Decizie nr. 739 din 26 octombrie 2006

Ioan Vida - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Şerban Viorel Stănoiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ion Tiucă - procuror

Maria Bratu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 23 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Dănilă-Vasile Donose în Dosarul nr. 2.689/299/2005 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

La apelul nominal se prezintă, pentru autorul excepţiei, avocatul G. G. Florescu. Este prezentă, de asemenea, personal, partea Ştefan Florenţiu Frânculescu, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Preşedintele Curţii dispune să se facă apelul şi în Dosarul nr. 1.016D/2006.

La apelul nominal este prezent personal Ion Marinescu, fiind asistat de avocatul G.G. Florescu. Lipsesc celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea acestor cauze, având în vedere obiectul identic al excepţiilor de neconstituţionalitate.

Părţile prezente, precum şi reprezentantul Ministerului Public sunt de acord cu conexarea cauzelor.

În temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, Curtea dispune conexarea Dosarului nr. 1.016D/2006 la Dosarul nr. 933D/2006, care este primul înregistrat.

Apărătorul părţilor Dănilă-Vasile Donose şi Ion Marinescu solicită Curţii Constituţionale să se pronunţe dacă decizia sau, după caz, dispoziţia de aprobare a restituirii în natură a imobilului emisă de primar are forţa juridică a unui act normativ şi, în consecinţă, valoare constituţională.

Partea Ştefan Florenţiu Frânculescu solicită respingerea excepţiei.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată, arătând că solicitarea formulată de avocatul autorilor excepţiei nu poate fi primită, fiind o problemă de aplicare a legii.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin Încheierea din 28 februarie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 2.689/299/2005, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti şi prin Încheierea din 5 aprilie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 34.722/2/2005, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 23 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Dănilă-Vasile Donose, Ion Marinescu şi Florenţa Marinescu.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin, în esenţă, că prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale invocate, întrucât stabilesc două categorii de cetăţeni: pe de o parte, cetăţeni cu drepturi depline, al căror drept de proprietate se bazează pe dispoziţiile art. 480 din Codul civil, iar pe de altă parte se situează cetăţenii al căror drept de proprietate este limitat prin dispoziţia de restituire în natură a imobilului, emisă de primar, dispoziţie care este un act administrativ unilateral. Autorii excepţiei mai susţin că dreptul de proprietate şi dovada acestuia sunt reglementate de Codul civil, care este o lege organică, în timp ce Legea nr. 10/2001, ce reglementează numai restituirea imobilelor preluate abuziv, este o lege ordinară.

Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti apreciază că, în determinarea naturii juridice a dispoziţiei sau a deciziei de restituire emise de persoanele juridice notificate, trebuie avut în vedere faptul că Legea nr. 10/2001 distinge între imobilele preluate fără titlu valabil şi cele preluate cu titlu valabil. În primul caz persoanele îndreptăţite nu şi-au pierdut niciodată calitatea de proprietar avută la data preluării, pe când în al doilea caz persoanele îndreptăţite dobândesc ex lege un drept subiectiv nou, distinct de dreptul de proprietate sau cel de creanţă, acordat cu titlu de măsură reparatorie. Astfel că, în temeiul legii, se nasc raporturi juridice noi între persoanele îndreptăţite şi unităţile deţinătoare având ca obiect restituirea în natură sau prin echivalent a imobilelor. Având în vedere că raporturile civile se nasc, se modifică şi se sting prin acte civile, în timp ce raporturile administrative izvorăsc din acte şi fapte de drept administrativ, instanţa consideră că deciziile sau dispoziţiile de restituire nu întrunesc caracteristicile unui act administrativ de autoritate emis în regim de putere publică, fiind emis în regim de drept privat. Prin urmare, aceste acte de restituire sunt acte civile unilaterale de dispoziţie cu caracter patrimonial. Pentru toate aceste considerente instanţa consideră excepţia neîntemeiată.

Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă apreciază că excepţia este neîntemeiată, neavând legătură cu obiectul cauzei deduse judecăţii, o contestaţie în anulare.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Guvernul apreciază excepţia ca neîntemeiată, arătând că scopul Legii nr. 10/2001 este acela de a statornici măsuri reparatorii în interesul foştilor proprietari ale căror imobile au fost preluate abuziv de către stat sau de alte persoane juridice, iar soluţia de restituire a imobilelor este rezultatul opţiunii legiuitorului.

Avocatul Poporului consideră că prevederile de lege criticate sunt constituţionale şi nu contravin principiului constituţional al egalităţii în drepturi, având în vedere că, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, principiul egalităţii nu înseamnă uniformitate, aşa încât, dacă la situaţii egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situaţii diferite tratamentul juridic nu poate fi decât diferit. Mai mult, precizează că textul art. 25 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 este în concordanţă cu dispoziţiile constituţionale ale art 44 alin. (1) teza a doua, potrivit cărora "Conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege".

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine următoarele:

Deşi instanţele de judecată au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 23 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, în realitate, aceste critici vizează art. 25 alin. (4), deoarece această lege a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005, dându-se textelor o nouă numerotare. Astfel, art. 23 alin. (4) a devenit art. 25 alin. (4) cu acelaşi conţinut, Curtea urmând să exercite controlul de constituţionalitate asupra acestui din urmă text care are următoarea redactare: "Decizia sau, după caz, dispoziţia de aprobare a restituirii în natură a imobilului face dovada proprietăţii persoanei îndreptăţite asupra acestuia, are forţa probantă a unui înscris autentic şi constituie titlu executoriu pentru punerea în posesie, după îndeplinirea formalităţilor de publicitate imobiliară."

Textele constituţionale invocate sunt cele ale art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi, art. 13 privind limba oficială, art. 73 referitor la categorii de legi, art. 44 alin. (2) privind dreptul de proprietate privată şi art. 20 alin. (2) referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului. Este invocată, de asemenea, încălcarea prevederilor primului Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Analizând criticile de neconstituţionalitate, Curtea constată că acestea sunt neîntemeiate pentru considerentele ce urmează:

Legea nr. 10/2001 este o lege specială în materia revendicării imobiliare, prin care legiuitorul a urmărit să evite perpetuarea stării de incertitudine în ceea ce priveşte situaţia juridică a imobilelor preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu valabil, de către stat sau de către alte persoane juridice, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Soluţia de restituire a acestor imobile este rezultatul opţiunii legiuitorului şi are la bază dreptul pe care acesta îl are în a decide asupra modului de reparare a abuzurilor din legislaţia trecută cu privire la dreptul de proprietate privată. În acest scop a fost instituită o procedură administrativă ce are ca scop restituirea în natură a imobilelor - terenuri sau construcţii - de către persoana juridică deţinătoare, prin decizie sau dispoziţie motivată a organelor sale de conducere.

Prevederile de lege criticate fac parte dintr-o reglementare mai amplă a unei proceduri administrative prealabile, prevăzută de Legea nr. 10/2001, ce este obligatorie pentru obţinerea reparaţiilor în natură sau prin echivalent şi care permite controlul judecătoresc asupra actelor emise în cadrul acestei proceduri.

Curtea constată că problema constituţionalităţii diferitelor proceduri administrative prealabile a mai fost supusă controlului de constituţionalitate. Astfel, prin Decizia nr. 307 din 14 iunie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 666 din 26 iulie 2005, Curtea a statuat că jurisdicţiile speciale administrative reprezintă o activitate jurisdicţională realizată de un organ de jurisdicţie ce funcţionează în cadrul unei instituţii a administraţiei publice sau unor autorităţi administrative autonome, ce se desfăşoară conform procedurii imperative prevăzute într-o lege specială, procedură asemănătoare cu cea a instanţelor de judecată, desfăşurată însă paralel şi separat de aceasta.

Curtea a statuat că nicio dispoziţie constituţională nu interzice ca, prin lege, să se instituie o procedură administrativă prealabilă, cum este, spre exemplu, procedura recursului administrativ graţios sau a celui ierarhic ori procedura notificării prealabile a unei autorităţi, instituţii sau persoane.

Atât considerentele, cât şi soluţia acestei decizii sunt valabile şi în cauza de faţă, întrucât nu au intervenit elemente noi de natură a determina o reconsiderare a jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale.

În ceea ce priveşte solicitarea autorului excepţiei privind stabilirea de către instanţa de control constituţional a forţei juridice a dispoziţiei emise de primar pentru aprobarea restituirii în natură a unui imobil, Curtea constată că excedează competenţei sale.

Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 25 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Dănilă-Vasile Donose în Dosarul nr. 2.689/299/2005 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti şi de Ion Marinescu şi Florenţa Marinescu în Dosarul nr. 34.722/2/2005 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 26 octombrie 2006.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Maria Bratu