Decizie nr. 300 din 7 noiembrie 2002

Nicolae Popa - preşedinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Şerban Viorel Stanoiu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 48 lit. d) şi ale art. 52 alin. 1, 2 şi 6 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Petre Mihai Bacanu în Dosarul nr. 3.057/2002 al Curţii Supreme de Justiţie - Secţia penală.

La apelul nominal se prezintă apărătorul autorului excepţiei şi cel al părţii Nicolae Vacaroiu, lipsind partea Societatea Comercială "R" - S.A., faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

În susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia apreciază ca sintagma "este interesat sub orice formă" din cuprinsul art. 48 lit. d) este neconstitutionala, întrucât textul nu este suficient de explicit, partea aflându-se în imposibilitatea de a demonstra interesul judecătorului, care poate fi de natura materială sau morala. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 52 alin. 1 din Codul de procedură penală, autorul excepţiei considera ca şedinţa secreta prin care se soluţionează recuzarea unui judecător împiedica petentul de a-şi formula apărările necesare, astfel încât sunt incalcate prevederile art. 24 din Constituţie şi cele ale Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Se arata ca, de cele mai multe ori, cererea de recuzare este formulată oral în faţa instanţei judecătoreşti şi, prin urmare, completul care soluţionează cererea nu are cunoştinţa de motivele invocate de parte.

Or, pentru a se evita astfel de situaţii, prezenta părţilor la soluţionarea cererilor de recuzare trebuie să fie obligatorie. De asemenea, autorul critica şi dispoziţia art. 52 alin. 2 din Codul de procedură penală, care prevede ascultarea părţilor la examinarea cererii de recuzare numai dacă se găseşte necesar de către instanţa. Se apreciază ca acest text de lege contravine art. 16 din Constituţie, întrucât procurorul prezent în instanţa este ascultat în mod obligatoriu, în timp ce ascultarea părţilor este lăsată la latitudinea instanţei. În fine, se mai critica alin. 6 al art. 52, arătându-se ca termenul "încheiere" ar trebui înlocuit cu acela de "sentinta", deoarece instanţa se dezinvesteste după soluţionarea cererii de recuzare.

Cealaltă parte, prin apărător, solicita respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât critica vizează probleme de fapt sau de aplicare a legii, care nu sunt de competenţa Curţii Constituţionale.

Reprezentantul Ministerului Public considera susţinerile autorului excepţiei ca fiind în mare parte propuneri "de lege ferenda", care nu pot face obiectul controlului de constituţionalitate. În ceea ce priveşte critica dispoziţiilor art. 52 alin. 2 din Codul de procedură penală, se arata ca procurorul, ca reprezentant al unei autorităţi publice, nu se poate afla pe poziţie de egalitate cu părţile în proces şi, prin urmare, într-o astfel de situaţie nu este aplicabil principiul egalităţii în drepturi a cetăţenilor prevăzut de art. 16 din Constituţie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin Încheierea din 8 august 2002, pronunţată în Dosarul nr. 3.057/2002, Curtea Suprema de Justiţie Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 48 lit. d) şi ale art. 52 alin. 1, 2 şi 6 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Petre Mihai Bacanu în dosarul acelei instanţe.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine ca sintagmele "este interesat sub orice formă", cuprinsă în art. 48 lit. d) din Codul de procedură penală, "în şedinţa secreta" din cuprinsul art. 52 alin. 1, "iar dacă se găseşte necesar, şi părţile" cuprinsă în art. 52 alin. 2, precum şi termenul "încheierea", cuprins în art. 52 alin. 6 din Codul de procedură penală, sunt neconstituţionale, deoarece încalcă dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare, dau naştere la arbitrariu şi au un conţinut discriminatoriu pentru partea care a cerut recuzarea, lipsind-o de o cale de atac. Se propune ca hotărârea pronunţată de instanţa care soluţionează recuzarea să fie denumita "sentinta", iar nu "încheiere", pentru a putea fi supusă căilor de atac şi a se respecta, în acest mod, dreptul la apărare al părţilor din proces.

Exprimandu-şi opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea Suprema de Justiţie - Secţia penală arata ca aceasta este nefondata, în temeiul mai multor argumente. Astfel, se arata ca sintagma "este interesat sub orice formă" nu conţine nici o dispoziţie contrară prevederilor constituţionale invocate. Dimpotriva, pentru garantarea dreptului la apărare părţile pot cere recuzarea judecătorului interesat personal, prin soţul sau sau printr-o ruda apropiată, în soluţionarea cauzei. Se mai arata ca art. 48 lit. d) din Codul de procedură penală nu contravine nici textului constituţional al art. 123, referitor la înfăptuirea justiţiei, întrucât dispoziţia legală criticata garantează imparţialitatea judecătorilor, prevăzând posibilitatea abtinerii ori recuzării în toate cazurile în care rezultă, din împrejurări concrete, ca judecătorul este interesat în cauza.

Curtea Suprema de Justiţie constata ca o serie de texte constituţionale invocate de autorul excepţiei în motivarea criticilor sale nu au legătură cu prevederile art. 48 lit. d) din Codul de procedură penală şi, prin urmare, nu pot face obiectul controlului excepţiei de neconstituţionalitate.

Referitor la critica dispoziţiilor art. 52 alin. 1 din Codul de procedură penală, Curtea Suprema de Justiţie considera ca aceasta este, de asemenea, neîntemeiată, deoarece procedura de soluţionare a abtinerii sau recuzării este reglementată de lege, potrivit art. 125 alin. (3) din Constituţie. Şedinţa secreta, ca şi celelalte reguli procedurale instituite prin art. 52 alin. 2 şi 6 din Codul de procedură penală nu sunt reguli de drept comun privind judecarea în fond a cauzei, ele au un caracter special, de verificare a conformitatii motivelor de recuzare şi abţinere invocate cu cele prevăzute de lege. De asemenea, nici căile de atac nu pot fi aceleaşi, fiind vorba despre rezolvarea unei chestiuni prealabile soluţionării în fond a cauzei, iar nu despre rezolvarea fondului. Pentru a se evita tergiversarea procesului prin folosirea căilor de atac, dispoziţiile art. 52 alin. 6 din Codul de procedură penală prevăd calea de atac a recursului în cazurile limitativ arătate în text, cu respectarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 125 alin. (3). Referitor la susţinerea autorului excepţiei privind neconstituţionalitatea alin. 6 al art. 52 din Codul de procedură penală, în ceea ce priveşte utilizarea termenului "încheiere" în loc de "sentinta", se apreciază ca argumentul este nefondat, întrucât, potrivit art. 311 alin. 1 din Codul de procedură penală, invocat chiar de autorul excepţiei, numai hotărârea prin care se soluţionează cauza de către prima instanţa sau prin care aceasta se dezinvesteste fără a soluţiona fondul se numeşte sentinta, toate celelalte hotărâri date în cursul judecaţii numindu-se încheieri, potrivit alin. 3 al aceluiaşi articol din Codul de procedură penală.

În conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului pentru a transmite punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate în cauza. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 18^1 din Legea nr. 35/1997, s-a solicitat punctul de vedere al Avocatului Poporului.

Preşedintele Camerei Deputaţilor arata ca dispoziţiile prevăzute de art. 48 lit. d) şi art. 52 alin. 1, 2 şi 6 din Codul de procedură penală nu sunt în contradictie cu textele constituţionale invocate, texte care garantează principiile fundamentale şi valorile supreme ale statului român. Prin urmare, se apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Guvernul, în punctul de vedere asupra excepţiei privind dispoziţiile art. 48 lit. d) din Codul de procedură penală, arata ca sintagma "este interesat sub orice formă" are un conţinut larg, care nu limitează cauza de incompatibilitate la interesele de o anumită natura şi nu limitează posibilitatea părţilor de a recuza judecătorul ori de câte ori ar exista motive de suspiciune care îi pun la indoiala imparţialitatea şi obiectivitatea în activitatea de judecată. Fără a aduce atingere vreunei prevederi constituţionale, dispoziţia din art. 48 lit. d) din Codul de procedură penală constituie o garanţie a dreptului la apărare prevăzut de art. 24 din Constituţie. Aceasta dispoziţie nu ingradeste nici liberul acces la justiţie consacrat de art. 21 din Constituţie, ci creează temeiul legal al acestui acces pentru asigurarea imparţialităţii în activitatea de judecată.

Reglementarea incompatibilitatii judecătorului constituie o garanţie a dreptului la un proces echitabil, care presupune judecarea cauzei de către o instanţa independenta şi "impartiala", asa cum prevăd dispoziţiile art. 6 pct. 1 teza întâi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Prin urmare, art. 48 lit. d) din Codul de procedură penală nu contravine art. 11 sau 20 din Constituţie şi nici celorlalte prevederi invocate de autorul excepţiei.

Cu privire la critica de neconstituţionalitate a art. 52 alin. 1, 2 şi 6 din Codul de procedură penală, se invoca art. 125 alin. (3) din Constituţie, care statuează ca procedura de judecată este stabilită de lege, şi art. 126, privind caracterul public al dezbaterilor, care prevede că "Şedinţele de judecată sunt publice, afară de cazurile prevăzute de lege".

Se mai arata ca Protocolul nr. 7 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale prevede în art. 2 pct. 1 dreptul la dublul grad de jurisdicţie, dar face referire numai la hotărârile de condamnare, nu şi la încheierile premergătoare soluţionării cauzei, acestea putând fi atacate o dată cu fondul, asa cum a statuat Curtea Constituţională prin Decizia nr. 185 din 14 iunie 2001.

Se mai apreciază ca procedura de soluţionare a cererii de recuzare garantează accesul liber la justiţie pentru invocarea existenţei oricărui caz de incompatibilitate prevăzut de lege şi nu creează privilegii sau discriminări pe temeiul criteriilor prevăzute în art. 4 din Constituţie sau în art. 14 din Convenţie, de natura a contraveni art. 16 din Constituţie.

În concluzie, excepţia de neconstituţionalitate este considerată ca fiind neîntemeiată.

Avocatul Poporului apreciază ca excepţia este nefondata. Abţinerea, ca şi recuzarea judecătorului, se poate solicita de oricare dintre părţile din proces, cu arătarea motivelor pe care se întemeiază şi numai în cazurile strict reglementate de lege. Pentru a se evita tergiversarea soluţionării unor cereri, art. 52 alin. 2 din Codul de procedură penală prevede o procedură specială, şi anume examinarea de îndată a acestora, lăsând la aprecierea judecătorului dacă se impune sau nu ascultarea părţilor din cauza respectiva. Dacă s-ar prevedea obligativitatea ascultării părţilor, pentru soluţionarea cererii de recuzare, s-ar ajunge la amânarea în mod nejustificat a cauzei şi la acordarea unor termene suplimentare. Cu privire la critica adusă art. 52 alin. 6, în sensul că acesta nu prevede o cale de atac împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de recuzare, se arata ca aceasta critica nu este fondată, deoarece încheierea poate fi atacată o dată cu fondul. Atacarea cu recurs separat ar duce, în cele mai multe cazuri, la tergiversarea nejustificată a cauzelor penale.

În concluzie, se apreciază ca prevederile art. 52 din Codul de procedură penală asigura o corecta soluţionare a abtinerii sau recuzării în concordanta cu dispoziţiile Constituţiei, cu asigurarea celeritatii desfăşurării procesului penal.

Preşedintele Senatului nu a comunicat Curţii Constituţionale punctul sau de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere exprimate de preşedintele Camerei Deputaţilor, de Guvern şi de Avocatul Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constituţională constata ca a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 48 lit. d) şi ale art. 52 alin. 1, 2 şi 6 din Codul de procedură penală, care prevăd:

–Art. 48: "Judecătorul este de asemenea incompatibil de a judeca, dacă în cauza respectiva: [...]

d)exista împrejurări din care rezultă ca este interesat sub orice formă, el, soţul sau vreo ruda apropiată.";

–Art. 52 alin. 1, 2 şi 6: "Abţinerea sau recuzarea judecătorului, procurorului sau grefierului se soluţionează de un alt complet, în şedinţa secreta, fără participarea celui ce declara ca se abţine sau este recuzat.

Examinarea declaraţiei de abţinere sau a cererii de recuzare se face de îndată, ascultandu-se procurorul când este prezent în instanţa, iar dacă se găseşte necesar, şi părţile, precum şi persoana care se abţine sau a carei recuzare se cere. [...]

Încheierea prin care s-a admis sau s-a respins abţinerea, ca şi aceea prin care s-a admis recuzarea, nu sunt supuse nici unei cai de atac."

Autorul excepţiei arata ca dispoziţiile art. 48 lit. d) şi ale art. 52 alin. 1, 2 şi 6 din Codul de procedură penală sunt contrare prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) referitoare la România ca stat de drept, art. 11 alin. (1) şi (2) referitoare la dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 15 alin. (1) referitoare la universalitatea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, art. 16 alin. (1) şi (2) referitoare la egalitatea în drepturi, art. 20 alin. (1) şi (2) referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (1) şi (2) referitoare la accesul liber la justiţie, art. 24 alin. (1) şi (2) referitoare la dreptul la apărare, art. 30 alin. (7) referitoare la restrangerile aduse libertăţii de exprimare, art. 48 alin. (3) referitoare la răspunderea patrimonială a statului pentru erorile judiciare în procesele penale, art. 51 referitoare la respectarea Constituţiei şi a legilor, art. 54 referitoare la exercitarea drepturilor şi a libertăţilor, art. 123 alin. (1) şi (2) referitoare la înfăptuirea justiţiei, art. 124 alin. (1) referitoare la statutul judecătorului, art. 125 alin. (1) şi (3) referitoare la instanţele judecătoreşti, art. 128 referitoare la folosirea căilor de atac, art. 130 alin. (1) referitoare la rolul Ministerului Public în activitatea judiciară, art. 131 alin. (1) referitoare la statutul procurorilor şi ale art. 150 alin. (1) referitoare la conflictul temporal de legi. Totodată, dispoziţiile legale criticate sunt considerate ca fiind contrare prevederilor din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, şi anume: art. 6 pct. 1 teza întâi referitoare la dreptul la un proces echitabil, art. 6 pct. 3 lit. c) referitoare la dreptul la apărare, art. 13 referitoare la dreptul la un recurs efectiv, art. 14 referitoare la interzicerea discriminarii, art. 17 referitoare la interzicerea abuzului de drept, precum şi celor ale art. 2 din Protocolul nr. 7 adiţional la Convenţie, referitoare la dublul grad de jurisdicţie în materie penală.

I. Dintre prevederile constituţionale pretins a fi incalcate prin dispoziţiile legale ce fac obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea constata că nu au legătură cu acestea, deci sunt irelevante în cauza, cele prevăzute în art. 11, 20, art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1) şi (2), art. 21, art. 30 alin. (7), art. 48 alin. (3), art. 51, 54, art. 130 alin. (1), art. 131 alin. (1), precum şi cele ale art. 150 alin. (1).

II. Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiei art. 48 lit. d) din Codul de procedură penală, care prevede posibilitatea recuzării judecătorului interesat în cauza, sub orice formă, Curtea constata ca instituţia incompatibilitatii constituie un remediu procesual pentru situaţiile în care prezumţia de imparţialitate a judecătorului este pusă la indoiala. Judecătorul declarat incompatibil este împiedicat sa participe la activitatea procesuala desfăşurată într-o anumită cauza, în acest mod fiind respectate principiile de drept privind imparţialitatea şi obiectivitatea modului de soluţionare a litigiilor deduse judecaţii. Prin urmare, textul de lege criticat nu aduce atingere dreptului la apărare, consacrat prin art. 24 din Constituţie, ci, dimpotriva, constituie garanţia desfăşurării unui proces echitabil, cu respectarea tuturor drepturilor procesuale ale părţilor implicate. De asemenea, art. 48 lit. d) din Codul de procedură penală nu ingradeste nici accesul liber la justiţie, prevăzut în art. 21 din Constituţie, întrucât persoana interesată are posibilitatea, prin formularea unei cereri de recuzare, sa restabileasca echilibrul procesual întrerupt de existenta unui caz de incompatibilitate.

III. Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52 alin. 1, 2 şi 6 din Codul de procedură penală, referitoare la procedura specială de soluţionare a declaraţiei de abţinere sau a cererii de recuzare, Curtea constata, de asemenea, ca aceasta este neîntemeiată. Potrivit prevederilor art. 125 alin. (3) şi ale art. 126 din Constituţie, procedura de judecată este stabilită de lege, respectiv şedinţele de judecată sunt publice, în afară de cazurile prevăzute de lege. De asemenea, potrivit art. 128 din Constituţie, împotriva hotărârilor judecătoreşti părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac în condiţiile legii. Rezultă, asadar, ca, potrivit Constituţiei, legiuitorul este unica autoritate competentă de a reglementa procedura de judecată, cazurile în care şedinţele de judecată nu sunt publice, precum şi căile de atac şi condiţiile exercitării acestora. Procedura de soluţionare a cererilor de abţinere sau de recuzare face parte integrantă din procedura de judecată, fiind reglementată în conformitate cu prevederile constituţionale.

În ceea ce priveşte încheierea prin care se soluţionează cererea de abţinere sau de recuzare, Curtea constata ca aceasta nu soluţionează fondul cauzei şi de aceea lipsa unei cai de atac separate împotriva acestei încheieri nu este contrară dispoziţiilor art. 2 din Protocolul nr. 7 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la dublul grad de jurisdicţie în materie penală. Faptul ca o asemenea încheiere nu poate fi atacată separat cu recurs se explica, pe de o parte, prin necesitatea evitării unei prelungiri abuzive a procesului, iar pe de altă parte, prin faptul ca respectiva încheiere poate fi atacată cu recurs o dată cu hotărârea prin care s-a soluţionat fondul cauzei.

Asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 48 lit. d) şi ale art. 52 din Codul de procedură penală Curtea Constituţională s-a pronunţat prin mai multe decizii, dintre care menţionăm Decizia nr. 83 din 8 martie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 240 din 11 mai 2001, şi Decizia nr. 185 din 14 iunie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 509 din 28 august 2001, respingând excepţia ca fiind neîntemeiată. Întrucât nu au intervenit elemente noi, soluţia adoptată în aceste decizii, precum şi considerentele pe care se întemeiază sunt valabile şi în cauza de faţa.

Faţa de cele expuse mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 48 lit. d) şi ale art. 52 alin. 1, 2 şi 6 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Petre Mihai Bacanu în Dosarul nr. 3.057/2002 al Curţii Supreme de Justiţie Secţia penală.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 7 noiembrie 2002.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent,

Mihaela Senia Costinescu

────────────────