Decizie nr. 245 din 10 iunie 2003

Nicolae Popa - preşedinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Şerban Viorel Stanoiu - judecător

Ioan Vida - judecător

Florentina Balta - procuror

Ioana Marilena Chiva - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Severin" - S.R.L. din Bosanci în Dosarul nr. 215/2003 al Curţii de Apel Suceava - Secţia comercială şi de contencios administrativ.

La apelul nominal se constata lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public solicita respingerea excepţiei ca neîntemeiată, având în vedere ca dispoziţiile legale criticate instituie o procedură specială de executare silită, care nu contravine prevederilor constituţionale, invocand în acest sens şi jurisprudenta Curţii Constituţionale în materie, şi anume deciziile nr. 189/2000, nr. 202/2000 şi nr. 289/2001.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 30 ianuarie 2003, pronunţată în Dosarul nr. 215/2003, Curtea de Apel Suceava - Secţia comercială şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Excepţia a fost ridicată de Societatea Comercială "Severin" - S.R.L. din Bosanci într-o cauza având ca obiect recursul declarat de autoarea excepţiei împotriva unei sentinţe a Tribunalului Suceava prin care s-a admis cererea de declansare a procedurii falimentului debitoarei, cerere formulată în baza Legii nr. 64/1995 de către creditoarea D.G.F.P. Suceava.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia susţine ca dispoziţiile legale criticate încalcă dreptul de proprietate al debitorului, deoarece orice creditor care se încadrează în condiţiile prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 64/1995, republicată, are posibilitatea de a încalcă dreptul de dispoziţie al debitorului asupra bunurilor sale. Totodată, textul criticat încalcă şi prevederile constituţionale ale art. 134 alin. (2) lit. a), întrucât limitează libertatea comerţului prin posibilitatea creditorului de a introduce cererea de deschidere a falimentului debitorului.

Curtea de Apel Suceava - Secţia comercială şi de contencios administrativ apreciază ca excepţia este neîntemeiată, iar dispoziţiile criticate, prin care se instituie dreptul oricărui creditor de a introduce la tribunal o cerere împotriva unui debitor care timp de cel puţin 30 de zile a încetat plăţile, nu contravin prevederilor art. 41 alin. (1) şi (2) şi ale art. 134 alin. (2) lit. a) din Constituţie.

Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 18^1 din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat şi punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.

Guvernul apreciază ca procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, prevăzută de Legea nr. 64/1995, republicată, reprezintă o procedură specială de executare silită aplicată unui debitor, care se încadrează în condiţiile prevăzute de art. 29 alin. (1) din aceeaşi lege, în scopul de a se asigura egalitatea creditorilor, fiecare dintre aceştia având dreptul la urmărirea debitorului sau. Introducerea cererii de deschidere a procedurii prevăzute de Legea nr. 64/1995 nu determina automat restrangerea exerciţiului unor drepturi ale debitorului, ci reprezintă deschiderea unei proceduri administrate de către judecătorul-sindic. Dreptul de proprietate al debitorului şi în special dreptul de dispoziţie trebuie exercitate în condiţiile legii, ţinând cont şi de dispoziţiile art. 1718 din Codul civil, care instituie gajul general asupra bunurilor debitorilor pentru urmărirea creanţelor creditorilor. Având în vedere acestea, precum şi faptul ca procedura reglementată de Legea nr. 64/1995 este instituită şi în favoarea debitorului, dispoziţiile criticate nu contravin prevederilor art. 41 alin. (1) şi (2) şi nici celor ale art. 134 alin. (2) lit. a) din Constituţie, în acelaşi sens fiind şi jurisprudenta Curţii Constituţionale în materie, de exemplu deciziile nr. 189 şi nr. 202/2000, precum şi Decizia nr. 289/2001.

Avocatul Poporului apreciază ca procedura reglementată de Legea nr. 64/1995 reprezintă un mijloc de constrângere a debitorului care nu şi-a executat de bunăvoie obligaţiile de plată şi, totodată, o sancţiune a nerespectării ordinii de drept. Având în vedere acestea, precum şi faptul ca aceasta procedura încetează în cazul în care creanţele au fost acoperite în totalitate, dispoziţiile criticate nu ingradesc dreptul de proprietate al debitorului. De asemenea, nu se poate susţine nici încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 134 alin. (2) lit. a) referitoare la libertatea comerţului, deoarece dispoziţiile criticate nu urmăresc lichidarea debitorului, ci instituie o procedură specială de executare silită, pentru plata pasivului debitorului aflat în încetare de plati, prin care se urmăreşte realizarea unei egalitati între creditori.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 608 din 13 decembrie 1999, dispoziţii modificate prin art. I pct. 30 din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 2 februarie 2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 82/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 194 din 26 martie 2003. Ca urmare a acestor modificări, dispoziţiile criticate de autoarea excepţiei au următorul conţinut: "Orice creditor care are o creanta certa, lichidă şi exigibilă poate introduce la tribunal o cerere împotriva unui debitor care, timp de cel puţin 30 de zile, a încetat plăţile, în următoarele condiţii:

a)dacă creanta izvorăşte din raporturi de muncă sau raporturi obligationale civile, creanta trebuie să aibă un cuantum superior valorii insumate a 6 salarii medii pe economie, stabilite în condiţiile legii şi calculate la data formulării cererii introductive;

b)în celelalte cazuri creanta trebuie să aibă un cuantum superior echivalentului în lei al sumei de 5.000 euro, calculat la data formulării cererii introductive;

c)în cazul unui creditor care deţine creanţe din ambele categorii menţionate la lit. a) şi b), cuantumul total al creanţelor trebuie să fie superior valorii insumate a 6 salarii medii pe economie, stabilite în condiţiile legii şi calculate la data formulării cererii introductive."

În susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia apreciază ca prin dispoziţiile legale criticate sunt incalcate următoarele prevederi constituţionale:

–Art. 41 alin. (1) şi (2): "(1) Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.

(2)Proprietatea privată este ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetăţenii străini şi apatrizii nu pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor.";

–Art. 134 alin. (2) lit. a): " (2) Statul trebuie să asigure:

a)libertatea comerţului, protecţia concurentei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie;"

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 64/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, fac parte din capitolul III "Procedura", secţiunea 1 "Cererile introductive", subsectiunea 2 "Cererile creditorilor ori ale camerelor de comerţ şi industrie teritoriale" şi prevăd condiţiile în care un creditor poate introduce la tribunalul în a cărui raza teritorială îşi are sediul debitorul o cerere de deschidere a procedurii reorganizării judiciare sau a falimentului unui debitor persoana juridică.

Scopul Legii privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului este, potrivit art. 2 din Legea nr. 64/1995, republicată, instituirea unei proceduri pentru plata pasivului debitorului în încetare de plati, fie prin reorganizarea întreprinderii şi activităţii acestuia sau prin lichidarea unor bunuri din averea lui până la acoperirea pasivului, fie prin faliment. Astfel, dispoziţiile legii au fost instituite şi pentru protejarea intereselor debitorului, având în vedere faptul ca acesta este supus unei singure urmăriri silite, iar nu câte uneia sau chiar mai multor executări silite efectuate de fiecare creditor.

Susţinerile autoarei excepţiei, conform cărora dispoziţiile criticate, prin faptul ca dau posibilitatea oricărui creditor să solicite deschiderea procedurii reorganizării judiciare sau a falimentului unui debitor, încalcă dreptul de proprietate al debitorului, care nu poate dispune de patrimoniul sau pentru realizarea scopurilor economice la care este îndreptăţit în calitate de comerciant, sunt neintemeiate, întrucât numai creditorii care îndeplinesc toate condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 64/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pot formula o cerere de deschidere a procedurii reorganizării judiciare sau a falimentului unui debitor care, de asemenea, se încadrează în condiţiile prevăzute de aceleaşi dispoziţii legale. Astfel, pentru a se putea cere deschiderea procedurii reorganizării judiciare sau a falimentului, creditorul trebuie să aibă o creanta certa, lichidă şi exigibilă, în cuantum superior echivalentului în lei al sumei de 5.000 euro, calculat la data formulării cererii introductive, iar debitorul trebuie să fi încetat plăţile timp de cel puţin 30 de zile.

Totodată, Curtea retine ca procedura prevăzută de Legea nr. 64/1995 a fost instituită de legiuitor ca un mijloc de constrângere a debitorului care nu şi-a îndeplinit obligaţiile de plată de bunăvoie, iar dreptul de proprietate şi prerogativele sale, în special dreptul de dispoziţie, trebuie exercitate în condiţiile legii, cu respectarea drepturilor creditorilor. În acest sens, dispoziţiile art. 1718 din Codul civil stabilesc, cu valoare de principiu, ca patrimoniul unei persoane reprezintă gajul general al creditorilor acesteia pentru asigurarea îndeplinirii obligaţiilor sale.

Având în vedere acestea, precum şi faptul ca, în cazul în care creanţele creditorilor au fost acoperite în totalitate, se va proceda la închiderea procedurii falimentului înainte ca bunurile din averea debitorului sa fi fost lichidate în întregime, Curtea constata ca dispoziţiile legale criticate nu contravin dreptului de proprietate consacrat de prevederile art. 41 alin. (1) şi (2) din Constituţie.

În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a dispoziţiilor constituţionale ale art. 134 alin. (2) lit. a), de asemenea, Curtea constata ca aceasta sustinere este nefondata, întrucât scopul Legii nr. 64/1995 fiind tocmai instituirea unei proceduri pentru plata pasivului debitorului aflat în încetare de plati, prin dispoziţiile criticate se realizează respectarea întocmai a obligaţiei statului de a asigura libertatea comerţului, protecţia concurentei loiale, precum şi crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie.

În acelaşi sens Curtea s-a mai pronunţat asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor criticate, statuand, prin Decizia nr. 202 din 17 octombrie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 80 din 15 februarie 2001, ca acestea nu contravin prevederilor constituţionale.

Faţa de cele mai sus arătate, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi 25 din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Severin" - S.R.L. din Bosanci în Dosarul nr. 215/2003 al Curţii de Apel Suceava - Secţia comercială şi de contencios administrativ.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 10 iunie 2003.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent,

Ioana Marilena Chiva