Decizie nr. 332 din 27 noiembrie 2001

Nicolae Popa - preşedinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Şerban Viorel Stanoiu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Gabriela Ghita - procuror

Claudia Miu - magistrat-asistent şef

Pe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 315 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Ioan Onea şi Adela Lupsa în Dosarul nr. 2.001/2001 al Judecătoriei Medias.

La apelul nominal se prezintă partea - Vasilica Morar; lipsesc autorii excepţiei, precum şi celelalte părţi, Dionisie Morar şi statul român prin Consiliul Local al Comunei Laslea, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, partea prezenta solicita respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca nefondata, arătând ca aceasta are ca scop tergiversarea soluţionării cauzei în faţa instanţei de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public solicita respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, ca fiind neîntemeiată, şi arata ca rolul instanţelor superioare este de a verifica legalitatea şi temeinicia hotărârilor pronunţate de instanţele inferioare. În ceea ce priveşte principiul independentei judecătorilor, arata ca acesta deriva din ideea separaţiei puterilor în stat, aplicabil în relaţiile cu celelalte autorităţi publice.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 18 iunie 2001, pronunţată în Dosarul nr. 2.001/2001, Judecătoria Medias a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 315 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Ioan Onea şi Adela Lupsa într-un litigiu având ca obiect acţiunea în prestaţie tabulară în care autorii excepţiei au calitatea procesuala de pârâţi.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin ca dispoziţiile art. 315 din Codul de procedură civilă, aplicabile şi în cazul apelului, potrivit cărora indicaţiile de casare sunt obligatorii pentru instanţa de trimitere, încalcă dispoziţiile art. 123 alin. (2) din Constituţie. Se susţine ca obligativitatea indrumarilor date de instanţa de casare în privinta problemelor de drept dezlegate de aceasta contravine principiului independentei judecătorilor, întrucât, pe calea acestor îndrumări, instanţa de casare prejudeca procesul, lipsindu-i pe judecătorii instanţelor de fond de libertatea de a hotărî ei înşişi asupra modului de aplicare a legii.

Judecătoria Medias, exprimandu-şi opinia, apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată, întrucât prevederile art. 315 din Codul de procedură civilă nu aduc atingere principiului constituţional al infaptuirii justiţiei, consacrat în art. 123 alin. (2) din Constituţie, ci, mai mult, contribuie la realizarea acesteia. "Pentru a se elimina posibilele erori în calificarea juridică a unor situaţii de fapt instanţa de recurs ca instanţa de control poate impune obligativitatea aplicării problemelor de drept dezlegate, judecătorilor fondului." Principiul supunerii judecătorilor numai faţă de lege nu are semnificatia aplicării diferite şi chiar contradictorii a aceleiaşi dispoziţii legale, în funcţie exclusiv de subiectivitatea interpretării aparţinând unor judecători diferiţi, întrucât legea fiind aceeaşi, aplicarea ei nu poate fi diferita." Acest principiu nu exclude subordonarea faţă de alţi judecători, care se bucura ei înşişi de independenta.

Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate este nefondata, deoarece obligativitatea hotărârilor instanţei de recurs în ceea ce priveşte dezlegarile problemelor de drept decurge din însăşi ratiunea de a fi a controlului ierarhic judecătoresc. Acest control este necesar pentru a inlatura posibilitatea repetarii aceloraşi greşeli de judecată de către instanţa de fond.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere exprimat de Guvern, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, republicată, retine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

În stabilirea obiectului excepţiei de neconstituţionalitate Curtea Constituţională retine ca, deşi sesizarea instanţei se referă la dispoziţiile art. 315 din Codul de procedură civilă - în ansamblu, motivarea excepţiei, precum şi opinia instanţei de judecată au în vedere numai dispoziţiile care reglementează obligativitatea soluţiei instanţei de casare în ceea ce priveşte dezlegarile în drept şi necesitatea administrării unor probe pentru instanţa de fond, dispoziţii care sunt cuprinse în alin. 1 al articolului menţionat. Asadar urmează să fie supuse controlului de constituţionalitate numai dispoziţiile art. 315 alin. 1 din Codul de procedură civilă, dispoziţii care au fost modificate şi completate prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 138/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 479 din 2 octombrie 2000, având următorul conţinut: "În caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum şi asupra necesităţii administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului."

Autorul excepţiei susţine ca prevederile legale criticate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 123 alin. (2), prevederi conform cărora "Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii".

Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca prevederile art. 123 alin. (2) din Constituţie consacra principiul independentei judecătorilor şi supunerii lor numai legii.

Acest principiu inerent separaţiei puterilor în stat le asigura judecătorilor libertatea de a soluţiona, numai pe baza legii, cazurile cu care sunt investiti şi totodată el are semnificatia faptului ca judecătorii nu pot fi supuşi nici unei ingerinţe din partea celorlalte autorităţi publice.

Curtea constata ca din conţinutul dispoziţiei legale criticate pentru neconstituţionalitate nu rezultă posibilitatea exercitării unei atare ingerinţe.

În ceea ce priveşte controlul judiciar ce se exercită de către instanţele care soluţionează căile de atac, asupra instanţelor care au pronunţat hotărârile atacate, se retine ca acest control nu reprezintă o limitare a independentei judecătorilor, deoarece el este întotdeauna posterior şi nu are, în consecinţa, cum sa îi influenteze pe judecătorii care au pronunţat hotărârile supuse controlului.

Îndrumările date de instanţa de recurs sau de apel sunt obligatorii pentru judecătorii fondului, numai în privinta rezolvarilor de drept, precum şi în privinta necesităţii administrării unor probe. Aceste îndrumări sunt date în cadrul activităţii cu caracter jurisdicţional a instanţelor de apel sau de recurs, pe cale de hotărâri pronunţate în urma dezbaterilor contradictorii, şi nu au nimic comun cu situaţia nepermisă când, pe cale administrativă, ierarhica, un judecător ar primi indicaţii asupra modului în care trebuie să judece un anumit proces.

Independenta judecătorului fondului nu este ştirbită prin faptul ca, rejudecand cauza, adopta rezolvarea în drept stabilită de instanţa de apel sau de recurs, deoarece prin aceasta el nu se supune voinţei unei autorităţi lipsite de competenţa jurisdicţională în cauza, ci se conformează indrumarilor obligatorii date de instanţa de control judiciar, în aceeaşi cauza şi în limitele competentei stabilite prin lege.

Pe de altă parte, Curtea observa ca instituţia controlului judiciar îşi găseşte reazemul constituţional în dispoziţiile art. 128 din Legea fundamentală, potrivit cărora "Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii".

Prin dispoziţiile art. 315 alin. 1 din Codul de procedură civilă se da eficienta textului constituţional citat, dat fiind ca, fără obligativitatea indrumarilor date de către instanţa de control judiciar judecătorilor fondului, nu s-ar putea realiza finalitatea controlului, de asigurare a soluţionării temeinice şi legale a cauzelor. Dacă judecătorii de la instanţa de fond nu ar fi obligaţi să se supună indrumarilor instanţei de apel sau de recurs, putând reitera erorile comise prin soluţia ce a fost desfiintata, s-ar ajunge la exercitarea repetată a căilor de atac şi la prelungirea duratei soluţionării cauzelor în mod nepermis şi astfel s-ar încalcă cerinţa soluţionării proceselor într-un "termen rezonabil", prevăzută la art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Pentru aceste considerente Curtea Constituţională constata ca dispoziţiile art. 315 alin. 1 din Codul de procedură civilă nu contravin prevederilor art. 123 alin. (2) din Constituţie, urmând sa respingă excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 123 alin. (2), al art. 128 şi al art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 315 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Ioan Onea şi Adela Lupsa în Dosarul nr. 2.001/2001 al Judecătoriei Medias.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 27 noiembrie 2001.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent şef

Claudia Miu