criteriu zonal, este discriminatoriu şi ca atare neconstitutional, cu efecte negative asupra poziţiilor unor prefecturi din ţara, cum este cazul Prefecturii judeţului Cluj. În final, cere admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a decretelor de expropriere a imobilelor care fac obiectul Hotărârii nr. 10 din 8 aprilie 1992 a Consiliului municipiului Dej.

Domnul Tamas Aurel, pentru Asociaţia Proprietarilor Imobilelor Expropriate dar Nedemolate din municipiul Dej, cere să fie primite concluziile Consiliului municipiului Dej. În concret, invedereaza ca situaţia proprietarilor imobilelor expropriate este deosebit de precara. Ei nu pot fi autorizaţi să execute reparaţiile necesare, nu pot construi spaţii suplimentare impuse de majorarea numărului membrilor familiei, nu pot devolua succesiunile, iar în eventualitatea unor calamitati (incendii, inundaţii etc.), nu vor putea incasa indemnizaţiile prevăzute de lege. De asemenea, considera ca, în situaţia unor noi exproprieri, drepturile proprietarilor vor fi ocrotite, în condiţiile prevăzute de actuala Constituţie, prin plata unei drepte despăgubiri. În final, apreciază că nu se poate susţine caracterul individual al decretelor de expropriere sau al Decretului nr. 467/1979, acestea fiind acte de decizie suprema ale fostului Consiliu de Stat în probleme de interes public şi solicita ocrotirea drepturilor membrilor asociaţiei. Ţinând seama de art. 4 din Decretul nr. 467/1979, de abrogarea Legii nr. 58/1974 şi de prevederile art. 4, 135 şi 150 alin (1) din Constituţie, asociaţia apreciază ca decretele de expropriere ce fac obiectul excepţiei de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată Curtea Constituţională nu mai pot fi puse în executare.

Domnul Ioan Mora, pentru Prefectura judeţului Cluj, susţine ca decretele de expropriere au fost puse în executare, proprietarii expropriati incasandu-şi despăgubirile cuvenite, astfel încât orice alte pretenţii la repararea daunelor urmează să se reglementeze potrivit prevederilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, numai prin lege. Arata ca cenzura actelor normative anterioare Constituţiei nu trebuie să ducă la situaţii nedrepte sau de natura sa afecteze stabilitatea ordinii juridice. În concluzie, considera ca decretele de expropriere au caracter individual şi Curtea Constituţională nu este competenţa să se pronunţe asupra lor.

Reprezentantul procuraturii considera, ab initio, ca numai datorită unei neintelegeri din partea instanţei de fond a fost posibil ca o problemă de competenţa acelei instanţe, cum este considerarea dacă un act normativ este sau nu în vigoare, să fie ridicată la rangul de excepţie de neconstituţionalitate. Potrivit Codului civil, unul dintre modurile de dobândire a proprietăţii este şi legea (art. 645). La art. 481 din acelaşi cod se prevede că, pentru ratiuni superioare, se poate recurge la expropriere, dar după o prealabilă şi dreapta despăgubire. Legea este unicul izvor de drept, instituind reguli de drept pentru constituirea şi exercitarea unor drepturi subiective. În cazul decretelor de expropriere, ia măsura deposedarii subiectilor de dreptul lor de proprietate. În final, considera ca decretele de expropriere nu sunt propriu-zis legi. Ele reprezintă, în sensul art. 64 al Constituţiei din 1965, doar acte cu putere de lege, adoptate de fostul Consiliu de Stat în intervalul dintre sesiunile fostei Mari Adunări Naţionale, astfel încât nu ar fi cazul sa intervină Curtea Constituţională. În situaţia ca s-ar accepta ca aceste decrete sunt similare legii, trebuie să se convină ca ele nu se mai pot aplica, deoarece, potrivit prevederilor art. 4 din Decretul nr. 467/1979, imobilele nepreluate efectiv de stat în vederea demolarii au rămas în proprietatea deţinătorilor lor. Chiar şi în situaţia emigrantilor, ale căror imobile erau trecute în proprietatea statului potrivit Decretului nr. 223/1974, practica judiciară a considerat ca numai decizia organelor locale marcheaza momentul trecerii în proprietatea statului a imobilelor abandonate. În sprijinul acestei practici este teoria aparentei de drept, dezvoltata de prof. Traian Ionascu. De aceea considera că nu se poate vorbi de trecerea automată în proprietatea statului a imobilelor, o dată cu emiterea decretului de expropriere fiind necesară şi decizia organului puterii locale. Exista o deosebire chiar şi între cei despăgubiţi şi cei nedespagubiti, pentru ultimii neputându-se finaliza actul de expropriere, deoarece atât Legea nr. 58/1974 cat şi normele de despăgubire sunt abrogate. Abrogarea implicita este cunoscută şi de Codul civil (art. 1912). Prof. Aurelian Ionascu prefera termenul de "ineficienta legii", de "inoperantă legii", chiar de

"căderea în desuetudine" a unei legi. În cazul de faţa arata ca au fost abrogate legile de regim care au generat decretele de expropriere, astfel încât instanţa de fond trebuia sa interpreteze actul normativ, nefiind, deci, o situaţie caracteristica excepţiei de neconstituţionalitate, ci un caz de denegare de dreptate.

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,

deliberând asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocată retine următoarele:

Prin Hotărârea nr. 10 din 8 aprilie 1992, Consiliul municipiului Dej, actionand în baza art. 24 alin. (2) din Legea nr. 69/1991 şi urmărind reglementarea situaţiei juridice a unor imobile expropriate şi nedemolate din municipiul Dej, ca urmare a abrogării Legii nr. 58/1974 prin Decretul-lege nr. 1/1989 şi a neîndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 4 din Decretul nr. 467/1979 a recunoscut dreptul de proprietate, fără nici o ingradire, asupra imobilelor expropriate prin decretele nr. 194/1987, nr. 121/1988, nr. 148 şi nr. 190/1989. Prin art. 2 - 7 ale aceleiaşi Hotărâri s-au reglementat şi consecinţele acestei măsuri.

Prefectura judeţului Cluj a atacat Hotărârea nr. 10/1992 a Consiliului municipiului Dej în faţa instanţei de contencios administrativ, solicitând, asa cum rezultă din acţiunea înregistrată sub nr. 783 din 29 aprilie 1992, Tribunalului judeţean Cluj anularea acestei hotărâri pentru lipsa competentei consiliului local de a recunoaşte dreptul de proprietate al persoanelor fizice asupra imobilelor expropriate şi de a stabili condiţiile de realizare a acestei recunoasteri, în preocuparea Guvernului fiind în curs de definitivare un proiect de lege pentru reglementarea situaţiei juridice a imobilelor respective. În opinia Prefecturii judeţului Cluj situaţia imobilelor expropriate dar nedemolate trebuie pusă în concordanta cu noua reglementare a exproprierilor pentru utilitate publică, în contextul prevederilor art. 41 din Constituţie, iar invocarea abrogării Legii nr. 58/1974 este irelevanta, legile civile neputând dispune decât pentru viitor. De asemenea, considera ca decretele de expropriere au fost puse în executare prin achitarea, în baza proceselor-verbale de evaluare, a despăgubirilor legale, restituirea acestor despăgubiri fiind o măsura forţată.

În şedinţa din 22 septembrie 1992 a secţiei civile şi de contencios administrativ a Tribunalului judeţean Cluj, Consiliul municipiului Dej a invocat excepţia de neconstituţionalitate a decretelor nr. 194/1987, nr. 121/1988, nr. 148 şi nr. 190/1989 privind exproprierea unor imobile din municipiul Dej, rămase nedemolate şi netrecute în proprietatea statului, sustinand ca ele sunt contrare Constituţiei care garantează dreptul de proprietate şi, în baza art. 150 alin. (1) din Constituţie, trebuie considerate ca abrogate.

Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate invocată, Prefectura judeţului Cluj a susţinut că nu intră în competenţa Curţii Constituţionale controlul constituţionalităţii decretelor de expropriere adoptate de fostul Consiliu de Stat, deoarece art. 2 din Legea nr. 47/1992 se referă la controlul constituţionalităţii legilor, regulamentelor Parlamentului şi ordonanţelor Guvernului, astfel încât asupra cererii paratei - Consiliul municipiului Dej - este competenţa să se pronunţe instanţa în baza Legii nr. 29/1990.

Intervenienta în proces - Asociaţia Proprietarilor de Imobile Expropriate dar Nedemolate din municipiul Dej - a lăsat la aprecierea instanţei modul de rezolvare a excepţiei.

Luând act de excepţia de neconstituţionalitate invocată de Consiliul municipiului Dej şi de poziţia celorlalte părţi din proces, Tribunalul judeţean Cluj, secţia civilă şi de contencios administrativ, prin Încheierea din 22 septembrie 1992, a sesizat Curtea Constituţională, exprimandu-şi opinia în sensul că decretele prin care s-au expropriat imobilele în cauza nu sunt acte normative, ci acte individuale şi, ca atare, nu se încadrează în sintagma "legi şi ordonanţe" la care se referă art. 2 alin. (2) al Legii nr. 47/1992.

Judecătorul raportor, apreciind că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, a trimis încheierea, prin care a fost sesizată Curtea, fiecărei Camere a Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi comunică punctele de vedere cu privire la excepţia invocată. De asemenea, s-a solicitat Ministerului Finanţelor şi Departamentului pentru Administraţie Publică Locală sa comunice în ce fel au soluţionat până în prezent situaţia imobilelor expropriate dar nedemolate.

Camerele Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Guvernul României, prin Adresa nr. 5/6469 din 28 octombrie 1992 îşi exprima opinia în sensul că decretele de expropriere au caracter individual şi, ca atare, nu intră în categoria legilor şi ordonanţelor Guvernului în raport cu care se determina competenţa Curţii Constituţionale, asupra constituţionalităţii lor urmând să se pronunţe viitorul Consiliu Legislativ, potrivit prevederilor alin (2) al art. 150 din Constituţie.

Departamentul pentru Administraţie Publică Locală, prin Adresa nr. 19/3883/20 octombrie 1992, arata că nu a fost sesizat cu rezolvarea unor atare situaţii, deşi în evidenta sa statistica figurează şi imobile nedemolate.

Ministerul Finanţelor, Direcţia juridică, prin Adresa nr. 45918 din 25 octombrie 1992, a făcut cunoscut ca, având în vedere prevederile art. 4 din Decretul nr. 467/1979 şi abrogarea prin Decretul-lege nr. 1/1989 a Legii nr. 58/1974, prin Circulara nr. 2466/12.12.1990 a Secretariatului General al Guvernului s-a solicitat tuturor prefecturilor sistarea oricăror acţiuni vizând demolarea de construcţii în temeiul unor decrete de expropriere emise înainte de 22 decembrie 1989, interzicandu-se, totodată preluarea de către unităţile de stat şi executarea de construcţii pe suprafeţele de teren proprietate personală, care au făcut obiectul unor decrete de expropriere emise de regimul comunist până la stabilirea regimului juridic al acestor terenuri. De asemenea, ministerul considera ca regimul juridic al acestor imobile, cu sau fără construcţii, trebuie reglementat prin lege.

La primul termen de judecată, ţinând seama de susţinerile orale ale reprezentantului Consiliului municipiului Dej şi ale intervenientei, s-au cerut relaţii privind modul de soluţionare a situaţiilor similare cu cele din proces prefecturilor din judeţele Bistrita-Nasaud, Mures şi Sibiu.

În Comunicarea nr. 2511/1992 a Prefecturii judeţului Bistrita-Nasaud se arata ca prin deciziile nr. 329 din 18 octombrie 1990 şi nr. 58 din 22 februarie 1991 s-a recunoscut proprietarilor nedeposedati dreptul lor de proprietate deplin asupra imobilelor expropriate din oraşele Bistrita şi Beclean, s-au recuperat sumele achitate ca despăgubire, s-a dat dispoziţie pentru perceperea impozitelor şi primelor de asigurare curente referitoare la aceste imobile şi s-au reziliat contractele de închiriere sau vânzare-cumpărare încheiate cu aceşti proprietari.

Prefectura judeţului Sibiu, cu Adresa nr. 2449 din 29 decembrie 1992, a făcut cunoscut ca pe cale administrativă nu s-au soluţionat asemenea situaţii, dar în doua cazuri proprietarii expropriati au obţinut din partea instanţelor judecătoreşti din Sibiu hotărâri prin care s a constatat nulitatea intabulării dreptului de proprietate al statului român asupra imobilelor expropriate dar nepreluate efectiv şi s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare în cărţile funciare.

Prefectura judeţului Mures, prin Adresa nr. 3190 din 16 decembrie 1992, a comunicat că nu s-a emis nici o decizie de restituire a imobilelor expropriate şi nedemolate şi nici nu s-a soluţionat într-o alta modalitate problema restituirii acestor imobile.

Examinând competenţa de soluţionare a excepţiei invocate, Curtea constata ca, potrivit art. 144 lit. c) din Constituţie, este în atributia sa de a hotărî asupra acestei excepţii, pentru următoarele motive:

–Hotărârea din 8 aprilie 1992 a Consiliului municipiului Dej a stabilit, în scopul reglementării situaţiei juridice a imobilelor expropriate dar nepreluate de la proprietari, noi raporturi juridice după intrarea în vigoare a Constituţiei, ca urmare a regimului constituţional actual al dreptului de proprietate asupra imobilelor respective, astfel încât sunt aplicabile dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 47/1992;

–decretele de expropriere adoptate de fostul Consiliu de Stat nu pot fi considerate ca reprezentând acte administrative; o asemenea interpretare este infirmata de prevederile Constituţiei din 1965, sub imperiul căreia aceste decrete au fost adoptate, fostul Consiliu de Stat fiind organ suprem al puterii de stat, nu al administraţiei de stat, astfel încât decretele sale fac parte din categoria actelor cu caracter legislativ, mai ales în domeniul exproprierii, unde art. 645 din Codul civil se referă la lege ca temei de dobândire a proprietăţii;

–caracterul normativ sau individual al actului legislativ este irelevant pentru determinarea competentei Curţii Constituţionale, deoarece art. 144 lit. c) din Constituţie se referă la lege ca izvor formal de drept, indiferent de faptul ca ea are caracter normativ - ceea ce constituie regula - sau nu; în cazul decretelor de expropriere, al căror scop era trecerea silită a unui bun în proprietatea statului, ele nu pot fi desprinse de prevederile art. 4 din Decretul nr. 467/1979 care reglementa modalitatea de trecere în proprietatea statului a bunului expropriat;

–teza potrivit căreia decretele de expropriere scapa competentei unui organ de jurisdicţie, judecătorească sau constituţională, le conferă o autoritate mai mare decât insesi legile adoptate de fosta Mare Adunare Naţionala, cu privire la care organele de jurisdicţie pot, potrivit art. 150 alin. (1) din Constituţie, să constate ca, dacă vin în conflict cu prevederile acesteia, sunt abrogate; o asemenea consecinţa este însă contrară prevederilor acestui articol care, prin conţinutul şi finalitatea sa, este exhaustiv, nu selectiv;

–constatarea incidentei art. 150 alin (1) din Constituţie este de competenţa Curţii Constituţionale din moment ce instanţa de judecată nu s-a pronunţat asupra faptului dacă decretele atacate contravin sau nu Constituţiei; altminteri ar insemna ca însăşi Curtea Constituţională sa admită aplicabilitatea unor texte contrare Constituţiei.

Competenţa Curţii se referă însă numai la excepţia de neconstituţionalitate invocată. De aceea problemele legate de competenţa Consiliului municipiului Dej de a emite hotărârea atacată de prefectura sunt de atributul exclusiv al instanţei de contencios administrativ, sesizată cu acţiunea în anulare.

Din susţinerile părţilor şi din relaţiile primite de la autorităţile sus-menţionate rezultă ca situaţia imobilelor expropriate nepreluate în vederea demolarii nu este soluţionată uniform, generand o stare confuza şi contradictorie, în contradictie cu exigenţele statului de drept şi cu stabilitatea drepturilor constituţionale recunoscute cetăţenilor.

Examinând în fond excepţia, Curtea constata ca decretele de expropriere apreciate ca nefiind constituţionale au fost emise în vederea sistematizării localităţii şi deci formează corp comun cu Legea nr. 58/1974 pentru sistematizarea teritoriului şi localităţilor urbane şi rurale, expres abrogată prin Decretul-lege nr. 1 din 26 decembrie 1989. Ca urmare a abrogării acestei legi, însuşi temeiul juridic, în scopul realizării căruia decretele au fost emise, a dispărut. Imobilele expropriate nu vor mai putea fi preluate, în vederea demolarii, pe baza planurilor de sistematizare elaborate în conformitate cu acea lege, deoarece aceste planuri şi-au pierdut suportul legal.

Potrivit art. 4 din Decretul nr. 467/1979 imobilele expropriate trec în proprietatea statului pe data preluării lor efective în vederea demolarii. Deci, potrivit acestui text, dreptul de proprietate al statului se constituia numai ca urmare a preluării efective a imobilului în vederea demolarii, astfel încât, până la acea data, proprietarul, deşi expropriat, era în continuare titularul dreptului de proprietate. Altminteri ar insemna ca pe intervalul dintre expropriere şi trecerea în proprietatea statului - care, asa cum rezultă şi pentru imobilele în cauza, poate fi foarte mare, bunul să fie "fără stăpân". Or, o asemenea situaţie atrage constituirea proprietăţii statului pe baza art. 477 Cod civil, ceea ce vine în contradictie cu prevederile art. 4 din Decretul nr. 467/1979, potrivit cărora, în caz de expropriere, aceasta proprietate se constituie numai ca urmare a preluării efective în vederea demolarii. În aceste condiţii, dreptul de proprietate al celor expropriati era grav restrâns după expropriere, îndeosebi în ce priveşte dispoziţia. Totodată, constituirea dreptului de proprietate al statului asupra imobilului expropriat era afectat de condiţia suspensivă a preluării efective pentru demolare. Cat timp aceasta condiţie nu mai poate fi îndeplinită, întrucât temeiul legal al planurilor de sistematizare, pentru executarea cărora imobilele au fost expropriate, a dispărut, rezultă ca prevederea legală care a instituit condiţia respectiva este, de asemenea, afectată, devenind inoperantă. Pe cale de consecinţa, regimul juridic al dreptului proprietarilor expropriati nu mai poate fi acelaşi. El era caracteristic unui drept de proprietate amputat, care supravietuia exproprierii până la preluarea efectivă a imobilului pentru demolare. Un asemenea regim juridic, în care condiţia ce afecta exerciţiul deplin al dreptului a devenit imposibila, este contrar prevederilor art. 41 din Constituţie, potrivit cărora dreptul de proprietate privată este garantat şi art. 135 alin. ultim, potrivit căruia proprietatea privată este inviolabilă.

În consecinţa, având în vedere prevederile art. 150 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora dispoziţiile legilor anterioare acesteia sunt abrogate dacă vin în conflict cu o prevedere constituţională, rezultă ca art. 4 din Decretul nr. 467/1979, întrucât a instituit o condiţie în prezent imposibil de realizat şi care are ca efect restrangerea grava a dreptului de proprietate, este, de la data intrării în vigoare a Constituţiei, abrogat, fiind contrar dispoziţiilor art. 41 alin. (1) şi art. 135 ale legii fundamentale.

Pe cale de consecinţa şi, deoarece sunt lipsite atât de motivatia elaborării lor, Legea nr. 58/1974, cat şi de posibilitatea punerii lor în executare, în condiţiile art. 4 din Decretul nr. 467/1979, decretele de expropriere nr. 194/1987, nr. 121/1988, nr. 148 şi nr. 190/1989 au devenit caduce.

Constatarea inoperantei decretelor de expropriere pentru fiecare caz în parte, respectiv neîndeplinirea, până la data intrării în vigoare a Constituţiei din 1991, a condiţiei impuse de art. 4 din Decretul nr. 467/1979, este însă de competenţa instanţei de judecată, în raport cu probele administrate.

Pentru considerentele expuse şi având în vedere prevederile art. 13 lit. A) c) şi ale art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,

în temeiul art. 41 alin. (1), art. 135 alin. final, art. 144 lit. c) şi art. 150 alin. (1) din Constituţie,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,

În numele legii

DECIDE:

Constata ca prevederile art. 4 din Decretul fostului Consiliu de Stat nr. 467 din 28 decembrie 1979 privind evaluarea construcţiilor, terenurilor şi plantaţiilor ce se preiau, cu plata, în proprietatea statului prin expropriere sau în alte cazuri prevăzute de lege, publicat în Buletinul Oficial nr. 3 din 4 ianuarie 1980, sunt abrogate de la data intrării în vigoare a Constituţiei României din 1991 şi, în consecinţa, constata ca, de la aceeaşi dată, decretele fostului Consiliu de Stat nr. 194 din 17 august 1987, nr. 121 din 25 aprilie 1988, nr. 148 din 22 iunie 1989 şi nr. 190 din 10 august 1989, nepublicate, în măsura în care imobilele la care se referă nu au fost preluate efectiv în vederea demolarii, tot până la intrarea în vigoare a Constituţiei, au devenit caduce.

Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică la 12 ianuarie 1993.

PREŞEDINTE,

dr. Mihai Constantinescu

Magistrat-asistent,

Mihail-Antoniu Roman