Decizie nr. 979 din 25 iunie 2009

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Antonia Constantin - procuror

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5, 9 şi 12 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Ion Constantin în Dosarul nr. 7.987/315/2008 al Judecătoriei Târgovişte.

La apelul nominal se prezintă personal autorul excepţiei, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Autorul excepţiei cere permisiunea Curţii de a înregistra audiovideo şedinţa de judecată în scopul asigurării transparenţei actului de justiţie.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea cererii ca inadmisibilă.

Curtea, în temeiul art. 53 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, potrivit căruia "în scopul asigurării solemnităţii şedinţei, utilizarea în sala de şedinţă a aparatelor ce permit înregistrarea, fixarea sau transmiterea cuvântului ori a imaginii este admisă numai înaintea începerii dezbaterilor şi cu autorizarea prealabilă a preşedintelui Curţii Constituţionale", respinge cererea autorului ca fiind inadmisibilă.

În aceste condiţii, autorul excepţiei arată că înţelege să îşi extindă critica de neconstituţionalitate cu privire la prevederile art. 104 pct. 7 din Regulamentul de ordine interioară a instanţelor judecătoreşti şi ale art. 53 alin. (2) din Legea nr. 47/1992.

Reprezentantul Ministerului Public consideră că o asemenea excepţie de neconstituţionalitate este inadmisibilă.

Curtea, invocând dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, conform cărora "Curtea Constituţională poate fi sesizată în cazurile expres prevăzute de art. 146 din Constituţie, republicată, sau de legea sa organică", şi ale art. 29 alin. (4) teza întâi, care prevăd că "Sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei, şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi", constată că solicitarea autorului nu întruneşte condiţiile prevăzute de lege pentru a fi calificată "excepţie de neconstituţionalitate", fiind invocată după sesizarea Curţii de către instanţa judecătorească, prin încheiere. Prin urmare, Curtea respinge cererea ca inadmisibilă.

În continuare, autorul excepţiei formulează recurs împotriva soluţiei de respingere ca inadmisibilă a cererii privind neconstituţionalitatea art. 104 pct. 7 din Regulamentul de ordine interioară a instanţelor judecătoreşti şi a art. 53 alin. (2) din Legea nr. 47/1992.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea acestei cereri.

Curtea, în temeiul art. 14 din Legea nr. 47/1992, care prevede că procedura jurisdicţională "se completează cu regulile procedurii civile, în măsura în care ele sunt compatibile cu natura procedurii în faţa Curţii Constituţionale. Compatibilitatea se hotărăşte exclusiv de Curte", întrucât, împotriva actelor Curţii, Legea nr. 47/1992 nu prevede calea de atac a recursului, dispune respingerea cererii formulate în acest sens.

Cauza se află în stare de judecată.

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate solicită admiterea criticilor cu privire la dispoziţiile art. 5, 9 şi 12 din Codul de procedură civilă, apreciind că acestea sunt de natură a crea discriminări între părţile din proces, favorizând reclamantul care are posibilitatea de a stabili instanţa competentă să judece litigiul.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată, scopul reglementării fiind buna administrare a justiţiei şi asigurarea echilibrului procesual între părţi.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 18 martie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 7.987/315/2008, Judecătoria Târgovişte a sesizat Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a art. 5, 9 şi 12 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Ion Constantin.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul susţine că art. 12 din Codul de procedură civilă încalcă principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii, deoarece dau dreptul numai reclamantului de a alege instanţa care urmează să judece litigiul dintre mai multe instanţe deopotrivă competente teritorial, fără a se ţine seama şi de părerea pârâtului.

Dispoziţiile criticate încalcă şi prevederile art. 1 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, potrivit căruia "toate fiinţele umane se nasc libere şi egale în demnitate şi în drepturi", egalitatea reflectând, în opinia autorului excepţiei, absenţa unor practici sau decizii arbitrare care să plaseze persoanele pe poziţii de inegalitate.

În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, textele de lege criticate fiind în deplină concordanţă cu prevederile constituţionale invocate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 5, 9 şi 12 din Codul de procedură civilă, texte de lege care au următorul conţinut:

–Art. 5: "Cererea se face la instanţa domiciliului pârâtului. Dacă pârâtul are domiciliul în străinătate sau nu are domiciliu cunoscut, cererea se face la instanţa reşedinţei sale din ţară, iar dacă nu are nici o reşedinţă cunoscută, la instanţa domiciliului sau reşedinţei reclamantului.";

–Art. 9: "Cererea îndreptată împotriva mai multor pârâţi poate fi făcută la instanţa competentă pentru oricare dintre ei; în caz când printre pârâţi sunt şi obligaţi accesorii, cererea se face la instanţa competentă pentru oricare dintre debitorii principali.";

–Art. 12: "Reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente."

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate consideră că textele de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16, precum şi prevederilor art. 1 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 5 din Codul de procedură civilă stabilesc instanţa competentă din punct de vedere teritorial să soluţioneze litigiile dintre părţi, şi anume cea de la domiciliul sau sediul pârâtului. În situaţia în care pârâtul are domiciliul în străinătate sau nu are domiciliu cunoscut, cererea se face la instanţa reşedinţei sale din ţară. Astfel, reclamantul are obligaţia de a adresa cererea de chemare în judecată instanţei expres prevăzute, ea fiind sesizată ori de câte ori prin lege nu se prevede competenţa unei alte instanţe.

Numai în cazul în care pârâtul nu are nici o reşedinţă cunoscută, dispoziţiile procedurale prevăd o competenţă teritorială alternativă, reclamantul putând sesiza instanţa de la domiciliul sau de la reşedinţa sa.

Prevederile art. 9 din Codul de procedură civilă reglementează ipoteza existenţei mai multor pârâţi, distingând după cum aceştia au calitatea de debitori principali sau accesorii. Astfel, în cazul codebitorilor principali, norma procedurală prevede o competenţă teritorială alternativă între instanţele domiciliilor pârâţilor, iar în situaţia codebitorilor principali şi garanţi, reclamantul este obligat să sesizeze doar instanţa de la domiciliul unui debitor principal.

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 12 din Codul de procedură civilă, Curtea observă că acestea reiterează în mod expres dreptul de opţiune al reclamantului în cazurile în care legea prevede competenţa teritorială alternativă. Acesta este liber să aleagă dintre mai multe instanţe deopotrivă competente, nici pârâtul şi nici instanţa neputând contesta opţiunea astfel formulată.

Prin urmare, Curtea reţine că prevederile criticate reglementează conduita reclamantului în faza preprocesuală, stabilind cadrul şi limitele în care acesta poate sesiza instanţa cu cererea de chemare în judecată.

În ceea ce priveşte susţinerea conform căreia există o inegalitate de tratament aplicabil, sub acest aspect, părţilor din proces, Curtea reţine că această critică este neîntemeiată, având în vedere că poziţia juridică a reclamantului care declanşează procesul este total diferită de cea a pârâtului chemat în judecată prin acţiunea introdusă de reclamant. Mai mult, în condiţiile în care însăşi legea stabileşte instanţa competentă şi limitele în care reclamantul îşi poate exercita dreptul de opţiune, Curtea constată că susţinerile autorului excepţiei potrivit cărora dispoziţiile criticate ar sta la baza pronunţării unei hotărâri arbitrare nu pot fi primite. Stabilirea prin prevederile legale criticate a competenţei teritoriale alternative nu aduce atingere, sub nicio formă, dreptului părţilor de a beneficia de un proces echitabil şi nu afectează imparţialitatea justiţiei.

În fine, potrivit dispoziţiilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, procedura de judecată este prevăzută de lege, astfel încât stabilirea regulilor referitoare la competenţa teritorială alternativă, precum şi la părţile care au dreptul de a alege reprezintă o atribuţie exclusivă a legiuitorului.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5, 9 şi 12 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Ion Constantin în Dosarul nr. 7.987/315/2008 al Judecătoriei Târgovişte.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 25 iunie 2009.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Mihaela Senia Costinescu